This used to be a forum full of little and stupid girls.
Now it is kinda serious because they have grown up.
You're welcome to join in though. Have fun ^^


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

{ℛᴘɢ﹢ Cʜᴀʍ} ℱᴏʀ ᴀ ʙᴇᴛᴛᴇʀ ᴅᴀʏ

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Hippient

avatar
Moderator
Moderator

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
ᖴOᖇ ᗩ ᗷᕮTTᕮᖇ ᗪᗩY ϟ
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


>> ✧ PLOT ✧ <<

“No More Games. No More Bombs. No More Walking. No More Fun. No More Swimming. 67. That is 17 years past 50. 17 more than I needed or wanted. Boring. I am always bitchy. No Fun — for anybody. 67. You are getting Greedy. Act your old age. Relax — This won't hurt”
― Hunter S. Thompson


Suedia, Stockholm, 2015
... o atmosferă apocaliptică...


Dragi pasageri.
Vă informăm că în cursul zilei de astăzi, zborurile care duc către Paris și Washington sunt anulate din cauza unor defecțiuni tehnice și a unor erori cauzate de sistemul aeroportului. Ne cerem scuze pentru acest fapt compromis. Repet, toate zborurile au fost... ăă...err...
Se auzi un țipăt prelung, urmat de o microfonie acută.
Dragi pasageri, totul e în regulă. Puteți reveni la locurile dumneavoastră. Aceasta a fost doar o eroare inofensivă activată de operatorii noștri prostuți.  Râsete. Vă mulțumim că folosiți serviciile firmei noastre. O zi bună și un zbor plăcut... pe naiba.


––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

>> 〔 CHARACTERS〕 <<

✈ ᗪIᑎᑌ ᗰIᕼᗩIᒪᕮᗩᑎᑌ ✈:


ɴᴜᴍᴇ : Mihăileanu
ᴘʀᴇɴᴜᴍᴇ : Dinu
ɴᴀᴛɪᴏɴᴀʟɪᴛᴀᴛᴇ : română
ᴠᴀʀsᴛᴀ : 19 ani

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
ϟ ᗰᗩᑎᑎᕮ ᗰᗩᖇᒪOᑎ ᗰᗩGᑎᑌᔕᔕOᑎ ϟ:

ɴᴜᴍᴇ : Magnusson
ᴘʀᴇɴᴜᴍᴇ : Manne Marlon
ɴᴀᴛɪᴏɴᴀʟɪᴛᴀᴛᴇ : suedeză
ᴠᴀʀsᴛᴀ : 31 de ani
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
b o o m. ♜ ✓
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––


>> 〔 START RPG 〕 <<



Ultima editare efectuata de catre Hippient in Sam Sept 02, 2017 1:53 am, editata de 2 ori

Vezi profilul utilizatorului

Hippient

avatar
Moderator
Moderator
- MANNE MAGNUSSON -

Scuze și Mersi. Doi amici rahitici și seci la cataramă care-mi puteau genera instant o stare de iritare agasantă pe creier. Nu știusem însă niciodată de ce mă enervau atât de ușor niste simple cuvinte, însă în acel moment nu se merita, fiindcă oricum eram pe jumătate amorțit de la somn, iar simplul fapt că Dinu fuma și-și tot ferea privirea de a mea mă nedumerea și mai tare.
- M-am descurcat ca o cizmă. Într-adevăr, nu fusesem nici prea strălucit, dar nici vai de capul meu. Dacă eram la o extremă, Dinu nu mai era vătămat, iar eu nu mai aveam durerea asta de cap și starea de burete stors, iar dacă eram la cealaltă... ei bine, puteam să fi fost ori prinși, ori morți. Prefeream moartea, sincer să fiu. Însă, cu toate acestea, nu fusesem mulțumit de felul în care m-am descurcat și m-am cam blocat când am văzut cu proprii mei ochi explozia. În plus, faptul că l-am lăsat pe Dinu să mute dihania aceea de pubelă - sau ce-o fi fost - de. unul. singur. n-a fost în regulă. Sau... nu-mi pot da seama, însă odată ce începeam să-mi amintesc întâmplarea, mă simțeam mâhnit și probabil rănit în orgoliu și din cauza aceasta mă percepeam ca fiind trezit cu fața la cerceaf.
Involuntar, mi-am dus una dintre mâini pe unul dintre pomeții lui Dinu, determinându-l astfel mai mult sau mai puțin la mine, în timp ce-i fixam cu privirea ochii sau ceea ce puteam distinge din ochii lui în obscuritatea aceea ciudată a bucătăriei. Nu știam ce voiam să fac mai exact, însă pentru un moment buricele degetelor începuseră deja să se miște ușor pe obrazul lui, parcă vrând să șterg urmele lacrimilor uscate de pe jumătatea lui de față.
- Deci nu te mai subestima.

În mod inconștient, numai degetul mare continua să mi miște lin pe pielea aspră a pometelui. Nu știam însă ce voiam să dovedesc cu toate astea. Probabil doar simțeam nevoia de a oferi alinare, fie ea ciudată sau nepotrivită sau pur și simplu incomodantă. La urma urmei, simțisem și eu nevoia de afecțiune - care în timp devenise o depedență stricată și toxică. Probabil mă regăseam oarecum în Dinu, dar nu voiam ca partea aceasta vulnerabilă din mine să-l strice și pe el, la fel cum am pățit în urmă cu zece ani. Cred. Sau erau mai mulți?



Ultima editare efectuata de catre Hippient in Mier Aug 23, 2017 12:34 am, editata de 1 ori



Always busy dreamin' 'bout boys, boys, boys
Vezi profilul utilizatorului
DINU MIHĂILEANU

Dincolo de fereastra din dreapta mea începuse să picure. Urmăream totul printr-o ceață care nu era acolo, rezultat al unei perechi de ochi și a unei minți obosite, iar imaginea se forma în fața mea diformă și confuză.  Era o mocirlă din roșu-sângeriu și negru, din semnul magazinului de peste drum și întunericul care persista împrejur—și undeva în toată dezordinea asta se regăseau stropii de ploaie, unindu-se și separându-se pe suprafața lucioasă înainte să dispară. Era relaxant, atât sunetul picăturilor, cât și imaginea defocalizată a geamului, deci cu atât mai mult ele împreună, deși tind să cred că eram mai mult eu încercând să mă agăț de orice lucru liniștitor când…stai, ce.
Mi-am întors brusc capul de la fereastră la el. Mi-am zis că glumește. Apoi m-am corectat singur când am observat că avea expresia serioasă. Prin fumul care plutea între noi am încercat să mă încrunt la el pentru că nu eram foarte sigur de ceea ce tocmai mi-a zis și nu prea îmi convenea să cred că surzesc de tânăr. Cum nu s-a descurcat bine? Păi dacă la el n-a fost bine, atunci la mine ce dracu a mai fost? Și dacă a simțit că ceva nu-i ok, de ce nu mi-a zis ca să-l ajut?
Mă luase un început de nervi, iar pe moment nu eram sigur dacă erau din cauza spuselor lui sau dacă mi-i provocasem singur, deși tindeam să înclin spre a doua variantă.
Am deschis gura cu „ba nu” deja format în fundul gâtului și gata să fie propulsat afară cu tot cu explicațiile de rigoare, dar…am rămas cu buzele întredeschise, fără să le părăsească nici un sunet. Îi simțeam palma pe obrazul meu ca pe un fel de reverie brusc devenită realitate. Atât de brusc încât începeam să cred că poate ce aveam eu în țigară era orice altceva decât nicotină, sau că rivanolul din pansament mi-a pătruns prin piele și mi-a ajuns cumva la creier. Dar se simțea real, atât de real încât, dacă leșinasem pe gresie în bucătărie și acum trăiam vreun fel de vis febril, nu voiam să mă trezesc.
Mi-am închis gura. Pentru prima dată în viața mea mi-am închis gura pentru că ăla nu era nici locul și nici momentul să mai fac comentarii, iar orice lucru în plus pe care l-aș fi putut spune ar fi venit însoțit de regret după. Așa că mi-am așezat blând palma stângă peste a lui și m-am îngropat mai tare în atingerea lui, simțindu-i pielea sub obrajii și buzele și nasul meu, piele care, oricât de aspră ar fi fost în restul timpului, pe moment era cel mai moale lucru pe care îl simțisem vreodată. Pe lângă corp îmi atârna cealaltă mână, între ale cărei degete îmi ardea singură țigara.
Mă lăsase durerea de cap și uitasem de stările nasoale de mai devreme; probabil că uitasem și de mine.
Trecusem de la tristețe la enervare la liniște deplină în nici măcar un sfert de oră pentru că avea genul acela de influență asupra mea. Și îl lăsam.



Vezi profilul utilizatorului

Hippient

avatar
Moderator
Moderator
- MANNE MAGNUSSON -




Chiar nu mi-am putut stăpâni mirarea preț de o secundă.
Îl văzusem încruntat și am crezut că până aici mi-a fost. Nostim, dar pot fi ușor manipulat de astfel de gânduri de mâna a doua. Însă imediat incertitudinea și simplul zgomot din mintea mea s-au înlăturat treptat. Mai întâi, a fost simpla atingere a lui Dinu, apoi conștientizarea faptului că mi-a răspuns și că astfel mă lasă să-l alin în tăcere. Al treilea fapt a fost inspirația. Am inspirat ușor, încercând să nu-l distrag sau să-l fac din nou să se încrunte pentru că stricam momentul nostru calm din cauza unui horcăit din nările mele.
Însă nu mi-am putut abține un 'oh' stins (care mi-a marcat adevărata surprindere) atunci când am băgat de seama că interiorul palmei mele deja înainta de la pomete înspre celălalt, apoi înspre buze și totodată înspre nasul lui. Nu mi-am putut da seama niciodată că pot avea mâinile atât de mari, încât să-i pot cuprinde trei sferturi de față într-una dintre ele.
Probabil înghețasem pentru câteva momente, din cauza șocului plăcut, a nedumeririi, dar apoi mi-am dat seama că totul s-ar fi transformat într-un moment jenant dacă Dinu ar fi observat blocajul meu. Mai avusesem momente, scurte îmbrățișări și strângeri de palme, dar toate fuseseră atât de fugitive, încât nu mă simțisem la fel de dezmorțit precum acum.
Pielea de pe palme îmi era bătătorită, aproape greoaie, probabil din cauza arsurilor, dar chiar și așa puteam sesiza cât de moale și de fragilă se putea simți la atingere pielea lui Dinu. Probabil asta a fost încă o cauză pentru care mi-am înghițit jumătate de limbă.
Parcă mi se adunase sau urcase, nu știu, inima în gât, dar îmi era frică să-mi dreg glasul și s-o alung. Probabil era doar flegma adunată și răvășită în traheea mea în timpul somnului, dar se simțea atât de diferit. Și ciudat. Sau poate mă simțeam doar eu ciudat.
Astfel încât, ușor și neconștientizând repede de ceea ce făceam, am ajuns să mă mișc lent și să-l cuprind cu totul în brațe pe Dinu - cu celălalt braț înfășurându-mi-se în jurul omoplaților săi și lipindu-l la început nesigur, dar apoi strâns, de mine. Nu-mi păsa dacă avea să mă ardă cu țigara sau să se retragă înduplecat din îmbrățișarea mea fermă. Doar simțisem nevoia - sau probabil fusese doar corpul meu - de afecțiune adevărată. Nu știam exact ce gândesc în acel moment. Îl asociasem pe Dinu cu mine
Poate era chiar un hazard în capul meu, unul adevărat și acela.



Always busy dreamin' 'bout boys, boys, boys
Vezi profilul utilizatorului
DINU MIHĂILEANU

Mi-am închis ochii, la un moment dat. Concentrarea mea era doar pe modul în care mă ținea, pe modul în care toată greutatea corpului meu cumva se scursese misterios din oasele mele și mă lăsase simțindu-mă liber. Intrasem pe ușa de la intrare de vreo jumătate de oră și, cu toate astea, abia atunci mă simțisem acasă în adevăratul sens al cuvântului. Oricât de siropos ar suna.
Am icnit când brațul lui mi-a cuprins spatele. Abia acum realizam că mă lovisem în încercarea mea de a fi independent, și că probabil dacă mi-aș fi văzut propriul spate m-aș fi îngrozit de câte nuanțe de violet se pot produce sub piele umană în același timp. Dar nu îl văzusem (și spre propriul bine nici nu aveam de gând să o fac), așa că mi-am relaxat umerii, lăsând durerea să se risipească treptat. M-am asigurat că avea să treacă de la sine, că eventual trebuia să o facă, și am expirat aerul pe care, inconștient, îl păstrasem în plămâni. Durea ca dracu, dar nu voiam să-l îngrijorez pentru atâta lucru, mai ales când trecusem prin altele mult mai rele pentru care nu făcusem caz deloc.
Începusem să clipesc des când mi-am deschis ochii. În bucătărie era mult mai luminos decât îmi aduceam aminte, deși probabil nu stătusem așa decât vreun minut. Zărisem țigara pe jumătate consumată și, decizând pe moment că nu mai vreau restul din ea, am stins-o în scrumiera din spatele meu fără să rup îmbrățișarea în care eram prinși. Era și asta o calitate, cred, că puteam să mă orientez în spațiu destul de bine. Mă făcea capabil să îmi sting țigara fără să dau foc nimănui și mă menținea în viață când plantam bombe prin diverse locuri—ceea ce era mai mult decât puteam spune despre oricare celelalte calități ale mele.
Mi-am trecut mâna dreaptă, acum liberă, pe după mijlocul lui. Spațiul dintre corpul meu și al lui era nul, și sunt destul de sigur că părul meu îi gâdila bărbia. Încă aveam ochii ațintiți undeva adânc în pământ, oarecum nesigur dacă puteam să îl privesc în ochi sau nu. Nu puteam să nu mă gândesc, dacă noi doi interpretam situația asta total diferit? Poate electricitatea din aer era unilaterală, iar gestul ăsta era doar platonic. Poate eram chiar atât, un tip pe care l-a găsit pufăind supărat dintr-o țigară în bucătăria lui, atât de supărat și de patetic încât îi provocase milă.
Asta era, mi-am zis, ca și cum dezlegasem misterele propriului univers. Milă.
Oftasem fără să vreau în palma lui.



Vezi profilul utilizatorului

Hippient

avatar
Moderator
Moderator
- MANNE MARGUSSON -




Nu știu cum ar percepe o persoană obișnuită un oftat care i s-ar prelinge cald pe piele, dar un lucru e cert - am mâinile sensibile, fiindcă m-am cutremurat ușor la impactul răsuflării lui. Un lucru normal? Absolut normal, de ce să nu fie.
Însă am acționat impulsiv și m-am îndepărtat puțin capul de bărbia lui, ca să-l privesc și ca să văd dacă nu cumva e bine. Vreau să spun - fusese un oftat... Ce fel de oftat? Putea fi un oftat de plăcere? Stai, ce, nu, ăsta ar fi un oximoron, pentru că de obicei oftezi de supărare sau pur și simplu din cauza presiunii. Sau din ce altă cauză?
Și de ce atât de multe gânduri? Un amalgan de sunete și de întrebări în capul meu care efectiv nu-și au rostul și mă fac să nu prețuiesc momentul.
- Dinu, nu ești bine, am reușit să pronunț în final după câteva clipe grele și mi-am dat seama că glasul meu își pierduse momentan tonalitatea. Voiam să sune ca o întrebare, dar sfârșise prin a suna precum o afirmație. M-am pocnit mintal și scurt, încercând imediat după să restabilesc situația: Vreau să spun că... Mi-am dres involuntar vocea. Ce te macină?
Eram curios. Foarte curios. Extrem de curios, dar nu până în stadiul sinuciderii unei pisici. 
Probabil doar era într-o stare de letargie sau probabil ceea ce s-a întâmplat astăzi a reușit să-l afecteze sau... Nu luasem contact încă cu lumea ce se afla departe de cele patru ziduri între care trăiam, dar...
Prea multe dar-uri.
Și încercam să prind în același timp firul unui gând pe care-l avusesem adineauri, în timp ce corpul meu se lipea de a lui și reușea să genereze o căldură care a putut să-mi gâdile într-un mod pântecele. Însă fusesem distrat de sentiment și, mai apoi, de moment.



Always busy dreamin' 'bout boys, boys, boys
Vezi profilul utilizatorului
DINU MIHĂILEANU

Mi-am retras mâna stângă de sub a lui și am așezat-o și pe ea, oarecum timid, pe talia lui. Cum ne țineam în brațe de-a binelea, iar eu nu eram destul de compus cât să-i mențin contact vizual, mi-am îngropat fața în pieptul lui. Mirosea divin și, vorbind de divin, mulțumesc Dumnezeule că l-ai făcut cu un cap mai înalt.
- Nimic, e doar că…
Am dat din cap negativ.
Că? Poate că…aveam sentimentul ăsta bizar în stomac care era format pe jumătate din fluturi de emoție și pe cealaltă jumătate dintr-o temere constantă că nu aveam să știu niciodată felul în care te simțeai față de mine, Manne. Ideea că într-un moment eram îmbrățișat, iar în altul respins destul de blând cât să doară doar pe moment, să-mi lase impresia că poate data viitoare avea să fie altfel.
Că, poate, pentru mine erai mult mai mult decât partenerul meu în crimă sau prietenul meu, dar că atunci când tu te uitai la mine nu vedeai decât imigrantul român bizar care încă nu știa să lege trei fraze coerente în limba ta între ele, și care îți consuma jumătate de apartament.
Frica crescândă că, chiar și în cazul în care mi-ai fi spus că te simțeai la fel, urma să mă trezesc într-o zi și, exact ca toți ceilalți care veniseră înaintea ta, nu aveai să mai fii acolo.
Dacă mi-aș fi dat voie la genul ăla de naivitate s-ar fi întâmplat un singur lucru: aș fi ajuns rănit (iar). Și spatele meu era mult, mult prea vânăt ca să fi putut suporta să mă doară și inima la fel în același timp. Așa că, toate astea, toate gândurile și emoțiile de adolescent idealist aveau să rămână închise undeva adânc în sufletul meu, iar eu să mă bucur de momentul scurt de afecțiune înainte să se termine și să ne prefacem amândoi că nu s-a întâmplat nimic.
Zâmbisem, deși nu mă putea vedea. Atunci când ai o expresie tristă și cuvintele tale sună trist.
- Nu aveau Viceroy așa că mi-am luat alt tip și acum mă doare capul și mai rău ca înainte, am murmurat, râzând slab. Să nu te apuci de fumat, e nasol.
Ceea ce nu era în totalitate fals. Chiar luasem pachetul în fugă, fără să mai verific marca trecută pe el, doar ca să ajung acasă și să realizez că îmi cumpărasem cu totul altceva decât îmi doream. Pe de altă parte, nu mă mai duruse capul după un fum de prin clasa a noua, când aveam impresia că pentru a fi mișto în ochii celorlalți e musai să îți iei Marlboro (sau, mă rog, să-ți ia cineva Marlboro, că tu aveai doi ani sub limită și vânzătoarea de la colț se trezise polițistă peste noapte) și să-l fumezi ostentativ în fața a minim trei persoane. Așa că umblam cu un pachet gol după mine pe care îl umpleam cu, ați ghicit, Viceroy.
Dinu cel de 16 ani era destul de prost cât să apuce de fumat prematur pentru că primul lui iubit avea impresia că tipii care fumează sunt atrăgători, dar nu atât de prost încât să o facă după regulile altora.
- O să-mi treacă, i-am spus, strângându-i ușor bluza cu degetele.
Eram nesigur dacă mă refeream la migrena mea imaginară sau la cu totul altceva.



Vezi profilul utilizatorului

Hippient

avatar
Moderator
Moderator
- MANNE MAGNUSSON -


Eram eu prost, dar nu într-atât de prost încât să nu-mi pot da seama că sigur nu era ceva important la mijloc. Însă, sincer să fiu, dacă aveam să abordez până în măduvă subiectul, totul avea să fie după foarte incomod atât pentru mine, cât și pentru Dinu. Așa că m-am rezumat în a strânge măgulit din buze și a-mi apleca mai mult capul pentru a-i țintui creștetul cu privirea. Mă durea sternul de la cât putusem să-mi înfig bărbia mea ascuțită numai ca să-i pot percepe mai detaliat reacțiile cu vederea.
Că doar cu auzul sau simțul tactil... Astea îmi cam lăsau de dorit.
Am ajuns să-mi mut greutatea de pe un picior pe altul și să inspir încă odată adânc, înainte de a țintui brusc cu privirea așa-zisa vinovată și să i-o iau delicat dintre degete cu o mână liberă. Mă refeream la țigară. Nu aș fi putut spune că nu-l credeam - fiindcă, pe bune, de ce să fi mințit Dinu? tocmai el, care mi se confesase de atâtea ori, știind doar cât l-aș fi putut judeca după. la urma urmei, aveam încredere reciprocă -  dar nu aș fi putut spune că îi credeam vorbele cu toată ființa mea. Cu o mișcare lentă și scurtă am strivit ce mai rămăsese din țigara abandonată, fix pe tăblia mesei și mi-am proptit ambele palmele de spatele lui, cu vârful nasului atingându-i deja creștetul capului.
- De când plângi din cauza migrenelor? m-am întrebat involuntar cu voce tare, aproape șoptit. Apoi mi-am dat seama de gogomănia făcută și mi-am mușcat scurt limba.
Iar abia mai apoi am conștientizat faptul că una dintre mâinile lui ajunsese cumva pe talia mea greoaie și m-am nedumerit din nou. Pentru că părea că... pur și simplu arde.
Iar confuzia căpătă brusc o altă culoare.
- Știu. Și știu că e nasol. Am încercat.
În treacăt. Nu m-am apucat, doar fumam la bairamuri. Odată am fumat și șase țigări de nervi că nu-mi ieșea și tot tușeam, dar asta n-a însemnat că ar trebui să mă las dominat de viciu. Din contra.



Always busy dreamin' 'bout boys, boys, boys
Vezi profilul utilizatorului
DINU MIHĂILEANU


Am încremenit un moment când mi-a vorbit. Cum s-o mai întorc și pe asta?
Am deschis gura, dar n-am zis nimic. Îmi pierise parțial zâmbetul, așa cum o făcea de fiecare dată când nu puteam produce instant o replică la ceva. Mai ales că acum acel ceva era destul de acuzator, deși în mod indirect. Rahat.
Începusem să râd nervos.
Pe sistemul „și băieții plâng câteodată”, m-am decis că nu mai are rost să mă prefac că nu aș fi plâns. Nu când el însuși mi-a șters lacrimile uscate de pe față, cel puțin. Îmi place să cred că aveam și eu limita ridicolului.
- Mi-au dat lacrimile și când m-am tăiat la deget mai devreme azi, i-am mărturisit. Plâng din orice nimic.
Fază care, din nou, nu era în totalitate neadevărată. Adică, da, sigur, nici nu îmi aduceam aminte când mă tăiasem și n-am simțit nimic înainte de a intra în mașină către casă.
Dar în același timp eram cel mai mare plângăcios pe care îl știam, și am plâns atâtea râuri când mi-a fugit pisica de acasă încât mă mir că nu m-am înecat singur în ele. Sau când am fost părăsit pentru prima dată (printr-un mesaj—nesimțire peste care n-am trecut nici azi) și o lună am bocit încontinuu, pe de-o parte pentru că boul mă lăsase și pe cealaltă parte pentru că îmi zdrobisem telefonul de perete și nu-i mai puteam spune boului cât de bou e.
Saaau când îmi făceam ceai alaltăieri și m-am ars din greșeală. Și n-am putut să dau ochii cu Manne vreun sfert de oră pentru că erau umezi.
Eu cu sensibilismele mele.
- Dar să nu mai spui la nimeni, da? l-am rugat mai mult sau mai puțin în glumă, ridicându-mi bărbia cât să-l pot privi.
Uneori aveam impresia că putea vedea direct prin mine. De asta încercam să-l privesc doar când eram onest. Cum ar fi fost, de pildă, acum.



Vezi profilul utilizatorului

Hippient

avatar
Moderator
Moderator
- MANNE MAGNUSSON -


Atunci... îmi explică și mie cineva, vă rog, de ce nu am văzut nicio lacrimă sau vreo urmă de regret pe chipul lui Dinu de fiecare dată când am pus viețile oamenilor în pericol, atunci? Pentru că e mult mai puternic decât pare, deși e mânat de ură. Și la fel atunci când am spus că m-am descurcat precum o cizmă, crezându-mă absolut inferior față de eul meu de trecut, am văzut o fărâmă din acel ceva esențial scurgându-se și din ochii lui Dinu.
Mințea sau nu?
Am aprobat ușor din cap, lin și scurt, doar dintr-o mișcare executând gestul pentru a nu-l lovi, fiindcă propriu-zis nu-mi depărtasem capul de al lui.
- Nici nu aș avea cui să spun, am glumit fugitiv, referindu-mă mai exact la viața mea izolată, de justițiar anonim al dreptății, ca la o glumă mai mult sau mai puțin seacă. Însă nu pot spune că simțul meu al umorului n-a luat-o pe pante greșite în ultimul timp, ca stima de sine, de fapt și de drept.
Și atunci m-am încumetat să privesc vag mijit în ochii lui, adânc rău de tot, pentru a putea înțelege dacă tot ceea ce percepeam câtuși de puțin putea fi catalogat drept 'verosimil'.
Hmm.
Dinu avea motive să plângă. Încă era vulnerabil și 'fraged'. Dar eu? Eu ce motive aveam? Se presupunea că trecusem deja prin jumătate dintr-o viață normală, dar mai mult mă plictisisem și mă revoltasem mai tare ca niciodată.
Așa că m-am aplecat puțin mai mult și mi-am proptit buzele încetișor de fruntea lui rece. Protecție. Siguranță. Asta voisem dintotdeauna să-i ofer cuiva, din propria mea inițiativă. Asta voiam și vreau să-i ofer lui Dinu.
Deși, precum scrisese Osho cândva, siguranța absolută sau doar siguranța într-o viață al unui om care respiră nu există. Fiindcă numai oamenii morți sunt puternici și în siguranță, neafectați mai fiind de nimic altceva decât de răcoare și veșnicie.
Urăsc când cineva, într-un colț îndepărtat al minții mele, are dreptate.



Always busy dreamin' 'bout boys, boys, boys
Vezi profilul utilizatorului
DINU MIHĂILEANU


I-am simțit buzele pe fruntea mea și…și nu cred că-i ok să-ți bată inima atât de tare într-un timp atât de scurt.
Atunci când nu te-a mai atins nimeni de aproape un an și tot anul respectiv ai tânjit după atingerea cuiva, gesturile astea sunt mult mai eficiente asupra ta. Zâmbisem, deși am încercat să o ascund.
Mi-am așezat capul pe o parte pe umărul lui în loc de a mă poziționa cu fața către el ca mai înainte („ai șchiopăta de teamă să nu-mi strivești sărutul”, genul ăla de treabă) și am clipit des, încă absorbind momentul.
- Absolut nimănui? l-am întrebat, încercând să nu par prea surprins.
La mine era destul de evident că eram singur într-o mare de oameni. Lăsasem totul în urmă când am plecat, deși „totul” nu însemna aproape nimic, nu în ultimele luni dinainte să plec, cel puțin; ca să vin în Stockholm pentru…studii. Dacă m-ar fi dat afară din apartament dintr-un motiv sau altul nu aveam la cine să apelez. La profa de suedeză, poate. Sau la fosta mea dirigintă, că încă îi am numărul în telefon.
Dar el? De atât de mult timp în același loc și era singur. Sau, în fine, oricât de singur putea fi când mă avea pe mine prin preajmă.
Voiam să știu mai multe despre el. Păcat că nu apucasem niciodată până atunci să-l întreb
.



Vezi profilul utilizatorului

Hippient

avatar
Moderator
Moderator
- MANNE MAGNUSSON -


Era cumva o întrebare capcană?
De fapt și de drept, chiar se putea dovedi a fi, având în vedere că eu țineam ascunși uneori oamenii care mi se infiltrau în viață. E un mod de a o spune, dar chiar era așa. De ce se întâmplă asta? Doar pentru a se crea niște amintiri, a ți se induce anumite stări și sentimente și pentru a învăța din greșeli. Pentru că, la urma urmei, nimeni nu poate să fie prezent veșnic în viața cuiva.
Toți ne ducem, fie deodată, fie treptat.
Partea cea mai dureroasă era cea de-a doua menționată, fiindcă totul nu se tăia deodată - legătura cu acea persoană - și puteai și poți să simți dorul și regretul abundent. Dar de ce? De ce am luat-o pe alte căi și am rupt-o?
Nu fiindcă așa a fost să fie, ci pentru că ai fost tu prea incapabil să menții contactul cu acea persoană și să-i arăți interesul tău asupra ei.
Am pățit-o de-atâtea ori. Avusesem mulți prieteni, cică, ori de-o noapte (de beție), ori temporari, dar care au vrut să-și strecoare de-a dreptul nasul în viața mea. Tolomacii nu și-au dat seama de pericolul la care se expuneau, așa că am început să mă arăt dezinteresat și plictisit de ei, uneori chiar mințind sau fiind prea vulgar sau meschin. Nu puteam să le-o zic verde în față ce și cum, chiar dacă aveam să inventez și o pseudo-viață sau un pseudo-motiv pentru a mă lăsa în pace. Unii erau prea băgăcioși, iar asta le-ar fi iscat și mai multe semne de întrebare, deci mai bine nu.
În rest, pe cine mai cunoșteam?
Evitam contactele cu alte persoane când eram într-un supermarket și eram sec în caz de se întâmpla. Iar în privința familiei mele descompuse - fratele meu nu prea era dornic să comunice cu mine uneori.
În rest, mai țineam legătura cu câteva organizații cu care mă asociasem între timp și care mă ajutau să-mi împlinesc scopul - pentru că aveam un scop comun, de fapt. Dar ei nu-l cunoșteam pe Dinu.
De asta m-am trezit râzând discret.
- Absolut nimănui, Dinu. Stai calm.



Always busy dreamin' 'bout boys, boys, boys
Vezi profilul utilizatorului
DINU MIHĂILEANU


Nu mai simțisem genul acela de siguranță de când îmi începuse viața de adult. Trăiam într-o fugă constantă de la o țintă la următoarea și trecerile între senzații tari le făceam aproape amorțit, prins într-o rutină cu care, fie că voiam sau nu, mă obișnuisem. Uitasem asta. În timp mă răcisem atât de tare încât n-aș fi crezut că mai am capacitatea de a fi atât de afectiv cu cineva.
Și totuși…
- Avem asta în comun, presupun.
Privirea mea era pierdută undeva în materialul bluzei lui, mult prea obosită ca să se concentreze într-un punct exact. Dacă m-ai fi întrebat n-aș fi putut să spun dacă stăteam așa de două minute sau două ore. Încercasem să mă izolez de conceptul de timp odată cu toată anxietatea de peste zi, pentru că îmi cam propusesem să nu mă apuc iar de plâns în mod spontan. Nu cred că mi-ar fi mers scuza cu viciile și a doua oară.
Mi-am ridicat bărbia către el, fără să-mi ridic și capul de pe umărul său. Simțisem cum mâna mea dreaptă se despărțise de căldura corpului lui și, în mod coincident, tot în același moment realizasem că sunt pe cale să fac ceva foarte stupid.
I-am simțit obrazul sub buricele degetelor.
De ce îmi place mie să complic mereu lucrurile? Care dintre cei doi absenteiști care mi-au dat viață mi-a dat și trăsătura asta de caracter?
Mi-am întors palma, atingând timid pielea lui cu dosul ei.
Încă te poți opri, mi-am spus. Încă poți spune că ai încercat să-i iei senzual o scamă de pe față.
Mi-am umezit buzele și i-am prins ușor bărbia între degete, îndemnându-l să mă privească în ochi. Trasam absent cu indexul o linie de-a lungul maxilarului său.
Nu știam ce îmi doream să dovedesc cu asta. Nu eram sigur nici dacă aveam ceva de dovedit în final. Îmi era cert doar un singur lucru: că obrazul lui era neașteptat de moale și că oricine pe o rază de o milă ar fi putut să-mi audă pulsul.



Vezi profilul utilizatorului

Hippient

avatar
Moderator
Moderator
- MANNE MAGNUSSON -


Curios. Devenisem și mai curios. Vreau să spun că probabil curioziometrul meu atinsese cotele maxime în momentul în care i-am rumegat bine de tot cuvintele.
De fapt, totul era curios. Nu mi-am dat seama de ce făceam mai exact tot ceea ce înfăptuiam sau de ce o făcusem - deși în minte îmi tot plonjau cuvintele 'alinare' și 'protecție' -, însă eram cotropit de curiozitate și confuzie. Cu toate că nu o arătam și continuam să-l țintuiesc pe Dinu la pieptul meu.
Uneori, înainte de a porni motorul mașinii și de a merge înspre o altă țintă, mă gândeam involuntar - preț de o secundă - la părinții mei. La faptul că fuseseră niște atei convinși până la moarte și nu mă obligaseră sau nu-mi impuseseră vreo dogmă religioasă doar pentru că eram copilul lor. Apoi mă gândeam fugitiv și sec: și dacă mor acum? ce-o să fac? cui o să mă rog ca să supraviețuiesc și de data asta? Nu mă puteam converti deodată sau... nici nu știam ce să fac mai exact, dar încercam să alung gândurile de genul ăsta și să mă axez pe altceva. Așa că mergeam cu capul înainte și puteam zice că mă las manipulat de destin.
Dar acum...
Nici nu puteam clipi când atingerea lui Dinu se intensificase și se extinsese și asupra feței mele. Aș fi vrut să-l contrazic pentru mai devreme. Să-i ofer o explicație logică și să-l consolez, deși era de prisos, dar înghețasem. La propriu. Nici nu puteam să clipesc sau să-mi mișc pupilele din calea privirii lui intense. Dacă m-ar fi întrebat cineva atunci ce credeam eu că avea de gând, nici măcar n-aș fi putut ridica din umeri. Încercam să înțeleg de ce. Mă răvășea și mă clădea la loc în același timp cu tot. Dacă ar fi fost doar privirea, probabil aș fi fost mai lucid, dar faptul că-și folosea mâna și degetele în timp ce-mi atribuia... of, Doamne - de-ai exista-, habar n-am cum să-i spun. Mă atingea și punea pe jale, pur și simplu. Și o grămadă de întrebări îmi tunau în cap precum tamburinele acelea grave din timpul unui masacru băstinaș. Sau ce-o fi fost.
Probabil de asta nu schițasem nimic, cu toată că eram vrăjit, mai ales când m-a sărutat pur și simplu pe obraz. Sau i se zicea pupat?
...
Mă durea toracele. Nu puteam descifra ce se întâmplase, dar un lucru era cert: a trebuit să-mi dezlipesc un braț din jurul lui ca să mă sprijin ușor și (speram) pe nesimțite de tăblia mesei. Mi se înmuiaseră genunchii, dar eu continuam să strâng năluc din buze, cu privirea în pământ. Asta până când l-am întrebat zâmbind:
- Asta pentru ce a fost?



Always busy dreamin' 'bout boys, boys, boys
Vezi profilul utilizatorului
DINU MIHĂILEANU

Mi-am deschis ochii. Făcusem ceea ce făcusem și pământul încă se rotea, iar eu încă eram viu.
Am început să râd prostit când l-am auzit.
- Trebuia să fie pentru ceva?
Îmi ardea fața și nu pot decât să îmi imaginez că aveam cel mai tâmp zâmbet întins pe ea. Mi-am frecat spatele gâtului cu mâna dreaptă (a se adăuga o bancnotă în borcanul pentru ticuri nervoase), ca mai apoi să mi-o trec repezit prin păr (încă una) și s-o sprijin pe masă, lângă a lui.
Nu știam unde să mă mai uit așa că m-am uitat pe geam. Abia atunci observasem că nu mai ploua de ceva timp.
Bine. Zâmbește, deci a mers bine, mă gândeam. Limbajul corpului e adeseori mai important decât oricare altui și atunci, dacă al lui e pozitiv, de ce nu ar fi și reacția lui la fel? „Întrebări complexe la ore târzii pentru băieți obosiți” de Dinu Mihăileanu. Disponibil acum în librării.
M-am făcut singur să râd (din asemenea prostie), chestie care denotă ori că sunt dus de tot, dar foarte rău de tot, ori că sunt…cuvântul cu î. Deja altă prostie. Îmi vine să râd iar, de data asta ceva mai forțat.
Am împins pachetul meu desfăcut mai încolo și m-am așezat în șezut pe masă, decizând că probabil l-am sufocat destul. Și, vorbind de pachetul ăla, îmi făcea cu ochiul cu absolută nerușinare, dar am încercat să-l ignor. Nu era momentul să dovedesc singur că-s mincinos.



Vezi profilul utilizatorului

Hippient

avatar
Moderator
Moderator
- MANNE MAGNUSSON -


Anumite și presupuse teorii mi se învârteau în cap precum un amalgam confuz de gânduri. Iar în timp ce încercam să-l privesc pasiv (sau mai curând impasibil?), nu puteam să nu mă întreb ce s-a întâmplat de fapt și de drept. Sau de ce expresia de extaz (oare asta era?) a lui Dinu mergea de minune cu acel contrast sângeriu de pe pomeții lui. Tot încercam și chiar încercam, preț de câteva secunde și probabil alte zeci de secunde, să-mi ung calumea rotițele și minții și să înțeleg corespunzător ce se întâmpla, pentru că... în orice caz...
Mi-am îndreptat privirea înspre palma lui care brusc devenise un titirez, mișcându-se când încoace, când încolo și probabil și că globulii mei oculari deveniseră niște mingiuțe pe arcuri șubrede în (altă) încercare eronată de-a mea de a analiza.
Chiar nu eram bun la asta.
În orice caz - nu știam cum să interpretez totul, pentru că oricum felul în care se manifestase Dinu nu era ca de obicei. Normal. Adică, pe bune, pentru o secundă mi-am spus că probabil ăsta e modul tradițional al lui de a-mi mulțumi sau de a-și arăta simpatia, dar imediat după aceea mi-am amintit că...
Dinu nu era francez.
Dar ce se putea dovedi a fi, atunci?
Probabil păream puțin pierdut sau doar buimăcit - aveam și motive, având în vedere că nu mă trezisem demult - dar nu voiam să accept o altă variantă a adevăratului sens pentru care Dinu se arătase atât de emoționat. De fapt și de drept, când fusese ultima dată Dinu emoționat și afectuos? Eu încercam să transform afecțiunea într-un obicei, deși nu știam cât de bine mă descurcam și speram în secret ca nu cumva să devină o depedență. Cel puțin nu pe persoana nepotrivită...
Însă, privindu-l pe Dinu, i-am întors șugubăț zâmbetul. Nu puteam să-l iau în calcul ca pe un regret și speram iarăși, jubilând puțin, să nu fiu nevoit să fac vreodată asta.
Astfel, de îndată ce s-a așezat ușor la masă și continuam să-l privesc tăcut, mi-am dat seama că mărul discordiei încă se afla între noi. Mă refer la pachetul de țigări. Și, de ce nu, mi-am transformat unul dintre brațe într-un fulger și l-am șutit de acolo, analizându-i cu ochi mijiți ambalajul și privind mai apoi cu un ochi pe dinauntru.
- Ăsta se confiscă, am zâmbit puțin meschin în timp ce-l îndesam într-unul dintre buzunarele pantalonilor.
La urma urmei, nu voiam să aibă parte de alte migrene. Momentan. Adică aveam să-i restitui pachetul odată și odată, evident.



Always busy dreamin' 'bout boys, boys, boys
Vezi profilul utilizatorului

Continut sponsorizat


Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum