This used to be a forum full of little and stupid girls.
Now it is kinda serious because they have grown up.
You're welcome to join in though. Have fun ^^


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

[Dɪᴀna&Iᴍᴀ] вecaυѕe тнe world вegan and endѕ wιтн тнe тwo oғ υѕ

Mergi la pagina : 1, 2  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos  Mesaj [Pagina 1 din 2]


Bs ʜ ʀʟ ʙɢɴ ɴ ɴs ɪʜ ʜ ғ s
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸

╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸

Doar eu și Ima postăm aici.
Please do not interfere.Tnx.

──────────────────────────────────────────────────────────────



┌─                           ━━                        ─┐
     Adam   & Everette
└─                                                           ─┘
ᴴᵘᵐᵃⁿ ᵇᵉᶦⁿᵍˢ ᵃʳᵉ ᶠᵘⁿⁿʸ. ᵀʰᵉʸ ˡᵒⁿᵍ ᵗᵒ ᵇᵉ ʷᶦᵗʰ ᵗʰᵉ ᵖᵉʳˢᵒⁿ ᵗʰᵉʸ ˡᵒᵛᵉ ᵇᵘᵗ ʳᵉᶠᵘˢᵉ ᵗᵒ ᵃᵈᵐᶦᵗ ᵒᵖᵉⁿˡʸ. ˢᵒᵐᵉ ᵃʳᵉ ᵃᶠʳᵃᶦᵈ ᵗᵒ ˢʰᵒʷ ᵉᵛᵉⁿ ᵗʰᵉ ˢˡᶦᵍʰᵗᵉˢᵗ ˢᶦᵍⁿ ᵒᶠ ᵃᶠᶠᵉᶜᵗᶦᵒⁿ ᵇᵉᶜᵃᵘˢᵉ ᵒᶠ ᶠᵉᵃʳ. ᶠᵉᵃʳ ᵗʰᵃᵗ ᵗʰᵉᶦʳ ᶠᵉᵉˡᶦⁿᵍˢ ᵐᵃʸ ⁿᵒᵗ ᵇᵉ ʳᵉᶜᵒᵍⁿᶦᶻᵉᵈ, ᵒʳ ᵉᵛᵉⁿ ʷᵒʳˢᵗ, ʳᵉᵗᵘʳⁿᵉᵈ. ᴮᵘᵗ ᵒⁿᵉ ᵗʰᶦⁿᵍ ᵃᵇᵒᵘᵗ ʰᵘᵐᵃⁿ ᵇᵉᶦⁿᵍˢ ᵖᵘᶻᶻˡᵉˢ ᵐᵉ ᵗʰᵉ ᵐᵒˢᵗ ᶦˢ ᵗʰᵉᶦʳ ᶜᵒⁿˢᶜᶦᵒᵘˢ ᵉᶠᶠᵒʳᵗ ᵗᵒ ᵇᵉ ᶜᵒⁿⁿᵉᶜᵗᵉᵈ ʷᶦᵗʰ ᵗʰᵉ ᵒᵇʲᵉᶜᵗ ᵒᶠ ᵗʰᵉᶦʳ ᵃᶠᶠᵉᶜᵗᶦᵒⁿ ᵉᵛᵉⁿ ᶦᶠ ᶦᵗ ᵏᶦˡˡˢ ᵗʰᵉᵐ ˢˡᵒʷˡʸ ʷᶦᵗʰᶦⁿ.

He loves you. It’s not enough; this love was damned from the start.
We were born with misfortune in our blood and calamity in our bones.
Our fates are one; you fall, I jump. After all, darling, the gods love a tragedy.


ᴹᵒⁿˢᵗᵉʳˢ ᵃʳᵉ ᵐᵃᵈᵉ ᵇʸ ᵗʰᵉ ʰᵘᵐᵃⁿˢ ʷʰᵒ ᵇᵃᶜᵏ ᵗʰᵉᵐ ᶦⁿᵗᵒ ᶜᵒʳⁿᵉʳˢ, ᵃⁿᵈ ᵐᵃᵏᵉ ᵗʰᵉᵐ ˡᵉᵃʳⁿ ᵗʰᵃᵗ ᵖˡᵉᵃᵈᶦⁿᵍ ᶦˢ ᶠᵘᵗᶦˡᵉ ᵃⁿᵈ ʸᵒᵘ ᵐᵘˢᵗ ᶠᶦᵍʰᵗ, ᵇᶦᵗᵉ, ᵃⁿᵈ ᵃᶜᵗ ᶦⁿ ᵐᵃˡᶦᶜᵉ ᵗᵒ ˢᵘʳᵛᶦᵛᵉ.



──────────────────────────────────────────────────────────────

Wʜᴇɴ ʏᴏᴜ sᴘᴇɴᴅ sᴏ ʟᴏɴɢ ᴛʀᴀᴘᴘᴇᴅ ɪɴ ᴅᴀʀᴋɴᴇss, ʏᴏᴜ ғɪɴᴅ ᴛʜᴀᴛ ᴛʜᴇ ᴅᴀʀᴋɴᴇss ʙᴇɢɪɴs ᴛᴏ sᴛᴀʀᴇ ʙᴀᴄᴋ.



╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
Power   is   a   dangerous   game  // Kneel   or   bleed
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸



"We could be dead. "
"That‘s a risk everyone takes by living . "


───────────────────────PLOT───────────────────────

Acțiunea se învârte în jurul Pământului mai ceva decât orice satelit. Problema e războiul și drama prin care trec oamenii.
Are loc astfel cel de-al Treilea Război Mondial ce se petrece între cinci națiuni diferite.
De ce cinci și nu mai multe? Unde s-au evaporat toate? Pur și simplu au fost complet înghițite de cele cinci care au un singur lucru în comun. Vor puterea supremă. Iar lucrul acesta nu poate duce decât, într-un final, la un singur câștigător. Aceste națiuni/alianțe sunt: UE,SUA,Rusia ,China și Marea Britanie.

Aceste cinci țări sunt antrenate într-o luptă pentru putere între ele. Acest război este similar cu cele petrecute în trecut doar cu mult mai crud și mai necruțător decât Primul și Al Doilea la un loc. Tangența cu sec. 20 este mare, într-un mod înfiorător. Diferă numai anii, metodele de luptă și muniția. Ce s-ar mai putea petrece când tehnologia îți poate oferi atâtea sub nas? Doar acest război poate distruge tot ce au agonisit până atunci...

──────────────────────────────────────────────────



●  Anul 2050  ●   WORLD WAR III ●  ᵀʰᵉʳᵉ ᵃʳᵉ ⁿᵒ ᵍᵒᵒᵈ ᵐᵉⁿ ᶦⁿ ᵗʰᶦˢ ʷᵃʳ.



I have a thousand different ways of telling you how I feel and I always choose the worst one.
That’s how I am, a manipulating coward. And what happens is that I am haunted by every type of ghost and the gap in my soul cannot get any wider now. Please make up your mind if you’re leaving
I had a thousand headaches, a thousand sad moments and a feeling of guilt equivalent to a million, to a million years of your love. So far away that you have forgotten me, I know I asked for it. Time passed by and left us behind. One, two, three, a thousand demons I have counted.




I sᴀʏ “ʟᴏᴠᴇ ᴍᴇ” ᴀɴᴅ ʏᴏᴜ sᴀʏ “ʏᴏᴜ’ʀᴇ ᴋɪʟʟɪɴɢ ᴍᴇ”;
I sᴀʏ “I’ᴅ ᴅɪᴇ ғᴏʀ ʏᴏᴜ” ᴀɴᴅ ʏᴏᴜ sᴀʏ “ʏᴏᴜ’ᴅ ᴋɪʟʟ ғᴏʀ ᴍᴇ.
Tʜᴀᴛ’s ɴᴏᴛ ᴛʜᴇ sᴀᴍᴇ ᴛʜɪɴɢ.


───────────────────────PERSONAJE───────────────────────

Cele două personaje fac parte din țări diferite . Două personaje total opuse care vor puterea, două personaje ce au comis infracțiuni întruna numai pentru a câștiga. Treptat se poate ajunge la un tip de iubire toxică ce se lasă cu înfrângerea unuia dintre ei. Căci frângerea inimii nu se poate spune, nu se poate ști dacă au așa ceva. Totuși, ar putea salva, printr-un miracol, întreaga lume? Sau să creeze un nou început pentru fiecare? Să se repare pagubele imense din acest joc de șah?

────────────────────────────────────────────────────────

Iᴛ’s ᴀ ғɪᴛᴛɪɴɢ ᴘᴜɴɪsʜᴍᴇɴᴛ ғᴏʀ ᴀ ᴍᴏɴsᴛᴇʀ.
Tᴏ ᴡᴀɴᴛ sᴏᴍᴇᴛʜɪɴɢ sᴏ ᴍᴜᴄʜ - ᴛᴏ ʜᴏʟᴅ ɪᴛ ɪɴ ʏᴏᴜʀ ᴀʀᴍs - ᴀɴᴅ ᴋɴᴏᴡ ʙᴇʏᴏɴᴅ ᴀ ᴅᴏᴜʙᴛ ʏᴏᴜ ᴡɪʟʟ ɴᴇᴠᴇʀ ᴅᴇsᴇʀᴠᴇ ɪᴛ.




ᴰᵒ ʸᵒᵘ ᵏⁿᵒʷ ʰᵒʷ ᵐᵃⁿʸ ʷᵃʸˢ ˡᵒᵛᵉ ᶜᵃⁿ ʰᶦᵗ ʸᵒᵘ?
ˢᵒ ᶦᵗ ᵐᵃᵏᵉˢ ʸᵒᵘ ʰᵃᵖᵖʸ, ᵒʳ ᵐᶦˢᵉʳᵃᵇˡᵉ? ᴵᵗ ᵐᵃᵏᵉˢ ʸᵒᵘ ˢᶦᶜᵏ ᶦⁿ ᵗʰᵉ ᵇᵉˡˡʸ ᵒʳ ʰᵘʳᵗ ᶦⁿ ᵗʰᵉ ʰᵉᵃʳᵗ.
ᴵᵗ ᵐᵃᵏᵉˢ ᵉᵛᵉʳʸᵗʰᶦⁿᵍ ᵇʳᶦᵍʰᵗᵉʳ ᵃⁿᵈ ˢʰᵃʳᵖᵉʳ, ᵒʳ ᶦᵗ ᵇˡᵘʳˢ ᵃˡˡ ᵗʰᵉ ᵉᵈᵍᵉˢ. ᴵᵗ ᵐᵃᵏᵉˢ ʸᵒᵘ ᶠᵉᵉˡ ˡᶦᵏᵉ ᵃ ᵏᶦⁿᵍ ᵒʳ ᵃ ᶠᵒᵒˡ.
ᴱᵛᵉʳʸ ʷᵃʸ ˡᵒᵛᵉ ᶜᵃⁿ ʰᶦᵗ ʸᵒᵘ, ᶦᵗ’ˢ ʰᶦᵗ ᵐᵉ ʷʰᵉⁿ ᶦᵗ ᶜᵒᵐᵉˢ ᵗᵒ ʸᵒᵘ.

─────────────────────────────────────────────────────────────────────
/ / ATENȚIE! ∖∖
Aᴄᴇsᴛ RPG ᴄᴏɴțɪɴᴇ sᴄᴇɴᴇ ᴅᴇ ᴠɪᴏʟᴇɴță ғɪᴢɪᴄă,ʟɪᴍʙᴀᴊ ʟɪᴄᴇɴțɪᴏs,ᴠɪᴏʟ,ᴀʙᴜᴢ,ʀăᴢʙᴏɪ șɪ  ᴀʟᴛᴇ sᴜʙɪᴇᴄᴛᴇ sᴇɴsɪʙɪʟᴇ. Să ɴᴜ sᴘᴜɴᴇțɪ ᴄă ɴᴜ ᴀțɪ ғᴏsᴛ ᴀᴠᴇʀᴛɪᴢᴀțɪ.
─────────────────────────────────────────────────────────────────────



Sᴛᴀʀᴛ RPG!



Ultima editare efectuata de catre Darkling in Joi Aug 31, 2017 3:56 pm, editata de 3 ori

Vezi profilul utilizatorului
ADAM FEDOROV

    Iată un nou război. Un război ce va pune capăt zilelor a o grămadă de oameni încât ai spune că mor nevinovați. Și tind să neg toate acestea pentru că oamenii sunt cei mai vinovați în această ecuație. Pentru mine, acum capătă chiar și grad de comparație acest cuvânt. "Vinovat". Și totuși, nu mă simt astfel. Sunt un simplu general al armatei ruse. Eu nu fac greșeli. Nu îmi permit să greșesc ceva sau să mă simt vinovat.
Adoram atât de mult faptul de a mă răzbuna pe dușmanii  mei. Erau pur si simplu o divinitate drăcească. Să-mi ling degetele de sângele rece al acestora nu reprezenta decât un deliciu sublim, în lupta pentru dominație. Mai mult, pe drumul spre glorie pășeam numai eu și nimeni altcineva. Aveam de gând să câștig.
Revenind, acest război nu este exact ca și cele dintre două sau trei popoare. S-ar putea zice că se va ajunge mult prea departe și, din nou, nu va fi vina mea. Vina oamenilor, cum am mai spus. Probabil și a celor ce au început războiul, eu nu mă includ niciunde. 
Desigur, pare atât de înfiorător faptul că ne-am chinuit să capturăm cât mai mulți oameni importanți, iar astfel am putea ajunge la pradă principală. Să nu cumva să se înțeleagă greșit, eu, personal mă ocup de însuși pedepsirea acestora cum se cuvine. Pentru că e vina lor, nu a mea. În esență, nimic din ceea ce se întâmplă aici nu e corect.
Viața nu e corectă. 

Fiind în stare de război și în apropiere de front - mai mult din punct de vedere mintal, eu doar căutam o logică și un plan -, mă pregăteam de luptă. Muniție. Puști. Grenade. Foc. Oh, da, chiar foarte mult foc. Nțț nțț, aș zice că nu e bine să se lase cu vărsare de sânge... Dar atunci nu aș fi eu.
Îmi plimbam creionul dintr-o mână în cealaltă, ba așezându-l între buze, ba după ureche. Ceea ce voiam să fac nu era decât un simplu plan ingenios cu care să pot distribui armata. Se întâmpla să fie necesare o serie de factori și niște calcule tot se iveau. Tehnologia avansase destul de mult dar nu îndeajuns încât să facă toată treaba și pentru mine. De altfel, aș fi acceptat să stau la un birou și să mă holbez la întreaga lume ce îmi arde sub ochi, însă nu primeam bani. Nu libertate. Nu câștig. Eu voiam un câștig. În lupta asta, un singur element putea să învingă. Speram să fim acel element.
Am auzit o bătaie scurtă în ușă, de doar două ori și a treia cu întârziere, care mă ajuta sa îmi dau seama de persoana din spatele ei. Din păcate sau dintr-o nemărginită fericire, numai anumite persoane mai ajungeau și la ușa mea. Era ca un fel de trecere pe poarta Iadului acea ușă, ce secrete am ascuns o viață nu sunt aflate decât de cei ce merită. Și încă nu au fost toți pe aici.
Ușă deschisă, soldat în prag. Printr-un salut cu mâna adusă în dreptul tâmplei, subofițerul se fâstâci și nu mai facu vreun pas. De parcă solemnul salut adresat mie îl împietrise cu totul. Într-un final, își coborî mâna și deschise direct discuția.
- General Fedorov, avem captură nouă. Vă aduc la cunoștință faptul că este în celulă. 
M-am ridicat de pe scaun și am lăsat creionul pe birou, adoptând o poziție impunătoare. Am evitat să mă uit direct la plăcuța cu numele său, ci m-am uitat de rangul său. Un galon de 20 mm. Sergent. Deci, cine dracu l-a mai pus și pe ăsta în funcție? Nu e în stare de nimic. Mi-am aruncat fugitiv și la numele acestuia. Mihailovici.
- Sergent Mihailovici, accept numai "Domnule" urmat de restul. Nu ți-a permis nimeni să prescurtezi. Condu-mă acolo.
Știam destul de bine unde se află fiecare lucru un parte și nu aveam nevoie de însoțitor. Aveam nevoie de un asistent care să îmi pună la dispoziție tot ceea ce voiam. Am pășit în afara încăperii în care mă aflam, coborând niște scări pentru a ajunge la subsol. Prin semiobscuritatea datorată inexistenței vreunui geam, ci numai a unor becuri, nu puteam observa mare lucru. Asta până când am aprins toate becurile din întreaga sală.
Într-adevăr, deși nu mai era niciunde acel întuneric, însăși acțiunile ce se petreceau aici denotă obscuritate. O obscuritate bolnavă, lipsită de înțeles din partea celor ce nu gândesc. Adică nimeni. Eu doar aveam nevoie de a-mi satisface poftele sadice.
Nu puteam să fiu ezitant în vreun fel în legătură cu toate acestea. De asemenea, ceea ce se petrecea aici nu era tocmai creștinesc, ci era Iadul în sine. Cei ce au ajuns aici au și sfârșit, de cele mai multe ori. Iar Iadul acesta nu a fost creat de mine. Deci nu e vina mea. Nu. Este vina celor ce au întemeiat acest colțișor.
Am fost hotărât, cândva, ca după ce ajung în această funcție să pun capăt acestui lanț de distrugere în masă. Dar nu, tot ceea ce se petrecea aici mă atrăgea chiar și pe mine. Nu am fost dintotdeauna așa, sadismul cu care tratez eu lucrurile nu se datora decât tatălui meu. A fost o altă persoană bolnavă, fiind inclus în jocurile politice mai ceva decât politicienii. Eu, în schimb, aveam nevoie de cineva din politică pentru aceste jocuri. Cine poate spune că un general nu poate face politică? Să i se fi zis așa ceva tatălui meu și se întorcea cu fundu-n sus toată omenirea. Nu de parcă nu ar fi în starea aceasta deja dar presimt că tata doar privește melancolic în jos și se uită cum distrug lumea. Scopul meu, în schimb, nu era neapărat distrugerea, ci mai degrabă dobândirea câștigului. Aici, este vorba numai de câștig și pierderi. Doar că eu nu pierd niciodată.
Tocmai dimpotrivă, fiind aici un Iad de pe Pământ, eu mă simțeam liniștit. Poate cu atât mai mult, un fel de Rai pentru mine, să văd suferința în ochii fiecărei persoane mă amuza copios. Prea sadic? Nu m-am gândit niciodată din punctul acesta de vedere. Poate chiar ar fi trebuit să mă schimb...
Aș fi pufnit în râs numai la aceste gânduri. Cel mai probabil, un râs malefic și nociv. Atât de nociv pentru cei ce se aflau în spatele acestor colivii, un râs prevestitor pentru chinul ce urma. Dar nu am făcut-o și mi-am mușcat simplu buza, că mai apoi să-mi etalez rânjetul diabolic. Diabolic și drăcesc. Acesta se datora numai vederii unui cap brunet, care-mi dădea impresia că ar fi femeie.
Continuam să îmi târăsc picioarele cât mai aproape de persoana in cauză, ce stătea, ca și mulți alții, în spatele unor gratii. Gratii de maximă securitate, de altfel, tot ce era aici nu putea fi spart prea ușor. Pe scurt, era cam imposibil. Pe măsură ce mă apropiam aveam impresia că e o femeie slăbuță, lipsită de forme. Însă pe această "femeie" o trădau trăsăturile pur bărbătești, ce se îmbinau cu părul lung, cu fața atât de feminină încât n-aș mai fi zis că e bărbat. Și totuși, mi se spusese că noua captură e un bărbat. Într-adevăr, poate că așa și era, oricum aveam să aflu cât de curând.
- Aduceți-l aici! Să fie strâns legat, atât de mâini cât și de picioare.
Într-un mod ciudat, aveam impresia că unii au strâmbat din nas atunci când am folosit pronumele la masculin. Mă puteam referi la el ca la un deținut, deci era logic să folosesc pronumele corespunzător. Oare cât de idioți ar fi putut să fie și să nu observe niște detalii mult prea importante? În primul rând, știam că are legătură cu politica. Dacă era femeie, s-ar fi machiat în cel mai strident mod. Și chiar dacă era, următorul detaliu ar fi fost ceva pe care nu ar fi putut să îl observe, totuși. Poate că era femeie, poate că era bărbat, tot distractiv urma să fie.
Odată ce l-au adus în fața mea, le-am făcut semn să îi dea drumul. Lemn. Acesta căzuse jos din cauza faptului că era legat. Era făcut cu intenție acest lucru. M-am uitat superior la acesta și mi-am trecut mâna prin părul său, ca mai apoi să trag de acesta fără milă. Astfel îl îndemnam să mă privească în ochi fără să mă chinui.
- Vai, vai, ce frumusețe avem aici... Ești femeie, nu? Sau ești bărbat? Nu ai cum să fii bărbat, bărbații sunt războinici, cu forță. Ție unde ți-e forța? Nu m-am putut abține și am pufnit într-un râs malefic, că mai apoi să se transforme în ceva final. Câteva momente de liniște morbidă, sumbră, doar după râsul meu. Prea frumoase momente... 
Și totuși, am încheiat acele momente prin faptul că m-am lăsat la nivelul său și mi-am izbit buzele de ale sale. Nu obișnuiam să sărut, acesta era doar un impuls de moment. Nu prea regretăm cum îmi plăceau buzele dulci ale acestuia.
Primul pas către răzbunare - încheiat. O simplă umilință cu simple cuvinte. Și totuși era doar începutul. Distrugerea din toate punctele de vedere îmi stătea în caracter. Mai ales din punct de vedere fizic, dar nu pot să garantez că nu au rămas și cu schele din această cauză. De ce nu ar trebui să sufere nimeni când satisfacția de a îi vedea suferind e atât de mare? Toată lumea dorește răul celorlalți. Întreabă pe oricine și îți va spune că nu îi pasă sau, mai mult, că îi pasă. Cum poți scuipa astfel de minciuni grave? Mai bine nu mai spui nimic... Mai bine nu exiști decât să minți în așa hal.
Și ce s-ar întâmpla dacă, să zicem, s-ar arunca cineva de pe clădire în fața ta? Ți-ar păsa, nu? Greșit! Alte știri ale orei 17, alt caz nefericit de sinucidere. Însă mai mult caz se face pentru lumea mondenă și staruri. Pentru că nimănui nu-i pasă de o altă viață. Suntem afectați dar nu suntem, știi? De aceea, eu îmi dau arama pe față și spun că îmi place să văd oameni suferind. Și să o produc, să produc suferința... Nu mă contrazice pentru că este adevărat.
Nu am ezitat să îi prind cămașa între degete și să o fac de-ndată să dispară de pe corpul lui. Și astfel am primit încă o confirmare că s-ar putea să nu fie femeie, dar nu prea îmi pasa. Plăcerile vieții puteau fi stârnite din partea ambelor sexe. Intenționat, lăsasem cravata la locul său numai pentru a-l trage că pe un câine credincios ce îmi e. Dacă nu, îl domesticeam treptat. Oricum, există mici șanse să am nevoie de niște informații valoroase care ar putea veni din partea lui.
- Ridicați-l în picioare! Știți unde ar trebui să îl duceți. 
Desigur că știau. Doar nu într-un pat, nu îmi permiteam un astfel de lux pentru câinii mei. Era ceva cu mult mai înfiorător și mai drăcesc, motivul pentru care această clădire este Iadul în sine. Tot ce se întâmpla în clădirea aceasta era tot ceea ce o imaginație bogată putea concepe. Din păcate, nu mulți ar putea gândi tot ceea ce se afla in spatele întregii armate. Era pusă în cârca tuturor celor din armată. Dacă generalul avea un întreg sistem, pica pe tot poporul. Problema redată de concepția toxică pentru omenire a nimănui decât a oamenilor. S-au autodistrus de-a lungul vremii și totul duce tot la autodistrugere. Iarăși, nu era vina mea. Vinovații au fost și sunt oamenii. Iar eu nu puteam decât să profit de acest demers al lucrurilor.

EVERETTE L. LIOLANCE

Mila,în definitiv,este o greșeală.
Ei bine,bună acolo!Bun venit în viitor unde lucrurile merg mai prost decât mergeau în trecut .Uite ceva ce nu este nou:societate este alcătuită din cei puternici și cei slabi.Clase sociale. Întotdeauna cei puternici conduc ți au tot ce își doresc dar săracii doar suferă de pe urma lor.Doar treci peste și roagă-te pentru o viață mai bună...Dar cine mai crede în vieți mai bune în timpurile astea?
Și lumea asta este o prostie.Războiul este o prostie .Știi ce altceva mai este o mare prostie?Faptul că cineva a avut ideea aia genială de a aduce sistemul acela primitiv înapoi prin care funcțiile se moștenesc și meritele personal nu fac doi bani.
Cei puternici mănâncă iar cei slabi mor de foame.Nu ar trebui să mă plâng ,totuși,până la urmă eu sunt unul dintre cei puternici...

Mă trezesc încet,înconjurat de o lumină obscură,pe  o podea rece.Îmi deschid mai bine ochii și arunc o privire împrejurimilor mele.Totul eram multe prea întunecat pentru a se distinge ceva .Încerc să mă ridic de pe acea podea și în același timp să verific dacă am vreun fel de rana mai gravă .În afară unei dureri foarte sâcâitoare de cap totul părea în regulă cu mine.Totul în afară faptului că mă aflam cel mai probabil într-o celulă în tabăra inamică.
Celula în ea însuși eram puțin mai înaltă decât vreo doi metri și avea o intrare făcută din bare fără niciun fel de geam.În spatele ușii era un coridor făcut din ciment prost iluminat care nu știu de unde venea și unde mai ducea cum nu eram conștient când mă aduseseră aici.Nu eram mare lucru în celulă ,probabil era un fel de pat într-un colț dar în afară de asta mai nimic.Presupun că asta nu era chiar atât de rău dacă o să mai stau ceva timp pe aici cum nu îmi face plăcere să stau pe podea acoperită de tot felul de mizerie.
Și sunt absolut singur aici dacă nu mai punem ocupanții celorlalte celule.După o privire în jur puteam spune că nu recunoaștem pe nimeni și nu puteam spune dacă asta era un lucru bun sau rău.Trebuie să mă concentrez din a găsi op modalitate de a ieși de aici.Pentru că e destul de posibil ca toată lumea să creadă că sunt mor și nu o să se mai deranjeze să mă caute.Nimeni nu știe că sunt aici.Și în momentul acela mă lovise gravitate situație.Aș putea muri și nimeni nu o să afle niciodată cum s-a întâmplat sau în ce fel de planuri au cei de aici pentru mine.
În regulă, dar frica nu este în niciun fel folositoare în momentul de față.Dacă nu o să mă salvez nimeni atunci o să o fac singur.Nu sunt sigur că sunt capabil de asta,dar asta nu e prima dată când sunt într-o situație de genul ăsta .Nu,am avut parte de mai rău.Cu mult mai rău.
Încerc și îmi amintesc evenimentele care m-au adus aici .Oh,da îmi amintesc mult prea bine.Doar pentru a face o verificare asupra faptului că durerea de cap nu e nimic grav-cel mult aș putea vreo comoție- aș putea încerca să îmi dau seama de locul în care mă aflu acum.Temperatura este destul de mică iar mirosul a ajut la un nou nivel al oribilului. Deci sunt într-un set de celule și după faptul că nu simt nici un fel de drog în organism înseamnă că nu am fost mutat prea departe .Da,știu exact locul în care sunt și asta nu mă face absolut deloc să mă simt mai bine.Se pare că fusesem capturat de către ruși și adus în tabăra cea mai apropiată de frontiere.Și asta nu fusese din vina mea.O să tai niște capete când mă întorc înapoi în UE celor răspunzători de asta .Dacă o să mă mai întorc acolo într-o singură bucată...
E-n regulă,cei de aici nu au de unde să știu cine sunt cu adevărat.Ar fu imposibil.Ar putea doar să presupună că sunt fiul răsfățat a unui politician important din UE și ar putea doar să creară o recompensă substanțială pentru a mă returna în viață cum nu le-aș fi de mare folos în cazul ăsta.Ar putea crede asta,arăt destul de tânăr și așa și numai aspect de Guvernator nu am.
Aud niște pași de la venit de la sfârșitul coridorului și am impresia că nu o să mai fiu singur pentru mult timp .Singurul scop pe care îl am acum?Supraviețuirea .Trebuie să pot să o fac.Și chiar dacă nu pot,o să supraviețuiesc oricum.Orice ar fi și orice s-ar întâmpla acesta e singurul meu scop momentan .Desigur,nu am nicio intenție să îmi trădez partea,dar asta e partea a doua...
Și imediat după aceea câteva matahale rusești pătrund în celulă și mă leagă de mâini cât și de picioare.Nici măcar nu m-am deranjat să mă împotrivesc când au făcut asta și nici în momentul cum m-au ridicat de acolo și m-au condus afară din celulă.
Imediat ce ieșim și ajungem în fața unui bărbat care după decorațiile sale era General dacă vă vine să credeți aceștia mă lasă jos și mă prăbușesc pe pământ exact în fața tipului. Auch,asta a durut puțin.Am scâncit din dinți când acesta mă prinde de păr astfel încât să îi văd mai bine fața de idiot.
Felicitări,dragă,ai făcut descoperirea secolului!Da,sunt bărbat,meriți un premiu Nobel pentru asta...Consideram pentru o secundă să mă prefac că nu înțeleg ce spune dar nu cred că aș fi ajuns prea departe cu asta și am păstrat o expresie neutră încercând să ascund durerea pe care o simțeam cum acesta încă mă ținea de păr și nu o făcea prea tandru.Da,păi și eu mă întreb dacă ai retard mental sau doar atât de cretin ești tu de obicei-desigur,nu am spus asta chiar dacă am considerat-o pentru o secundă.Prima regulă când ești capturat : niciodată nu agonisii persoana care te-a capturat .Nu o să se termine bine pentru tine.
Ce dracu--Și în scurt timp tipul pornește într-un râs care nu îl făcea deloc să pară nebun și nu l-ar fi încadrat foarte frumos în incinta unui spital cu nebuni. Acesta până la urmă se oprește și sunt ocupat să număr persoanele care era prezente în cest loc dar mă trezesc că imediat sunt sărutat pe buze .Nu e ca și cum am răspuns într-un fel la sărut dar nici nu m-am smucit din el cum îmi terminasem numărătoarea și șansele erau puțin mai mult înclinate spre parte lor.Cei mai mulți soldați încep să râdă de ceea ce percep ei ca un fel de show al umilinței mele.
Imediat ce mă eliberează din sărută îl privesc în ochii încercând să deslușesc ce vreau de fapt de la mine.Informații?Desigur că informații dar mai mult de atât...Oh,ceva îmi spune că tipul din fața mea este unul dintre oamenii care fac ce fac doar din plăcerea de a făcea pe alții să sufere.Păi o să îi arăt eu niște suferință...
Îmi păstrez o expresie neutră când acesta îmi dă cămașa jos și piele meu este izbită de aerul rece din jur.Dar se pare că minte bolnava acestuia consideră potrivit că ar trebui să îmi păstreze cravata pentru a mă trage cu ea prin jur ca și un fel de câine.Din nou,camera se umple cu râsul soldaților și unii dintre ei începe să mă strice diferite nume și să strige insulte adresate mie.
După puțin timp acesta comandă să fiu ridicat în picioare și să fiu dus dracu știe unde.Poate acum există șanse să rămân singur cu el și aș putea să am șanse mai multe să reușesc să evadez într-un fel sau altul.Camarazii săi mă prind de brațe și mă ridică în picioare pentru a mă târăsc spre acel loc misterios.Desigur,nu aveam impresia că aș fi reușit să îl bat pe tip chiar dacă rămânem singuri dar cel puțin șansele sunt mai bune așa decât să trebuiască să mă lupt cu jumătate din armata rusă.Știți cum se spune,unde este viața este și speranță...sau era suferință?Cine mai știe...

ADAM FEDOROV


Începusem deja să ador această persoană. Era atât de tăcut și nu făcea greșeala de a urla, țipa sau lovi ca și ceilalți. De parcă știa că asta i-ar aduce moartea. O moarte subită, neștiută de nimeni... Momentan ,nu se știa absolut nimic de dispariția lui. Pentru că nimănui nu-i pasă de politică sau guvern. Poate că ajungeam prea departe cu gândurile, numai din guvern nu face parte fetișcana aceasta. 
Într-un fel sau altul, presimțeam că trebuie să primesc informații și despre el. Întotdeauna se nimerește ca după un minut după ce mi-am făcut prezența aici să vină un cadet cu un mic dosar în mână. În cel mai rău caz, informații pe scurt. De ce aveam nevoie să știu genul acesta de detalii? Pentru exploatare. Eu nu exploatez doar din punct de vedere sexual, ci și din absolut toate celelalte. Eu trebuia să știu chiar și ce-a mâncat de cu seară sau cât a supt la maică-sa. Doar informații utile exploatării, totuși...
- Domnule general Fedorov, nu avem prea multe informații despre...
- Ce dracu spui acolo? În momentul ăsta îmi spui numele și funcția! 
- Everette Liolance, ceva în politică dar nu sunt sigur.
M-am îndepărtat de acest Everette și am zâmbit cald pentru câteva secunde, vrând să tratez totul cu ironie. Nu voiam să îmi pierd cumpătul față de ceilalți, furia am pe cine să mi-o vărs. Îl bat "prietenește" pe umăr, iar soldatul se uita întrebător la mine.
- Bravo, soldat, îmi ești foarte util. Nu știu ce m-aș face fără tine!Mi-am strâns buzele într-o linie dreaptă și mi-am retras mâna. Nu sunteți în stare de nimic, netoților! De nimic! Vă spun eu cine este, judecând după numele de familie este fiul unui guvernator. Măcar atât să-mi fi spus și mă mulțumeam. Cadet, de mâine numai pe front lucrezi. Să nu mai dau cu ochii de tine!
Am oftat nervos și m-am așezat iarăși în genunchi. Cu o mână i-am prins maxilarul, uitându-mă la toate trăsăturile acestuia. Avea pomeții ușor evidențiați de o culoare pală de roz, buzele fiindu-i destul de cărnoase. După înfățișare, e doar un puști răsfățat care nu știe ce vrea de la viață. Ceea ce mă fascina pe mine era părul lui lung și îngrijit, îmi venea să îmi înfig o foarfecă în capul lui și să i-l scurtez. Dar tot feminin ar fi arătat.
Îmi aminteam în acel moment de o femeie la fel de tăcută. Îmi făcuse felul, pur și simplu era să o scap printre degete la un anumit moment. Și m-am învățat minte să îmi pun o mână de gardieni la ușă, încă una în jurul clădirii... Doar sunt un general și am nevoie să fiu apărat de rău-făcători, nu?
I-am dat drumul la maxilar și m-am ridicat de lângă el, luând-o înainte înspre sala de tortură. Din mai multe motive era logic să o numesc astfel, însă nu toată lumea știe de existența ei. Se întâmplă să fi avut trădători la un moment dat așa că preferam să nu risc. Sala aceea era concepută din numeroase instrumente de tortură, precum și o serie de jucării sexuale. Heh, așa le-aș zice eu, din punctul meu de vedere. Tot instrumente de tortură erau și acelea. Acesta era primul pas spre o tortură delicioasă. Urma cea psihică și astfel îl conduceam spre distrugere. Distrugerea, un cuvânt atât de frumos...
Acesta fu adus în sală, rămânând în spatele meu. I-am lăsat un timp de răgaz pentru a privi ceea ce urma să i se întâmple. Numai destul timp cât să i se înțepenească un nod în gât. Întregul spectacol de aici nu era urmărit de nimeni altcineva. Doar eu știam ce se petrece și cel ce suferea. 
- Lăsați-l aici și dezlegați-l. Apoi puteți pleca.
Ca de obicei, vorbeam cu respectivii în rusă. Aveam impresia că prizonierul înțelege ce spun și era cu atât mai bine. Nu îmi plăcea să vorbesc în engleză, era ultima limbă pe care aș fi vrut să o vorbesc. Îmi crea o oarecare scârbă și silă față de celelalte țări și, probabil, acela era motivul pentru care uram engleza. Dar o știam. Și, ca să fiu sigur că mă înțelege, am preferat să îi adresez în engleză acel șir de cuvinte pe care aveam de gând să i-l spun.
Am așteptat să părăsească încăperea după care am stat pe loc câteva secunde. Ușă încuiată, nicio cale de scăpare. Drumul spre moarte începe. 
- Te-ai gândit vreodată că vei ajunge aici? Nici eu, Everette... Evere... Eve. E mult mai bine Eve.
Dacă aș fi stat să mă gândesc, numele meu era Adam. Dar nu, nu o aveam eu cu religia și consideram totul o coincidență.  Însă prescurtându-i  numele poate i-l țineam minte mai ușor. Eu nu am avut vreodată un interes să rețin numele cuiva, însă de acesta aveam de gând să mă mai ocup. 
Îmi iau o serie de lucruri cât mai dureroase și mai chinuitoare. Aș zice că doar cu un bici nu mă puteam distra, aveam nevoie și de cătușe, spre exemplu. Un mic cuțit cu tăișul fin că lama era numai spre a băga frica în el. Nu aveam nevoie să îl ucid. Așa că doar îl manipula prin anumite lucruri.
L-am prind se încheietura mâinii și l-am tras înspre lanțurile de care urma să îl leg. I-am prins numai o mână deoarece mai voiam să îl și dezbrac. Nu am putut să nu las iarăși acel rânjet să se ivească dar nici nu m-am abținut prea tare. Mi-am înfășurat mâna după gâtul său, punând ascuțișul cuțitului aproape de baza gâtului său. Am trasat o linie dreaptă orizontală, indeajuns cât să îi zgârie un pic pielea. Doar cât să îi curgă sânge.
Nu am ezitat să îl prind cât mai bine de acele lanțuri. Nu voiam să mi se taie cheful din cauza lui. Am lins lama cuțitului și mi-am îndreptat-o amenințător înspre gâtul acestuia. Nu, în niciun caz nu aveam de gând să îl omor. Am glisat tăișul de-a lungul pielii acestuia, formând astfel un fel de cruce.
Mi-am îndreptat buzele înspre gâtul lui, sărutând și lingând fiecare părticică de piele. Simțeam gustul metalic al sângelui și asta îmi plăcea. Era prima oară când făcusem asta însă, cum spuneam, impulsul de moment.
Odată ce m-am îndepărtat de el, mi-am aruncat hainele lângă noi și m-am năpustit asupra pantalonilor acestuia. Fiind și așa destul de grăbit și de nervos, am scăpat de orice bucată de material de pe corpul lui.  Arăta destul de bine pentru un bărbat care seamănă cu o femeie, pot spune, mă incita mult chestia aceasta.
Oh, ce a ajuns fiul marelui politician. Să fie legat în lanțuri de către un general rus. Mă simt mândru că pot să îmi bat joc și eu de acești politicieni. M-au călcat pe nervi, eu îi călcam unde-i drea mai tare. O să sufere politica și tot neamul care ne-a distrus. Va fi istorie.
Încă având acel cuțit în mână, l-am cuprins pe la spate și l-am lipit de mine. Îmi plăcea să trasez linii fine, linii mai adânci ba chiar, pe pielea acestuia. Pielea îi era mult prea catifelată, mult prea albă pentru gustul meu. Mă enerva și mă incita în același timp. M-am îndepărtat de el și am luat un bici decorat și împodobit cu tot felul tâmpenii, pe care l-am ars scurt pe pielea spatelui său.
- Așa, dragule! Strigă mai tare!
Am mai dat odată. Și l-am mai lovit și mai jos. Nu, mă plictiseam astfel. Nu puteam doar să ard biciul pe spatele acestuia. Așa că am revenit în spatele lui și n-am ezitat să îl penetrez brusc. Doar era o altă păpușă ca toate celelalte. Era ciudat că simțeam plăcere lovind? Probabil că nu. De fapt, era, însă nimic nu e moral în viața.


EVERETTE L. LIOLANCE

Și se pare că în curând apăruse un soldat care trebuia să aducă informații despre mine.M-am abținut să ridic o sprânceană când a fost menționat că nu au  multe informații despre mine înafară de numele meu și faptul că sunt relatat cu politica.Ei bine,aș fi aplaudat dacă nu aș fi avut mâinile legate atât de strâns împreună.Era destul de mare realizarea să fi aflat atâtea deja ,ba chiar sunt prea multe.
Și barbarul principal-adică,da,generalul sau ce dracu se credea că este-părea destul de nervos că doar asta e tot ce s-a putut afla.Nu știu,ați putea încerca să supați la sediul parlamentului UE și să întrebați de mine ,sunt sigur că o să vă dea ei informațiile necesare.Poate nu s-a aflat nimic despre mine pentru că astea sunt informații secrete,desigur.
Sincer,sunt surprins că tipul știa faptul că Liolance este un nume legat foarte strâns de politică și destul de puternic.Dar avea dreptate,sunt fiul unui guvernator.Unui guvernator mort.Asta mă cam face pe mine guvernator.Destul de aproape și așa oricum.Doar privesc în gol în timp ce ăla urlă la celălalt fără să arăt că înțeleg sau sunt interesat în vreun fel în conversație.Desigur,vorbeam rusă mult prea bine cum am fost crescut să devin guvernator deci asta făcea parte din lecțiile luate.
Am încleștat din dinți când acesta m-a prins de maxilar și am evitat a mă zbate și a scăpa din strânsoarea sa și în schimb am stat nemișcat în timp ce acesta mă analiza .
Până la urmă tipul se decide să mă elibereze și astfel sunt târât către acea cameră care fusese menționată înainte.Nu îmi pot imagina decât lucruri frumoase acolo-unicorni,perne în formă de inimă,instrumente de tortură,chestii de genul ăsta. Continuăm să mergem în spatele barbarului principal prin diferite coridoare,iar eu memorez cu ușurință toate locurile prin care treceam .Cum habar nu aveam cum arată tabăra sau în ce direcție este ieșire o să trebuiască să creez o hartă mentală cu locurile prin care trec.Poate o să reușesc să fac sens de ea și o să îmi dau seama în ce parte ar trebui să fie ieșirea.Continui să adaug la numărătoare mea inițială fie care soldat pe îl care treceam știi că am memoria destul de bună încât să nu pun același soldat de două ori.Aveam nevoie să știu numărul aproximativ al persoanelor care sunt aici dacă vreau să am șanse mai mari să scap.
Ajunseserăm și în acea cameră magică și tipul întra înaintea mea .Intru în sala încă fiind înconjurat de matahalele alea.Și bingo!Eram o cameră de tortură cum crezusem inițial...Nu e ca și cum asta era prima cameră de tortură în care fusesem vreodată și să sperăm că cu puțin noroc nu o să fie nici ultima.Nu puteam spune că nu eram speriat de ce urma să se întâmple dar nu e prima dată când trec prin ceva similar.Să spunem că am avut și zile mai neînsorite în trecutul meu.Nu pot să bag mâna în foc că am o rezistență perfectă la durere dar presupun că nu sunt chiar atât de rău la asta.Atâta vreme cât nu știu ce dracu îi mai trece ăstuia prin cap să îmi facă.
Eram puțin recunoscător de faptul că fusesem dezlegat cum începuseră să mă doară mâinile deoarece fuseseră legate spre strâns dar știam că mă pot bucura de sta doar temporar.O să urmeze ceva cu mult mai rău.
Acesta se întoarce spre mine și se decide să mi se adreseze în engleză.Oh nu,cap de piatră,sigur că am așteptam să ajung exact aici,am vista toată viața mea să întâlnesc un idiot atât de mare ca tine...Da,și eu sunt neîncântat de cunoștință.Cu cine am "plăcerea" să discut?Mi-am mușcat limba înainte să spun  vreunul dintre lucrurile astea.Ar trebui să îmi amintesc că aici nu suntem în politică și asta nu e un  fel de negocierea sau ceva unde pot să îmi spun cum vreau părerea.Doar câteva cuvinte greșite și s-ar putea să nu mai am mult de trăit.Dar da,nu știam numele său cum pe uniforma sa îi este doar foarte evident rangul și numele său nu este niciunde dar puțin putea să mă intereseze cum dracu îl mai și cheamă.În mod norma nu mar fi prea încânta când cineva mi-ar fi spus Eve dar acum nu sunt în condiții normale și asta e ultimul lucru de care am de gând să mă plâng. 
Consideram să încerc să fac ceva atâta vreme cât am mâinile dezlegate cum tipul ne era chiar atât de atent la mine și aveam destule instrumente pe care putea să le folosesc în jurul meu dacă voiam să îi cauzez pagube dar auzisem ușa închizându-se pe exterior și cred că doar dacă o să îi audă ordinele lui o să îi deschidă și eu nu mă pricep chiar atât de bine să îmi voci chiar dacă soldații rusești nu sunt prea inteligenți de fel.Și probabil sunt destul de mulți afară.Cu mult prea mulți ca să reușesc să trec de ei de unul singur.Deci nu e momentul oportun,nu încă.Dar în felul ăsta șansele mele de evadare scad cu trecerea timpului și șansele să mai fiu în viață.Încă se mai poate să fiu găsit .Mda, aproape imposibil.Nu mă pot baza pe asta.Trebuie să găsesc o cale de scăpare.O să ies din viață de aici.Orice ar fi necesar să fac pentru asta.
După puțin timp acesta se decide cea are de gând să facă cu mine și mă leagă de niște lanțuri ,dar doar de o mână.Cel puțin cealaltă era liberă....Trebuie să ne bucurăm de victoriile mici .Nici nu încercam să mă împotrivesc când mă dusese lângă acele lanțuri și m-as legat pentru că ar fi fost inutil.Oricât de mult m-aș fi zbătut nu aș fi putut să îl bat sau să îi rezist.Ei bine,chiar aș fi început să îl implor să nu îmi facă nimic dar eram mai mult ca sigur că aș face asta degeaba.El pare genul de persoană care face asta doar pentru plăcerea ce a vedea alți oamenii suferind.Nu o să îi fac bucuria de a îl implora în acest caz.
Mi-am păstrat o fața o mască rece în momentul în care acesta afișă un zâmbet.Deja știam ce are de gând să facă cu mine .Nu contează.Poate nu o să fie atât de grav și o să se termine mai repede.Atâta vreme cât o să rămân în viață...
Acesta își înfășoară mâna în jurul gâtului meu și îmi opresc impulsul de a înghiți în sec.Îmi încleștez dinții când simt lama rece a cuțitului pe piele mea .Îmi închid ochii și pentru o secundă am reflexul de a încerca să mă eliberez din strânsoarea sa dar mă gândesc mai bine și rămân nemișcat în timp ce simt cuțitul tasând o linie pe pielea mea.
Îl privesc cu ochii mari acum acesta linge fără nicio jenă lama cuțitului acoperită de sângele meu.Bine,dar astea sunt niște fetișuri ciudate rău...Din nou acesta așează lama cuțitului pe gâtul meu și începe să mai facă câteva tăieturi.Spre norocul meu erau doar superficiale.Simt cum începe să îmi sărute gâtul și cum meu cum linge sângele venit de la rănile cauzate de el.Ok,dar asta e atât de scârbos.Serios?Nu ia spus nimeni cât de periculos este să bei sânge?Mai întâi sângele nu ar trebui să ajungă în stomac și cum e sângele altcuiva ar putea să aibă vreo infecție sau ceva de genul.Nu era cazul meu dar dacă avea asemenea obicei se vede că nu pot să spun că ar putea el să fie prea sănătos.Oricum din punct de vedere metal numai sănătos nu e.Poate că am noroc și o să facă vreo infecție alimentară sau ceva de genul și o să scap dracului de el.Asta nu o să se întâmple niciodată,nu?Cum spuneam,barbar...
Și în curând acesta scapă de pantalonii mei-mersi mult,chiar îmi era foarte cald-și de hainele sale.Acesta se duce în spatele meu și începe să creeze mult mai multe tăieturi pe pielea mea.Nu mă puteam abține să nu las câteva murmure de durere când acesta face tăieturile.
Acesta se depărtează scurt timp de mine și îl văd în privirea periferială cum ia un bici și se apropie din nou de mine.Oh nu ,te rog nu îmi spune că--Las un țipăt de durere să îmi iasă imediat ce biciul face contact cu pielea mea.Simțeam cum câteva lacrimi îmi apar în ochi ca răspuns la durere.Nu era nimic emoțional,doar ceva fiziologic.Totuși nu le-am lăsat să cadă.Aș fi arătat prea multă slăbiciune în fața lui.
Nu am mai putut să nu las un alt strigăt să îmi iese în urma următoarelor lovituri. Simțeam cum câteva picături de sânge începeau să mi se scurgă pe scatele meu din răni.O să îmi rămâne niște semne numai bune după asta dacă o să mai fiu în viață, sadistul dracului...Am gemut de durere când acesta mă penetrează brusc.Nu contează orientarea mea acum.Asta nu e absolut nimic sexul.E vorba de putere.Am mai lăsat câteva gemete de durere să îmi scape în timp ce acesta continue să mă penetreze cum eram cuprins de durere.

ADAM FEDOROV


Poate că ar fi trebuit să-mi fie scârbă de acțiunile pe care le făceam. Adevărul pur și curat este acela că odată în adâncul sufletului meu, într-un colțișor retras al inimii mele, tot nu îmi păsa. Nu mi-a păsat niciodată de ceilalți, mai ales de rivalii mei, dușmanii mei, oamenii pe care îi urăsc în general. Adică pe toți. Îi uram nebunește pe fiecare în parte, la fel de mult și fără vreun compromis. 
Până la urmă, cui i-ar fi păsat de mine? Tuturor și, într-un final, nimănui. De obicei, cei care o iau pe "căi greșite" au un trecut violent sau au rămas cu traume. Eu nu am nici una, nici alta. Doar că îmi plăcea să văd suferință și știam că nimic nu poate schimba asta. Odată am încercat să o fac și să mă prefac păsător și plin de compasiune. Spuneți-mi voi dacă a funcționat. Și de ce aș fi ales să fiu o persoană falsă, mă rog? Când pot fi ceea ce sunt, nu contează că mai sunt un monstru...
În cazul în care nu se observă, urăsc oamenii. Tot ce iubesc eu este să îi distrug și să fac cele mai crude experimente pe aceștia. Iubesc să văd atâta neputință în ochii lor înlăcrimați, în mâinile lor tremurânde, în sângele vărsat. 
Continuam să îl pătrund brusc, de vreme ce cuțitul nu-și mai avea niciun sens în mâna mea. Nu avea rost să-l mai includ în ecuație în acel moment. Nici măcar nu simțeam cine știe ce plăcere intensă prin sadismul indus din acțiunile pe care le executam. Era ceva poate prea obișnuit pentru mine, cum întotdeauna am fost amator de senzații tari. Mereu a fost în căutarea a ceva nou, doar astfel am ajuns să fac lucruri atât de deplasate. Nu îmi părea rău.
S-ar fi putut spune că sunt un tiran fără suflet. Și așa și eram, un bărbat bolnav mintal lipsit de afecțiune. Ia uite, chiar am gândit acest cuvânt. "Afecțiune". Altă falsitate lipsită de sens sau de înțeles. Ce se poate înțelege dintr-un cuvânt atât de inexistent? Nimic. Mă stresa să aud în toate colțurile prin care mergeam despre afecțiune, ba chiar iubire. Soți și soții în armată. Iubiți și iubite. Tată și fiu. Și ce dracu ar vrea să însemne? Nu înseamnă nimic aceste legături pentru că, într-un final, totul se termină. Iar tot ce mai urmează e doar o liniște morbidă. Sumbră. O suferință și un chin din cauza naivității produse de " iubire".
Pentru mine, ura era un lucru mai bun decât iubirea. E ciudat, dar eu credeam în ură și nu în dragoste. O simplă porcărie zisă de simple parașute pentru a se apăra de acuzații. Și totuși, se pretinde a fi opusul urii. Dar unde e lumina, tot e și umbră, întotdeauna nimicurile astea vor fi umbrite de ceva. Deci ipoteza e falsă.
Cuțitul l-am mai glisat scurt pe interiorul coapsei acestuia. Era atât de dulce modul în care se zbătea fiind prins în acele lanțuri, atât de atrăgătoare durerea pe care o afișa... Eram atât de molnav si îmi plăcea. Am grăbit ritmul de du-te-vino, știind că nu mai aveam foarte mult. Cum am mai spus, eram obișnuit cu astfel de lucruri și nu-mi lua mult să-mi satisfac poftele. 
Începusem a gâfâi deoarece depusesem un efort destul de mare pentru asta. De la un timp cred că mi se acrise să mă prefac că gem sau chestii de genul, aveam deja o persoană care urla din toți rănchiunii. Pentru mine, era mai mult un fel de răzbunare cruntă, plăcerea cea mai bine simțită fiind cea sadică. O simplă bătaie de joc, un simplu joc, în definitiv.
Am întețit ritmul, iar în scurt timp mi-am dat drumul. Nici nu m-am sinchisit să ies din el la timp sau ceva, eu nu făceam asta decât la femei. Nu știu, poate rămân naibii însărcinate. Încă nu se terminase totul, urma runda mintală. Mi-am luat hainele de pe jos și m-am îmbrăcat rapid cu ele, dezlegându-i apoi lanțurile. Țeapă. Nu e libertate, puiule. L-am lăsat legat de un picior întrucât nu voiam să fugă.
Nu mi se părea prea vioi... Hai să-i mai dau și eu un ghiont cu piciorul. Și încă unul. Până ce a căzut în genunchi. Am rămas în picioare, având în continuare postura dreaptă și impunătoare. Nu-mi păsa ce dracu era. Indiferent de funcție, ședea umil la picioarele mele. 
- Ți-a mâncat pisica limba? Nu spui nimic? Revenisem din nou asupra lui, trăgându-l iarăși de păr. Mult prea frumoasă această podoabă capilară... Numai dacă nu i-o smulg eu din cap. Tu poți să-mi pupi de acum picioarele, să mă slăvești pentru că nu reprezinți decât un gunoi! Un gunoi idiot de undeva din UE. Nu vezi ce ai ajuns cu spălatul de bani? Vei vedea că vei ajunge să-mi speli mie hainele. Fiu de guvernator, ia uite-te la el...
Mi-am strâmbat nasul și m-am  retras din fața lui, luând-o înspre ieșire. I-am aruncat o ultimă privire glaciară, că mai apoi să strig în rusă la idioții mei de partea cealaltă a ușii. Părăseam încăperea cu un oarecare zâmbet pe buze, pentru că numai așa mă convingeam că ceea ce făceam era bine. Și consideram că era.
Cel mai probabil, urma să fie luat la șuturi până în celula lui. Cu atât mai mult, dacă nu se îmbrăca până acolo, erau slabe șansele să nu mai fie iarăși umilit. E problema lui. Și, mă gândisem eu,ar fi trebuit să-l mai păstrez pentru că era o jucărie bună. Pe deasupra, o sursă de informații -asta în cazul în care ceda- sau puteam să cer răscumpărare pe el. Trebuia doar să aflu informațiile despre el și gata! Era terminat.
Nu aveam neapărat ciudă pe el , ci pe alianța pe care o reprezenta. El era inclus și puteam să-l folosesc ca armă, ca scut și ca orice altceva fără vreun stres. Iar lucrurile sadice pe care urma să le mai aplic probabil urmau să fie tot pe el. Nu sunt normal... Și mă iubesc.
Am urcat acele scări, închizând în urma mea becurile aprinse. Din nou, obscuritate. Am ajuns înapoi în biroul meu și speram să nu fiu deranjat în vreun fel. Voiam puțină odihnă, puțină relaxare, puțin timp de gândire pentru a medita asupra celor întâmplate. Nu, în niciun caz nu îmi părea rău, mă refeream că trebuia să-mi concep planul cu o exactitate negreșită. În mintea mea, exactitatea poate fi doar de două feluri.
Desigur, imediat ce mi-am luat creionul în mână am auzit două ciocănituri în ușă și a treia cu întârziere. Mă rugam să fie de bine pentru că nu aveam timp sau chef de idioțenii fără sens. Aveam chef doar de odihnă, prietenul meu apropiat.
- Domnule general Fedorov, respectivul a fost dus în celulă. Am reușit să aflu ceva în legătură cu el, dar nu sunt sigur de veridicitatea informațiilor. 
- Vin de-ndată. 
Odată ce am ajuns acolo, am așteptat primirea informațiilor. Aparent, ziceau că guvernatorul de care ar trebui să vorbim, Liolance, este mort. Prin urmare, locul se presupune a fi moștenit de către fii-su. Am început să râd copios la auzul acestor vorbe, că mai apoi să mă opresc brusc.
- El? Guvernator? Ce spui acolo e o minciună mai mare decât viața ta. Să nu mai veniți cu astfel de "informații" la mine că nu vă puteți bate joc de mine!
- Dar...
- Să nu aud! Nu accept astfel de aberații. Absurdități d-astea n-am mai pomenit, domnule... 
M-am mai uitat fugitiv la Eve care fusese adus între timp în celulă și am luat loc pe un scaun. Mă enervasem la culme și eram hotărât să caut informațiile cu precizie. S-ar putea spune că devenisem chiar obsedat, aveam nevoie să le știu.
- nu s-ar putea să faceți și voi ceva bun? Cum ar fi să găsiți o informație adevărată? Sau stai, ia spune, Everette... Mă apropii de celulă lui și îl privesc printre gratii. Adevărat sau fals? Alba sau neagra? Știi ce se întâmplă dacă minți cumva, eu tot aflu mai devreme sau mai târziu.
Dacă ar fi fost adevărat, tot nu ar fi recunoscut. Dar mă uitam după limbajul trupului sau dificultăți care să-i scape. Aveam idee de psihologie cum studiasem și așa ceva. Când ești general, indiferent de faptul că moștenești asta tot trebuie să fii pregătit. Și iată că a avut și rostul ei psihologia din școală...

EVERETTE L. LIOLANCE

Continuam să las gemete de durere să îmi iasă,la un momentan am început să mă zbat împotriva lanțurilor chiar dacă știam că nu îmi era de niciun folos.Durerea pe care o simțeam nu se alinase absolut deloc între timp.Doar am încercat să iau guri mari de aer în timp ce acesta continuă să mă penetreze.Simțeam că nu mai aveam mult și aș fi căzut pe jos dacă nu eram lanțurile și idiotul din spatele meu care mă țineau mult prea bine.
Am lăsat un murmur de durere să îmi iasă când acesta îmi taie coapsa cu acel cuțit .Simțeam cum sângele mi se prelinge pe picior în jos.Cel puțin nu fusese o tăietură adâncă,ca și celelalte de altfel.Am impresia că ăsta e doar începutul ,nu?
Până la urmă acesta își dă drumul și mă eliberează.Încerc să îmi controlez respirația dar nu îmi era în niciun caz ușor.Și acesta se decide să îmi desface lanțurile.Desigur pe încheieturile mele rămăseseră niște semne de toată frumusețea din cauza faptului că mă zbătusem puțin când fusesem legat cu ele.Încă ceva de adăugat la lista lucrurilor care mă dor îngrozitor.
Scâncesc de durere când acesta mă lovește cu piciorul și la scurt timp cad pe podea.Mi-am ridicat privirea și i-am privit chipul de om bolnav .Mi se face scârbă când îl privesc dar nu am de ales.Scârbă e mai bine decât durere ,presupun.
Acesta mă trage din nou de păr și mă apropii de el pentru a minimalizez durerea.Nu aveam nici cea mai mică idee despre ce vorbea  dar ultimul lucru pe care o să îl fac este să încerc să dau sens vorbelor unui om bolnav mental .Încă respiram greoi și unele dintre rănile mele mai sângerau și mai era și senzația asta de disconfort cum cretinul îți dăduse drumul în interiorul meu.
Cred că aș fi fost în stare să mulțumesc tuturor zeilor omenirii în care nu credeam pentru momentul în care aplecat și ma lăsat singur.Idiot.Desigur,aveam doar câteva secunde la dispoziție înainte ca și ceilalți cretini să vină după mine.Iau cuțitul acela cu care mă tăiase până acum și îl ascund undeva în buzunarul pantalonilor .Imediat alții soldași năvălesc pe ușă șuierând insulte și diferite diminutive.Mă îmbarc cât de repede pot reușind să ascund cu succes cuțitul pe care îl împrumutasem .Mai mult ca sigur o să îmi folosesc la ceva.Aș putea să tai pâinea cu el,deschide converse,tăia gâturi,întinde gem.Atât de multe folosințe...
Unul dintre soldați îmi dă un pumn pentru nu știu ce motiv și pot să simt gust de sânge în gură.Aș fi preferat să îl scuip decât să îl înghit -cum eu nu am o obsesie  pentru a beau sânge în niciun fel-dar nu voiam să mai primesc alt pumn în schimb pentru asta.Cel puțin mi-a rupt buza .Trebuie să te bucuri de victoriile mici,da continuă să îți spui asta.
Soldații din jurul meu începuseră să vorbească între ei și încercau să se decidă dacă ar trebui să mă ia și ei la o tură cum am o față mult prea drăguță,dar până la urmă sau decis să mă lase în pace cum generalul o ordonat să fiu dus la celulă.Și noi nu vrem să îl supărăm cumva pe general ,nu?
Până la urmă sunt dus la celulă fără alte evenimente importante și sunt aruncat  pe podea.Mă ridic de acolo și mă așez pe pat care aveam impresia că era făcut din ciment la cât de comod era.
Îmi închid ochii pentru câteva secunde și încerc să ignor durerea.Dar la dracu,pumnul ăla chiar fusese dat tare.Îmi atic mâna la bărbie și imediat ce o ating simt cum începe să mă doară mai tare.Acum cred că aveam o vânătaie superbă acolo.
Aud pași pe coridor și imediat apare și barbarul principal în peisaj.Ce dracu m ai vrea de la mine acum?
Și se pare că până la urmă idioții au aflat că defapt eu sunt guvernatorul.Nu ar trebui să îi mai subestimez de acum în colo.Cel puțin aveam impresia că o să le ia puțin mai mult până când o să afle asta.
Între timpul când aceste informații era împărtășite eu m-am așezat turcește pe pat și mi-am lăsat m-am lăsat pe spate lipindu-mă de peretele celulei.Îmi las capul pe spate și îmi închid ochii fără să arăt vreun fel de interes pentru conversația ce se petrecea în jurul meu.
Îmi deschid brusc ochii și îl privesc când acesta mi se adresează.Consideram dacă să îi răspund sau nu.Unde e pisica aia când ai nevoie de ea?La dracu ,nu ar trebui să fac asta,ar trebui să îmi țin gura închisă și să nu atrag atenția asuprea mea-
-Hmm,nu știu.Sunt sau nu sunt Guvernator?Îmi înclin capul într-o parte și în alta și mă uit în fur prefăcându-mă că încerc să mă gândesc la răspuns.Până la urmă ridic învins din umeri.Ei bine,anunță-mă când afli,chiar sunt curios de răspuns.
Oh,amenințări.Cât de fermecător.Mă ridic de pe pat fără să las durere pe care o resimțeam odată cu mișcare să se vadă și mă apropii de barele metalice ale celulei.Îmi așez mâna pe barele acele și privesc în afara celulei.
-Poți să mă ameninți cât vrei dar de la mine nu o să obții nici un fel de informație.Îmi înclin capul într-o parte și îmi așez ambele mâini pe carele metalice din fața mea.Nu te crede special în vreun fel .Crezi că mă poți distruge?Te rog,nu mă face să râd. O să mă omori cu mult înainte de a fi în stare  de a mă atinge mental. Chiar crezi că ești primul care încearcă să mă distrugă?Sau care eșuează?Nu o să fi niciodată capabil să faci asta.Pentru că ești doar o bestie,un simplu barbar.Nimic mai mult sau mai puțin.Asta ești și asta o să fi întotdeauna.
Și acum pregătește-te pentru lovitură.De data asta o să doară mai tare.Asta se întâmplă când nu iți ți gura aia mare închisă ,dar cu tăcerea nu ajungeam niciunde prea curând .Unde îmi e răbdarea ,acum?Ei bine,dacă tot au de gând să mă lovească măcar să le dau un motiv să o facă,nu?
Dar adevărul este că încă ma avea și eu propria demnitate și nu eu eram câinele aici.Câinele turbat care trebuia pus jos și omorât era el.Asemenea persoane dezgustătoare întâlnești mult prea des în lume de astăzi.Și puteți da vina pe ce vreți voi în lume-război,abuz,probleme cu tăticul- pentru faptul că acest fel de persoane există ,dar tot nu o să fie dreptate pentru existența lor.

ADAM FEDOROV


Mi-am ridicat o sprânceană și m-am apropiat lent de celula acestuia, privind i-l cu un oarecare schepsis. Mie îmi era de-ajuns faptul că aflasem că e guvernator, așa că aș fi preferat să fac cale-ntoarsă până în birou. Desigur, să dorm acolo, să mai gândesc puțin, planuri, chestii de genul acesta.
Ca un fel de obicei, atunci când eram stresat îi adăugam posturii drepte mâinile prinse la spate. Un mod subtil de a face ceva pentru a mă calma, pe care nu îl știa nimeni. Să zicem că e vina celor ce mă înconjoară, nu au pic de minte sau de orice altceva. Utili pe front, utili pentru a fi folosiți în alte scopuri. Numai că nu au un gram de percepție asupra vieții și a mediului în care trăiesc.
Am pufnit amuzat de situație și am lăsat un zâmbet să-mi apară pe față. Nu după mult timp, am lăsat rânjetul sălbatic deoparte, eliberându-mi încheietura mâinii și aducând-o în dreptul barelor. Cred că am ezitat oarecum să-l dau cu capul de podeaua cimentată sau să mai fac altceva, pentru moment. Era stresant tupeismul cu care se hotărî să-mi vorbească, pe când până acum ai fi zis că e surdo-mut. 
Aș fi putut alege din a-l face să amuțească pe cale fizică sau pe cale verbală. Așa cum acele cuvinte aruncate anapoda de către el nu m-au atins în vreun fel, așa nici ceea ce i-aș fi zis eu nu ar fi fost decât ignorat. Într-adevăr, mă stresa tupeul, asta întotdeauna m-au stresat, dar puteam să mă abțin să mai fac ceva.
- Cât tupeu pe tine să spui toate acestea... Tu nu ești trecut prin viață, n-ai cum să știi ce se petrece. Stai liniștit că te înșeli, abia ai sosit aici. Vei vedea e este tortura și o vei simți pe pielea ta. Și nu mă mai refer la cea fizică. 
Acum, din contră, faptul că el credea că nu-l pot distruge mă mai calma. Mă calma într-atât cât să-i dovedesc contrariul a ceea ce spunea pentru că nu avea dreptate. Eu nu mă consideram un barbar, ci un răzbunător. Nu oricine pătrundea în Iadul întunecat de aici. Numai cei cu tupeu mare, ca și el. Recunosc, majoritatea tot au fost terminați și n-au mărturisit o așa minciună.
- Nici eu nu înțeleg cum de crezi ceea ce spui. Oricum, toată lumea a făcut-o la un moment dat, Eve. Toată lumea minte așa. 
Iar acum îmi puteam vărsa toți nervii agonisiți până în acel moment. L-am tras de nenorocita aia de cravată, parcă vrând să-l sugrum pe loc, să-l fac să dispară. Îmi întorcea toate planurile peste cap și îmi provoca o serie de nervi pe care nu-i mai puteam duce mult. Mi-era scârbă de el și de jocurile politice pe care el și alți politicieni le-au făcut împotriva noastră. Asta nu era tot. Nu garantez că dacă era invers nu ar fi apelat la sadism.
Fiind mai înalt decât el, îl ridic cu tot cu cravată de parcă așa ar fi putut rămâne fără aer. Observ însă faptul că avea o lovitură pe față, mai exact, avea buza spartă. Iar eu nu mă atinsesem de niciun fel de fața lui. Deodată, nervii pe care îi aveam se risipiră, fiind doar înlocuiți de alții noi. Dar expresia rigidă a feței mele se transformă involuntar într-una mai relaxată. I-am dat drumul la cravată și am făcut stânga-mprejur, uitându-mă disgrațios la restul persoanelor din sală. Toate râsetele de până acum se transformară în șușoteli slabe în limba rusă. 
Doi pași în față, privire enervată. Toată lumea a tăcut. Încep să mă plimb cu același ritm lent, astfel că numai sunetul pantofilor mei se auzea lovind podeaua. M-am oprit pe loc și am început să bat cu vârful piciorului un ritm de marș, cum acela era era singurul pe care mi-l aminteam. Am început să vorbesc în veșnica mea rusă, ce începuse ea însăși să mă calce pe coadă. Aveam impresia că Eve nu ar înțelege prea bine la ce mă refer.
- Ce v-am spus eu vouă? Ce? Vreți să vă repet, lua-v-ar naiba să vă ia?!
Hitler în persoană, domnilor. Și nici măcar toți istoricii armatei ruse cu cea germană la un loc nu au făcut atâta scandal cât făceam eu. Urma să mai vorbesc în germană și eram cu adevărat Hitler. Să-l ia naiba și pe ăla. Pardon, l-a luat de mult, scuzați...
- Numai eu mă ating de prizonierii mei! Poate vă punea păcatul să faceți și altceva și erați morți! Acum, cine a făcut asta, hmm? Păcatul recunoscut e pe jumătate iertat. Pe naiba, nu. Eu nu mă bazam pe acest principiu dar poate îl păcăleam și scăpam de idiot.
Toți se uitau unii la alții, până ce unul dintre ei a recunoscut, mai mult sau mai puțin direct. Mi-am încrucișat mâinile la piept, ignorând șoaptele celorlalți. Eram enervat deoarece numai eu aveam dreptul să mă ocup de pedepsirea acestora. Nu idioții aceștia care dau cu bățu-n baltă și lovesc la față. Mie îmi era utilă fața lui. Sau, spre exemplu, vreau să fie omorât de mine, nu de muștele astea.
- Odată dacă te mai prind cu așa ceva - pe front! Și să nu mai dau cu ochii de tine!
Eu chiar eram hotărât atunci când îi amenințam cu așa ceva. De fapt, nici pe front nu mai ajungea, având în vedere că nu mai dădea cu ochii de mine. În definitiv, era scos afară din funcție sau retrogradat. Am dreptul să fac ce vreau și cu muștele astea.
Le-am făcut semn cu mâna să plece la treaba lor. Salut solemn, toată lumea își vede de treabă. Nici nu m-am mai sinchisit să urc sus, deoarece aveam aceleași condiții și aici. Backup la date, lucruri utile, nu era neapărat nevoie să mă ocup de acel plan. Și totuși, mi se tăiase cheful de orice. Mi-ar fi surâs să îmi bat joc de toată lumea și să tre la măcelărit, ar carnea proștilor nu face doi bani. Uneori sunt utili, alteori nu. M-am dus, în schimb, într-una din camerele apropiate pentru a vedea cum merge treaba cu informațiile.
Eu nu prea voiam ca veridicitatea informațiilor date să fie concretă. Și totuși, aveam impresia că aflasem destul de multe și că nu era nimic fals în ceea ce privește acele detalii. De asemenea, eram conștient că tot mi-ar fi greu să îi distrug în ambele cazuri. Tocmai de aceea aveam nevoie de piesa lipsă. Îmi părea rău însă că piesa dorită era piesa de rezistență, pe care nu o știam și nu o puteam înțelege. 
Aș fi putut totuși să mă ocup de prizonier mai puțin și să continui să capturez la întâmplare. Dar întocmai, se întâmpla să mă fascineze tupeul de care dădea dovadă Everette... Eve. Ce nume i-ai mai ales și părinții lui, Everette. Iarăși mă fascina și asta. Dar negam pentru că mă enerva și îmi provoca un stres în plus. 
Îmi venea doar să mă duc și să-l omor ca să scap de el odată pentru totdeauna. Însă mai gândeam lucid și știam că îmi era util. Dacă murea, nu obțineam nici pe dracu. O conștiință încărcată mai mult de faptul că n-am fost în stare să-l folosesc cum trebuie. Acela era singurul lucru de care chiar îmi părea rău și de care mi-era teamă, că nu voi putea să îl folosesc. E vina lui, el e inutil...

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
EVERETTE L. LIOLANCE
Mici soldăței .Asta îmi amintește de mici figurine în formă de soldați așezați pe o mapă uriașă care marchează numărul de trupe și așezare lor.Cine decide unde au loc bătăliile și fronturile care urmează să fie atacate?Mic indiciu:nu soldații.Ei doar urmează ordine.Asta e singurul lucru pe care îl fac.Mici pioni pe o tablă de joc coordonați de cei de la putere.
Îl privesc cum acesta se apropie de celulă și stau nemișcat așteptând să vină spre mine.Nu am de gând să mă las mai prejos acum.Nu aduce nici un fel de rezultat să mă comport cât de cât supus.Stau drept în fața lui în timp ce aștept să iți facă următoare mișcare.Nu am de gând să dau înapoi acum.Sunt speriat?Poate puțin,dar nu sunt sperat de el.Mai mult de situație în sine.Nu am confirmat sau negat că sunt Guvernator.Nu știu dacă ar trebui să iau asta ca un avantaj sau nu.Cel puțin le sunt mai folositor în viață decât mort.Desigur,dacă se confirmă că sunt Guvernator o să fie o problemă gigantică pentru mine,iar dacă nu se află nimic s-ar putea să se răzgândească și să mă omoare până la urmă.Tipul nu pare prea răbdător de fel.
Expresia mi-a rămas complet neutră când acesta a izbucnit în râs și nu m-am dat înapoi când am văzut că își lasă mâna pe barele celulei.Ei bine,dacă ar vrea să îmi provoace niște mai serioase o să trebuiască să intre în celulă cum barele îl cam opresc din a face asta.Nu e ca și cum n j ar putea intra oricând ar vrea el înauntru și să mă izbească cu capul de toți pereții,totuși.
Ei bine,dar cuvintele sunt doar aer gol.Nu înseamnă nimic.Nu știam dacă ce spusesem era adevărat sau nu dar nu aveam nicio dorință să aflu.
Poate că sunt tânăr,dar știu mult prea bine ce însemnă cu adevărat tortura și nu e ceva prea frumos.Poate că nu am fost eu însumi torturat de prea multe ori dar am văzut rapoarte ale corpurilor după tortură.Și știu mult prea bine cum tortura funcționează deoarece am avut și noi prizonieri .Și noi am avut nevoie de informații...
-Ar putea fi adevărat,dar asta nu schimbă nimic.Orice fac sau spun,rezultatele vor fi tot aceleași.
Nu puneam și nu aveam niciun interes în a mă preface că îl înțeleg.Setea de sânge,plăcerea în a cauza durere...Nici nu vrea să înțeleg lucrurile astea.
Nu sunt un trădător.Nu o să îmi vând alianța doar ca să îmi salvez pielea.Dar din cauza unor trădători am ajuns aici și o să vadă ei ce le facem noi trădătorilor.Desigur asta dacă o să ies în viață de aici.
Pot să spun că pentru o secundă am savurat expresie de pe fața sa și-dacă un pic masochist- când mi-a tras cravata și m-a apropiat de el.La dracu,de ce nu dădusem prostia aia jos când avusesem șansa.Presupun că uitasem de existența ei.Oricum ar părea chiar nu prefer să fiu tras ca un câine prin jur.O să scap eu de ea,dacă până atunci nu o folosesc să mă spânzur cu ea.Nu știu de ce aș putea să mă spânzur cum nu vrea aveam multe la dispoziție pe aici.Poate de pat,cine știe...Nici măcar nu suportam să port cravate și în felul ăsta o făcea destul de ras și așa.Le păstram pentru ocaziile mai speciale-o întâlnire mai importantă a Guvernului,o înmormântare,capturarea mea,momentul în care o să fiu omorât din cauza tupeului meu,unele petreceri și alte chestii de genul.Serios simțeam că mai am un pic și mă sufoc cu ea.
Dar chiar și așa continui să îl privesc sfidător în ochi.Și continuă să mă privească așa până când ,spre surprinderea mea, îmi dă drumul și se întoarce spre ceilalți.
Îl privesc cum face începe să se plimbe prin jur singurele iar toți tac  ,singurele sunete care se auzeau fiind cele acele ale pașilor săi.După câteva secunde care trecuseră ca anii acesta se adresează persoanelor din încăpere.Continui să privesc cum se desfășoară evenimentele chiar dacă ar trebui să nu par prea interesat de ce a ce se întâmplă în jur cum se presupune că nu știu că vorbesc rusă.Spre fericirea mea,știu să o vorbesc mult prea bine.Oricum,nimeni nu îmi mai dădea vreo atenție și toți priveau spre General .Pentru câteva momente în cameră se așternuse o liniște solemnă,nimeni nu îndrăznea să mai spună niciun cuvânt.Desigur,poate că l-am provocat puțin pe soldatul care a dat în mine.Un mic,"te rog,ajută-mă " cu mult mai multe înțelesuri a fost îndeajuns pentru a primi pumnul,dar nu e ca și cum nu știam și voiam ca asta să se întâmple.Dar soldatul și nici tipul ăsta nu știu asta.Aș fi putut evita asta prin a nu face sau spune nimic dar atunci nu aș mai fi văzut cum aproape toți mai avea puțin și făceai pe ei de frică.Aproape chiar s-a meritat durerea.Ei bine,a fost mai mult un simplu test decât altceva dar rezultatul era de așteptat.
După ce este determinat vinovatul și stabilită pedeapsa tipul pleacă și pot și eu să respir ușurat.Îmi iau tâmpenia aia de cravată jos cum nu aveam niciun chef să mor sufocat și mă așez din nou pe pat.

____________________________________________________________________


ADAM FEDOROV

Devenisem exasperat în legătură cu căutarea de informații. Aveam de gând să ajung cumva la secretele naționale ale Franței pentru că, în definitiv, guvernatorul nostru este francez. Copilul acesta este un guvernator și încăpățânarea lui îmi pune bețe-n roate. De ce am impresia că îi pasă mai mult de siguranța națională? Nu știu, dar nu e de bine oricum.
Dacă aș fi putut face rost de acele informații - care, printre altele, cuprindeau câte ceva despre UE - puteam ataca UE cu ușurință. Dar nu, trebuia să fie cineva care să mă împiedice să fac asta. Bun, îmi trebuia și multă răbdare. Acum puteam doar să concep acel plan pe care-l puteam aplica pe cel mai apropiat front. Nimic în plus, nimic în minus.
Totuși, eu simțeam că îmi sunt necesare acele informații și nu știam cum să fac rost de ele. Aveam nevoie de un sfătuitor și când ziceam de așa ceva nu mă puteam gândi decât la o persoană importantă, capabilă să mă înțeleagă. O persoană, ce-i drept, mai distinsă decât restul și mai puțin decât mine. Generalul locotenent. Eh, să zicem că el e mai trecut prin viață decât mine și m-am cam ajutat atunci când am venit în funcție. Iar tatăl meu fusese prieten bun cu el, fiind un om de încredere și o idee mai deștept decât muștele mele.
Desigur, am urcat iarăși scările - de altfel, plimbările zilnice pe care le făceam erau numai jumătate pe scări - și se nimerește că pe drum să-l observ discutând cu un ofițer. Se întâmpla să îl recunosc pe după cele trei stele de pe epoleții uniformei. M-am apropiat de el și nu am ezitat să mă adresez acestuia.
- Domnule general-locotenent Sergeyev, aș dori să discut cu dvs.
Simțindu-se, probabil, inferior mie, își aduse mâna la tâmplă și dădu din cap în semn aprobator. Eu nu îl consideram neapărat îndepărtat de mine prin rangul ce îl purta deoarece era un bun sfătuitor și, de asemenea, un bun comandant. Dacă nu mă aflam sub îndrumarea bătrânului nu mă descurcam până acum. Ar trebui să fi fost recunoscător. Numai că nu recunoșteam recunoștința.
Ofițerul, pe care l-am recunoscut tot după tresa de pe epoleți, se scuză față de mine iar apoi de generalul-locotenent, ca mai apoi să plece. Eu consideram că nu e un loc bun de discuție, așa că i-am zis să discutăm în birou.
I-am explicat tot ce s-a întâmplat și capturarea lui Eve, adăugând faptul că nu știam ce să fac cu toate acestea. Vorba lui de odinioară, "le ai la nas pe toate dar nu știi să le folosești". Într-adevăr, până acum așteptam să vină totul de-a gata dar asta nu înseamnă că nu am muncit.
- De data aceasta, guvernatorul nu va ceda ușor. Cu forța, îți spun că vei ajunge să-l omori și nu vei rezolva nimic. Ce metode zici tu că ai încercat de nu îl poți convinge?
Liniște. Nu aveam idee ce aș putea zice. Să mint, nu era genul meu față de un om respectabil. Să zic adevărul, iarăși nu ar fi picat bine. Acesta doar se lumină la față, parcă dându-și seama de ceea ce am făcut. Doar mă cunoștea prea bine dar mă considera copilul lui fără minte. Asta mă enerva, pe de o parte, de pe cealaltă, mă calma.
- Nu așa se rezolvă totul. Dacă vrei părerea mea sinceră, ar trebui să încerci să te comporți altfel.
Înțelegeam la ce se referă și totuși, mi-am încruntat sprâncenele de parcă nu aș înțelege. Presimțeam - sau doar judecam eu mintal - că greierașul meu nu avea dreptate. Ce sens ar avea asta? Doar nu mă milogesc de băiat că să obțin informații suplimentare. M-aș face de râs.
- Scuză-mă, dar nu are niciun sens ce spui. Tot cu forța ar trebui să-
- Nu la așa ceva mă refer. Dacă vrei să faci treaba să meargă ca pe roate, trebuie să negociezi. Încearcă și tu și vezi cum merge, domnule general.
Îmi dădusem seama că acel "domnule general" de la urmă îmbinat cu limbajul familiar pe care îl foloseam nu însemna decât sublinierea funcției ce o aveam și capacitatea mea de a gândi. Pentru că eu eram generalul și eu trebuia să aleg ce trebuie.
Înainte ca eu să mai pot spune ceva, părăsi salonul cu o oarecare dezamăgire în privire. Nu o înțelegeam, de altfel, tot ce înțelegeam eu era nul. Zero barat. Egal cu mulțimea vidă. Însă pe el chiar nu înțelegeam. Era conștient de cobaiul din subsol și de experimentele pe care le făceam, dar ceva lipsea din ecuație ca să pot să-l înțeleg. Și el pe mine, de altfel...
Am rămas pe scaunul de birou pe care stăteam, alegând să mă răsucesc cu acesta pentru a privi pe fereastră. O întreagă țară se afla la picioarele mele iar eu nu voiam să o las la voia sorții. Voiam doar să scăpăm de politicienii din celelalte țări și, într-un final, să fim un singur popor. Doar Rusia. Iar mie să-mi fie recunoscute meritele și drepturile. Normal, siguranța națională era, mai mult, un pretext. Dar mai degrabă aș zice că era doar condiționată de ceilalți factori aduși în discuție. Era vorba și de mine, așa gândeam eu.
Mi-am scos un pachet de țigări din buzunarul unui sacou și am scos o țigară subțire din acesta. I-am dat foc rapid, punând-o nervos între buze. De ce mă simt de parcă ziua care începuse perfect se deteriorează dintr-odată? Nu știu.
Deodată, în raza mea vizuală am observat mapa electrică pe care se aflau figurinele sub formă de soldați. Muștele mele pe care le controlam atât pe front, cât și în această clădire. Fără vreun gând anume, m-am ridicat de pe scaunul meu și m-am dat în dreptul acesteia. Datele acesteia erau prelucrate cu un sistem inteligent mult mai ușor de utilizat. Soldații erau afișați pe o hartă holografică ce indica numărul acestora și plasarea lor. Puteam, de asemenea, să-i amplasez strategic fără vreun efort fizic. Singurul efort pe care îl depuneam momentan era numai cel intelectual.
Simțeam că văd care era problema în amplasare. Așa că am mutat soldații o idee mai la vest, știind că frontul de luptă era între granițe. Iar problema pe care o întâmpinam era direcția de venire a acestora, dar beculțul mi s-a aprins, mintea mi s-a luminat. Și totodată parcă și expresia de pe fața mea nu mai era aceea sumbră, sinistră. Singurul moment în care eram și eu un om normal.
În acel moment aveam impresia că una dintre problemele mele se rezolvase cu ușurință. M-am gândit că avusesem nevoie de un timp în care să-mi pot relaxa mintea, ca să-mi pot da seama de amplasare. Așa că aveam nevoie de o bucată de timp să-mi dai seama de obținerea informațiilor.
Cu țigara între buze, am pornit înapoi înspre scaunul meu de gândire. Numai așa îl puteam numi în acel moment de mini-victorie, dar mie îmi plăceau victoriile consecutive. Nu am acceptat niciodată să pierd, nu urma să fie o înfrângere acum. Nu aveam de gând să mă las călcat în picioare de niște nătărăi.
Având sticla de alcool într-un compartiment al biroului, m-am gândit să îmi torn puțină în pahar. Mă ajuta să mă relaxez, până la urmă, așa vin ideile geniale. Nu garantez că Pitagora nu era puțin drogat când se chinuia să inventeze teorema aceea sau că lui Newton nu i-a căzut niciun măr în cap, ci o sticlă de vin. Se mai întâmplă. Precum e trezitul cu altcineva în pat sau dobândirea unor idei salvatoare. Preferam să privesc partea plină a paharului și să-l umplu încât să fie, într-adevăr, plin. Căci ce altceva să privești dacă nu shot-urile pe care le verși pe gât? Și torni unul, torni două... Te trezești că le uiți numărul. Nu vedeam o problemă într-asta, eram obișnuit cu vodka rusească.
- Trăiască inventatorul vodkăi! Pardon, să fie slăvit... E mort demult.
____________________________________________________________________

EVERETTE L. LIOLANCE
                                                                                                                                             
Ar trebui să fiu mulțumit de faptul că tipul nu se mai întorsese și eram relativ singur. Stăteam pe pat în semi-întuneric și totul în jur era cuprins de o liniște morbidă.Ar trebui să fiu recunoscător pentru liniște dar mă face să mă simt cu mult mai agitat de fapt.Nu știam ce o să mă mai aștept în viitor,asta ar putea fi ultimele momente de pace înainte să înceapă  cu adevărat tortură.
Mă așezasem pe pat și îmi adusesem genunchii în dreptul pieptului și îmi înfășor mâinile în jurul lor.Cuțitul acela pe care îl împrumutasem din camera de "joacă" a tipului   îl ascunsesem undeva sub pat cum nu aveam nici un fel de nevoie de el momentan și nimeni nu ar avea vreun motiv să caute în celula asta .Nu pot să îl folosesc în niciun fel momentan decât dacă am vrei dorinți sinucigașă și dacă o să fiu prins cu el la mine o să fie o problemă.
Îmi las fruntea pe genunchi și iau o gură mare de aer.Frica e nu e complet inutilă uneori.Cele mai multe persoane faptul că sunt speriate le împiedică din a face ceva stupid-desigur nu era cazul meu.
Ei deja știu că sunt guvernator.În felul acesta ar putea să mă folosească împotriva propriilor mei oameni și nu pot lăsa asta să se întâmple.Nu am de gând să le dau nici un fel de informație dar mai sunt multe feluri prin care m-ar putea folosi.
Orice fel de tortură ar încerca o să rezist .Nu o să îmi trădez țara orice ar fi.Dar fiecare persoană are o slăbiciune și odată ce este aflată suntem ca și morți.Dar prefer să cred că nu e cazul meu.Nu e nicio șansă să mă distrugă.Sunt destul de puternic să rezist.Sau cel puțin asta îmi place să cred.Există unele persoane care nu o să reziste mult timp la tortură și o să apară frica în ei și ar putea începe să mărturisească totul,dar mai există un alt fel de persoane cu mult mai puternice pe care le-ai putea tortura ani de zile și nu ai să obții nimic de la ele-și eu sunt una dintre aceste persoane.O să mor înainte să le spun ceva dar preferam să nu se ajungă la asta.
Aș putea să scap,aș fi putut găsi o cale ,nu era imposibil.Erau atât de multe povești despre prizonieri de război care au reușit să evadeze în trecut.Cât de greu ar putea să fie acum?
Deja numărasem un număr însemnat de soldați în jur dar trebuia să fie mai mulți,cu mult mai mulți.Am nevoie de mai mult timp să mă familiarizez cu locul dar cu cât timpul crește cu atât șansele mele de ieșire scad.Nu știam cum artă baza militară în afară și singurul drum le care îl știam era cel spre camera de tortură.Doar atât.Dacă voiam să am șanse realiste să ies de aici trebuia să știu mai bine de atât ieșirile,nu pot să îmi irosesc timpul în momentul evadării căutându-le chiar dacă toate bazele militare arată relativ la fel deci nu mi-ar fi atât de greu să le găsesc nici în acel caz.Și odată ce ies de aici o să găsesc o cale să ajung până la frontieră cum nu este chiar atât de departe dacă îmi amintesc bine,odată pe partea cealaltă nu trebuie să îmi mai fac griji despre nimic.Deci nu ar fi imposibil.Nimic nu e imposibilo atâta vreme cât ești destul de nebun să crezi asta.
Ei bine,cel puțin aveam norocul să fiu înconjurat de matahale fără niciun pic de creier.Poate generalul ăla e puțin mai răsărit dar nu cu mult.Și nu știu ce idei îi mai trece prin cap să facă cu mine.Nu lucruri bune,oricum.
Mă înfricoșează puțin incertitudinea,faptul că nu știu ce urmează să se întâmple.
Poate că sunt cu mult prea tânăr pentru a ajunge un guvernator,dar nu am ajuns până aici degeaba.Într-un fel mă potrivesc acolo.Chiar dacă tatăl meu murise când eram mic îi preluasem locul doar cu ceva timp în urmă deci faptul că aflaseră că până la urmă sunt guvernator nu era un șoc.Era de așteptat să se întâmple și să se întâmple cât mai repede...Dacă mă gândesc mai bine trecuse ceva timp de când fusese asasinat împreună cu mama mea.Nici măcar nu îmi mai amintesc cum arată .încă mai am pozele ,presupun.Poate că m-aș bucura că pot să îi revăd acum dacă chiar aș crede că ar mai exista ceva după viața asta.Dar numai în asemenea prostii nu mai credeam.După ce totul se termină nu mai e nimic.Niciun Paradis în care poți să fi un cretin fără creier,niciun Iad în care o să arzi la nesfârșit.Doar nimic.Moarte o să îmi fie sfârșitul.Iar părinții mei era persoane bune,iar eu nu sunt.Nici pe departe.
Dar ăsta nu îmi poate fi sfârșitul,nu-i așa?Poate între timp au mai trecut niște soldați prin jur care mi-au adresat diferite insulte în rusă dar eu doar i-am ignorat complet.E un obicei general să se presupună că sunt gay doar din cauza faptului că arăt atât de feminin și am părul lung și chiar dacă nu prea îmi plac prejudecățile chiar eram homosexual,dar orientarea mea sexuală nu contează aici,de parcă  mi-aș fi dorit vreodată ca calele lucruri să mi se întâmplă.Chiar dacă nu o să mă las afectat de ele.Nu am niciun motiv să o fac .Niciodată nu m-au interesat femeile în vreun fel.Soldații mi-au mai adresat câteva comentarii în timp ce eu nu le-am aruncat nici măcar o privire și după acea și-au continuat mersul.
Până la urmă m-am decis că nu este nimic ce pot să fac pe moment și m-am așezat în pat .Nu era deloc confortabil și s-ar putea la fel de bine ca în saltea să fie băgate și pietre dar nu am de ales.M-am așezat mai bine și mi-am închis ochii încercând să dorm.Adevărul este că eram destul de obosit și unele dintre răni încă mă mai dureau chiar dacă se opriseră din sîngerat.Cele mai multe era relativ superficiale oricum,dar rău de abia începuse ,o să urmeze altele mult mai grele și mai grave de acum în colo.Și să nu mai punem la socoteală faptul că am fost abuzat sexuala,dar asta nu este nimic nou.Asta e ultimul lucru care o să mă distrugă.O să supraviețuiesc eu cumva,trebuie să o fac.Și o să fac orice este necesar să mă asigur că asta o să se întâmple,dar nu o să îmi trădez țara.Poate am și eu limitele mele și am o responsabilitate care vine cu poziția pe care o am.
Până la urmă simt cum oboseala mă cuprinde și aproape imediat adorm.

____________________________________________________________________


ADAM FEDOROV

Oare era chiar atât de ciudat faptul că vorbisem singur în acel moment? Nu, eram beat, iar oamenii la beție fac lucruri ciudate și lipsite de sens. Era vina alcoolului care, probabil, intrase în sânge de atâta timp. Însă ajunsesem în stagiul acela în care nu mai ziceam nimic și se așternuse o liniște fără de înțeles. Pentru că întotdeauna am căutat să dau un sens lucrurilor iar liniștea ce zăcea acum nu mai însemna nimic.
Dar ce era cel mai ciudat era că încercam să dau un sens lucrurilor din jurul meu, dar acțiunilor mele nu. Eu aveam sens, însă ce sens aveam? Nici eu nu știam. Și căutam să filozofez mintal despre asta, cum în acel moment nu gândeam limpede. Până la urmă, ajunsesem la concluzia că eu am sens, eu sunt cel normal și restul sunt cei bolnavi. Cei fățarnici. În aceeași oală îl includeam și pe dragul nostru prieten de familie. Aveam impresia că vrea să mă distrugă, că vor să mă distrugă, mai precis. Iar Eve... Eve era cel care voia să mă distrugă cel mai mult. Să mă distrugă într-un hal necontenit, fără încetare, într-un mod puțin spus etern. Și de ce gândeam asta, mă rog? Pentru că voiam să fiu primul care îl distruge. Voiam să-i iau ultimul gram din acel tupeu și din acel egoism, să-i șterg zâmbetul acela de pe față. Numai odată a fost nevoie să-l văd zâmbind ca să mă decid că vreau să-l elimin.
Totuși, nu eram în stare să-l elimin. Aș greși să spun că acele vorbe nu m-au atins în sinea mea. Într-adevăr, le consideram vorbe aruncate în vânt, lipsite mai mult de sens chiar și decât persoana mea, însă ceva mă măcina încontinuu pe dinăuntru. Faptul că nu îl puteam învăța minte și că după atâția ani de când mă ocup cu torturi îmi strica el planurile. Și de ce el? De ce fix pe el nu îl afectau toate acestea?
- Nu. Toată lumea zice că nu e afectată, că trece peste... Blah blah blah... Nu are cum. În timp, va suferi cât pentru tot poporul său la un loc.
Am lăsat un rânjet să se afișeze pe fața mea, trasând cu degetul marginea paharului. Parcă mă simțeam învingător înainte să beau... Deci asta trebuia să fac și după. Vrând să mai torn din sticla de vodkă - mărime mică, tărie cât cuprinde -, am scăpat sticla pe jos, reușind să o sparg. Norocul meu că era goală, complet goală.
Nici nu m-am mai ridicat de pe birou să strâng cioburile, nici nu m-am dat la o parte, ci le-am lăsat așa cum erau. Eram pur și simplu mort de cât băusem, probabil, fiind de unul singur, băusem mai mult decât aș fi băut cu un partener. Dar mă simțeam oribil și nu numai din punct de vedere fizic. Mă simțeam terminat și nu localizam motivul. Aparent, alcoolul înrăutățise starea mea într-un mod caraghios, aș putea spune. Doar dacă privești din exterior și nu ești mort de beat.
Problema era că nici să mă ridic de pe scaunul de birou nu mă mai simțeam în stare. Tocmai din această cauză, am simțit cum mă cuprinde acea stare de somn de după băutură și mi-am lăsat capul să zacă pe toate hârtiile ce le aveam acolo. Fără prea multe probleme, am adormit rapid, din nou, la birou.

Am încercat să-mi ridic alene capul de pe birou și să mă uit la ceas, dar nici mâna n-o puteam aduce în dreptul ochilor. În schimb, am adus-o în dreptul capului, masându-mi nervos tâmpla. Aveam senzația aceea de alcool pe limbă iar stomacul parcă mi se întorcea pe dos. Am ignorat acea stare și m-am uitat, într-un final, la ceas, sesizând că dormisem cu mult mai mult decât plănuiam. Era târziu și eu nu mă ocupasem de nimic decât de băut și dormit.
M-am ridicat brusc de acolo, călcând ca idiotul în cioburile ce nu fuseseră adunate de nimeni până acum. Doar cine venea să mi le adune mie la comandă? Ah, desigur, cineva. Evident. Nu stăteam eu să curăț după tot ceea ce făceam. De altfel, chiar și instrumentele de tortură erau curățate de cineva. Cum spuneam, eu nu curățam.
Mi-am scuturat piciorul de cioburi și le-am ocolit, încercând să-mi păstrez echilibrul pe măsură ce pășeam. Din nou, aveam senzația că nu calc pe o podea simplă, ci pe niște nori, dar de la un timp nu mă mai balansam așa de tare. Alcoolic? Cel mai posibil. Îmi păsa? Nicidecum. Dispuneam de sume imense de bani la vremea aia și nu mă privea dacă îmi stric sănătatea sau altceva. Încă trăiam și nici dacă voiam nu cred că aș fi murit.
Neavând ce să fac altceva, am luat niște guri mari de aer, astfel încât senzația aceea proastă să se ducă. Mi-era rău, ca după orice băut în exces, dar nu aveam chef de nimic decât de a-mi revine. Aveam treabă și conștientizam asta. Desigur, puteam minți că mă ocupasem liniștit, în biroul meu, doar de acea mapă. Însă ar fi fost o minciună gogonată pe care nu avea niciun rost să o fac. Nu mă lua nimeni la interogatoriu, nu mă călca nimeni pe coadă. Asta datorită - sau din cauza, dar prefer să o iau în mod pozitiv - faptului că am băgat frica în ei. Nu mi-era frică să-mi arăt colții față de ei. Eu nu aveam sentimente sau regrete deci nu îmi păsa.
Știam ce am de făcut. Așa că am părăsit biroul, vrând să cobor scările pentru a mă duce la celule. Îmi aminteam însă mult prea clar ce îmi spusese bătrânul, dar asta nu m-a făcut să mă gândesc de două ori. Nu pe mine trebuia să mă umilesc, aveam o persoană anume pe care trebuia s-o fac să îndure astfel.
Am ignorat complet soldații pe lângă care treceam, ducându-mă fix către celula lui Everette. Puteam observa că nenorocitul dormea atât de liniștit de parcă nu se întâmplase nimic cu puțin timp în urmă. Ca să fiu sincer, acela fusese doar un test fizic pentru a vedea rezistența sa mintală. Într-adevăr, ceea ce urma să aplic era numai tortura albă. Aveam de gând să îi injectez eu însumi anumite medicamente care să declanșeze un șoc hipoglicemic. Asta ar fi fost o primă parte. Una ar mai fi fost și faptul că stătea într-o celulă fără lumină, dar mă gândeam să-l privez cu totul de ceilalți. O singură cameră, o singură persoană. Numai el și întunericul. Și acolo nu avea parte nici de acest pat... Ar ceda mintal în numai câteva zile.
Am intrat în celula lui și, deși era același întuneric în care era greu să percep ceva, m-am apropiat de el și l-am zgâlțâit puțin. Se întâmpla să nu mai am scopuri fizice de tortură, trebuia să apelez la cea psihologică. Doar astfel aș fi putut să obțin ceea ce vreau. Dacă nu mă înșel, rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor mele.
Nici nu am mai așteptat să realizeze ce se petrece cu el că l-am tras afară din celulă, ca mai apoi să le fac semn unor soldați să îl ia.
- Sala unu, de această dată.
Sala unu. Sala unu reprezenta o simplă sală. Cea mai simplă dintre toate. Era aproape lipsită de lumină, doar câteva umbre putând fi zărite cu ochiul liber. Dar, din mai multe motive, urma să-l leg la ochi. Pentru a obține informațiile, era nevoie de mai multe vizite de ale mele. Însă eu speram ca una singură să fie de-ajuns.
Știam că privându-l de unul dintre simțurile sale, precum văzul, l-ar fi putut înnebuni treptat. Și eu eram cu atât mai convins că și asta ar trebui făcută. Oricum, am ajuns în acea sală. Numai eu și el. Acesta fu legat de un scaun, după care i s-a înfășurat o bucată de material în jurul ochilor. Aș minți dacă nu mă ducea mintea la lucruri mai perverse însă nici măcar de asta nu aveam chef. Era vorba de faptul că nu-mi prea păsa de sex. În fine. Totuși, eram decis să rup tăcerea, poate obțineam ceva. Orice.
- Știi, e de-abia începutul. N-ai vrea să-ți aduc la cunoștință ce se va întâmpla?
____________________________________________________________________


EVERETTE L. LIOLANCE
Sincer nu dormisem chiar deloc atât de bine chiar dacă eram destul de obosit.Poate din cauza mediului nefamiliar și posibila mea moarte sau tortură foarte lentă.
Când am simțit că sun scuturat mă așteptam ca atunci când deschid ochii să mă aștept la cel mai rău și se pare că avea dreptate pentru că în fața mea l-am recunoscut pe acel general.Desigur,nu avea cine altcineva să fie cum se presupune că ceilalți soldați nu au voie să se atingă de mine.Ce bine...
-'Neața și ție rază de soare,am murmurat după ce m-am trezit mai bine.
Să fiu sincer mă așteptam să fiu trezit de o găleată cu apă rece aruncată pe mine și să fiu luat în bătaie imediat după dar se pare că am  mai am puțin noroc rămas ,presupun.Nu că fața tipului e cel mai frumos lucru pe care pot să îl văd când mă trezesc.
Doar mă las tras afară din celulă .În curând sunt condus de către soldați spre  aceea sală dând atenție coridoarelor prin care ne mișcam .Nu știam unde sunt dus dar putea să ghicesc ceva.A menționat că nu o să mai am parte de tortură fizică și asta e bine într-un fel cum cicatricile nu arată prea bine și mie îmi place ca tot sângele meu să fie în vene nu prin diferite tăieturi.Dar asta înseamnă că o să urmeze tortura mentală.Trebuie să pot să rezist și la asta.Și chiar dacă nu pot-o să o fac oricum.Pentru că nu am de ales în niciun fel.Aș muri înainte să dezvălui informații importante în legătură cu UE.
Până la urmă traversăm coridoarele și ajungem la această sală.Sunt băgat în acestă cameră și imediat legat de un scaun după sunt legat la ochi.Ei bine,trebuie să privesc partea plină a paharului,cel puțin acum nu mai sunt obligat să îi mai văd mutra aia oribilă.Și chiar și dacă nu eram la ochi ar fi trebuit să mă chiorăsc mult și bine până să văd ceva cum încăpere nu avea nici un fel de lumină.Presupun că din nou sunt reduceri de  buget și trebuie să facă cât ma multe economii acum.Se mai întâmplă...
-Oh,da,sigur,te rog,luminează-mă,am spus și mi-am ridicat puțin din mâini pentru a testa legăturile și a încerca să văd dacă încă le-aș mai putea folosi pentru a gesticula.
Mi-am suprimat un mic zâmbet din a îmi apărea față.Știți,v-ați prins?"Luminează-mă",pentru că sunt legat la ochi și chiar și așa în cameră este întuneric.Oh,haide, e amuzant...Dar știți și ce este cu mult mai amuzant?Cum urmează său fiu torturat chiar acum.Serios.
Aș fi minți dacă spuneam că nu eram speriat dar ultimul lucru pe care o să îl fac este să arăt asta.Dar frica este un lucru bun în unele momente,sper ca acesta să fie doar unul dintre ele.Dar când întâlnești frica trebuie să o saluți și să asculți de ceea ce îți spune acest vizitator.Pentru că atunci când frica vine ceva important e pe cale să se întâmple.Dar nu am de gând să ascult de ce îmi spune frica.Mai degrabă am de gând să o ignor complet.Aici nu e vorba de soarta mea.Sunt de mulți oameni ar putea muri din cauza mea și nu pot să las asta să se întâmple ,nu?
Dar ,Dumnezeule ,acum că eram legat la ochi putea să simt cu mult mai bine faptul că mirosea-mai mult puțea-a alcool.Asta însemna că încă ar putea să fie beat dar nu știu cum aș prea putea folosi informația asta în favoarea mea.Sincer,eu nu prea o aveam cu băutura și dacă consumam alcool atunci o făceam doar la ocazii speciale.
Și în legătură cu ce urma să se întâmple...Deja știam majoritate metodelor de tortură psihologică,aș putea să le recit pe de rost,de la cea mai blândă la cea mai crudă.Dar dacă știam ceva este faptul că orice mi-ar face nu are de gând să mă omoare.Pentru că un corp neînsuflețit în plus nu aduce niciun fel de avantaj.Au nevoie de mine în viață chiar dacă nu pentru informații atunci pentru a mă folosi împotriva propriei națiuni.Deci presupun că e un lucru bun dacă o să supraviețuiesc.Ăsta ar trebui să fie scopul meu principal acum ,dar de asemena deja mi-am pus în minte că nu o să dezvălui niciun fel de informație.
Totuși ,poate sunt puțin curios cu ce o să înceapă.Atât de multe opțiuni posibile...O să fie electroșocuri?Sau droguri?Oh!Sau ar putea să mă începe și a mă gâdila .Nu ,orice dar nu asta...
Bine când am spus că sunt speriat s-ar putea să fi mințit.Nu sunt speriat,sunt terifiat,dar mă rog,o să ignor complet acest sentiment cum nu am obicei de a îmi prea păsa de sentimentele mele.Ar fi o greșeală să arăt asta.Nu mai fusesem supus la tortură de acest fel niciodată în trecut chiar dacă citisem și auzisem destul de multe despre ea.Oricum nu o să cedez.Nu din cauza țări mele ci din cauza faptului că dacă aș ceda l-aș lăsa să câștige.Și nu o să câștige niciodată împotriva mea.
____________________________________________________________________


ADAM FEDOROV

"Luminează-mă". În schimb, eram decis să îl conduc înspre întuneric. Numai lumină nu va vedea prea curând. Și doar nu se credea că eu chiar am să-i spun ce o să fac, nu? Îi arătam pe propria sa piele. Nu pot zice că nu am remarcat prima sa " urare" de la trezire, voiam să o păstrez pe mai târziu. Numai să apuc să-i șterg tot tupeul acesta și o să vadă el... Chiar o să vadă.
Eu am impresia că el confunda tortura psihologică cu cea psihică. Cea psihică, pe termen lung, l-ar fi putut aduce chiar la moarte. Iar eu nu voiam asta. În schimb, nu înseamnă că în legătură cu asta nu l-aș putea minți. După toate acestea îl voi omorî mai mult ca sigur, pentru nopțile albe pe care le voi face numai că să-l torturez. Totuși, nu înseamnă că nu urma să folosesc cam toate cele trei torturi, dar le păstrez la urmă și pe acestea.
Fără prea mult zgomot și cu o silențiozitate dobândită de-a lungul timpului, m-am strecurat în spatele lui. Aveam doi soldăței de plumb în spatele ușii - așa îmi plăcea mie să le zic, veți vedea mai târziu de ce - care urmau să îmi aducă câte ceva. Nu îmi trebuiau multe în camera unu.
M-am apropiat brusc de el, lăsându-mi mâinile să zacă pe umerii lui. Mi-am apropiat gura de urechea sa, șoptindu-i că nu vrea să știe ce se va întâmpla în următoarele momente. Cu un zâmbet pe față, mi-am lăsat ușor-ușor mâinile de-a lungul brațelor sale, astfel încât să reușesc să îl distrag de la noua prezență din cameră. Am luat seringa ce conținea anumite substanțe, în orice caz, dăunătoare și am revenit asupra acestuia.
Cu o simplă mișcare rapidă, i-am înfipt-o în braț acolo unde socoteam eu că ar fi vena. Într-un fel, modul "gingaș" în care îl atinsesem era menit și pentru a depista cât mai repede vasul de sânge căutat.
Am așteptat câteva secunde ca drogul să-și facă simțită prezența, după care i-am scos acul și m-am îndepărtat. Ușa se închise, din nou, numai noi. Și multă teroare. Pe deasupra, această cameră nu dispunea de vreo ieșire, fiind pur și simplu construită din patru pereți și o ușă ce putea fi deschisă numai din exterior. Desigur, sistemul folosit era unul ingenios, de ultimă generație. În cazul în care nu e deja claustrofob, va ajunge în curând în acest stadiu.
Din nou, m-am apropiat de el, stând undeva în dreapta sa. Mă aplec lângă acesta și îmi sprijin mâinile pe umărul său, apropiindu-mi iarăși buzele de urechea sa..
- Îți place, dragule? Știu că îți place...
În niciun caz nu avea cum să îi placă, deși implica și stimularea apetitului sexual. Acest drog nu era nicidecum vechi, fusese descoperit chiar foarte curând și îl experimentam pe el pentru prima oară. Luând în calcul că era foarte puternic și nu prea știam exact ce senzații îi dădea, nu i-am administrat o cantitate mare. Voiam să mai trăiască, să-l ia naiba de idiot...
Puteam aplica, de asemenea, vechea Picătură Chinezească care în aproximativ 180 de ore l-ar fi extenuat atât de tare încât ar putea muri. Dar nu, lăsam metodele acestea pentru la urmă. Nici măcar din punct de vedere fizic nu îl exploatasem prea mult, deși aș fi putut alege să aplic metode mai drastice. Era vorba că voiam să trăiască, atât.
I-am rupt cămașa de pe acesta, ca mai apoi să mi-o pun de formă în spate. Dacă nu mă înșelam și din ce auzisem prin alte părți, drogul îi provoca și o senzație de ger, exact ca mentolul. Doar nu îl îngheța la propriu, ar fi fost o prostie. Pe deasupra, în cameră deja începuse a se risipi temperatura normală, apropiindu-se încet de zero. Da, și statul în frig reprezenta o tortură. Și căldura, ba chiar, însă cine și-ar fi permis să irosească o bunătate de căldură?
- Ți-e frig? Lasă-mă să te încălzesc...
Și în acest caz de a-l încălzi erau necesare numai câteva atingeri subtile și tot s-ar fi excitat. Nu mai apelam la violență tocmai pentru ca efectul drogului să fie cel dorit. Pe lângă faptul că însăși această substanță îi dădea o senzație inconfortabilă, mai erau și mâinile mele care începuseră a se plimba pe pielea lui fină. Aș minți dacă aș spune că nici asta nu mă atrăgea la el, dar îmi plăcea să-i aduc acel disconfort care îmi imaginez că nu e deloc plăcut.
Am început să-mi plimb degetul pe suprafața abdomenului său, astfel încât să îl și gâdil. Nu știu dacă amalgamul acesta de simțuri îl putea face să le simtă pe toate, însă în niciun caz nu putea fi plăcut. În cel mai bun caz, îl aducea la exasperare. Și, de asemenea, îl extenua în mod inutil.
Socoteam mintal că drogul își termina efectul în aproape o oră. Și atunci apărea o senzație mult mai proastă, mult mai crudă decât până acum. Pentru că atunci începea să procedeze creierul său ce se întâmplă. Asta dacă gândește.
Continuam să îl privesc cum se agită cu o anumită satisfacție în ochi, fluturând batjocoritor cămașa acestuia. Dintr-o mână în cealaltă, ba pe spate, dar simțeam că se face relativ frig. Dacă ajungea temperatura la zece grade celsius și tot era bine, pentru că el mai avea și acel drog pe deasupra.
Aveam și eu un scaun așezat în fața lui pe care nu îl utilizasem. Era mai mult pentru a-mi pune instrumentele pe el. Le-am dat jos și m-am așezat pe acesta, privind scena din fața mea. Așteptam doar să se roage de mine să îl ajut sau orice altceva în schimbul informațiilor. Ah, informațiile... Mi-era dor să le primesc din partea prizonierului. Și mă stresam că nu le primeam din partea lui. Aveam nevoie de ele ca de un drog, iar dacă nu e primeam aș fi putut ajunge la măsuri drastice. Doar că nu voiam asta. Nici eu nu știam de ce. Poate doar pentru că în ritmul acesta aș fi ajuns să-l omor prematur și să nu mai fac rost de ele.
____________________________________________________________________


EVERETTE L. LIOLANCE
Aștept pentru câteva secunde răspunsul acestuia dar se pare că nu aveam să primesc niciunul.Se pare că până la urmă nu vrea să îmi spună ce o să facă.Ce păcat,chiar murea de curiozitate.Și poate și de altceva o să mor,nu numai de curiozitate.
Doar stau nemișcat acolo așteptând ca ceva să se întâmple cum sunt mai mult ca sigur că nu o să îmi spună el ce urmează să folosească pe mine.Presupun că o să trebuiască să aștept și să văd.
Până la urmă acesta se lasă cu mâinile pe umerii mei și încerc să nu mă zbat din reflex când îi simt mâinile pe mine.Nici nu îmi dădusem seama că e în spatele meu până când nu mă atinsese. Să mă zbat e inutil în acest caz,doar aș consuma energie degeaba cum deja am verificat legăturile și pot să spun că erau cam strânse și puțin spre imposibil de scăpat de ele.
Cel puțin avea dreptate într-un fel,chiar aș prefera să nu știu ce urma să se întâmple,de fapt aș fi preferat să fiu la mii de kilometri depărtare când o să se întâmple dar cred că am trecut de mult da faza în care dorințele mele chiar sunt asculate.
Las un mic murmur de surprindere să îmi iasă când simt cum un ac îmi este înfipt în braț și o substanță rece îmi este introdusă în venă.Și de abia acum începe distracția.Și ce o să ne mai distrăm,mai puțin eu pentru că mda,tortură și mai puțin el pentru că nu o să capete nimic de la mine .Yey,distracție.
Aștept câteva momente și nimic dar nu mă așteptam ca drogul să își facă efectul atât de repede ci probabil o să se întâmple treptat.Auzisem de mai multe medicamente descoperite recent cu dezvoltarea tehnologie dar niciodată nu avusesem curiozitate să le încerc sau timpul necesar să aflu mai multe despre ele.Se pare că o să aflu acum și o să le experimentez pe propria pilele.Norocul meu...
Tipul se apropie din nou de mine și îmi șoptește în ureche.Îmi dau capul puțin într-o parte și încerfcînd să mă dau puțin mai departe cu fața de el.
-Dumnezeule,puți atât de tare a alcool.
Ei bine,ceva îmi spune că nu băuse doar un singur pahar...
Las un alt murmur de surprindere să îmi scape când acesta mă descotorosește de cămașă.Da,mulțumesc mult,și pe mine mă incomoda faptul că o aveam pe mine foarte mult.Peste câteva secunde doar mi se părea că în cameră este atât mai frig și nu cred că era nu mai din cauza temperaturi scăzute din cameră.Ei bine,cum spunea,economiile astea...
Și în curând o senzație de disconfort și anxietate începe să se instaleze și cu asta îmi puteam ca seama că drogul începe să își facă efectul.Și începuse să mi se facă cu mult mai frig,aveam impresia că dacă vorbeam mi-ar fi ieșit aburi pe gură,dar nu putea testa chestia asta cum eram cam legat la ochi.
Am lăsat un geamăt să îmi iasă când acesta mi-a atins pielea .Aproape nici nu în venea să cred că eu eram capabil să fac vreun asemenea sunet.E doar vina drogului.Dar pielea mea era cu mult mai sensibilă din cauza drogului și nici atingerile ale nu ajutau absolut deloc.Respirația îmi era din ce în ce mai accelerată și simțeam cum sângele îmi circulă cu mult mai repede decât normal prin vene.Cred că putea, să îmi și aud inima bătând.
E-n regulă,doar gândește-te la un loc plăcut,totul o să fie bine.Trebuie să fie bine.Începusem să respir cu mult mai accelerat și amalgamul de emoții și de senzații cauzate de acel drog nu îmi făceau de loc bine.
Doar îmi mușcasem buza de jos înainte să mai las un alt zgomot să îmi iasă în timp ce acesta continuă să își plimbe mâinile pe suprafața pieptului meu.
E scârbos și îmi e frică chiar dacă nu aveam niciun motiv specific,dar tot îmi era mult prea frică. Poate era doar din cauza drogului.Și unul dintre efectele drogului era că mă excitase și probabil se vedea destul de bine.Nu contează,asta e nimic.Nu am de gând să îl implor să se oprească,la dracu.nu am de gând să îl implor absolut nimic.Pentru că totul ar fi complet inutil.Nu sunt o simplă târfă fără creier cum are impresia și nici un fel de drog nu o să mă facă să devin altfel.Dar parcă totul se simțea atât de bine și de oribil în același timp.
Problema cu drogurile e că își afectează și creierul și nu numai corpul și e imposibil să le oprești efectul orice s-ar întâmpla.S-ar putea să încep să nu mai am niciun fel de gând coerent în curând.Nici nu sunt sigur dacă asta e un lucru rău sau nu.În felul acesta nu o să fiu capabil să le dau niciun fel de informație chiar dacă devin disperat ,dar am încredere în mine însumi că nu o să le dau nicio informație chiar și așa.
Când acesta se depărtează de mine aproape las un sunet de disconfort să îmi iasă.Nu îmi fine să cred că aproape voiam să mă atingă din nou.Eram cu mult prea excitat și piele mea era mult prea sensibilă.Dar încă voiam să mă atingă,voiam chiar mai mult.Dar era doar din cauza drogului.Doar din cauza lui.E-n regulă ,efectul o să treacă în curând.Doar sper să rezist până atunci.Nu am de gând să încep să îl implor să mă fută aici.În niciun caz.Dar așa toată gândirea rațională se duce și rămân doar dorințele astea.
Aud niște zgomote din fașa mea și cum nu mai sunt atins de nimic am impresia că ar fi trebuit să se aleze pe celălalt scaun pe care îl văzusem în cameră înainte să fiu legat la ochi,nu știam cu exactitate pe unde este dar aveam o vagă impresie.
-Te rog,am reușit să murmur,vocea mea sunând până și pentru urechile mele tremurată.Poți să te dai puțin mai într-o parte?Pot să simt mirosul de aici.Da,sunt atââât de mort în momentul ăsta.
Habar nu am de ce spusesem asta.Mai mult fusese o minciună,deoarece nu simțeam mirosul de alcool de acolo și nu pot să spun că ăsta e lucrul ce mă îngrijora acum.Nici nu mă deranja în mod special alcoolul chiar dacă eu nu consumam de obicei.În mod normal nu aș fi spus nimic dar din nou o să dau vina pe drog.
Începusem să tremur și în momentul de față mă simțeam de parcă eram la Polul Nord complet dezbrăcat și asta nu e singurul lucru care mă deranja.Dar nu am de gând să le dau informații.O să mor înainte ca asta să se întâmple.
Doar imaginează câte persoane inocente urmează să moară din cauza ta.Femei,copii.O să moară doar din cauză că tu ești slab și ești un laș ,Everette.Nu asta nu o să se întâmple,nu o să le sacrific viețile doar pentru a mă salva pe mine,nu se merită .Doar pentru că nu pot să îmi țin eu poftele sexuale pentru mine.Și nu vreau să mă atingă,nu în mod normal,acum e doar efectul drogului.
Nu o să renunț acum și nici mai târziu.Poate o să se plictisească de mine și o să mă omoare până la urmă.Oricum eram absolut singur în lumea asta și nimeni nu o să facă care caz de faptul că sunt mort.O să fiu înlocuit pe postul de Guvernator de cineva mai capabil decât mine și nimeni nu o să îmi observa lipsa.Totul o să fie bine.
Cred că deja încep să îmi apar lacrimi în ochi din cauza disconfortului și a exicătăriii pe care nu îi puteam face nimic.Cel puțin aveam materialul ăla legat la ochi și în felul ăsta nu se putea vedea nimic.
____________________________________________________________________


ADAM FEDOROV

Continuam să-l privesc cu zâmbetul pe buze, sprijinindu-mi capul într-o mână. Îmi plăcea să-l văd cum se zbate ca prostul și nu avea de gând să-mi zică nimic. Cu atât mai mult, mi-am apropiat scaunul și mi-am lărgit zâmbetul. Îmi părea rău că nu mă putea vedea, ca să vadă toată ura pe care i-o purtam.
Până la urmă, doar mă dădusem mai într-o parte, așa cum a dorit. Așa este, o idee mai aproape de el dar nici eu nu știu ce făceam. Era și spațiul restrâns și nu aveam unde altundeva să mă dau. Mi se părea oarecum să îl văd astfel. Și era ca un câine ce ședea umil, dar voiam să îmi fie și mai umil de atât.
- Oh, haide, dar nu are cum să fie atât de puternic izul acesta de alcool. Stai să îl și guști...
M-am apropiat de el și i-am dat un sărut, ca mai apoi să-i mușc destul de tare buza. Nu simțeam gustul metalic al sângelui deci era bine, dar deja o avea spartă. Vai, săracul de el... Mi-e milă. Vai. Nu, pe dracu. Și-o căuta cu lumânarea, ar fi putut să-mi dea informațiile și scăpa de un chin.
Și, într-adevăr, prezența mea cred că intensifica efectul droguluii. Urmează partea a doua a acestuia, habar n-am ce se va întâmpla, totuși. Important era că acel drog nu e mortal. Pe deasupra, efectul drogului se duce, dar celălalt... Nici măcar nu are mâinile libere, săracul. "Săracul". Fiind bărbat, de asta chiar îmi părea rău.
- Dar nu ai vrea să te ajut? Așa, beat cum sunt, vei vedea de ce sunt în stare.
Nu îmi venea să  cred ce ieșise din gura mea. Eram eui beat dar credeam totuși că îmi mai trecuse, doar așa aveam eu impresia. În schimb, era o mare problemă dacă mai eram beat. Și eram. Eu cedam ușor sub influența alcoolului dar acum eram prins în această cameră cu Eve. Puteam să o rezolv după, trebuia să fac rost de acele detalii mici, foarte mici... Și distrugeam eu țara aia nenorocită.
Acum realizam că, de fapt, era o problemă mult prea mare. Eu eram beat, el era drogat. O combinație foarte proastă, de altfel. Așa că mi-am retras mâinile de pe brațele sale (nici nu știu când au ajuns acolo) și le-am încrucișat la piept. Haide, trebuie să scuipi ceva, idiotul dracului. Ceva, orice.
- Doar un mic detaliu spune-mi... Unul cât de mic. Și nu te voi omorî, îți garantez.
Oh, nu. Garantasem și asta nu era de bine. Desigur că ar fi trebuit să-l omor însă eu nu mințeam de fel. Era vina alcoolului, jur. Și vina lui pentru că e un idiot. Guvernator așa devotat nu am văzut... Orice alt guvernator ar fi dat naibii și funcție și tot numai că să scape din ghearele mele. Dar el nu, el ține totul pentru el de parcă i-ar păsa de siguranța națională. Însă nimănui nu-i pasă, de fapt.
I-am dat jos bandajul de la ochi, fiind adus la exasperare. Voiam numai să-mi vadă ochii cum obscuritatea din cameră nu permitea prea mult. Fără să gândesc prea mult, i-am prins bărbia între două degete și l-am îndemnat să mă privească.
- Nu îți dă nimeni un premiu sau o încoronare pentru că ai murit aici. Știi, poate chiar am putea negocia. Doar gândește-te, am putea lucra împreună. Sau lucruri de genul. Nu e mare lucru să spui ceva.
Jocuri de moment. În fine, ceea ce observam era doar modul în care tresărea la orice mișcare. Trebuia să-l las să-mi zică toate acestea cu frumosul după care îl las să zacă naibii în camera aceasta. El avea o scuză pentru a nu gândi limpede, eu mi-o făcusem cu mâna mea. Și urmau să mai fie momente în care mă îmbătam pentru că devenisem alcoolic. Din fericire, urmările erau diferite.
Și totuși, am urmat astfel și sfatul bătrânului. I-am dat de ales. Iar eu, cel mai probabil, dacă obțineam acele informații aveam de gând să mă țin de cuvânt. Doar că nu am zis nimic de a-i reda libertatea, asta nu se va întâmpla niciodată.
Tot ce mă întrebam în acel moment era dacă va ceda. Și ce se întâmpla dacă nu ceda? Îl omoram? Nu, trebuia să mă abțin orice ar fi fost. Continuam cu aceste torturi până când îmi spunea. Și, ce-i drept, mi se părea că metodele psihice aveau cel mai puternic efect, dar dacă le îmbinam pe toate... Da. Victorie. Momentan doar așteptam.
Și ceea ce era și mai grav, oare chiar nu avea să cedeze? Odată și odată tot ar fi spus ceva. Iar tortura era abia la început. Ceea ce urma trebuia să fie și mai gravă, și mai complicată. Tot ce trebuia să mă asigur că nu fac era să-l omor. Dacă-l omoram, pierdeam totul. Și el asta așteaptă, să îl omor. Cu atât mai mult va trăi în chinuri, dacă așa vrea.
Putea fi, în schimb, și o pierdere de timp. Însă această pierdere își avea un rost unul cât de mic... Măcar dintre toate lucrurile aceasta să aibă rost.
____________________________________________________________________


EVERETTE L. LIOLANCE
Aud un mic zgomot în încăpere și nu putea să nu fiu surprins când ascultase de ce spusesem chiar dacă nu vorbisem serios.Și după care îi simt buzele peste ale mele și las un murmur de durere să îmi scape când acesta îmi mușcă buza.Cred că mă duruse cu mult mai mult din cauza faptului că mai aveam și buza spartă .Dar asta nu conta acum,ce conta era doar buzele acelea calde care făceau contact cu buzele mele reci și când de bine se simțiseră buzele sale peste ale mele.Era adevărat că puteam să simt gustul de alcool ,dar nu mă deranjase în mod special  asta.Și totul în jurul meu era atât de rece și îmi era cu mult mai frig când se retrăsese din nou.
Nici nu mai încercam să mă realizez ce tocmai gândise dar știam dar că aveam nevoie de el.Atât de multă.S-ar putea la fel de bine să fi înnebunit dar pot să dau vina liniștit pe drog,dacă aș aveam asemenea gânduri în circumstanțe mai norme atunci ar trebui să înceapă să mă îngrijorez,însă acum e în regulă cum  nu am niciun control asupra a ceea ce îmi cauzează drogul.
Poate aș prefera să fiu singur în cameră până avea să treacă efectul drogului.În felul ăsta dacă aș fi de unul singur nu aș putea să fa nimic nedorit dar ar fi și puțin mai dureros.Dar nu conta.Absolut deloc.
Dacă vrea să mă ajutor?Oh,da voiam și asta era problema,faptul că aș putea să vreau să îi simt atingerile pe pilea mea care devenise atât de rece.Mă simțeam ca ți cum aș fi fost într-un congelator.Și continuă să respir rapid și cu mult mai greu.Poate dacă continui să respir accelerat o să încep să hipereventilez și o să leșin și în timpul acesta o să treacă efectul drogului.Ah,da,pare o situație destul de realistă...
-Sunt puțin cam legat în momentul ăsta la ochi deci îmi este imposibil să văd orice,deci...
Mă rog,știu la ce se referea și așa dar încă nu ajunsesem să îl implor să facă asta,chiar dacă aș putea să mă folosesc puțin de faptul că încă e beat chiar dacă și eu sunt în halul ăsta.Dar să nu uit cu cine sunt în cameră.Persoana asta vrea să mă tortureze,să mă vadă suferind.Probabil îi face plăcere să mă vadă în halul ăsta.Încă un motiv în plus să nu cedez.
Dar este beat,el a spus-o.Și cred că are ceva acre ăl atrage la mine,ar putea să fie fața mea,ar putea să fie altceva,nu contează.Încă nu știam cu certitudine unde este dar știam că este pe undeva prin apropiere. Păi,acum,mă întreb când te puternic este el de fapt.Aș putea să îmi mai iau un pumn pentru aceste intenții dar acum nu mă mai prea interesează atât de mult.Doar simțeam cum pielea mea este atât de senzitivă și rece și aveam nevoie de atingerile sale,maiu mult de cât atât.Simțeam cum mă excitasem și mai jos și pantalonii începuseră deja să mă strângă.
Îi simțeam mâinile pe brațele mele .El este atât de puternic în comparație cu mine,din punct de vedere fizic,normal.Cu mult mai puternic...Și voiam să simt asta,nu contează dacă durea.Puțină durere nu conta acum...
-Chiar dacă spui că nu o să mă omori acum,tot o să o faci eventual,deci chiar dacă aș vorbi sau nu,nu ar aduce  nicio diferență la rezultatul final.
Și era cu mult mai mult decât viața mea în joc.Atâtea vieți nevinovate pe care nu am de gând să le mai risc.Se pare că până la urmă mai rămăsese și o mică parte coerentă a creierului meu activă.Oricum,aș face ca după ce trece efectul drogului să uit ce s-a întâmplat și toate gândurile astea invadate de plăceri carnale și plăceri pentru persoană anume.O persoană care m-a torturat și o să mă  omoare imediat ce are acele informații de care are nevoie.Da,am înnebunit complet.
Las un murmur de surprindere să îmi scape când acesta îmi ia legătura jos de la ochi și imediat mă prinde de bărbie.
Doar mă aplec în fața în așa fel încât pot să îi simt respirația caldă pe față și îmi ridic ochii pentru a îl privi în ochi.
-Desigur,am putea face asta...sau am putea face alte lucruri cu mult mai interesante.
Totuși,el realizează că eu de abia îmi mai amintesc numele în momentul de față și am uitat deja de ce ține de gândire rațională,nu?Numai la informațiile alea nu mă mai ducea gândul acum.
Dar buzele sale arată atât de bine în momentul de față.Mă întreb care sunt șansele să mă aleg cu un pumn sau cu capul  dat de podea dacă îl sărut.Foarte mari,dar în momentul de față merită destule de bine.Și oricum,câteva săruturi nu au rănit niciodată pe nimeni, nu?
Păi,ei bine,la dracu cu consecințele.Captul cā eram legat de scaun nu era deloc în avantajul meu dar chiar și așa-M-am aplecat în față și ne-am i-am sărutat buzele.Sincer,mă așteptam ca în secunda următoare să mă dea înapoi și să părăsească imediat cameră lăsându-mă aici de unul singur până când o să își mai amintească din nou de mine.Nici nu sunt sigur dacă asta ar fi un lucru rău.Aș putea să aștept,chiar dacă nu va fi lipsit de durere până când efectul drogului se duce complet,dar simțeam cum cu fiecare secundă care trecea deveneam mai disperat și mai doritor.
____________________________________________________________________


ADAM FEDOROV

Aveam impresia că acel alcool din sângele meu numai de mine nu asculta. Și știam totuși că intuiția m-ar fi dus mai departe, dacă o urmam pe aceasta. În schimb, eu alegeam să îmi urmez instinctul, ceea ce nu era nici pe departe bine.
În sinea mea eram uimit de faptul că acceptase atât de ușor, dar știam și că nu are nicio idee de acele informații în acel moment. Presimțeam că trebuie să fie doar efectul drogului care vorbea din el, nimic altceva. Problema era alta, că eu nu mă puteam abține să îl torturez. Devenise o tortură chiar și pentru mine să îl privesc cum era excitat și legat de scaun iar eu să nu pot face nimic. Nu îmi permiteam, trebuia să îl torturez, nu să îl fac să simtă plăcere.
Nu cred că realizasem nici eu prea mult ceea ce spusese. Evident, eu ziceam una, el spunea alta, iar faptul că îl voiam nu ajuta deloc. La naiba, am spus-o și pe asta! Dar adevărul e că numai circumstanțele în care se afla mă excitase destul de tare. Pur și simplu alcoolul care îmi provoca aceste simțuri îmi dădea de înțeles că următorul drum ar fi trebuit să fie la dezintoxicare. Însă timpul nu îmi permitea și era vorba de acel moment, nu de ceea ce urma după.
Nu m-am retras atunci când m-a sărutat, dar nici nu am reacționat în vreun fel. Subconștientul îmi spunea să o las naibii de treabă și să revin mai târziu. Dar instinctul îmi spunea să acționez cât încă mai vreau asta. Era o problemă că voiam asta, una chiar foarte mare. Însă era vina alcoolului.
Până la urmă, m-am apropiat mai mult de el și i-am răspuns la sărut, adâncindu-l într-un mod pasional. Fără să întrerup acel sărut, l-am dezlegat cât de repede am putut, aproape uitând de consecințe. Trebuia doar să îl torturez, atât. Iar eu făceam opusul.
Bun, am dat dracului și scaunele acelea. Le-am împins la o parte, ca mai apoi să îl trag mai aproape pe Eve. Încep să îmi deschei costumul, aruncându-l și pe acesta la baza scaunelor. În ciuda faptului că era foarte frig, nu cred că mai simțeam asta. Acum chiar era vina alcoolului care se plimba liniștit prin corpul meu.
Am scăpat cât mai repede atât de hainele mele cât și de ale lui, ca mai apoi să îl împing în perete cu spatele la mine. Era destul de clar că înnebunisem, însă tare mi-e teamă că nu îmi păsa. Mâna mea își găsi locul pe abdomenul acestuia, deși nici asta nu aș fi făcut în mod normal. Presupun că alcoolul putea schimba într-un mod ciudat persoanele.
I-am dat părul de pe spate într-o parte, începând să-i las săruturi pe gât și ba chiar și semne. Nu, chiar nu pot înțelege motivul pentru care făceam asta, știu doar că voiam să mă simt eu bine. Numai de tortură nu îmi mai aminteam și asta era o problemă și mai mare. Până la urmă, îl prind de șolduri și îl pătrund adânc, lăsând involuntar să îmi scape un murmur de plăcere. Nici n-aș zice că eram eu în acel moment, deci era doar vodka din mine.
Și totuși, în acest caz nu mai pot găsi un sens acțiunilor mele. Eram beat, asta e una. Dar dacă am ajuns să sar in așa hal pe el înseamnă că ceva e în neregulă cu mine. Însă nu conta, puteam să îl torturez și după. Da, desigur. Și existau șanse să obțin informații oricum. Da. Aveam încă încrederea că voi câștiga. Trebuia să o fac. Pentru că dacă noi pierdeam, învingeau ei, iar noi pierdeam totul. Numai asta nu puteam lăsa să se întâmple,ar fi însemnat să pierdem tot ce am agonisit.
Treptat, am mărit ritmul, lăsând câteva gemete să îmi scape. Aș fi zis că mi-ar fi rușine să mai dau ochii cu soldații care, probabil, erau în apropiere de ușă, dar nu îmi păsa în niciun caz de părerea lor. Era vorba de mine și de plăcerile carnale deci nu aveau nicio legătură cu asta. În schimb, era vorba de orgoliul meu de care s-ar părea că uitasem.
Nu cred că voi ajunge niciodată să mă înțeleg. Nu înțeleg ce gândesc sau ce vreau, de fapt. Am preferat totuși să las regretele pe mai târziu pentru că atunci nu aveau niciun rost. Mă întreb, oare nu eram în stare chiar deloc să mă abțin? Era mare lucru să o fac? Cred că dacă într-adevăr voiam, puteam împiedica efectul alcoolului. Adevărul este că nici nu m-am abținut prea mult pentru că, la fel cum am mai spus, nu era vorba de alții, ci de mine. Deci nu conta nimic.
În plus, nu răspund de acțiunile mele. Nu la beție, cel puțin. Aș fi zis că "nu o să mai pun gura pe alcool" sau alte lucruri similare, însă m-aș fi mințit singur. Și asta nu aș fi acceptat, să mă mint singur ar fi fost o prostie uriașă. Mai ales când nu suport minciuna.



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului
EVERETTE L. LIOLANCE

Aveam impresia că acesta pentru câteva secunde că acesta nu o să îmi răspundă la sărut și că am eșuat. Probabil o să mă lase așa sau o să rămână aici pentru a privi cum sufăr după efectul drogului.Sunt surprins când acesta îmi răspund de la sărut și peste puțin timp preia controlul.
Mi se părea că aveam mâinile încă legate și nu putea să fac absolut nimic și aveam puțin-dacă nu deloc-control asupra acestei situații.Acesta îmi dezleagă imediat mâinile și continui să îl sărut până în momentul în care nu mai rămăsesem cu deajuns aer.
M-am ridicat de pe acel scaun odată cu el și mi-am înfășurat mâinile în jurul gâtului său când acesta mă trage mai aproape.Nu îmi vine să cred că făceam asta,dar era doar din cauza drogului.Da,sută la sută era efectul drogului.Nu era cu nimic vina mea și oricum ar fi fost nu ar fi putut să rezist efectul acestui drog.Cred că ar fi devenit în mod definitiv cu mult mai dureros dacă nu făceam asta.Și nu știam ce o să se întâmple cu mine după ce face trece drogul și speram că nu este unul dintre acele care provoacă dependență,dar după efectele pe care le are mă îndoiesc.Totuși,dacă ar provoca dependență aș avea o mare problemă pe cap,cum numai dependent de droguri nu îmi permit să fiu.
Fac un pas înapoi când acesta scapă de haine sale cât și de ale mele și nu m-am opus în niciun fel când acesta mă împinge mai aproape de un perete.Mi-am sprijinit cu mâinile de peretele din fața mea.Nu pot să spun că mă încânta poziția în mod deosebit,dar nu e ca și cum aș fi avut de ales în cazul ăsta.Îi simt mâna pe abdomenul  și parcă nu mai era chiar atât de frig în cameră.
Mi-am dat capul  într-o parte pentru a îi da mai mult acces la pielea mea.Aș fi mințit dacă nu aș fi spus că buzele sale nu se simt atât de bine pe pielea mea.Pentru o secundă am crezut că nu e nici chiar atât de rău momentul ăsta dar după mi-am amintit cine este persoana care îmi face toate astea și locul în care sunt.Și chiar și așa era cu mult prea drogat ca să îmi pese prea mult.
Las un murmur de durere să îi iasă când acesta mă penetrează pentru prima dată,dar nu trece mult și începe să se simtă atât de bine și de plăcut.Din nou,vina drogului.În mod normal nu aș fi preferat niciodată ca sexul să fie  chiar atât de brutal și dur.Cu siguranță ultimul lucru care eram era un masochist.Dar acum nu mă deranja.Chiar eram recunoscător pentru ritmul accelerat al mișcărilor sale deoarece nu mai aveam niciun fel de răbdare în momentul de față.Voiam asta.Îl voiam pe el.Aceeași persoană care mă abuzase sexual nu cu mult timp în urmă și din vina căruia am ajut în starea asta în primul rând.
Dar suntem într-un război,să vrea să fiu futut de cel care mă capturase când sunt sub influența unui drog nu este mare lucru.Se pot întâmpla lucruri cu mult mai rele decât asta și ar trebui să fiu fericit că nu mi s-au întâmplat.Încă.Mai am atât de multe peste care o să trebuiască să trec și alte feluri de tortură pe care o să fiu nevoit să le torturez. Ăsta cu siguranță a fost doar începutul.
Acesta începe să mărească ritmul și nu mă pot abține să nu las o serie de gemete să îmi iasă în acest timp.Din nou,de obicei eram cu mult mai silențios în timpul sexului dar faptul că deja fusesem excitat de o perioadă de timp din cauza drogului ăla nenorocit mă face să simt cu mult mai multă plăcere și să îmi pierd complet capul în acest timp.
Presupun că ar trebui să păstrez gândirea coerentă pentru altă dată cum nu prea aveam multă rămasă nici așa.Poate ar trebui să mă bucur puțin de moment cum nu simțeam niciun fel de durere și chiar fusesem total cuprinde plăcere.Știam că probabil ăsta o să fie ultimul moment de genul ăsta și urmează lucruri cu mult maiu rele de acum înainte.
Simțeam că nu o să mai am mult în felul acesta.Se simțea mult prea bine,cum acesta făcea mișcări puternice care mă pătrundeau adânc.Începusem să respir deja cu mult mai greu ca înainte și îmi așezasem mai bine mâinile pe zidul din fața mea.Din păcate,nu aveam niciun fel de suport sau ceva de care să mă prind,singurul lucru care mă mai ținea erau mâinile sale pe șoldurile mele.

ADAM FEDOROV

Continuam să mă întreb dacă ce fac e tocmai corect, cum el era prizonierul iar eu răpitorul. În niciun caz nu trebuia să fac așa ceva, ci trebuia opusul. Opusul care era atât de... Opus. Două lucruri diferite pe care eu le îmbinam și nu realizam asta. Sau realizam, dar nu îmi păsa prea mult. Faptul că eram alcoolic nu ajuta absolut deloc, întrucât urma să mai beau. Dar aveam angajați care puteau să se ocupe de treaba asta, iar eu numai verificam. Asta era singura soluție.
Am început să-mi plimb mâinile de-a lungul corpului său, continuând să mă mișc într-un ritm aproape alert. De obicei, când o făceam cu prizonierii era numai pentru a-mi bate joc și rareori se întâmpla să simt eu plăcere. Sau ei. Acum făcusem o excepție care nu putea să strice. Pe deasupra, eram sigur că urma să se simtă vinovat după aceea. Nu eu, pentru că eu nu eram sub influența drogurilor. Adică eram sub influența băuturii, altă poveste, altă treabă. Pe deasupra, dacă voiam să simt plăcere, mă duceam la femei - sau bărbați, depinde cum mi se năzărea mie -.
Nu mai aveam mult, simțeam asta și pot spune că orice gând coerent pierduse contactul cu mintea mea. Mi-am alipit capul de peretele rece, simțind cum părul său îmi gâdila într-un mod plăcut fața. Și asta mă atrăgea la el, feminitatea redată de înfățișare. Și, dacă tot eram beat, trebuia să recunosc că tupeul și decizia de neclintit mă făcea cu atât mai mult să vreau... Să îl distrug.
Era atât de dubios și de ciudat faptul că nu știam ce vreau, dar eram ferm convins de dorința pe care o aveam în spatele băuturii. Dorința de răzbunare, de victorie, de obținere a întregii lumi. Asta, într-adevăr, era cea mai plăcută parte, cea mai mare plăcere pe care aș fi putut-o simți. Acesta era adevărul curat.
Mă simțeam totuși de parcă aș fierbe la foc mare, nu altceva. În ciuda faptului că îl uram, simțeam o anumită plăcere. Și nu o puteam priva cum acela era ultimul lucru pe care l-aș fi putut face. Începusem a gâfâi destul de rapid, în ciuda faptului că era frig, tot mă încălzisem cumva. Broboane de sudoare mi se prelingeau pe frunte și parcă doar acelea mă mai răcoreau. Am grăbit ritmul pentru ultima oară, eliberându-mă de plăcerea și, în același timp, de chinul simțit.
Am rămas câteva secunde lipit de el, respirând destul de greu atât eu cât și el. Dar realizasem ce am făcut și mă simțeam jenat. Jenat față de persoana mea, de modul în care am coborât. De felul murdar și pasional în care am transformat lucrurile. Jenat de faptul că mie, de fapt, mi-era silă și scârbă de el, iar eu arătasem contrariul.
Mă îndepărtez de el, încruntându-mi sprâncenele în mod involuntar. Am vrut să îmi iau hainele de lângă scaune dar dădusem peste ale lui cum erau deasupra. Le-am luat nervos și i le-am aruncat în brațe, alegând să nu mă mai uit de niciun fel la el. Sper că era fericit, îl eliberasem de o povară deși intenția era să îl fac să sufere. Mi-am tras repede hainele pe mine, nevrând să mai spun ceva. Oricum, ce era de spus? Doar realizează că totul a fost o greșeală făcută la beție, așa este? Dacă nu, îl trezeam eu la realitate. Și chiar începusem a mă gândi, și acesta ar fi putut să fie un mod de tortură. Da... Ei, pe dracu.
Mi-am încheiat cămașa și am luat-o înspre ușă, aruncându-i o ultimă privire glaciară. Cât de glaciară puteam eu să o fac în acele circumstanțe, nu mai știu, dar eu am presupus că e una rece. Pentru că așa îl priveam și îl voi privi întotdeauna. Cu dispreț. Cu răcoare. În chip batjocoritor. Doar așa puteam să îl privesc pe el.
- Uită tot.
E ciudat că spusesem asta ca pentru mine, de el eram aproape sigur că ar trebui să uite. Aproape. Existau șanse să uite dar și șanse să nu o facă, însă ar fi de preferat să nu și-o ia în cap. Ăsta a fost doar un alt joc. Toate sunt jocuri.
Am apăsat pe un buton plasat în smartwatch-ul de la mână, ca mai apoi să aștept câteva secunde ca ușa să se deschidă. Nu am ezitat să trec degajat pe lângă cei pe care îi vedeam, neadresându-le nimic nici lor. Pe mine trebuia să mă afecteze această întâmplare? Nicidecum. Normal că nu mă afectase în vreun fel, era vorba de respectul de sine și de orgoliu. 
Odată ce ajung în birou, m-am aruncat cu fundul pe scaunul puțin spus confortabil și privesc mapa muștelor. Devenise un fel de joc plasarea soldaților pe mapă chiar dacă era un fel de joacă cu viețile lor. Ca să caracterizez mai bine, un joc de strategie în care dacă plasezi incorect, viața îți e ca și dusă. Și nu este ca în celebrul Candy Crush în care viețile se refac. Asta e viața reală, oamenii aceștia depind de tine și câștigul ține numai de noroc. Nu ai noroc - te-ai ras de pe fața pământului. Ai noroc, câștigi. Doar că ajungi să muncești ca prostul și norocul te lasă în urmă. Te mai lasă și perplex dacă vrea.
Mutând hologramele de colo-colo mă simțeam o idee mai bine. Nici eu nu știam de ce orgoliul îmi fusese atât de atins, dar asta era problema. De acum încolo urma doar să am un înlocuitor în cazul în care eram beat și astfel puteam evita situațiile neplăcute. Sau erau plăcute? Nu, nu erau în acest caz.
Am auzit o bătaie în ușă, gândindu-mă în mintea mea de ce toată lumea se gândește la mine când are nevoie de ceva. Existau și ceilalți generali, ei nu își freacă creierul să obțină ceva, ei freacă doar menta. Asta a sunat prost dar a sunat exact ca adevărul adevărat. 
- Dar chiar vă rog, intrați... Omul acesta vă e disponibil tuturor. Cum să nu-
- Ia spune, domnule general... Ai rezolvat ceva?
Trebuia să mă aștept tot la el și totuși, am dat pozitiv din cap.
- Ți-a dat informațiile? 
Mi-am ridicat ochii din mapă, sesizând imediat o licărire într-ai lui. Da, banii și câștigul îi intrigă pe toți, din păcate.
- Nu., spun scurt, după care îmi bag nasul înapoi în mapă.


EVERETTE L. LIOLANCE

Continui să las gemetele să îmi scape în timp ce sunt penetrat puternic de el.Aveam impresia că unele dintre rănile făcute mai devreme mi se descriseseră dar nu le-am dat mare importanță. M-am concentrat mai multe de sentimentul de plăcere cauzat de mișcările sale și cel mai probabil amplificate de drog.Acum sunt destul de sigur că ar fi fost destul de dureros dacă nu îl convingeam să facă asta.
Îi simt mâinile peste pe corpul meu și se simțea atât de bine.Cel puțin acum nu căutau să facă vreo rană sau să mă rănească ceea ce era un lucru ciudat gândindu-mă la persoana cu care făceam toate astea.Dar ăsta probabil are să fie doar un incident izolat care nu are să se mai repede vreodată.O să treacă și o să urmeze lucruri cu mult mai rele pentru mine.Și de ălea nu o să pot să mai scap  atât de ușor.Dar o să rezist pentru că nu am de ales.
Aveam impresia că nici el nu mai aveam mult.Mi-am strecurat mâna în fața mea și am început să îmi masez membrul eliberându-mă aproape imediat.Acesta continuă să mărească ritmul și să mă penetreze până când se eliberează la rândul său.
Mai rămâneam pentru câteva secunde în acestă poziție înainte ca acesta să se depărteze și încerc să îmi pun mâinile pe zid pentru a îmi păstra echilibrul.Încă respiram greoi și mai aveam puțin și cădeam din picioare însă am încercat să stau nemișcat acolo cum nu voiam să mai cad vreodată în genunchi în fața lui chiar dacă în viitor s-ar pute să nu mai am de ales.
Imediat că trezesc cu hainele în brațe și încerc să nu mă uit confuz  la ele .Ahm,da ,haine,cam am nevoie de ele acum că drogul s-a cam dus și pot să fiu din nou responsabil pentru acțiunile mele.
Chiar și cu hainele în mână nu începeam să mă îmbrăca imediat.O durere de cap mă cuprinsese și mă simțeam absolut oribil.Cu certitudine era din nou vina drogului.Clipesc de câteva ori încercând să îmi revin dar dar doar încep să văd mai încețoșat în fața mea.
Îmi iau haine ele pe mine cât încă mai pot cum nu vrea să mă fiu dezbrăcat când o să intre ceilalți soldați. Cine știe,poate le vine și lor vreo idee și încercă ceva dar nu cred că e prea posibil să se întâmplă cum sunt mult prea speriați de general ca să mă atingă în vreun fel.Și ce am mai ajuns acum...Curva unui general din armata rusă.Perfect.Absolut perfect.
Până la urmă acesta îmi mai aruncă o privire și încerc să stau cât mai drept fărā sā mā las mai prejos.Ar trebui să mă simt umilit sau vinovat în vreun fel?Destul de surpinzător dar nu o făceam.Niciuna dintre lucrurile întâmplate nu fusese în mod deliberat vina mea .Dar cel puțin știu că e mai ușor de controlat când e sub influența alcoolului.Totuși,nu mă mai aștept ca ceva de genul să se mai întâmple vreodată.Nu aveam nicio idee dacă bea de obicei sau a făcut-o numai acum cum nu am nicio cale din a îmi da seama pe moment dar nu cred că o să mai vină beat să mă interogheze de acum încolo. Și asta nu era un  lucru așa de bun pentru mine.Să uit?Da,poate ar fi cel mai bine dacă aș uita...Numai dacā ar fi atât de ușor.
Până la urmă acesta părăsește încăperea și sunt condus de acei soldați înapoi în celulă.Durerea de cap nu se ameliorase și aveam o senzație de greață de care nu pot scăpa.Imediat ce am fost aruncat de tipi în celulă m-am prăbușit pe jos  simțind că nu mai am niciun fel de putere rămasă în mine.Eram incredibil pe obosit și eram sigur că era tot din cauza drogului.Până la urmă ajunsesem la pat ,care nu se făcuse mai confortabil între timp,și mă așez pe el.
Aveam impresia că mă sufocam și oricât de multe guri de aer luam ,tot nu era de ajuns .Respirația îmi era mai accelereată ca niciodată și simțeam cum sunt cuprins de frisoane.Aveam impresia că am temperatură dar nu eram prea sigur.
Mă simt de parcă aș fi înghițit otravă.Cel puțin dacă aș fi făcut asta măcar asigurare că o să mor,dar din păcate nu era cazul și aici.Doar,nu ar trebui să mă panichez,asta nu m-ar face niciun bine .Continui să respira accelerat și în felul ăsta încep să mi se închidă ochii.Era imposibil să îi mai țin închis. Dintr-o dată simt cum totul dispare din fața mea și pentru moment niciun nu mia contează.În curând nu mai sunt conștient de nimic din jurul meu,totul devine negru și pierd orice contact cu realitatea.Cel mai prost loc în care mi-m găsit-o și eu să leșin până acum.
Dar da,per total, nu regret ce am făcut.Și nu o să regret ce o să fie necesar să fac mai departe.Lucrurile pe care le fac pentru a supraviețui nu mă definesc.


ADAM FEDOROV

Am început să îmi învârt creionul între degete, continuând să mut anapoda soldățeii. Mă întrebam dacă va pleca după toate acestea, așteptam să aud nenorocita aia de ușă scârțâind semn că a plecat. Într-adevăr, ușa chiar scârțâi dar asta pentru că intrase o altă persoană ce nu se deranja să mai bată. Și știam destul de bine cine ar putea fi.
- Ah, domnule Petrovici! Nu v-am observat prezența. Dacă nu vă supărați, eu am puțină treabă.... 
Așa este, entuziasmul era complet fals. Nu îl suporta pe acest membru al armatei din anumite motive, și anume "că m-ar distrage pe mine de la muncă". Să zicem că eram mai mult niște prieteni cu beneficii, cum nu pot sta întotdeauna în căutarea unei curve. Deși mai clacam și de la el și mă prindeam în brațele altcuiva.
Am așteptat câteva momente ca unul din ei să iasă, și am observat că era exact ca de obicei. E destul de vizibil că n-am fi vrut să fim deranjați, așa-i? Doar că eu nu aveam dispoziția necesară. Și erau șanse să refuze să plece din cauza faptului că" l-am neglijat " sau tâmpenii asemănătoare. Se mai întâmplă, baby. Păcat că uneori era vizibil că și-ar face aluzii privitoare la mine.
- Dacă nu e nimic important, general maior, te rog să mă scuzi. Vreau să fiu singur câteva momente. 
- Nu mai e nevoie să vorbești atât de rece cu mine. Suntem doar noi aici.
Îmi ridic nasul din lucrare și eliberez un suspin.
- Văd destul de clar. Dar e serios, chiar vreau să fiu singur. 
Acesta începu a mormăi ceva aproape neinteligibil, mai ales că eu nu îl ascultam. Uneori mă călca pe nervi și avusesem câteva certuri, însă ar fi făcut tare bine să mă lase în pace.
- Nu, puiule, nu mă înțelege greșit... Dar rămân aici.
Observ cum se pune cu fundul pe birou, legându-și picioarele încontinuu. Era în stare să mi se urce în brațe în acel moment dar el o lua treptat. Dacă mi-ar arde de sex, l-aș fi luat imediat. Doar că tocmai o făcusem și totuși, încă eram beat.
- Știi, dacă vreau, pot să te scot în șuturi atât de aici, cât și din funcție. Nu cred că eram serios.
- Dar nu ai face asta, nu? spuse acesta, agățându-se de gâtul meu, ca mai apoi să mi se așeze în brațe.
- Nu.
L-am tras mai aproape, înfigându-mi slab mâna în părul lui. I-am sărutat buzele, el adâncind sărutul într-unul sălbatic. În acel moment aproape că nu puteam reacționa prea mult, pentru câteva secunde doar avusesem impresia că îl sărut pe Everette. Părul lui nici nu se compara cu al lui Eve, dar ironia sorții făcu în așa fel încât să mă inducă într-o eroare necunoscută mie până atunci. Ideea era că nici nu îmi mai aminteam fețele celor cu care mă futeam, de obicei, dar acum își făcuse apariția conștiința pe care trebuia să o am înainte. Era o ură constantă și îmi părea rău că am ezitat să îl distrug definitiv.
Am ignorat toate acele gânduri și mi-am lăsat mâinile să coboare pe spatele lui. Adevărul este că dacă nu aveam dispoziția necesară, nu voiam să o fac. Dar deja ar fi însemnat să îl refuz de prea multe ori și cred că, în ciuda faptului că îmi mai trecuse efectul alcoolului, beatitudinea tot avea o mică influență. Până la urmă l-am împins la o parte și l-am privit lasciv.
- Nu acum, dragule. Altă dată, poate puțin mai încolo... 
- În regulă. Ne vedem mâine! 
Acesta se încruntă urât la mine după care îmi lăsă o mușcătură destul de vizibilă. Doar știa că le urăsc și o făcea intenționat. Până la urmă plecă trântind ușa în urma lui de parcă o făcuse el. Sau de parcă o adusese de acasă. Cum spuneam, curvă. Mi-am aruncat privirea la ceas și am observat că era, într-adevăr, destul de târziu. Cred că mai aveam nevoie și de somn, luând în considerare faptul că următoarele zile erau cele mai încărcate.
Nici nu m-am mai sinchisit să fac altceva, așa că am adormit, că de cele mai multe ori, cu capul pe birou. Măcar hârtiile nu mai erau plasate anapoda pe acolo iar cioburile de sticlă își făceau veacul în coșul de gunoi. Nu, nu mă refeream la noile cioburi, ci la cele vechi.... Dar și cele noi tot acolo au ajuns.
În mintea mea îmi dădeam seama că următoarele zile trebuia să trec la măsuri mult mai drastice și mai crude de atât. Informațiile acelea puteau fi comparate nu cu drogurile, ci cu aerul, pentru a trăi eu și restul poporului nostru erau necesare acelea. Și mă simțeam de parcă ar fi un timp limitat, trebuia să fac rost de ele până la ieșirea pe front. Atunci totul se derula ca într-un joc plănuit dinainte. În caz contrar, eu eram cel atacat și nicidecum atacantul. Pe deasupra, astfel ar fi fost șansele ca noi să pierdem. Și numai asta nu trebuia să se întâmple.
Tot ce mă întrebam era dacă din toată neatenția mea urma ca ceea ce am plănuit să se întoarcă împotriva mea. Șansele să câștig atât lupta pe teren, cât și cele cu psihicul lui Eve erau limitate, iar aceste două elemente depind una de alta. Dacă nu obțineam nimic, eram terminat, distrus. Eu nu-mi permiteam să fiu distrus de el, mai degrabă m-aș fi autodistrus. 
Dar ce mă înspăimânta cel mai tare era faptul că o făcusem cu el. Și nu în sens batjocoritor, cum ar fi trebuit. L-am atins, m-a atins, totul s-a petrecut altfel. Da, eram atras de bărbați dar asta nu însemna că o fac cu oricine. Chiar deloc. Dimpotrivă, eram o persoană foarte pretențioasă din acest punct de vedere. Chiar consideram asta un subiect controversat care era de neînțeles. Oricum, ce era de înțeles? Nu mă simțeam vinovat, ci doar îmi părea rău că i-am oferit ocazia aceasta. Nu mai urmau astfel de ocazii, numai tortură. Multă tortură...

EVERETTE L. LIOLANCE

Mi-am deschid ușor ochii privind în jur.Totul părea la fel de întunecat ca de obicei  în jurul meu dar aș avea impresia că că afară era noapte după orele petrecute aici.Desigur,nu aveam nicio cale să măsor cu exactitate timpul,deci ar fi bine să fie noapte sau cel puțin să se fi întunecat.
Mă ridic de pe pat și nu mă simt absolut deloc odihnit,dar cel puțin,nu mă simțeam atât de rău ca înainte.Dar nu e ca și cum adormisem sau ceva,mai mult leșin ase deci nu ar trebui să mă aștept să fiu prea odihnit.Mă rog,idee este că dacă vreau să fac ceva trebuie să o fac acum.Dacă mai rămân o altă zi aici am impresia că nu o să mai am destulă energie nici să merg de unul singur.Mi-am analizat împrejurimile și majoritatea prizonierilor din celelalte celule dormeau cum ei au stat de prea ,mult timp aici ca să mai poată fi la fel de în viață ca mine...Și oricum lucrurile pe care le putea vede erau limitate din cauza întunericului.Și chiar dacă ei era parte din UE nu puteam să risc și să încerc să îi iau și pe ei cu mine.Ar fi fost mult prea periculos.Trebuie să mă asigur că eu sunt cel care scapă în primul rând cum ei nu știu nici măcar un sfert din lucrurile pe care le știu eu.Și chiar dacă nu aș ceda nici în ruptul capului oricât de rău aș fi torturat prefer să încerc să evadez.
I-au cuțitul la mână și mi-l ascund la spate în timp ce mă apropii de barele metalice ale celule.Doar un singur soldat să păzească celulele chiar dacă urmează să fie o patrulă pe aici cât de curând și sunt camere de supraveghere peste tot prin locul ăsta,dar ,din nou,întunericul nu le permite să vadă prea mult.În orice caz, ar trebui să mă grăbesc.
M-am apropiat de barele metalice ale celulei și mi-am scos o mână afară.
-Te rog...Nu mai pot să fac asta,m-am concentrat ca vocea mea să sune cât mai tremurată și să par cât mai speriat,o să vorbesc cu Generalul,o să îi spun tot ce vrea să știe,te rog,adu-l aici.Aveam impresia că mai aveam puțin și sunam ca și cum m-aș fi pus pe plâns.
Soldatul mă privește cu scepticism pentru câteva momente înainte de a se întoarce cu spatele la mine pentru a face probabil ce i-am cerut.Profit de moment pentru a îmi întinde mâna mai mult printre gratii și mi- așez pe gura sa ,folosindu-mi cealaltă mână pentru a îi înfige cuțitul în gât.Acesta se zbate pentru câteva secunde înainte să  simt cum rămâne fără viață și se prăbușește pe podea exact în fața celulei mele.
Mă plec în jos și încep să îi caut prin buzunare pentru a găsi cardul de securitate pentru a deschide celula...Și l-am găsit!Acum trebuie să văd cum am de gând să mai ajung  la acel panou.
M-am întins până la acel panou,care era undeva pe perete în partea stângă a celulei mele,dar nu ajungeam chiar atât de departe cu mâna.Până la urmă aveam impresia că o să îmi rup mâna în felul ăsta dar am ajung până la acel panou și ușile celulei s-au deschis.
L-am tras pe tip înăuntru  încercând să fac când mai puțin zgomot .Dumnezeule,cât de greu poate să fie un soldat rus sau sunt eu cu mult prea slab.Nu am prea mult timp la dispoziție.Imediat îl dezbrac pe soldat de hainele sale,se pare că este ofițer. Și în curând  mă dezbrac de ale mele și  iau hainele soldatului pe mine.Desigur,folosesc șapca și consum prea mult timp încercând să îmi îndes tot părul în ea pentru că eram destul de convins că soldații nu își pot lăsa părul lung și în felul ăsta aș fi recunosc cât mai ușor.După ce îmi îmi pusesem părul destul de bine încerc să îl îmbrac cât de cât pe acel soldat cu hainele mele și să îl așez în pat.Ok,nu arăta deloc la fel dar era destul de întuneric și în felul acesta poate o să le ia mai mult timp să se prindă că am dispărut.Cu tot cu uniforma am luat toate lucrurile soldatului și speram că erau toate lucruri necesare pentru a scăpa de aici.Nici nu mă deranjasem să îi scop cuțitul din gât cum ar fi curs mult prea mult sânge prin jur.
Ies din celulă și nu uit să o închid în urma mea.Sunt destul de sigur ca șansele să fiu recunosc în felul ăsta sunt destul de mici cum am numărat toți soldați pe care i-am văzut și nu au fost puțini.Cu atât mai mulți soldați cu atât mai mult șanse să se facă confuzii.Ies pe coridor și o iau în față încercând să caut ieșirea.Nu aveam nicio idee pe unde era dar mă gândesc că nu era prea greu de găsit.
Continui să merg pe coridoare salutând soldații și persoanele cu rang mai mare care treceau pe lângă mine.Cheie când te prefaci că ești altcineva este să arăți confident,ca și cum ai ști ce faci și ăsta ți-ar fi locul de drept.Până la urmă găsesc o ieșire din aceea clădire,dar nu eram sigur cum ar trebui să fac să ies din baza militară.Avusesem cel puțin dreptate,afară chiar era noapte și totul în jur era iluminat de către niște stâlpi de curent.Chiar dacă eram destul de întuneric încă mai eram ceva activitate prin jur.Nu știu cât de ușor ar face asta să mă strecor pe aici dar nu am de ales.
Am văzut una dintre ieșiri dar știam mult prea bine că trebuia să fie păzite mult prea bine.Desigur,i-aș putea împușca pe soldații care păzesc ieșirea dar așa aș fi dat de gol faptul că scăpasem și nu aș fi ajuns niciunde.Chiar dacă scap de aici tot o să fiu în teritoriu inamic.Nu,prea periculos.O să trebuiască să caut altă ieșire mai puțin evidentă...
Poate aș fi putut să trec peste gardul de securitate dar părea puțin cam ...electric.Aș prefera să nu mă prăjesc ,totuși.Și afară o să fie patrule pe care o să trebuiască să le evit,dar asta e mult mai bine dacă rămân aici.În cel mai rău caz am un pistol la mine și destule gloanțe.O să mă împușc și o să mor înainte să fiu prins și adus înapoi.
Mă mai plimb prin jurul bazei militare dar nu găsesc nicio ieșire care m-ar putea ajuta să mă strecor afară de aici.Oh,haide ,trebuie să fie ceva.Ar fi imposibil să nu fie o altă cale de ieșire de aici...
Ar fi trebuit să mă grăbesc în cazul în care și-au dat seama deja că am dispărut,ceea ce nu era nici pe departe prea greu.Doar trebuie să să vadă că nu mai este niciun soldat care să păzească celulele și după aia m-a luat dracul.Trebuie să ajung mai departe până atunci...

ADAM FEDOROV


Am auzit un zgomot puternic, acela fiind alarma de la ceas. Mai exact, alarma de urgență. Mi-am ridicat alene privirea, încruntându-mă vizibil la vederea acesteia. Incredibil, ce naiba se mai petrece în timpul în care doarme omul?
Aș fi putut să mă teleportez până acolo? Din păcate, tot nu e posibil așa ceva. Însă mă simțeam mult prea rău pentru a mă ridica de acolo. Cu chiu, cu vai, mi-am mișcat fundul de pe scaunul pe care înțepenisem întreaga noapte - în ciuda faptului că nu mă odihnisem de ajuns -. Uitându-mă la ceas am realizat că, de fapt, nici nu dormisem cât ar trebui. I-au apucat și pe ăștia cu alarmele lor...
După ce îmi dezmorțesc rapid mușchii, o iau la fugă către locul indicat - la prizonieri. Numai acolo se puteau întâmpla tragedii sau lucruri care să nu-mi convină mie. Sau care să declanșeze nenorocita aia de alarmă.
Îi observ pe soldați stând în jurul celulei lui Eve. Asta îmi ridica un ditamai semnul de întrebare, de ce gratiile erau deschise? Ce făcuse dracul ăsta în acest timp? Am alergat până acolo și observ doi soldați ce îl trăgeau pe altul afară. Nu eram șocat de faptul că avea un cuțit înfipt în piept cât și de cel pe care îl bănuiam de asta. Faptul că fusese în celula lui Eve îl incrimina într-un mod evident.
M-am apropiat de el, atingându-i gâtul în încercarea de a-i găsi pulsul. Lemn. Mort. Complet inutil, o ceremonie în plus. O altă știre penibilă pe care naiba știe cum o vom explica. Doar dacă nu află nimeni...
În orice caz, prioritatea mea era să am grijă ca idiotul să nu mai facă și alte crime. Cât de idiot să fii și să încerci să treci de un întreg sistem securizat? Cât? De fapt, uite cam atât. Mi-am luat pistolul în mână și mă uit la respectiv. Îmi aduceam aminte de hainele purtate de obicei, prin urmare, știam pe cine să caut. Nu îmi permiteam să îi anunț pe toți ceilalți de toate acestea deci trebuia să pornim numai câțiva pe urmele lui. Presimțeam că n-are cum să fi ajuns prea departe.
I-am pus pe restul să îl caute cu atenție în interiorul clădirii. Țeapă. Doar nu avea cum să fie în clădire. Se întâmplă să vreau să mă răzbun pe Eve de unul singur și nu îmi permit să fie omorât sau să se omoare. Cu cât atrag mai puțină atenție, cu atât mai bine.
Am ieșit din clădire și m-am uitat cu atenție în jurul bazei militare. Îl vedeam destul de clar și totuși, nu-mi puteam da seama dacă e el. În schimb, doar presimțeam că e el. O singură greșeală și pierdeam totul. Nu îmi permiteam să îmi urmez instinctul dar nu puteam decât asta să fac. Am îndreptat pistolul înspre el... Împușcat. Căzut la pământ.
Evident, nu era un pistol normal. Era cu un tranchilizant foarte slab, pentru animalele mici. Mie îmi era îndeajuns. Fug către acesta și îi scot acul acela întrucât nu mai era nevoie să fie inconștient prea mult timp. Asigurat că e conștient dar că nu poate face nimic, îl pun pe un umăr ca pe un sac de cartofi. Îmi venea să îl omor, jur, dar e bine că m-am abținut și că am folosit acest pistol. 
- Idiotule, nu vei scăpa din acest Iad. Ești pierdut. Iar asta... Mi-am îndreptat mâna spre locul în care ținea arma, aruncând-o cât mai departe din cauza furiei. ...dă-o dracu pe aia! Cum să gândești așa ceva?
Nici nu cred că se gândise prea mult la toate acestea. Doar a reacționat, se vede că nebunia începe să-și facă simțită prezența. O să vadă el, va suferi mult mai mult acum. Mă abțineam din răsputeri să nu mă apuc să îl omor. El asta voia. Acel pistol îl avea din două motive acolo; pentru a se apăra sau pentru a se sinucide. Știam destul de bine cum gândesc persoanele care-mi trec prin mâini, am ajuns să-i cunosc ca-n palmă. Și nu puteam lăsa ca una dintre aceste capturi să-mi scape printre degete.
Soldații care erau ocupați cu mortăciunea aceea se holbau la mine ca mâța-n calendar. Care-i faza, oameni buni, nu ați mai observat capturi recuperate și pești ce cad iarăși în plasă? În orice caz, aveam de gând să duc noua captură într-o celulă la care camerele video băteau mai mult. Nu de alta dar pe asta voi da vina. Ca să nu mă enervez mai mult. Dar până atunci, îl aștepta sala de tortură.
Odată ce ajung acolo îmi dau jos tâmpitul de pe umăr. Nu ezit să îl arunc jos și să-mi arăt furia. Dacă eram în desene animate probabil că mi s-ar fi văzut coarnele de drac și fumul ce iese din urechi. Am dat cu piciorul în el și m-am uitat scârbit la acesta. 
- Cât de idiot poți să fii? Cât?! Îmi dai planurile peste cap și te pomenești că-mi omori soldați pe bandă. Încercai să scapi, nu? Fă bine și acceptă faptul că ai doar două opțiuni! 
Am vrut să mai dau odată în el dar realizasem că nu ar simți mare lucru. Cu atât mai mult, pentru a gândi limpede era bine să îl leg și să aștept să treacă efectul tranchilizantului. L-am târât fără milă până la lanțuri, de care l-am legat fără ezitare.
Mi-am scos pachetul de țigări din buzunar și mi-am aprins una din acestea, așezându-mă pe un scaun de acolo. Conștient, inconștient, eu tot trebuia să mă calmez. După cele zece minute de fumat, mi-am stins țigara prin presarea acesteia pe gâtul lui. Pe gâtul lui pe care se aflau semnele făcute de mine. Pentru Dumnezeu, a fost o greșeală enormă! Enormă!
Mă duc încet către biciul ce zăcea într-un colț, luându-l imediat pentru a îl mai arde pe spatele lui. L-am scuturat rapid pentru a forma un pocnet, ca mai apoi să îi lovesc spatele cu acesta. 
- Asta e pentru că mă iei drept prost. Nu sunt orb!
L-am mai lovit odată, păstrând aceeași forță ca înainte.
- Asta e pentru că te crezi deștept și că ai impresia că vei scăpa. Nu cu aceste metode!
L-am mai ars iarăși pe spate, lovindu-l mult mai tare de această dată. 
- Asta e pentru soldatul care, în loc să-și sacrifice viața pentru patrie, și-a pierdut-o pentru un gunoi ca tine!
De data aceasta, mâinile începură a-mi tremura. Agonia care îmi umbla acum prin sânge era cauzată numai de el, toată furia pe care o simțeam mă împiedica să mă comport normal. Nu mai simțisem niciodată o astfel de furie și când mă gândeam că avea de gând să plece pur și simplu înnebuneam. Oriunde pleca aveam nevoie de nenorocirile alea. Prin urmare, nu puteam lăsa una ca asta să se întâmple.
- *Cyka blyat...
Consideram că nu știe rusă deși atunci chiar îmi doream să înțeleagă ce spun. Nervii îmi erau întinși la culme, doar astfel se explică scăparea mea în această limbă. Am mai pălit încă odată biciul pe mijlocul lui și îmi delectez privirea doar prin modul în care acesta se mula după silueta lui. Am aruncat biciul în perete, abținându-mă de la o criză de nervi. Nu avea niciun rost.
- Uită-te la acea uniformă pe care o porți. Nu poți vedea, dar e mânjită de sângele tău murdar. Tocmai în memoria acestui soldat îți voi lepăda hainele și îl voi îngropa pe el cu ele. Ca să îți dai seama că nu meriți nimic!
I-am dat drumul din lanțuri și l-am dezbrăcat forțat de haine, ca după aceea să le iau în mână. Nu era cineva foarte însemnat dar cu siguranță era mult mai important decât Everette. Merita să înghețe de frig în cușca lui de câine. De fapt, nici câine nu l-aș putea numi, cum acel animal este de mii de ori mai credincios omului. Am așteptat soldații să vină să îl ia și l-am însoțit până la colivia lui Eve. Se părea că nu știuseră ce să îi facă răposatului...
- Luați-l și îl îmbrăcați cu aceste haine. Va fi îngropat împreună cu ceilalți. 
Aceștia erau pe puțin uimiți de cererea mea însă au făcut întocmai. Cât despre Eve, ultima privire pe care i-am mai aruncat-o momentan a fost atunci când l-au băgat în noua celulă. După toate acestea, am rămas puțin pentru a mă uita cum decurg lucrurile.

*cyka blyat = curva naibii


EVERETTE L. LIOLANCE

Nu mi-a luat prea mult să îmi dau seama că nu am nicio cale de scăpare de aici.Sau cel puțin nu am una oe care să o găsesc la timp.Mă rog,nu contează,trecem la panul B atunci.Mă apropii de un monitor de securitate instalat într-un zid și îl deschid cu ajutorul cardului de securitate. Acum dacă mă descurc destul de bine cu tehnologi aș putea să trimit un mesaj unei persoane de încredere.Doar de atât aveam nevoie.
Intru în simțeam și reușesc să scriu mesajul,acum am nevoie doar să îl criptez pentru a nu se realiza atât de repede ce am văzut.Haide,mai repede.Nu mai am mult timp.Pot să simt asta.Și trimis...Perfect.Imediat simt o durere în jurul mâini și știu că am fost împușcat cu un tranchilizant.Șterg mesajul și după flutur cardul în jurul panoului pentru a da impresia că voiam doar să îl deschid.
Fac câțiva apași în spate și imediat mă prăbușesc pe pământ fiind amorțit de către tranchilizant.Îl văd pe acel general apropiindu=-se de mine cu op expresie de nervozitate.Nu cred că are vreo idee de ce am făcut.Dar acum e prea târziu.Deja am trimis mesajul.La dracu,da.Măcar asta am reușit să fac.
Simt cum acesta mă ridică pe umărul său și nu pot să fac vreo mișcare să mă împotrivesc.Acum știu că nu o să urmeze nimic prea plăcut dar sper că s-a meriatat. Trebuia să văd dacă am vreo ieșire posibilă și în cazul în care răspunsul era nu trebuia să trimit un mesaj prin care să anunț locul în care mă aflu.În curând întreg Parlamentul European o să afle despre asta și o să trebuiască să facă ceva.Pentru că le este mult prea frică că o să îmi deschid gura mea mare și o să cedez informații vitale.Nu că aș face asta vreodată dar e bine să te simți apreciat uneori.Eu nu eram un mic soldat în războiul ăsta.Aveam putere -bine zis aveam- și informații vitale în politică și armată.Soarta unor bătălii importante pot ă fie decize pe baza acestor informații și nu am de gând să le spun orice ar fi.Poate că o să mor din cauza asta dar nu contează.
Și acesta îmi aruncă pe undeva arma.Mersi,nu mai aveam nevoie de aia oricum...Oh,dar puteam să îi aud furia din voce chiar dacă eram puțin cam amețin de la tranchilizant.Aveam câteva idei de ce mă aștaptă dar ar face bine să se fi meritat.
Până la urmă aveam impresia că ajungem înapoi la celule și trecem pe lângă ele.Nu aveam nicio idee de cât de penibil arătam cel mai probabil și nici nu voiam să știu.
Ajungem în sala de tortură și sunt lăsat jos și lovit brutal cu piciorul.Las un murmur de durere să îmi scape.Duruse chiar dacă încă mai eram destul de amorțit din cauza tranchilizantului,dar nu la fel de tare cum ar fi trebuit de vreme că dăduse destul de tare.Mda,părea că clocotește de furie și eram mult prea roșu la față tot din cauza asta.Îhm,aveam de gând să mi-o iau de data asta mai bine ca nicodată.
Ei bine dacă am doar două opățiune aleg cu bucurie moarte.Ar fi cu mult mai bine așa.Nu o să obțină nicio informație de la mine.Cât despre soldat....Ei bine,nu ar pute să îmi pese mai puțin.I-aș fi omrâi pe toți dacă aș fi putut într-o secundă și aș începe cu creatura din fața mea.
Nici nu m-am împotrivit în vreun fel când m-a tras spre lanțuri.Nici măcar nu eram sigur că aș fi putut.Tranchilizantul era de vină.Doar am așteptat acolo fixându-mi privirea pe el și așteptând să înceapă odată cu tortura aia.Așteptare asta mă omoară,din păcate nu la propriu.Știam că aștepta să mai treacă din efectul tranchilizantului cum nu părea prea puternic.
Doar îl privesc în linițște în timp ce își fumează țigara.Poate că i-am omorât un soldat dar ăsta a fost doar primul.Până când o să mor sau scap de aici s-ar putea ca încă câțiva să se ducă dacă nu sunt prea atenți.De parcă o să stau eu cuminte în celula mea în timp ce îmi aștept moartea.Pot să fac mai bine de atât sau mai rău...
L-am văzut apropiindu-se de mine și am gemut de durere când acesta și-a stins țigara pe gâtul meu.Eram o durere teribilă și am căpătat și o arsură acum.Ei bine,da,asta cu siguranță o să lase semn.Și acum începe cu adevărat tortura.
Nici nu am timp să mă recuperez din urma arsurii că îl văd cum se duce să ia biciul.Ok,e-n regulă.Ar putea să fie mai rău de atât și o să fie mai rău în timp .Dar atât vreme cât doar un bici o să mă lovaescă nu o să fie chiar atât de grav,nu am spus că nu o să fie dureros- pentru că o să fie foarte dureros.
L-am auzit în spatele meu și am luat o gură mare de aer înaite de a începe.Și a venit prima lovitură.Nu era ceva ce nu experimentasem înaite cum încă mai aveam foarte proaspete și celelate răni dar tot a durut extrem de tare.Când am simțit contactul materialului asupra pielii mele am lăsat un geamăt de durere să îmi scape.
Durerea pe care o simțisem nu i se dăduse niciun un momnet pentru a se duce deoarece urmase imediat și o a doua lovitură.Îmi simt ochii umezindu-se și câteva lacrimi îmi cad pe față.Durea ca dracu dar trebuia să suport.
Eram conștiet de lucrurile pe care le spune dar nu le dădeam prea mare importanță sau mă gândeam prea mult la ele cum durerea era mult prea persisitentă și greu de ignorat.
Am continuat să respir greu și să gem de durere în timp ce primeam loviturile de bici.În curând aveam să se termine.Pe moment nu puteam anticipa de cât când o să urmeze urătoatre lovitură.Durerea era cât mai persistentă,dar nu era netolerabilă.Puteam să fac asta,să rezist acum și mai târziu.
În curând loviturile încetaseră iar spatele meu era cuprins de o durere teribilă care îmi afecta și minte cum nu mai puteam să gândesc atât de bine chiar dacă numărul loviturilor fusese relativ mic chiar dacă fuseseră livrate cu forță.Simțeam cum sângele din răni mi se scurge pe spate în jos.Aveam impresia că unele era mai adânci decât altele datorită forței folosite.Unele mai se suprapuneau peste rănile dinainte și asta făcea durerea cu atât mai rea.Știam că spatele meu e un dezastru acum și o să dureze ceva până o să se vindece acum.
În curând sunt dezbrăcat de haine.Nu m-am opus când asta s-a întâmplat cum nu mai aveam energia necesară și simțeam că o să leșin în orice moment-din nou-iar felul atât de "grijuliu  "  în care m-a dezbrăcat nici nu mi-a adăugat o durere în plus în jurul rănile.Nu,abslot deloc.
Sunt adus de soldați la zona celulelor doar că de această dată peisajul diferă puțin cum sunt pus în altă celulă.Mă ridic și mă așez pe pat înfășurîndu-mi mâinile în jurul genunchilor pe care i-am adus în zona pieptului.Era cu mult prea frig în locul ăsat și nu ajuta deloc faptul că eram dezbrăcat.Privesc pe un punct în gol din perete fără să dau atenție prea multă lucrurilor ce se întâmplă în jurul meu.
-Nu o să câștigi niciodată,am murmurat folosindu-mă der ultima fărâmă de energie rămasă.O să piezi și știi asta mult prea bine,singurul lucru pe care îl regret este că nu o să fiu prin jur să văd asta.
Simțeam cum încep deja să mi se închidă ochii și aveam în curând să adorm.Era cu mult prea frig în jur și aș putea să răcesc mult prea ușor sau mai rău.De asemnea,nu ajută faptul că nu am mai mâncat sau băut ceva de prea mult timp și nu am nicio ide când o să primesc mâncare sau apă.Probaul nu zilele asta.Ei bine,sincer să fiu,niciodată nu am fost prea rezistent când a fost vorba de condiții precaree.Adevărul este că am sunt destul de slab.Pot să o simt.Atât de aproape.Până la urmă moarte este inevitabilă.Toți trebuie să murim într-un fel sau altul.Și sunt speriat de asta,dar o să treacă.O să fie bine.E o minciună,dar nu contează.

ADAM FEDOROV


Tot umblam pe acolo pentru a îi ajuta cu pregătirile neprevăzute. Nici nu își imaginează acest puști câte probleme mi-a creat prin simpla sa crimă. Dacă stai să te gândești, nici nu am mers pe front pentru ca acest soldat să moară. Cum explici așa ceva soției? Copilului? Familiei? Oare acele persoane se gândeau că va muri subit sub mâna unui politician? Și ce mai politician, unul ținut prizonier de către general pentru a obține niște informații... Ce mai greșeală să încerce să evadeze. Ce mai greșeală!
E incredibil de stresantă captura aceasta. Dacă aș putea, aș scăpa de el cât mai repede cu putință, l-aș elimina imediat de pe fața pământului.  Ne complicăm atât de mult să obținem ceva, dăm tot ce avem mai bun ca să pierdem încetul cu încetul. Nu, în cazul meu, nu va fi așa. Nu îmi permit să pierd nimic. Acesta e doar un soldat, voi obține toate detaliile și nu se vor mai întâmpla genul acesta de accidentr. Am lăsat un oftat slab, încercând să-mi calmez toți nervii adunați.
Mi-am ridicat privirea către nenorocitul de Everette, aproape simțind cum începe a mi se zbate ochiul. Doamne, aș fi vrut din tot sufletul ca imediat să iau un topor și să-i dau lui în cap. În schimb, m-am apropiat mai mult și mi-am mijit ochii înspre el.
În momentul acela aș fi eliberat un râs bolnav, aș fi eliberat toată toxicitatea din mine numai pentru că îl uram și asta într-un mod complet oribil. Eu nu eram un drac, ei m-au transformat într-unul. E vina lor că am ajuns ceea ce sunt acum, doar a lor. Atâta dușmănie cât țineam în suflet și asta numai pentru o singură persoană, darămite pentru toți ceilalți. Și asta deoarece ei m-au făcut așa. Poate că dintotdeauna am fost așa, cine știe? Însă știu ceea ce sunt acum, un monstru. Eu nu regret nimic.
- Nici nu îți dai seama cât greșești... Nu. Greșești enorm de mult, tu ești cel care nu va câștiga. Eu voi câștiga indiferent de mofturile tale. Vei vedea, acesta este doar începutul. 
Neputând să mă mai abțin, am intrat nervos în celulă, deși în mintea mea începusem a număra. Și, din păcate, nu mă calmasem nicidecum până când am ajuns în dreptul lui. Am vrut să ridic palma la acesta - sau pumnul, pe moment nu realizam mare lucru -, dar m-am oprit înainte să îi ating fața. Nu puteam face asta și mă simțeam slab tocmai din acest motiv. Mă simțeam slab pentru că, dacă l-aș fi omorât din bătaie, eram cu adevărat slab. Dar mă simțeam slab și din cauza faptului că nu o puteam face. Așa că mi-am coborât mâna pe lângă corp și am rămas în fața lui.
Mă întreb totuși, asemănarea sa cu o femeie m-a tot oprit din a face gesturi necugetate? Sau oare am început a căpăta o oarecare slăbiciune față de persoana lui? Nu avea cum, eu nu am fost niciodată genul de persoană căreia să îi pese de alții. De altfel, bărbat sau femeie tot așa ar fi ajuns. Era doar instinctul după care mă orientam, prin urmare.
Dacă încăperea aceasta putea fi numită "Iad", garantez că ceea ce se vedea acum în ochii mei nu era decât ceva mult mai grav. Urăsc că puneam fiecare vorbă de " inteligent " la suflet, deși nu arătam prea mult ca m-ar afecta. Sau așa aveam eu impresia, că pe măsură ce îmi eliberam nervii mă puteam stăpâni mai bine. Probabil că nu, dar asta nu conta.
- Apropos... Je ne regrette rien. 
Am lăsat un zâmbet să îmi apară pe față pentru câteva momente după care am făcut cale întoarsă. Nici nu își imaginează cât de mult mă enervează acum franceza dar totuși, de ce o folosisem? Pentru că mi-am dat seama de naționalitatea lui destul de ușor. Să zicem că accentul pur franțuzesc din engleza sa și numele la fel de franțuzesc nu îmi dăduse decât această impresie. Nu m-am chinuit prea mult să realizez asta cum nu îmi părea prea util însă acum este, și încă cum. Aveam o luptă de condus și asta nu avea cum să fie un detaliu nesemnificativ. Mai aveam nevoie de alte detalii nesemnificative pentru a constitui un întreg, acestea sunt ca niște piese de puzzle fără de care nu construiești nimic. Aparent, și eu as fi zis că sunt neimportante. De-a lungul timpului m-a învățat experiența ce este important și ce nu. Ceea ce contează și ceea ce este fără de folos. Doar că începeam a considera întreaga luptă cu adevărat fără de folos, iar asta agrava situația. Și știam că trebuie să mă stăpânesc și să duc totul până la capăt.
Odată încuiată colivia acestuia, am mai dat o tură prin jur pentru a stabili dacă totul e relativ rezolvat. Evident, aveam un mort în plus și asta nu era în niciun caz prevăzut în plan. Mă prefăceam eu cât de cât păsător ca să nu fiu chiar nesimțit însă nu putea să îmi pese mai puțin. Oricum, urma să dau o mică declarație și, desigur, genul acela de discurs în care îi spui condoleanțe familiei îndoliate, menționezi merite deosebite pe care nu le-a făcut, et cetera, et cetera. Detalii cu adevărat nesemnificative.
Din păcate, trebuia să am grijă ca deținutul nostru să nu moară de foame. Sau de sete. Probabil urma să îi arunc un colț de pâine și un castron cu apă în dimineața următoare. Ce? Doar nu i-aș fi dat friptură și ce mama naibii altceva. Moartea lui sigur nu e prevăzută în plan, deci trebuie să trăiască.


EVERETTE L. LIOLANCE

O să vedem noi de asta.Practic,nu am prea multe de pierdut în momentul de față.Doar viața mea și asta...ei bine asta nu e de ajuns să mă convingă nici pe departe să dau informațiile ale.Oricum mă simt ca și cum aș fi murit cu mulți ani în urmă.Acum nu ar mai face nicio diferență.
Îmi surprind un zâmbet din a îmi apărea pe față când îi văd expresia enervată a acestuia .Nu ar trebui să mă bucur neapărat că am puterea să îl enervez cum eu o să fiu cel care suferă din partea asta dar ăsta e unul dintre puținele lucruri pe care pot să le controlez în momentul de față și ,să fiu sincer,tipul nu e deloc greu de enervat.
Îl privesc cum intră în celulă și nu mă deranjez să mă ridic ,doar îmi las genunchi să cadă jos,atingând cu talpa picioarelor podeau rece .Îmi ridic privirea pentru a îl privi în ochii sfidător.Oh,haide,lovește-mă.Până la urmă nu ești altceva decât un barbar fără creier care oricum nu are să ajung mult prea departe.Nu i-am privit pumnul când acesta l-a ridicat și am continuat să îl privesc în ochi.Nici măcar nu cred că clipisem.Și am fost puțin surprins când nu a venit nicio lovitură.Totuși,nu foarte surprins,ce mă surprinsese mai mult e că el știa să vorbească franceză. Hmm,nu știm asta,cum nici eu nu știe că și eu vorbesc rusa.Păi era un detaliu care nu merita menționat oricum și  nu o să afle prea curând asta.Până acum nu am auzit nimic prea interesant vorbindu-se în rusă pe aici,dar cine știe?E destul de uimitor ce pot spune uni oameni când au impresia că nu îi înțelegi.
-Nici eu,murmur în timp ce îl privesc îndepărtându-se.
Mai arunc o privire soldaților din jur care era cu unul mai puțin.Ei bine,unul s-a dus ,mai am în jur de alți o mie.Și ăla era adevărul.Nu regretam nimic nici măcar pentru o secundă.Da,am omorât o persoană.Dar nu orice persoană.Un soldat.Practic pentru asta sunt făcuți, să moară.Nu mai contează circumstanțele .Tot de un inamic a fost omorât .Ar trebui să se mulțumească că cel puțin...Ahh,da,păi nu este niciun de care ar trebui să se simtă mulțumiți dar ăsta e războiul.Nu eu am ales să fie așa...Oare?
Mă rog,cei din UE ar trebui să facă ceva în legătură cu asta pentru că rămân fără răbdare chiar dacă nu am petrecut prea mult timp aici.Sper că mesajul ăla s-a meritat pentru că rănile astea nu mă dor prea puțin.Cred că spatele meu e acoperit complet de sânge.Cel puțin risc să fac o infecție de toată frumusețea în felul ăsta.
Nu pot să spun că am încredere în politicieni din UE dar am puțin mai multă încredere în persoana căreia i-am trimis mesajul.Uneori prietenii sunt destul de folositor.Persoana căreia i-am trimis mesajul este Prim-Ministrul Franței și ar face bine să facă ceva.
Mă las înapoi pe pat și încerc să mă așez în așa fel încât rănile să mă doară cât mai puțin,dar oricum aș sta ,toate rănile mă dor al dracului de tare..Aș putea muri în felul ăsta presupun.O infecție plus ceva hipotermie și în curând anemie și malnutriție.Perfect,absolut perfect.Pot să îmi imaginez cel puțin 10 feluri mai plăcute prin care aș putea muri,dar mda,rămân cu visele acum.Nu o să mă ajute prea mult.
Dar încă cred că nu o să câștige,atâta vreme cât îmi țin gura închisă.Ar fi bine că și politicienii UE să creadă același lucru pentru că aș prefera să trăiesc ,totuși.Doar dacă chiar aș aveam de ales.
Încerc adorm dar nu reușesc imediat.Faptul că îmi era mult prea frig și rănile încă durea prea tare nu mă ajutau deloc.Și nici dacă încercam să mă gândesc la viitor nu prea mă simt mai bine.Știu ce urmează:tortură,tortură și mai multă tortură și ...Oh,da!Tortură...De abia aștept.Dar continuând în acest ritm șansele să supraviețuiesc sunt destul de mici.Oricum nu sunt în ce mai bună forma a mea și niciodată nu am fost  mult pre puternic.Totuși,am reușit să omor soldatul ăla atât de ușor.Asta pentru că aveam antrenament militar pentru a mă putea apăra în situații critice.Și asta e destul de folositor.Nu mă aștept să m ai trăiesc mult dacă totul continuă...Cine știe,oamenii normali mor doar în 3 zile fără apă și asta...nu e chiar atât de mult.Din nou,nu cel mai frumos mod de a muri dar nu văd ce altceva mai bun aș  putea face.Încă aș putea încerc a să găsesc o cale de ieșire cum am structura taberei militare în memorie și îmi amintesc cele m ai multe detalii referitoare la ea.
Știu că o să rezist la tortură din  punct de vedere mental,dar corpul meu nu e chiar atât de puternic. Deja am început să tremur și s-ar putea să devin mai rău mai târziu.Ei bine,ei nu par prea interesați de bunăstarea mea .Sigur că  nu o să rezist mult în asemene a condiții...Acum,gata despre gânditul despre moarte.Încă sunt în viață,nu?Chiar dacă nu știu pentru cât timp o să rămân așa.
Până la urmă în închid ochii și încep încet să adorm .Exastuarea își spune cuvântul până la urmă.

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/

ADAM FEDOROV

Doar un ultim contact vizual cât se poate de rapid mă mai răscoli o vreme îndelungată după mica mea criză. Îl uram, asta era una. Mă atrăgea, asta era alta. Voiam, încă un lucru complet diferit. Însă nu știu ce voiam. Oricum, nu asta conta, pentru că acțiunile vagi și încă nedefinite în memorie nu merită menționate.

Și iată un fragment din întregul peisaj al poveștii. Un întreg tablou constituit din mici bucățele.  Din nou, îmi frângeam gâtul deoarece adormisem destul de strâmb. Eram înșirat pe acolo din anumite motive. Fumasem, băusem, dar dracu și cu mă-sa mai știau cât. "Știau". Nu zic bine de ei, dracul nu știe nimic. Nici măcar numele nu mi-l puteam aminti în vreun fel, fie că îl repetam sau nu în minte. Suna ca un simplu cuvânt pe care, dacă îl repeți de prea multe ori, își pierde orice înțeles. Adam... Menya zovut Adam...
Aș fi zis că e ciudat venind din partea unui om cu capul pe umeri si cu picioarele pe pământ. Dar nu, mă cunosc ca-n palmă și, fiind mai mult ca sigur drogat, nu aveam cum să gândesc. În jurul meu, noaptea putea să evidențieze și mai mult obscuritatea din locul în care mă aflam. Nu era biroul meu, de asta eram sigur. Pornii cu palmele pe suprafața locului pe care ațipisem, bâjbâind și recunoscând cu buricele degetelor podeaua. Dar care podea?
Adevărul e că nu reușeam să îmi adun gândurile, să mă adun pe mine însumi nici chiar de pe podea. Câteva minute le-am petrecut meditând asupra numelui meu, agățându-mă de el ca de o ultimă suflare. Însă, după ceva mai multă atenție, totul prinse contur, astfel dându-i răgaz memoriei să își revizuiască informațiile. Așezate cap la cap, am realizat cu greu ce se întâmplă.
Adam Fedorov mă numesc. Și am ajuns aici din motive... Din motive... Probabil o să îmi amintesc. Am bâjbâit iară suprafața pe care eram întins, realizând că numai partea superioară a corpului îmi era pe podea. Restul se afla în pat. În care pat? Și asta trebuia să îmi amintesc. Mi-am răsucit picioarele cu o lentoare încă necunoscută mie până atunci, ca mai apoi să mă agăț de o noptieră din apropiere. Cu gesturi automate, de parcă aș mai fi făcut-o cândva, am apucat telefonul și m-am uitat chiorâș la el. El la mine, eu la el. Și iarăși el la mine. De ce voiam să mă uit la el? Urma să îmi amintesc. Da. Cum sa nu.
Într-un final, mi-am ridicat alene corpul de pe parchetul mult prea rece pentru gusturile mele. Ridic privirea, recunosc camera. Iarăși la târfa mea acasă. Memoria îmi revenise în mare parte, dezvăluind cele petrecute cu o seară înainte. Frânturi de imagini, mai mult. Știam că fumasem ceva, că băusem, după aia negru. Punct. Aia a fost.
Pluteam din nou fără vreun anume sens, căci știam unde se putea afla acesta. "Pluteam" doar din cauza senzației proaste redată de îmbinarea armonioasă a celor două substanțe din sângele meu. Am ieșit pe balcon și mi-am încruntat sprâncenele, rămânând în pragul ușii.
- Ce naiba ai făcut? Ce mi-ai dat să fumez de mă simt în halul ăsta?
Ridică din umeri.
- Nu contează ce am făcut eu, ci exact ceea ce ai făcut tu.
Cu o atitudine degajată, o luă pe lângă mine lăsându-mi ochii să se holbeze la orizontul ce mi se întindea în față. Și el la mine. Și iarăși eu la el. Ce încercase să îmi spună?
Am făcut cale întoarsă spre cameră, adunându-mi hainele de prin colțuri și unghere. Căci mai înșirate de atât nu le-am pomenit vreodată, dar am eu curajul să zic ceva de ele? Nu, că doar eu le aduceam în starea asta. Fără să îi mai adresez un cuvânt, am vrut să trec pe lângă el, însă începu a se milogi de mine. Am mârâit nervos la el să nu mai învârtă cuțitul în rană și am pornit rapid înspre treaba pe care o aveam de făcut.
Și totuși, era incredibil că respectiva cameră nici măcar nu era a vreunuia dintre noi doi. Ci era cumva implementată și strecurată într-un colț retras al structurii militare. Cu adevărat dubios. Că de altfel, extinderile făcute de noi prea puțin au fost în folosul umanității. Dacă au fost 20% și a fost bine... Dar nici alea nu cred. Rectific, au fost utile si pentru ei. Dacă eu nu îmi satisfac plăcerile și nevoile, nu m-aș putea ocupa de țară. Dacă eu nu mă ocup de țară, ar fi lăsați de izbeliște și atunci nu ar mai fi bine.
Nervos, am luat-o înspre cel pe care trebuia să îl torturez. Devenise, oarecum, neglijat și nu mă interesa să îl torturez. Dar mă duceam la el și mă uitam la el, poate chiar mă holbam pentru că imaginea lui de copilă nu-mi inspira prea multe. Și voiam să îmi inspire, să îmi inspire cele necesare unui câștig suprem. Eh, asta fu o simplă eroare, doar odată o făcusem. Nici eu nu știam exact motivul.
Ajuns în fața gratiilor, mă uit rece la persoana din spatele acestora. Celor de lângă mine le fac un anumit semn care însemna "sala unu", însă doar lenea de a-mi muta privirea către cei cu care ar fi trebuit vorbesc și puterea necesară să îmi deschid gura mă îndemnau să o fac. Ăsta fu un fel de semn pentru autiști. Nu neg, adevărul e că așa îi consideram când nu ascultau de comanda mea.
Și Doamne, cât începusem a urî sala în care trebuia să merg. Să îl însoțesc, nu îmi convenea prea mult. Nu mai eram beat. Poate că nu fusesem prea mult, drogat sigur fusesem dar aveam impresia că îmi trecuse. Miracol mare că mă susțineam pe propriile picioare. Aș greși dacă aș spune că sala nu îmi evoca amintiri. Oricum, amintirile de genul nu își aveau prea mult locul în memoria mea suprasolicitată.
Ajung acolo, mă proptesc pe scaun și aștept. Până și privirea mea glaciară trebuia să îi sugereze că nu aveam de gând să îl las în pace. Nici până atunci nu îl lăsasem. Aveam nevoie de drogul meu. Aveam nevoie de narcoticele și de efectele acestora. Efectele lor asupra întregii lumi și a ființei numită om.
- Am nevoie de ele. mârâi eu, încrucișându-mi mâinile la piept.
Din cauza răcorii din jur, le-am băgat în sân, așteptând cu sufletul la gură un răspuns. Presimțeam că nu avea să nu-l dea. Setea de informații era de nepotolit. Iar eu slăbeam din ce în ce mai mult, deveneam tot mai dependent de dorința de "narcotice", însă, în același timp, nu mai aplicam aceleași metode de obținere. Nu puteam și nu vedeam, nu pricepeam, nu înțelegeam întrebarea substanțială. De ce?
Am început a bate cu piciorul în podea, formând astfel un ritm încă nedeslușit. Ce ritm era? De marș sau un tango? Sau doar muzică? Ce muzică? Nimic. Căci nu suna a mare lucru. Știam totuși că e ceva cunoscut, mă fascina că nu știu ce este. Modul în care se îmbinau aceste sunete din capul meu formau o melodie. Sau nu. Știam și că această melodie există, dar nu o puteam evoca pe moment. Ca si alte amintiri, de altfel.
___________________________________________________________________

EVERETTE L. LIOLANCE
                                                                                                                                                                                            Mă cam zbātusem puțin înainte de a găsi o pozițe relativ bună în care să dorm și chiar și așa nu adormisem imediat.Într-un final-nu sunt sigur cum-am adormit,chiar dacă rănile mele nu durea cu absolut deloc ma puțin.Desigur,eram cu mult prea obosit să visez ceva în mod special și visele stupide consumă enervie mentală oricum...Poate,nu am nicio idee.Cel puțin ar trebui să fiu fericit că nu am probleme prea mari cu somnul nici în situații limită de genul ăsta.O să dau vina pe oboseală.
Până la urmă sunt trezit de niște pași tranversând coridorul și sunetul soldaților mișcându-se prin jur.Mă ridic pe de pat în fund,încercând să mă trezesc mai bine cum de obicei sunt puțin cam confuz  când mă trezesc și locul nefamiliar nu ajută.Desigur,între timp nu primisem niciun fel de haine și faptul că dormisem dezbrăcat nu era un lucru prea plăcut.Nici temperatura nu era în niciun fel mult prea ridicată încât să nu am nevoie de ele.
Îmi frec mâna de ochi și părul lung îmi umbește cu totul fața când mă uit spre barele metalice ale celulei.Chiar are de când să se holbeze la mine ca boul toată ziua sau ce...
Desigur,generalul era acolo și arăta ca o rază de soare în viața mea atât de întunecată ca de obicei.Nu prea vedeam prea clar printre șuvițele de păr dar nu aveam nicio intenție să mă deranjez să îmi dau părul la o parte.Arăta și el ca dracu dar se prea putea să nu fi arătat mai rău decât mine.Mdeah,el cel puțin eu aveam o scuză,prizonier și chestii.Iar el era unul dintre cele mai înalte ranguri aici.Asta chiar mă face să mă întreb cum e posibil ca armata rusă să ajungă să supraviețuiească până acum cu lider din ăștia...Păi chiar dacă miraculos au făcut-o până acum s-ar putea să dispară de curând.
Chiar nu erau să îmi imaginez ce o fi făcut până acum dar speram că o să mă mai lase în pace pentru o perioadă cum rănile mele nu s-au vindecat nici pe departe...Dar nu aveam eu norocul ăsta.Mai trec câteva secunde de liniște și după aceea soldații intră în celulă și mă las condus de ei sprea ceea sală.Nu că aș avea de ales în vreun fel dar totuși...
Ajungem în sală și sunt legat de scaun și lăsat singur cu generalul.Sună amuzant,de fapt."General".Numai asta nu l-aș numii.Sunteți siguri că nu s-a făcut vreo greșelă când au fost alese rangurile...Pentru că altfel nu s-ar explica asta.
Îmi dau părul la o parte de pe față printr-o mișcare a capului chiar dacă destule șuvițe de păr îmi rămăseseră pe față.E destul de deranjant că nu am mâinile libere dar mă rog,ar putea fi mai rău presupun.
Doar mă holbez la el abținându-mă să nu ridic o sprânceană.Și ce ar trebui să fie ăsta?Concurs de holbat sau ceva?Asta o să facă acum?O să încerce să ma intimideze cu privirea până când îi spun toate informațile alea?Drăguță încercare dar nu o să meargă...
- Hă?Și în următoarea  secundă am înțeles la ce se referă.Ei bine,nu l-am întreba nimic sau am deschis gura să vorbesc dar oricum spune ceva care nu prea se legă de nimic și nu prea are sens.Dar observasem destul de bine drogurile pe care le mutase dintr-un loc în altul.Nu aveam nicio idee ce fel de droguri sunt și nici nu eram chiar atât de curios să aflu.Pentru un moment mă întrebam dacă are de gând să folosească chestiile ale pe mine dar asta ar fi improbabil.E adevārat cā există metode de tortură în care prizonierilor le sunt date droguri de care devin dependenți și în felul ăsta ajung să dea informații în schimbul unor doze din acele droguri.Dar ăsta ar putea fi cu greu cazul meu.Nu am atecedente prea multe cu folosirea de droguri dar sunt destul de sigur că nu aș da niciodată informații în shimbul drogurilor.Cu totul imposibil.Și deja este destul de clar că nu pot să mă gândesc la informații când sunt pe droguri.Pe de altă parte ,sunt destul de sigur că nu o să se despartă de drogurile sale prețioase.
Mă las cu spatele de scaun pentru a îl privi mai atent dar simt imediat o durere înțepătoare și îmi îndepărtez spatele de spătarul scaunului.La dracu,chiar dor rănile alea.Ar trebui să fiu mai atent cu ele.
 -Da,sigur,spune-ți orice e nevoie ca să te facă să te simți mai bine despre tine însuți.
Sincer,eu nu am avut niciodată probleme cu alcoolul sau drogurile .Presupun că pentru mine există alte căi de distrugere a vieții mele,cum ar fi idiotul din fața mea,dar nu merită menționat.În mod normal nu mi-ar păsa deloc dacă s-ar droga sau nu,dar dacă tot suntem aici...Și pe lângă asta,s-ar putea eu să fiu cel care o să sufăr din cauza asta.Doar cine știe ce ar putea să îmi facă cum nu gândește clar din cauza drogurilor,nu că până acum gândea clar  dar trebuie să fie o diferență.Nu știu...Doar nu m-a amenințat el mai devreme doar de dragul discuției,nu?Sunt sigur că o să încerce să obțină informațiile ale nenorocite și nu o să renunțe prea ușor.
- Cât de drogat ești?Și de ce și-a făcut un obicei de a veni la mine atunci când e drogat sau beat?Mă place chiar atât de mult?Nu ar trebui să mă plâng ,totuși.Ar putea să fie cu mult mai rău și cum șansele mele de a scăpa de aici au scăzut dramatic nu prea mai am multe lucruri pe care mă pot baza.Și bunătatea lui nu e unul dintre lucrurile ale.Sunt destul de sigur că nici o fibră din corpul lui nu înțelege conceptul āla dar e în regulă și eu aș fi putut fi așa dacă aș fi fost în locul.Adică da,dar,totuși ,nu chiar așa.Poate aș fi fost mai rău de atât.
Pare destul de fumat .Pot să îmi dau seama după ochii destul de roșii și nici cercănele sale nu arată prea bine.Cineva trebuie să fi petrecut de minune în cazul ăsta.
Nu pot să spun că nu mă deranja frigul din cameră sau faptul că eram dezbrăcat sau că eram încă acoperit de propriul sânge în locurile unde se scursese în urma loviturilor dar nu mă întrebase nimeni asta deci aș putea la fel de bine să ignor chestiile astea .Și după aceea liniștea camerei fu deranjată de bătăile acestuia .Pentru câteva secunde era ok,dar după aceea începuse deja să fie enervant.
___________________________________________________________________

ADAM FEDOROV

Se vedea - sau așa aveam eu impresia - că a înțeles totul și nimic. Sau, de fapt, doar se prefăcea, dar asta am realizat-o cu câteva momente mai târziu. Da, se întâmpla să cred că avea să cedeze. Rănile de pe spatele lui erau oricum destul de adânci și era destul de posibilă o infecție. Să-l ia dracu dar nici asta nu voiam. Se întâmpla și ca atunci când a "dormit" să fi fost mai mult timp în comă, așa că nu am avut de ales decât să-i tratez rănile leșinatului. Desigur, nu eu personal.
Simțeam totuși că "seriozitatea" cu care îmi vorbea (constituită din acel "Hă?") se datora faptului că nu avea de gând să scuipe ceva. Hă. Hă hă hă... Sub nicio formă nu eram uimit, dar eram îngrijorat. Toate problemele păreau a se închega de mine ca o pată, iar toate acestea mă enervam la culme. Dacă, prin absurd, cumva, înnebunisem, era adevărat. Însă nu aș fi putut să fiu adus la acel punct culminant în care poți zice că ești nebun. Nicidecum. Doar nu mă aducea un politician francez în stadiul în care să-mi pierd mințile.
Am lăsat un zâmbet să zacă pe chipul meu, văzând cum încă îl dureau rănile. Măcar ăsta era un lucru satisfăcător, în ciuda faptului că demult nu îmi plăcea suferința. Asta pentru că nu mi-am prelucrat și descoperit această plăcere sadică. Cel puțin eu și majoritatea celor ce îmi întâlneau vreodată privirea pot confirma că așa eram eu. Un psihopat cu diplomă. Dar oare acesta eram eu, adevăratul și unicul eu? Așa eram eu? Mă îndoiesc că aș fi putut fi altfel.
Nu am mai mormăit nimic, pe moment. Pentru că îmi storcea nervii, mă tortura cumva în ultimul hal. Și da, eu eram cel care se simțea sub influența torturii. Mai ceva decât picătura chinezească și nopțile albe la un loc, el mă ducea spre exasperare. Încet încet, într-un astfel de ritm bolnăvicios, totul ar fi putut duce numai la o catastrofă a minții mele. O distrugere lentă a fiecărui neuron. Și tind să neg toate acestea, nu avea cum, nu era posibil. El era un simplu ostatic
Totuși, mă întrebam cum de am ajuns drogat. Eu îmi aminteam doar că fumasem o țigară, maxim două sau vreo trei de la Ivan. Este posibil să fi fost cu marijuana iar eu să nu-mi fi dat seama. Oricum, era bine că efectul alcoolului s-a dus, în curând și cel al drogului, deci trebuia să fiu bine. Da... Nu era ca și cum aș fi cedat iarăși.
Până la urmă am vrut să reacționez la întrebarea sa. Aș fi putut să o fac, eram în stare. Dar mai mult decât a mă lăsa cu spatele pe scaun și a-l privi cu schepsis nu am făcut. Cât de fumat eram? Ce fel de întrebare era asta, totuși? În plus, eu habar n-aveam. Abia îmi amintisem numele... Și iarăși îl uitasem. Menya zovut Adam... Da.
- De unde dracu să știu eu? Și nu sunt. Am dormit nasol...
Pe jumătate adevărat. Dormisem foarte prost dintr-un motiv mai mult sau mai puțin evident, acela că dormisem pe podea. Nu putea să fie un pat mai mare, nu... Era evident că poate nici nu îl folosisem. Sau poate că da. Cine mai știe? Prostul care a profitat. Speram că nu a obținut și altceva de la mine, altfel aveam de a face cu alte probleme. Am început a tuși, iar după ce mi-am revenit m-am așezat mai bine pe scaun. Îmi simțeam plămânii parcă "contaminați" de o senzație de usturime, iar asta până și în zona sinusurilor. Nu, sper că nu am prizat... Atât îmi mai lipsea. Totuși, altele erau efectele.
- Da, păi și asta tot din cauză că- Ia stai puțin, de ce întrebi?
Iar eu de ce pentru un moment uitasem cu cine discut? La naiba, eram atât de fumat încât uitasem un amănunt mult prea important. Mi-am încrucișat mâinile la piept și am continuat să-l privesc fix. Întrebarea unei întrebări e o întrebare fără răspuns. Așa că nu mai așteptam să primesc un răspuns.
Trebuia să trec din nou la tortură. Îi dădusem de ales, dar poate că încă nu mă făcusem prea bine înțeles. Nu, atât timp cât nu era vreun întârziat mental nu putea să nu înțeleagă. Dar alegea calea mai grea, mai complicată. N-o să reziste mult... Și nici eu.
- Am fi putut ajunge la un compromis. Nu e nimic complicat, ori îmi trădezi informațiile și scapi cu viață, ori voi continua cu tortura. Și iarăși scapi cu viață... Dacă tu te mai poți simți în viață.
Eu nu aș fi rezistat așa. Păi o lăsam naibii și de țară și tot din prima, nu-mi păsa și nu mă privea situația altora. Poate că nu ar fi fost important pentru mine. Sau cel puțin așa gândeam eu. Adevărul e că nu eram în stare să mă pun în pielea lui. Ar fi fost un chin prea mare care nu se merita.
___________________________________________________________________

EVERETTE L. LIOLANCE
Și doar stau și mă uit la el așteptând să facă o mișcare,un gest să spună ceva...Parcă devenise dintr-o dată stană de piatră.Poate că îi e mai greu să proceseze sau ceva ,nu  m-aș mira.Nu e chiar ok nici de obicei și acum că e pe droguri,hmm,nu știu.Doar nimic bun nu ar putea ieși.
Până la urmă văd o mișcare dar acesta doar se lasă pe spate.Ei bine,nu mă așteptam cu adevărat un răspuns,dar e drăguț că el chiar vrea să împărtășească genul lucruri cu mine.Serios.Da,nu e deloc drogat.Cum să fie?Da,sigur.
Până la urmă se pare că realizează că nu suntem chiar prieteni și am revenit la relația prizonier-general(sau ce se crede el,mă rog).Awww,nu a dormit bine.Săracul de el.Chiar mă interesează.Asta era ultima mea grijā,dacă Domnul nu-sunt-drogat-doar obosit are probleme cu somnicul...De parcă eu aș fi în paradis acum.Eh,oricum.Îl aud tușind ce câteva ori și nu pot să nu mă abțin să nu comentez.
-Îhm,asta nu a sunat prea bine.Ar trebui să iei o pastilă sau ceva.Doar aș urî ca ceva să i se întâmple ,nu?Lua-ra-r dracu de cretin .Nu o să scap prea curând de el ,nu?
-Doar încercam să fac conversație,rostesc inocent.Ce?Am putea la fel de bine să ne holbăm toată ziua unul l a altul și ar avea același rezultat.
Doar ridic din umeri chiar dacă sunt puțin împiedicat de faptul că eram legat de scaun și nu prea mai puteam face niciun fel de mișcare,pe lângă asta,chiar mă dureau rănile.M-aș mira să nu se infectat sau ceva,dar  nu aveam de unde să știu încă.
Da,mai auzisem odată lucrurile astea.Mă întreb dacă aș putea și acum să scap de  a da un răspuns.Presupun că ce am folosit ultima oară nu o să mai meargă ," Desigur,am putea face asta...sau am putea face alte lucruri cu mult mai interesante."Din păcate sunt sigur că nu o să mai meargă.Am folosit deja trucul ăsta și pe lângă astea acum nu mai e beat,chiar dacă nu sunt sigur dacă încă mai este în toate mințile-nu că ar fi fost vreodată-și prima data dată aveam o scuză cestul de bună cum eram mult prea drogat să gândesc rațional...Oare...Oricum,hai să spune, că prefer asta în locul torturii.Presupun că e mai puțin dureros așa,chiar dacă nu sunt o cățea în călduri care să aibă nevoie să fie futută. Dar am făcut doar ce a fost necesar.Dumnezeule,nu aș fi făcut niciodată așa ceva în condiții normale .Dar astea nu sunt codiții normale.Nici pe departe.
Dar,totuși,eu nu m-am născut ieri și de obicei nu sunt chiar atât de idiot,chiar dacă asta e discutabil.Îmi dau capul într-o parte și privesc într-un punct în gol pentru a da impresia că mă gândesc la propunere.După o scurtă meditație îmi mut privirea pe el.
-Deci spui că o să mă lași să plec imediat ce ai toate informațiile care te interesează?Așa pur și simplu?O să mă conduci până la ieșirea principală și după aceea " la revedere" ?Ar trebui să am încredere în tine că o să îți și cuvântul?Asta e amuzant.Chiar ar trebui să cred lucrurile astea?Vezi tu,se întâmplă să știu și eu un lucru sau două despre tortură...Am scuturat din cap pentru a îmi da părul la o parte de pe față și m-am întins în față . Ar trebui să îmi țin gura închisă și să nu mai pălăvrăgesc despre tactici de genul,dar nu cred că o să scap atât de ușor de data asta.Și unul dintre aceste lucruri este că niciodată nu îți lași prizonierii să știe că ai de gând să îi omori după ce termini.Presupun că accentul meu este  destul de evident chiar dacă nu este necesar să îl folosesc.Am învățat și alte accente din călătoriile mele prin jur și aș putea la fel de bine să încerc să vorbesc fără accent cum nu mi-ar fi imposibil,dar prefer așa,presupun că sună mai diferit.E unul dintre farmecele mele și faptul că vorbesc prea mult uneori,asta s-ar putea să mă omoare în una dintre zilele astea.Oricum originea mea este destul de evidentă sau cel puțin scrie destul de mare în fișele pe care le au despre  mine.În schimb,le dai speranță.Așa îi ți cooperanți și docili pentru a nu încerca diferite chestii când tu nu ești atent.Și așa o să creadă că au o șansă să scape în viață și ar putea colabora cu tine.Greșesc cumva?
Am auzit odată de un prizonier care a fost capturat de parte noastră și a fost torturat timp de patru luni și nu a sulfat un cuvânt. Până la urmă a fost decis să fie omorâtă cum ne era inutilă și doar consuma spațiu și mâncare și nu primeam nimic folositor în schimb de la ea. Poate aș putea ajunge și eu la stadiul ăla dacă sunt destul de puternic. Sunt sigur că nu este ușor dar aș prefera ca totul să se termine așa decât ca eu fiind un trădător.
-Adevărul este că sunt un om mort din secunda în care am ajuns în locul ăsta .Șansele să ies de aici în viață sunt aproape de imposibil.Am reflectat puțin asupra a ce am rostit adineauri. Dumnezeule,asta a fost atât de melodramatic.Ignoră ce tocmai am spus.
Dar chiar dacă am presupunem-prin absurd,ca altfel nu s-ar putea-că le-aș da acele informații și aș fi eliberat nu aș mai avea absolut nimic pe lumea asta.Cei de la putere UE o să știe că i-am trădat și o să fiu exilat în cel mai bun caz dacă încerc să mă întorc sau omorât în cel m ai rău.Deci,nu o să mai am nimic la care să mă întorc și absolut nimic în această  lume. Orice aș face aș face moartea mă așteaptă .Măcar aș putea eu însumi alege felul în care o să mor ,nu ei.Și dacă o să mor prin tortură-nu cea main plăcută moarte-atunci așa o să se termine.
___________________________________________________________________

ADAM FEDOROV

Am stat o vreme să mă gândesc la ce se referea - pastilă pentru ce? Și-așa cred că numai pastile sau chestii medicamentoase nu aș mai pune în gură după acel drog. Oficial, sunt terminat din punct de vedere psihic și asta nu-i a bună. Menționez că mă simțeam mai rău decât dracu și orice gen de "conversație" m-ar fi enervat. La fel și prezența lui.
Evident, am ascultat monologul său dramatic cu o oarecare îndoială pe față. Doar de mântuială, eu nu mă îndoiam de nimic dar asta e altă mâncare de pește. Presupun că ar fi avut dreptate în aceste circumstanțe, însă ceva nu pricepuse. Nu cred că am fost destul de clar oricum, s-ar putea să fie nevoie să fiu mai explicit. În schimb, dacă ar păși afară de aici, da, ar fi un om mort; o să mă asigur că nu va face asta indiferent de situație. Poate că nu o să moară... Poate că o să moară... Cine naiba știe? Nimănui nu-i pasă deci ar trebui să-mi fie indiferent.
- Mda, ai dreptate, șansele să ieși de aici în viață sunt zero. Ze-ro. Zero barat. Egale cu mulțimea vidă și tot neamul. Tu nu ai înțeles propunerea mea... Nu ieși de aici. Rămâi frumușel aici, nu se mai atinge nimeni de tine și totul pe un simplu și micuț detaliu. Oricum, tu fiind crescut în Franța și răsfățat de răposatul tău tată nu cred că ești prea patriotic sau ceva... E o tâmpenie de țară care ne-a făcut zile fripte nouă. Iar tu joci un rol atât de important încât trebuie să te prefaci că îți pasă, dar de fapt vrei să păstrezi ceea ce răposatul a făcut. M-am aplecat un pic și mi-am pus mâna pe umărul său, împingându-l cu tot cu scaun o idee mai pe spate. Greșesc cumva?
Nu gândeam prea mult în acel moment pentru că nu încercam, însă detaliile astea le știam ca pe Tatăl Nostru cu tot Crezul. Să zicem că eram relativ treaz, însă încercam să dau de înțeles că sunt făcut muci. Asta nu însemna că eu eram cel care avea să zică mai multe informații decât necesar, desigur. Cred că devenea un fel de tic să îl trag de păr pentru a-i atrage atenția. Ei bine, doar m-am asigurat că m-am făcut înțeles. Și exact asta am și spus.
- Sper că m-am făcut înțeles, nu obișnuiesc să fac propuneri prostești. Cine știe, nu prea contează dacă spui sau nu informațiile... Se simte sarcasmul. ...Sper să mori.
Ca și oricine altcineva, de altfel. Senzația pe care o simțeam în acel moment era una extraordinar de proastă. Nici nu-mi pot imagina cât de enervat eram pe faptul că avusesem atâta încredere în nenorocitul ăla. Mă drogase iar eu nu mi-am dat seama. Păi ce dracu, dacă nici în asociați nu mai pot avea încredere atunci în cine?
I-am dat drumul și mi-am scos o țigară din buzunar, aprinzând-o cât de poate de rapid. Ce? Se mai întâmplă ca și generalii să mai fumeze din când în când. Nu contează unde, regula aia inventată acum ceva timp care spunea destul de clar să nu se fumeze în clădiri publice s-a dus naibii demult. Tot datorită mie. Și fumătorii îmi sunt datori. Iată că întregul comfort biologic al ființelor, mai ales gândacii de Rusia îmi erau îndatorați până-n gât.
Încet, m-am dus în spatele lui și mi-am sprijinit mâna cu care fumam pe umărul său. Lăsându-mi țigara să zacă între buze, i-am dat părul într-o parte pentru a îi descoperi o parte de piele neatinsă de mine. Eh, ignorând semnul făcut o idee mai jos, dar nu conta. Am mai pufăit un pic cu țigara aia după care mi-am stins-o pe pielea acestuia, lăsând o arsură de toată frumusețea acolo. M-am enervat prea tare, jur. Începeam să-mi pierd cumpătul cum întreaga mea dispoziție bună era, de asemenea, zero. Ze-ro. Egală cu mulțimea vidă.
___________________________________________________________________

EVERETTE L. LIOLANCE
Pentru câteva secunde doar l-am privit fără a spune nimic .El nu îmi înțelege circumstanțele și ar face mai bine să nu se prefacă că o face .Și nu are nicio idee cum este trecutul meu .Câteva arhive publice nu pot să rezume ce s-a întâmplat cu adevărat sau de unde dracu a luat informațiile alea chiar dacă cred că doar îi place să inventeze chestii ,da,păi ,presupun că lucrurile alea fac parte din opinia publică ,dar nu înseamnă că trebuie să fie adevărate .Și pentru orice motiv nu îmi place să vorbesc despre asta sau despre tatăl meu dar prefer să nu arăt că îmi displace subiectul. Dar nu e ca și cum am de gând să îl aprop sau să neg ce spune .Nu are dreptate .El are impresia că sunt doar un copil implicat fără vrea în toată mizeria asta numită "politică" .El crede că sunt stupid či nu am nicio idee de ce înseamnă cu adevărat viață.Nu e adevărat dar nu am de gând să clarific asta .Adevărul este ,am fost crescut să conduc .M-am născut pentru asta .Acolo e locul meu de drept și nu am de gând să las "situația "asta să devină ceva permanent .Se gândește la prea puțin din partea mea dar asta nu e necesar un lucru rău .Lasă-l să mă subestimeze .
Și nu,nu patriotismul era cel care mă făcea să îmi țin gura închisă pentru că nu am nicio urmă de așa ceva dar e cu mult mai mult de atât .Din nou,i-ar fi imposibil să înțeleagă .
Acesta iși asează mâna pe umārul meu și mă împinge în scaun și simțeam cum spătarul face contact cu rănile mele .Asta ar trebui să fie un avertisment?Vrea să îmi reamintească ce îmi poate face?Păi nu e ca și cum aș fi putut uita,nu cu toată durerea și rănile încă deschise .Dar chiar și cu durerea care persista nu mi-am ținut gura închisă.
-Asta numești tu viață?Aș fi doar un animal de companie închis în permanență într-o cușcă .E amuzant că el chiar crede că am de gând să nu devin nimic altceva decât o persoană cu totul supusă lui .Nimic altceva decât un câine care să stea la piciorele sale .Eu sunt Guvernatorul.El are nevoie de mine și ar trebui să se învețe că nu o să capete informațiile alea cu forța ."Moarte ínainte de dezonarea" și alte prostii de genul de care nu mi-a păsat niciodată și încă nu o fac .Nu o să îmi trăiesc viața la mila lui.Nu ar mai fi nici un fel de viață,desigur aș prefera să mor dar nu cred că e una din opțiuni momentan .Stai,acum o să îmi spună ceva "deștept" în legătură cu răspunsul meu,doar așteaptă,pot să o simt...
În niciun caz.Atâția ani de evoluție ai omenirii doar ca eu să ajung atât de jos tocmai acum.Nu o să se întâmple .Trebuie să fie o altă cale .Întotdeauna există una .E necesar doar să o găsesc .
Îmi las privire pe fața sa când îi simt mâna în părul meu și îmi suprim un murmur de durere .
-Nu îți face griji,sentimentul este reciproc.Cum aș putea să nu îmi doresc să moară?Dar eu vrea mai mult de atât .Eu vreau să moară în cele mai teribile chinuri,ar merita asta din plin .
Poate aș putea supraviețui pâna la urmă ...Se spune că rușie este cea care îi distruge mental pe oameni .Din fericire,sunt imun la așa ceva deci nu am de ce să mă îngrijorez.Ca și atunci când aproape l-am implorat să mă fută și am avut sex cu el .Am simțit eu vreo rușine sau ceva arunci?Sigur că nu,am făcut doar ce a fost neceasar ,dar din păcate,am chestia asta numită mândrie de care nu pot să scap .Se spune că cele mai mari greșeli se fac din mândrie .Presupun că este și cazul meu .Într-un fel aș fi putut accepta propunerea sa dar mândria nu mă lasă să fiu jucăria altcuiva.Și din o sută de alte motive nu aș fi putut spune acele informații .Îl urmăresc cum se ridică de pe scaun și se duce în spatele meu .Continui să privesc în față fiind conștient de faptul că își aprinsese o țigare .
-Știi ,se spune că persoanele care torturează cel mai bine sunt lașii pentru că ei înțeleg cel mai bine frica și durerea.Sper că a înțeles implicația pentru că nu am de gând să elaborez.
Și imediat ce am simțit cum țigarea face contact cu pielea mea am lăsat un geamăt de durere .Mă așteptam la asta dar ,la dracu,chiar și așa durea destul de tare .
Dar e adevărat ce am spus .Ar putea la fel de bine să fie un laș. Nu îl cunosc deci nu aș putea spune .Cine știe ...Cine știe de ce încerc în continuare să îl enervez când e într-o stare cam prostă .Deja am destule răni și așa .Nu e prea plăcut să îi devii scrumieră personală a cuiva .
Dar oricum nu are de gând să fie drăguț cu mine și cât aș încerca eu să o lunegesc până la urmă o să iși dea seama că mai mult încerc să evit subiectul pentru că, în final,orice ar fi,nu am de gând să dau informațiile alea pentru nimic în lume .Poate că nu îmi place Franța în mod special  dar pe el îl urăsc destul de mult încât să îmi doresc să piardă războiul ăsta .Dacă nu pot să îmi recâștig libertatea măcar o să mă asigur că îi dau Franței mai multe șanse să câștige în felul ăsta .
___________________________________________________________________

ADAM FEDOROV


Mi-a plăcut cum sună "animal de companie". Nu neg, ar fi putut să sune și mai bine atât, dar sună și-așa, pentru că implică tortură, sex și orice doresc eu. Dacă-mi arde mie, îl las să moară sau îi dau mâncare. Pot face atâtea... Și, până la urmă, de ce? Nu știu. Nu recunosc nimic.
Deși, există șanse ca, în adâncul sufletului meu - da, chestia aia neagră și urâtă - să îmi pese. Șanse mici, minuscule, aproape inexistente, dar cred că există. Cel puțin asta vreau să cred, ca să nu mă consider "cel mai rău de pe Pământ". Eu sunt cel mai rău din Rusia, atât. Dacă ISIS mai exista, eram deasupra lor pentru distrugere, cu mult chiar. Însă acum câțiva ani s-au cam eliminat singuri, pentru că normal, orice asociație anonimă dar arhicunoscută se duce dracului.
Am pufnit puțin la aceste gânduri, realizând instant că șansele alea de care am zis erau inexistente. Asta, dar și faza cu lașii. Laș... Eu, laș. Două cuvinte. Alăturăm cu un cuvânt de legătură... Eu sunt laș.
- Pfff... Hahahaha! Să mori tu? Mai spune-o odată, îți garantez că mori. Eu NU sunt laș.
Nu am fost niciodată laș. Este un cuvânt care sub nicio formă nu mă caracterizează. Nici nu există în vocabularul meu, oameni buni. Există, totuși, când adresez acest cuvânt lor. Toți ceilalți sunt niște lași, care eșuează în "apărarea patriei" într-un mod puțin spus lamentabil. Eșuează și, simultan, susțin că ei au câștigat. Că al lor e meritul. Că au rezistat presiunii.
Fumat fiind, m-am retras un pic de lângă el în ciuda faptului că mă bălăngăneam. Am vrut să iau o pauză și să meditez asupra întregii fraze, dacă scoteam ceva informații secrete de acolo? Putea însemna ceva, orice. Dar eu priveam totul doar la suprafață iar acest lucru mă împiedica să ajung unde vreau. Niciodată nu e târziu să ajungi acolo unde ți-ai propus, asta doar dacă numele tău de familie este Fedorov.
"...lașii înțeleg cel mai bine frica și durerea". Asta este ce am înțeles eu, într-un final, iar reciproca ei ar fi că cei ce înțeleg frica și durerea sunt lași. Da, așa ar trebui să înțeleg, nu? Nu, exact cum am înțeles în primă fază era bine. Deci, dacă torturez bine sunt un laș, pentru că înțeleg durerea. De ce aș înțelege durerea, ce e asta? Nu înseamnă nimic. E doar o încercare proastă de-a lui să mă facă să-mi aduc aminte de trecut, așa-i?
- Nu sunt laș, nu vei afla nimic "din urmă".
Nu e ca și cum ar fi cerut asta sau ceva, însă asta este ceea ce am înțeles eu. Aș fi putut foarte ușor să evit asta și să-l las doar cu prima afirmație, dar nu
eram treaz. Ce fel de obicei este ăsta, să vin fumat și să scuip prostii? Nu știu. Nu recunosc nimic.
Fac stânga-mprejur și îl privesc pe deținut, oftând batjocoritor. Este așa de prost... Un idiot, nu știe nimic. De unde să fie durere, de unde să fie frică? Nu îmi amintesc să fi avut aceste lucruri, numai oamenii le simt. Eu nu sunt om, sunt un diavol. Nu am ce să simt, nu am ce să explic, nu am... Nimic. Dar voi avea totul de-ndată ce voi câștiga războiul. Voi câștiga un renume, o planetă întreagă și mulți bani. Toată lumea va fi a mea. Ei, oamenii, vor fi ai mei. Oamenii care se consideră atât de "buni"... Buni, pe dracu. Oameni. Echivalent cu subordonații diavolului, în curând.
Pe de o parte, nu pot înțelege de ce continuam să meditez asupra afirmației sale. Laș, laș, dar ideea era cu durerea. Pentru un moment, aș fi vrut să simt durerea și frica. Să simt ceea ce simt și ei, să fac parte din marea mulțime, din cercul lor. Mă tenta, din vina drogului din sânge. Trebuia să mă tenteze? Poate că nu, însă asta se întâmplă.
- Tu simți durere? Frică? Poate doar durere fizică, nu? Eu nu știu dacă există aia psihică cu adevărat, dar îi văd distruși pe unii de aici. Nu am simțit așa ceva. Nici frică, recunosc cu nerușinare că nu mi-e frică nici de presupusul Iad. Eu sunt ăla. Mă refeream la Iad, probabil. Nici eu nu știu ce mormăi uneori... Și până la urmă, cum fac persoanele astea de se atașează între ele? De ce țin cu dinții că "vreau la soția mea", "vreau la părinții mei"? Unde e adevărul în afirmațiile respective?
Nu am să înțeleg niciodată două lucruri: ceea ce am spus mai devreme, dar și faptul că am spus asta. Până la urmă, de unde poate știi? Totul e fals, absolut totul. Ei consideră că își fac Raiul pe Pământ, că trăiesc în Eden, că își fac o căsnicie frumoasă. Și apoi, ce apare? Atracție pentru o altă persoană și toată magia dispare. Sau relația părinte-copil, spre exemplu... Trăiesc împreună până la vârsta majoratului, apoi se duce dracului. Nici nu mai știu unii de alții. Apare altcineva în viața lor, apoi dispare, apoi... Îhh, tâmpenii. Falsități. De asta prefer să fiu crud și să fiu cel ce sunt, să nu fiu ca ei. Să fiu ca mine pentru că tatăl meu e mândru cu mine. Am făcut doar ce trebuie până acum, nu regret nimic.
În ciuda faptului că mă simțeam ciudat să-l întreb toate acestea, așteptam cu nerăbdare un răspuns. Ce ar fi putut să gândească un "om"? Nu am încercat niciodată, nu mi-a păsat. Dar simt că succesul stă în a face lucrurile pe care nu le-ai făcut niciodată. Mă așteptam, totuși, la orice fel de răspuns, fie el unul verbal, sarcastic sau doar inexistent. Totuși, am așteptat.
___________________________________________________________________

EVERETTE L. LIOLANCE


Doar il privesc si astept un raspuns de la el .Mai putin unul verbal cat unul fizic . Ma asteptam ca primul lucru pe care sa il faca este sa imi traga un pumn si sa imi reaminteasca ca nu asa ar trebui sa vorbesti cu persoanele care te tin captive dar ,spre surprinderea mea,nu a facut asta .Doar pare ca sta si se gandeste la ce tocmai spusesem.Mediteaza...Aproape ca imi e greu sa o cred.
Doar imi las capul pe scape pentru a imi da cateva suvite de par la o parte de pe fata si imi ridic ochii.Imi atintesc privirea pe fata sa .Desigur,nu are tasaturi urate .In alte circumstante l-as gasi forte atragator .Aproape ca as spune ca este tipul meu dar nu am uitat niciunul dintre lucrurile pe care mi le-a facut.De parca toate ranile pe care mi le-a cauzat mi-ar permite sa uit .
-Nu trebuie sa te simtí jignit,draga .Scuze daca ti-am ranit sentimentele,nu asta era intentia mea, dar doar am spus un fapt real .Nimic mai mult .Nu trebuie sa devii agitat din cauza asta.
Desigur,eram sarcastic chiar acum dar am chestia de dinainte e adevarata atata vreme cat ma intereseaza pe mine..Nu stiu ce jocuri mentale crede ca ma joc cu el dar nu asta e cazul .Adica asta se spune cel putin .Merita oare sa mentionez ca, de fapt,se spune despre cele mai bune persoane care tortureaza ca sunt lase.Nu sunt sigur ca asta il inculde pe el ,dar merita sa asteptam sa vedem raspunsul .Dar nu stiu,eu nu as considera-o o insulta chiar daca eram mai mult ca sigur ca el o sa faca asta .Adica nu conteaza ce te face cel mai bun la meseria ta pana la urma,doar rezultatele...Poate ca asta e problema lui .Nu stiu cat de adevara e faptul ca nu e un las dar daca nu intelege durerea si cum poate afecta oamenii ...Hmm,nu stiu poate ar trebui sa lase pe altcineva care intelege sa interogjeze prizonierii. Desigur,nu am de gand sa ii spun asta .Cum am spus de mai multe ori inainte,nu sunt un masochist .
Mi-am ridicat o spranceana cand a spus ca as vrea sa aflu ceva din trecutul sau.Da,cu siguranta .Asta era intentia mea in tot acest timp.Sa aflu chestii personale despre el si eventual...sa devenim cei mai buni prieteni.Da,asta era planul meu malefic la care am lucrat ore intregi in timp ce eram sigur in micuta mea celula.Da,cum sa nu...La dracu,nu .
Chiar daca nu as recunposte-o niciodata,adevarul e ca sunt obosit. Sunt foarte,foarte obosit. Si nu doar fizic .Si intotdeauna am considerat ca oboseala mentala e cu mult mai rea .Cu mult mai destructiva .Dar nu am de gand sa renunt chiar atat de usor .Oare a fost usor?Oare e usor?.Ar fi fost sute care ar fi renuntat cu mult mai devreme cu atat si mult mai putin care ar fi rezistat cu mult mai mult de atat ."Supravituieste atat de mult timp  incat sa le fie rusine sa  te mai raneasca" .Nu imi amintesc cine spusese asta .Nu e important .Teoretic,sunt doar cuvinte frumoase care nu sunt adevarate .Monstrilor nu le este rusine de nimic .Dar uneori ajuta .Acesta ganduri .Intr-un fel ma simt ca si cum ma pot refugia in mintea mea .,Acolo e singurul loc unde el nu poate in niciun caz sa ajunga .Da,durerea cauzata este de cel mai multe ori resimtita in creier .Dar nu durerea este ceea ce conteaza .Pentru ca...durerea doar inseama ca inca mai sunt in viata .Durerea e ceva normal .
Il privesc miscandu-se prin jur .De obicei,mersul si ochii sai spun clar "pradator" .O persoana cu care nu ar trebui sa te joci in niciun caz si de care ar trebui sa fi intimidat ,ba chiar speriat considerand circumstantele . Dar mereu am incercat  sa privesc peste toata infatisarea asta .El nu ma sperie .Nu la fel de tare cat ar trebui, oricum .Dar in momentul de fata nu vad niciun lucru din acestea in el .Doar o persoana foarte drogata care de abia mai poate sa stea in picioare si sa mearga prin jur Patetic..As putea spune ca,pentru o mie de motive,nu asa ar trebui sa te vada prizonierii tai .Nici beat,nici drogat .Doar un monstru imoral sau amoral(depinde) care ar face orice sa  obtina ce isi doreste . Dar da,nu am de gand sa ii dau vreun sfat de genul  .
Simt cum frigul din acesta camera imi manca oasele dar incerc sa nu o arat .Si  ranile mele inca ma mai dor chiar daca trecuse ceva de cand fusesera facute .Si simt o usturime din locul pe care acesta ma folosise ca drept scrumiera .De langa faptul ca chiar ar trebui sa ma simt rusinat ca nu am niciun fel de haine pe mine si nu ma simt asa ,de fapt aproape ma obisnuisem . Adica nu,nu ma obisnuisem dar nu aveam de ales...Ma adaptasem sau ceva de genul .
Imi ridic din nou privirea spre el cand acesta spunele ultimele fraze.Si imi las surprindere sa mi se astearna pe fata ca dupa cateva secunde expresia mea sa devina din nou neutra. Si doar ma uit...la el .La ochii sai dilatati din cauza drogurilor si rosii din cauza lipsei de odihna probabil .Si cand ma uit la el,poate, pentru prima data,vad  un om.O persoana complet reala .General Fedorov .Asta e numele lui .Ii auzisem pe soldatii din fata celulei mele vorbind depre el .Desigur,nu folosisera niciun prenume dar il stiam numele si nu ma deranjeasem niciodata sa il folosesc verbal sau in mintea mea.Pentru ca...asta l-ar fi facut mai uman .Un nume .Si potea ca e uman ...dar probabil ca natura lui umana il face de fapt un monstru .Cine stie.Cum spunea si Asimov "Pentru a insulta pe cineva îl numim "bestie". Pentru cruzimea și natura deliberată, "uman" ar putea fi cea mai mare insultă."
E ciudat ca imi amitesc asta acum.Clar nu asta este timpul potrivit sa devin filozofic despre situatia asta .
Pentru cateva secunde doar l;-am privit si am considerat doar a nu ii raspund .Sa nu spun nimic .Poate dor un "intrebi persoana complet gresita,amice..."dar nu am spus asta .
Poate ca minte sa drogata nu poate cu adevarat sa inteleaga ca noi acum nu suntem doi prieteni la o cafea sau un ceai discutand despre sensul vietii .Dar pana la urma m-am decis sa ii raspund .Serios .Desigur,nu am de gand sa spun nimic in special legat de durere pentru ca asta ar fi doar prostesc si nu vreau sa ii dau indicii de cum sa ma tortureze mai bine, da...
Imi dau capul intr-o parte si il privesc printre suvitele de par .
-Oamenii sunt creaturi sociale.Ei se ataseaza unii de altii pentru ca nu vor sa fie singuri .Dar adevarul este -si nu toti inteleg asta-... toti suntem singuri .Toti suntem goi pe dinauntru .Nu conteaza prietenii sau iubitele sau iubiti pe care ii ai .Poti intotdeauna sa gasesti o modalitatea de a inlocui pe cineva .Fiecare relatie poate fi inlocuita .Asta e cum lumea de astazi merge .
Cum spuneam ,cu siguranta nu sunt cea mai buna persoana pe care o putea intreba asta .Si nu pot sa spun ca sunt religios .Cu siguranta nu cred in niciun Dumnezeu .Si nu stiu prea multe despre relatii umane .Acum imi amintesc ca trebuia sa ma casatoresc cu o printesa britanica .Pare primit,nu?Pentru ca este.Nu pentru voiam asta .E doar legatura pentru a creea relatii politice mai puternice si a da nasterea unor mostenitori .Nici macar nu sunt atras in vreun fel de femei dar e necesar sa fac asta .Era necesar .Acum pot sa spun adio vietii pe care o stiam.Totul pare un vis acum .Tot ce cu o luna in urma era realitatea acum e doar un vis neclar .Toata treaba cu logodnica  si cu casatoria aranjata nu o sa se mai intample si nu mai am niciun motiv sa ma plang de asta .Si imi e dor de asta .Da,totul pare ca si cum ar fi o poveste din evul mediu dar se intampla in ziua de asta ."Cei care nu studiaza istoria sunt condamnati sa o repede.Totusi,cei care studiaza istoria sunt condamnati sa priveasca neputiniciosi in timp ce toti ceilati o repeta ."Nu imi amitesc cine a spus asta .
Sunt un idiot,nu-i asa?Fara niciun motiv .Doar sunt .
___________________________________________________________________

ADAM FEDOROV

Probabil după ceea ce mi-a zis, i-am dat o oarecare dreptate în mintea mea. Pentru că da, în sfârșit aveam ceva în comun, yee... Se pare că uitasem cine sunt eu și că trebuie să-l torturez, poate că acel drog mi-a intrat destul de bine în sânge. Pentru chestia asta, o să-mi urăsc târfa o bună vreme, n-o să mai pupe sex decât dacă mi se nazăre mie. La propriu. Adevărul e că este o persoană destul de bună la pat, cam greu să renunți dar pot găsi și altele.
Am făcut stânga-mprejur, fără să mă mai uit în vreun fel la Everette. Mă gândeam totuși că el nu-mi știe numele, ceea ce era bine pentru că doar eu pot să-mi bat joc de numele său clișeic. Deși, într-un fel, numele meu e cu siguranță mai clișeic decât al său.
- Domnule general, trebuie să purtăm o discuție.
Și imediat ce am auzit asta, l-am urmat numaidecât pe domnul Sergeyev. Ceva era în neregulă, de obicei, când purtăm o discuție, este într-un caz foarte grav. Gândeam că este posibil să fim invadați, să ajungă aproape de noi și să ne ducem naibii. Dar, de asemenea, luasem în calcul fiecare centimetru și făcusem tot posibilul să fie totul bine.
-  Trebuie să inițiem codul de urgență și să-l transportăm pe Everette Liolance cât mai departe. Vin francezii peste noi și o măsură de siguranță ne împiedică să-l ținem aici.
Eram fumat, dar ceva încă mă mai ținea în alertă și acesta era instinctul. Gândeam destul de clar asupra acestui subiect, din fericire.
- Deci îl transportăm într-o altă bază militară. Din ce parte vin?
- Din vest, dar se așteaptă să plecăm în est. Propun să...
- Plecăm în nord-est. E mult mai ușor dacă ajungem la baza militară din Siberia estică. Las un oftat să-mi scape printre buze, ca mai apoi să discut iar. Baza militară din Yakutsk, prima variantă.
- Distanța e foarte mare, există multe pericole. În plus, toți soldații trebuie să rămână să apere "ortocentrul", nu îi putem trimite numai pe ei cu Everette. Unul din noi trebuie să meargă acolo, ai de gând să îl lași pe domnul Petrovici?
- Nu. Va sta aici, iar dvs. de asemenea. Rămâneți aici pentru că am încredere numai în tine să păzești țara. Mă ofer să mă duc împreună cu câțiva însoțitori.
- Nu am menționat că e periculos?
- Știu că țineți la mine ca la un fiu, dar acum trebuie gândit strategic. Ai încredere în mine, domnule general-locotenent!
Acesta suspină o vreme, gândindu-se parcă la modul în care trebuie rezolvată situația. Știam că ultima parte în înmuiase, nu mă îndoiam de asta, însă aveam nevoie și de acceptul lui ca să inițiez orice altceva. Cât despre Petrovici, nu-mi pasă ce crede. Rămâne aici și punct.
- În regulă. Inițiez procesul de transfer imediat...
Am plecat în scurt timp în partea opusă, simțind cum o durere de cap mă cuprinde. Nu mă simțeam bine deloc, de ce mă durea capul după un lung timp de la administrarea drogului? Pesemne idiotul a mărit dozajul considerabil, să-l ia naiba. Nu cred că mai pun gura, nasul sau mâna pe droguri de bună voie.
Ajungând în biroul meu, am făcut câteva apeluri la o serie de muște. Un grup care să-l lege dar să-l și îmbrace pe Eve, un altul care să fie în alertă și restul... Să se ocupe de panica cea mare. Mi-am aruncat privirea la harta virtuală, observând puncte roșii venind dinspre vest. Avea dreptate, urma să fim atacați "făr' a prinde chiar de veste". Dușmănit voi fi de toate fără a prinde chiar de veste...? Nu cred. Da, citisem și tradusesem cândva Scrisoarea a III-a, dar nu-mi amintesc motivele. E mai veche decât sunt osemintele de sub clădirea asta, totuși.
Tot ce am făcut după asta a fost să mă pregătesc din punct de vedere psihic, căci restul se ocupau mult prea bine de noi. Arme, muniție, grenade, foc. Da, absolut totul va fi cu noi iar Everette nici nu va ști că se află în mișcare.
Mi-am luat un pachet de țigări în buzunar și mi-am pus o vestă antiglonț, în caz de orice. Evident, un echipament demn de general și cu asta basta. Am coborât scările pentru a ajunge la subsol, dar nu am ajuns în partea cu prizonierii. I-am ocolit și am luat-o pe o ușă care ducea direct la mașina militară, dotată cu blindaj. Fără a le adresa ceva subofițerilor, m-am așezat în față și am așteptat câteva minute să-l aducă legat pe Eve în spate.
- Haide, condu dracu astăzi! Nu stăm zece ani, știi deja., vorbesc eu cu presupusul șofer, după care plecăm imediat de pe loc.
Mă tot uitam din ce în ce mai des pe hartă, dar harta ne era inutilă. Am aruncat o ocheadă afară numai ca să sesizez că suntem pe unde trebuie - un drum forestier. Apoi... Împușcătură. Împușcătură și de la noi. Împușcătură de la o nouă mașină din spate, apoi una în roată. Asta nu fusese prevăzut, așa că mașina a luat-o la dreapta, pe o râpă destul de mare.
Mașina în care ne aflam a început să se rostogolească, ca mai apoi să se oprească într-un copac. Trebuia să scăpăm de teroriști, era posibil nici să nu facă parte din armata franceză. Ideea era că eu am scăpat, deși mă lovisem destul de tare la cap. Pe de o parte, șoferul era aproape mort, sigur nu mai aveam ce să fac. Pe de alta, trebuia să păstrez "informațiile" și să-mi salvez pielea.
- Mama mă-tii, Everette... Nu aveam de gând să-l dezleg. Am tras scaunul din față astfel încât să îl pot lua pe umăr exact ca pe un sac. Acum, ce-o fi, o fi, numai că el nu fusese accidentat. Un singur lucru bun în toate acestea, presupun.
Într-un fel, aveam impresia că el îmi poartă ghinion, eram aproape sigur, dar aveam nevoie de el. Am început să fug cât mai departe de mașină prin acea pădure, dar în scurt timp mașina luă foc. Apucasem să iau un briceag și mai aveam lucruri în veșnicul rucsac din spate, dar era greu să-ți dai seama. Cu cât Eve știe mai puțin, cu atât mai bine.
___________________________________________________________________



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului
EVERETTE L. LIOLANCE

In sfarsit  il privesc cum paraseste incaperea si pot sa respir usurat . Sincer,daca toti generalii Rusiei sunt asa e o realizare cu totul incredibila ca inca nu au pierdut razboiul  .Dar din pacate majoritatea nu sunt .
In curand sunt adus inapoi in celula mea si lasat acolo .Casa dulce celula.Din nou liniste .Si racoare .As putea la fel de bine sa uit viata pe care o aveam inainte pentru ca nu se va mai intoarce .Cu fiecare secunda petrecuta aici sansele de a scapa sunt cu mult mai minuscule .
Imi aduc mana in dreptul locului unde fusesem ars cu tigarea si frec acel loc .Inca ma mai durerea dar cumva nu era chiar ata de rau considerand ca avusesem rani mult mai mari care ma durusera foarte mult timp .Asta e nimic .Dar s-ar putea ca data viitoare cand ma intalnesc cu el sa nu scap atat de usor .
Ma las cu capul pe patul tare si imi inchid ochii .Peste foarte putin timp apar niste soldati care intra in celula .Cum nu fac nicio miscare(era cu mult prea devreme ca general sa ma cheme din nou cum nu trecusera mai mult de cateva minute de cand nu ne mai vazuseram) acestia ma trag fortat de pe pat si imi arunca niste haine in brate.
-платье*,imi spune imediat unul dintre ei .Si chiar daca ar trebui sa ma prefac ca nu stiu rusa fac exact ce mi se spune pentru ca oricum eram mai mult ca sigur ca soldatii astia nu vorbesc engleza cum ar fi prea complicat pentru creierele lor mult prea micute .
In curand imi iau hainele pe mine si nu pot sa nu fiu recunoscator cand simt materialul atingandu-mi piele brazdata de rani si cicatrice .Desigur,nu era haine de calitatea sau ceva .Erau mai degraba subtiri considerand ca suntemn in Rusia si e atat de frig aici .Un alt motiv de adaugat la lista mea intitulata "De ce urasc Rusia atat de mult si  mi-as dori sa dispara cu totul de pe fata pamantului " :frigul .
Imediat dupa ce imi iau toate hainele pe mine sunt legat si mi se pune un material pe ochi .Vedeti voi,nu faceau asta inainte .Nu ma legau la ochii ,dar dupa mica mea "calatorie"prin baza s-au decis ca ar fi mai bine dacaar face-o cand ma transporta undeva .
Pot sa spun cu siguranta ca nu mergem spre camera de interogare ci mai degraba spre iesirea din cladire .Chiar daca sunt legat la ochi inca pot sa imi dau seama de lucruri elementare .
De odata ne oprim brusc si sunt impins inauntrul unei incaperi inguste .Era o masina .Evident .Nu reralizasem chiar imediat .Acum,singurul motiv pentru care m-ar duce intr-o masina este pentru ma ma transporta la o alta baza apropiata.Daca ar fi fost nevoie sa fiu dus la o baza mai departata ar fi folosit un elicopter .Si acum motivul din spatele calatoriei noastre:se pare ca mesajul meu a ajuns la destinatie fara nicio problema .Doar ar fi fost o coincidenta mult prea mare ca tocmai baza asta militara sa fie atacata chiar daca e destul de aproape de frontiera .Stiu ca de obiceri spuneam ca Prim-ministrul meu este nefolositor si nu poate face nimic de unul singur dar acum s-a descurcat destul de bine .Daca asteptam pana cand UE negocia-si esua,evident-eliberarea mea ar trebui sa petrec decenii aici .Daca as mai fi ramas in viata .
Masina porneste si dupa ceva timp de mers aud cateva impuscaturi .Desigur,as fi fost fericit in mod normal dar armatei franceze i-ar fi fost mult prea greu sa treaca frontiera si sa ajunga atat de departe .Deci as inclina sa spun ca nu ei sunt cei care trag in noi acum .Rusia are o suprafata vasta si putin din ea este de fapt ocupata .Teroristii si gruparile rebele prefera zonele muntoase ,deci nu ma mir ca sunt cativa prin jur .Mai ales in zona asta...Deci era de asteptat .Totul merge destul de bine pana acum . 
Stiti ce ,uitati ce tocmai spuneam.Am vorbit prea repede .Imediat simt cum masina incepe sa se clatine si incepem sa  ne rostogolim pe o panta in jos .Pentru orice motiv,aveam centura pusa deci cu greu fusesem lovit pe undeva .
Simt cum sunt ridicat  si scos din masina .Inainte sa apuc sa spun ceva sunt din nou luat pe sus si sunt asezat pe umarul .Imediat simt cum pornim din loc.
-Mda,eroul meu...murmur in timp ce acesta continue sa se miste .
Inainte sa il aud vorbind nu eram sigur de faptul ca este el sigurul care ramasese in viata dar presimtisem cumva .Nu stiu cum dar trebuia sa fie el .Daca era oricine altcineva doar m-ar fi omorat si si-ar fi salvat pielea sau m-ar fi lasat pe mana teroristilor .Norocosul de mine...
Chiar daca nu as spune-o niciodata cu voce tare,trebuie sa il apreciem pentru silinta pe care si-o da sa prezerve informatiile pe care i le-as putea oferi eventual .Ce pacat ca nu o sa pupe niciun fel de informatii de la mine .


--------
*Imbraca-te

ADAM FEDOROV


Am ignorat faza cu "eroul meu" așa cum am ignorat și faptul că am lăsat un soldat să moară, dar să se ducă naibii. Știam că mașina urma să ia foc, modul în care se lovise de copac (și ce noroc, nu se lovise în partea mea) arăta că e lovită într-un punct critic. E ca și cum ai împușca o persoană; dacă o împuști în inimă, e ca și moartă.
Totuși, eram sigur și de faptul că Eve ar trebui să-mi fie recunoscător. Putea muri pe loc dacă-mi salvam pielea, dacă era o altă persoană în locul meu sau, mai rău, dacă muream. Îl ajutase foarte mult chiar și faptul că fusese legat și prins cu centurile de siguranță, mie mi-a fost cam inutilă. 
De la un timp, simțeam cum mă doare capul și umărul. Everette nu era cine știe ce greu, însă fugeam de ceva timp și eram accidentat. L-am dat jos pentru câteva secunde și mi-am șters fruntea de sudoare, dar am remarcat imediat sânge pe mână. Nu, nu era deloc mult... Nu îndeajuns încât să mor, oricum. Ignoram și asta, ignoram și durerea.
L-am aruncat iarăși pe celălalt umăr și am fugit cât mai departe de locul acela. Păstram direcția de nord după mușchiul aflat pe copaci, dar asta era tot ce puteam face. Pentru că:
1. Trebuia să mă îndepărtez rapid de nenorociții ăia, nu cred că erau neapărat francezi dacă au încercat să ne omoare pe toți
și
2. Trebuia să ajung într-un loc bun ca să-mi pot reveni.
- Tu ar trebui să-mi fii recunoscător... Și, indiferent dacă ești ateu, roagă-te dracului să nu mori. Am luat o pauză scurtă în vorbire, respirând greoi. Să nu te prind cu șmecherii fix acum că altfel te omor cu mâna mea! Crede-mă, de data asta nu mai țin cont de nimic și te mănânc la cină.
După această confesiune mică, am accelerat inconștient ritmul, văzând în zare o cabană. Zare însemnând vârful munților, evident. Dar era ceva acolo, un acoperiș mic, cel mai probabil din lemn. Din cauza neatenției mele, mi-am sucit piciorul și am căzut cu tot cu Eve. Acum mă rugam ca el să nu fi ajuns cu nasul în zăpadă, ci în noroi.
- Черт! Черт! Черт!* pronunț plin de mânie, observând că o mică parte din sângele de la cap a ajuns pe zăpadă. Tot acolo unde și-au făcut și câinii nevoile ar fi trebuit, să fie tacâmul complet.
- Ascultă, e numai vina ta. Nenorocitul dracului...
M-am ridicat de jos cu nonșalanță, inspirând aerul tare. L-am pus iarăși pe umăr, începând să merg mai încet. Uram faptul că trebuia să-l car după mine, era mai bine dacă-și rupea el ceva. Dar nu, eu sunt cel torturat astăzi, s-au ridicat ăia de sus împotriva mea. De asemenea, l-aș fi dezlegat însă nu aveam încredere în el că n-o să plece. De parcă ar avea unde sau ceva, desigur, dar orice e posibil când eu sunt rănit. Poate făceam asta când ajungeam în căsuța aia din munți care părea mai mare inițial. Normal că nu, trebuia să fie mică, nu o cabană care să-mi ofere o fiertură sau pălincă simplă. Sau vodkă. Nu, logic.
Cu cât mă apropiam de casa aceea, cu atât realizam că așteptările mele se micșorează. Și eu încă mă rugam unei divinități în care nu am crezut vreodată să fie ceva călduros... Mai aveam până acolo și vizibilitatea se reducea, că așa mi-e norocul.
Uneori mă întreb cu ce am greșit să trec prin toate astea, iar când o fac, nu mai văd mare lucru. În curând, avea să mi se acrească de la atâta zăpadă și mers pe jos, nu eram obișnuit. Casă, casă, dar tot oribil e totul. Într-un fel, aveam și o urmă de ceva bun cu noi, dacă era mai departe de atât și am fi continuat drumul pe jos, exista posibilitatea să orbim. Prea mult alb strică.
De la un timp mă întrebam dacă ar trebui să-l mai las legat. Nu cred că are unde să fugă și sper că-și imaginează că sunt înarmat, însă nu am de unde să știu cât de prost e. Mi-a împușcat unul dintre soldați, nu mă pot baza pe el. Parcă aveam acum niște nervi acumulați... Nu mai aveam mult și explodam.
- În seara asta, ce fel de tortură vrei? Mai folosesc cuțitul? Te pun direct pe jar?  "Picătura chinezească"? Gata, deja mă simțeam mai bine. Uite, vezi cât de ospitalier o să fiu? Te las să alegi, ce lux pe tine...
Evident, nu cred că mai aveam vreo putere să-l torturez fizic și nici nu mi-aș fi permis. Oricât mi s-ar face foame, nu sunt canibal, nici nu îl pot lăsa să moară. Deși primul care avea să moară acolo aș fi fost eu, dar nu contează.

*La naiba, la naiba, la naiba!


EVERETTE L. LIOLANCE

Daca as fi avut de ales as fi prefera oricand sa merg pe jos decat sa fiu carat ca un sac de cartofi dar nu prea aveam de ales in privinta asta cum inca se presupune ca sunt un prizonier .Deci doar am stat nemiscat acolo si am admirat peisajul in timp ce el ne ducea cat mai departe de locul in care fusesem atacati pe drum .Totusi ,nu pot spune ca sunt chiar atat de greu considerand ultimele evenimente si faptul ca eram cu mult prea slab si inainte.
"Smecherii"?!Eu?!Niciodata in viata mea nu as face--Ok,nimeni nu o sa ma creada daca spun asta deci am preferat alt raspuns.
-Ugh,cat de infricosator,spun pe un ton neutru . Ahm,da,foarte infricosator.Am inceput si sa tremur...Ah,nu e de la frig,de fapt .
Si chiar daca m-ar omori si m-ar manca dupa aceea-putin plauzubila situatia dar cine stie-nu mi-ar pasa pentru ca as fi-evident-mort .
Dupa ceva timp simt cum dintr-o data se dezechilibreaza si ajung pe pamat.mi-am dat ochii peste cap cand a spus ca este vina mea .
-Putain d'idiot*,am murmurat .Nu stiu la ce nivel intelegea franceza dar cred ca era destul de evident ca era o injuratura .
Datorita pozitiei in care eram aterizasem in fund si nu ma lovisem prea tare dar el se pare ca nu fusese chiar atat de norocos .O mica dara de sange i se prelingea pe tampla in jos .
-Sangerezi...Oh?Nu zau ,Sherlock. Nu mai spune...
Presupun ca rana nu era ceva prea grav cum inca e constient ,dar ,vedeti voi,am nevoie de el pentru a supravietui  aici . Eu nu sunt un soldat .Am sta toata viata in vile si hotele de lux .Nu stiu ce ar trebui sa fac  ca sa  supravietuiesc in mijlocul muntilor si sa nu mai mentionam si persoanele neprietenoase din jur.Aici ar putea sa fie de ajutor .
In timp ce inca stateam pe jos m-am uitat in jur pentru a imi examina mai bine imprejurimile .Nu puteam sa " admir" privelistea atat de bine cu capul in jos .
In curand ma pune din nou pe umarul si ne continuam drumul .Nu puteam sa nu observ ca ne indreptam spre o casa sau o cabana .Ok,nu parea o contructie de ultima generie dar se prea poate sa fie locuita .
-Asta nu e o idee buna ,spun ignorand complet ce spusese inainte in legatura cu tortura .Aia e o casa in mijlocul pustietatii intr-o zona populata de rebeli  si teroristi .Ar fi imposibil  sa nu fie locuita de ei .Si stiu ca ai impresia ca esti Hercule,-asta din cauza faptul ca inca ma aflu pe umarul lui-dar nu cred ca poti sa ii omori pe toti si sa iesi in viata din asta .
Nu ca mi-ar pasa prea mult de asta ,dar suntem putin cam atasati unul de celalalt in momentul; de fata si acum ca am mai multe sanse sa scap cu viata din toata treaba asta cu "privonierul"nu imi mai doresc sa mor .
Oh,dar stiu ca nu mi-a cerut opinia dar ce am spus este doar logic .Nu se poate ca aceea casa sa nu fie locuita .Si cum nu mergem de ceva mult timp de locul  in care fusesem atacati ar insemna ca rebeli au baze peste tot prin jur .
Chiar daca nu eram de acord cu locul unde mergem nu m-am zbatut in niciun fel cat timp inca ma aflam pe umarul sau .S-ar putea la fel de bine sa ma arunce pe pamant cand o sa creada ca m-a carat in jur indeajuns .Dar nu cred ca ar face asta...Adica,chiar ar risca sa imi rupa ceva tocmai acum?Daca mi-as scranti piciorul o sa trebuiasca sa mai mergem asa mult si bine si orice baza militara rusa e mult prea departata pentru a fi in stare sa faca asta .
Desigur,nu prea imi fac chiar atat de multe griji in legatura cu amenintarile sale,in cazul in care nu era evident .Nu poate sa ma raneasca .Orice rana ar putea sa cauzeze o infectie foarte greu de tratat si cu cat pierd mai mult sange cu atat as fi mai slabit si  cu mult mai aproape de moarte doar...Nu ar fi rational sa treaca prin atatea sa ma salveze ca dupa aceea sa riste sa ma omoare din cauza unei mici infectii .Doar nu e logic .

*Idiotul dracului

ADAM FEDOROV


Evident, înțelesesem foarte bine ce a spus în franceză. Datorită - sau din cauza - legăturilor cu francezii, am învățat această limbă, dar nu e obligatoriu să știe și Eve. Se prea poate să fi observat că nu vorbesc acea engleză de baltă, iar pe deasupra am discutat în maghiară cu șoferul ăla... Nu sunt atotștiutor, dar ca să fii în locul meu îți trebuie puțin (mai mult) cap.
- No shit, Sherlock! Chiar nu știam de unde am sânge pe mână și pe zăpadă! exclam eu, prefăcându-mă că nu știam de acest lucru mult prea "obvious". 
Din păcate, începusem să respir mult prea greu, am obosit și probabil de vină era și drogul căruia încă nu i se terminase efectul. Întrucât cunosc prea bine efectele drogurilor, cel mai probabil folosise un etnobotanic și anume mefedrona în combinație cu orice altceva. Încă nu-mi pot da seama care combinații te omoară din start și care oferă efecte îndelungate.
L-am ascultat puțin înainte să mă mai gândesc la ceva legat de droguri, asta din alte două motive: depinde de mine; depind de el. Perfectă situație când ai numai un cuțit la îndemână.
- Nu mă cred Hercule. E vorba de faptul că hmm... Este posibil să fiu accidentat iar asta nu-mi convine. Deși s-ar putea să riscăm al naibii de mult mergând acolo, nu cred că sunt acasă. No shit, Sherlock. Se vede cât gândești și tu. Nu, stai, nu. E amplasat mult prea vizibil, ar fi prea evident să mergem indiferent dacă sunt sau nu idioți pe acolo. Stai pe loc.
Adică stai să fac "tigăița cu mălai" cu tine și fix așa să stai. Nu, tot nu-mi permit să-i rup ceva, ideal este să trăiască. L-am lăsat pe zăpadă cât încă ne aflam în pădure și nu într-un loc cu vizibilitate, iar apoi am început să caut prin rucsac.
- У меня нет ничего, чтобы убить их.* spun eu în șoaptă, scotocind în continuare. Am un material cu care să-mi legi capul, ocupă-te tu. 
Nu era problemă, îl dezlegam. Și chiar asta am făcut, dar imediat am folosit sfoara exact ca pe una cu care să te sinucizi. Doar că în jurul gâtului său, evident.
- Dacă încerci să pleci, e moarte curată. Știu ce gândești, încă ai impresia că ai șanse să scapi, dar nu, cățea ce ești, nu. Da, la feminin. Da, ar putea acționa altfel dacă el chiar ar vrea să scape, iar suicidul nu i-ar conveni.
I-am dat ceva material textil de acolo și un pansament steril. Cam acelea erau singurele lucruri, iar apoi... Am dat de spirt. Nu, gata, eram ca și mort, spirtul ustura cu draci. Puteam să nu i-l dau și să risc o infecție, dar mai bine dezinfectam rana. 
- Ia dracului și asta...
Mi-am trântit fundul pe zăpadă, ținând rucsacul într-o parte și sfoara în mâini. Senzația e aceeași ca atunci când plimbi un câine, doar că e puțin diferit. Practic, viața lui stă în mâinile tale, tragi mai tare și-l omori. Nu, logic, nimeni nu riscă nimic aici. Nu acum. Și-n plus, la cât de dezarmat sunt chiar și eu, i-ar fi inutil să scape de mine. Doar dacă nu se crede Hercule...
Am mai scotocit o vreme prin ghiozdanul cu minuni, găsind un telefon mobil. Numai că era închis și, evident, nefuncțional. S-a spart atunci când am avut acel accident.
- Urăsc Rusia. Da, am spus-o cu voce tare. Trebuia să fie totul pe dos acum, normal... Vă urăsc pe toți, jur. Și pe tine, în mod special. Dar tu să nu te simți special.
Am tras aerul tare în plămâni, așteptând să se ocupe de rana aia. Dacă-mi ascultase până acum vorbele, foarte bine. Știa și el că trebuie să trăim, altfel la dracu, nu pupă nimic. Pupă un pic de moarte, sigur.
Acum, problema era că trebuia să ne îndepărtăm cu succes, dar și să găsim un loc bun. Eram la jumătatea distanței dintre baze, nu aveam nicio șansă să-l duc acolo. Mai era și faptul că frigul ar fi cel care ne-ar putea omorî oricând, până seara trebuia să facem ceva. Ar fi o idee proastă să ne stabilim în zonă sau, mai rău, să aprindem un foc sau să vânăm. Regretabil faptul că nu am luat o caserolă cu alimente neperisabile, regretabil.

*****
Nu am nimic cu ce să-i omor.*


EVERETTE L. LIOLANCE


Nu am mai spus nimic.Imi ridic privirea la el cand acesta ma lasa din nou pe pamant . Era esential sa nu faca ceva care ne-ar putea omori pe  amandoi .Cum am spus,nu poate sa ii omoare pe toti oricat de puternic se crede si eu--Ei bine,eu fusesem antrenat in autoaparare si atac dar stiam mai mult doar notiuni de baza dar ma descurcam cu mult mai bine daca aveam o arma la indemana .Trebuie sa recunosc,nu mi-a fost prea greu sa omor soldatul ala de atunci .
Il privesc cum cauta prin geanta  si chiar daca nu pteam sa vad prea bine din unghiul asta stiam ca cu greu o sa avem tot ce avem nevoie acolo .Pentru a supravietuii aveam nevoie de paturi,saci de dormit ,mancare ...Si probabil nu aveam niciunul dintre lucrurile astea .Doar se presupunea ca o sa mergem spre o alta baza militara nu la champing impreuna cu cativa rebeli carora nu le pasa de ce partem suntem si ne vor pe toti morti .
Il auzisem murmurand ceva in rusa dar nu ma uitasem la el sau aratasem vreun fel de interes in legatura cu ce spusese .Chiar daca vorbise incet in mare intelesem ce tocmai a spus dar nu am de gand sa il las sa stie ca stiu rusa destul de bine .
Oh,nu aveam nicio arma .Asta e doar perfect .Intr-un fel aata e mai bine cum as putea scapa mult mai usor daca o sa am o oportunitate  dar asta mai si inseamna ca suntem complet fara aparare in fata rebelilor .
In curand ma dezleaga si imi frec usor mainile cand sunt eliberate .Niste dungi rosii si groase imi aparuse pe incheieturi din cauza legaturilor .Desigur,aceste lovituri nu sunt rezultatul a unei singure zile in legaturi cum si inainte fusesem legat la fel de "elegant" si "grijuliu" .Rusia o sa plateasca intr-o buna zi pentru ce mi-a facut .Si cel care mi-a facut toate astea o sa plateasca in mod special .
Nici nu am timp sa respir usurat pentru cateva momente cum imediat simt cum sfoara imi este atasata de gat .
-Futu-ti mortii ma-tii de cretin .Chiar ai impresia ca sunt micuta ta curva sau ceva? am murmurat in franceza .
Oh,o funie in jurul gatului meu.Asta e modul prin care vrea sa se asigure ca nu o sa fug? Genial .Doar genial . Pot sa ma gandesc la cel putin 3 cai de a scapa din asta dar nu o sa le pun in aplicare .Sunt putin cam creative si periculoase dar,cum am spus,trebuie   supravietuiesc cumva .Cu putin noroc  o sa se dovedeasca si el folositor la ceva .Trebuie sa stie sa faca si altceva inafara de a doar a bea,a fuma,a se droga si a ma ameninta pe mine .
-Uh huh .Nu aveam nicio idee ca ai fetisuri de genul asta ,spun in final in legatura cu funia din jurul gatului meu . 
Inainte fusesem mai nervos de situatia cu funia dar nu imi permit sa fiu nervos .Trebuie sa ma calmez .Trebuie sa am grija .
Stateam in genunchi pe stratul de zapada si as fi preferat in curand sa plecam de aici .Pentru cateva secunde nu fac nimic si doar ma holbez la lucrurile pe care mi le daduse .Ah,da,vrea ca eu sa il bandajez...Desigur ce nu as face eu pentru el .
-Nu te misca ,am spus ignorand cu totul ceea ce spusese și ma apropii de el .Ii dau parul la o parte pentru a ii aruncat o privire mai buna ranii sale .
Nu parea parea ceva mult prea adanc dar din cauza zonei unde fusese ranit avea nevoie sa fie cusut.
Ma departez putin de el pentru a lua materialul textil si torn spirt pe el .
Ma apropii din nou de el incep sa ii curat zona ranita cu bucata de material .Imi imaginez ca il ustura ca dracu dar putina durere nu strica .Chiar si daca il urasc din fundul sufletului meu am fost destul de grijuliu in dezimfectarea ranii pentru ca eu,fata de el,nu gasesc placere in a cauza altor persoane durere .Chiar daca o merita .Din plin .Am continuan sa tamponez usor rana sa . 
-O sa trebuieasca cusuta .Daca nu o sa continui sa sangerezi .
Continui sa ii dezimfectez zona in timp ce rana inca mai sangera . Nu stiu daca aveam cele necesare pentru a il coase si sa nu uitam sa mentionam ca nu am mai facut asta niciodata dar ar putea sa fie bine pentru cateva zile daca doar o bandajez insa am impresia ca o sa dureze mai mult de cateva zile sa ajungem la orice baza militara de aici .

ADAM FEDOROV


Înțelesesem mult prea bine partea din franceză, deși pe alocuri nu am prins cuvântul respectiv. Am zâmbit de parcă nu știam nimic și i-am arătat degetul mijlociu, alegând să nu răspund. Uneori, ești antrenat să știi chestii care par complet inutile, precum limba franceză de care mi-e scârbă, dar se dovedește utilă. Chiar dacă nu e într-un scop tocmai bun sau ceva...
- Ne apucăm să vorbim și în maghiară? O limbă grea, dacă mă întrebi pe mine. Nu, nu, hai cu chineza. E imposibil să nu știi. Simte sarcarsmul, te rog.
La faza cu fetișuri nici n-am mai răspuns, întrucât își putea da seama că nu e adevărat. Până acum, jumătate din cei cu care am făcut-o ar fi fost morți, dar ghici ce? Nu sunt. El o să fie primul, cu siguranță, pe care o să-l și omor. Dar asta după ce nu mai poate, când cedează. Așa e ideal.
Am mârâit puțin când mi-a atins rana, dar era suportabil. Până ce a fost atinsă cu spirt, atunci m-a usturat puțin cam mult. Scrâșnește din dinți, scapă zgomote de durere, dar nu, nu îmi permiteam. Nici măcar respirația nu trebuia să fie prea puternică, să nu care cumva să mă audă rebelii. Rebeliunea dracului, uite cum îmi dau ei planuri întregi peste cap.
- Cusută? Ar trebui să iau un ac și să mă sinucid cu el. Ignoră asta, te rog. Să vedem dacă am și așa ceva...
Începusem a scotoci prin întregul rucsac, dar nu am dat de nimic. L-am răsturnat pe jos și, pe fundul acestuia, am observat un ac înfipt cu mai multă ață. Cine Dumnezeu a făcut bagajul? Eu nu-mi amintesc să-l fi făcut așa.
- Ia astea... Știi, dacă aș avea o oglindă aș face-o eu, însă nu avem nimic de genul.
Acum, era perfect să fiu comparat cu creația lui Frankenstein. Cu siguranță, dacă rana ar fi cusută, ar rămâne o cicatrice de toată frumusețea. Chiar mai mult, și fără ață ar rămâne o cicatrice și mai mare. Și aș sângera. Nu ar fi bine, nu e timpul să rămân fără sânge pe aici și, involuntar, fără nimic.
- Mă gândeam... Dacă mă doare, trag de sfoară? Să-ți dau de știre sau ceva.
Logic, nu. Nici nu intenționam să fie glumă, dar tot am zâmbit. Aveam nevoie de o porție de glume negre, însă nu mai avem pe aici. E doar zăpadă albă, poate îmi ajunge aia. Evident, dacă sunt un sadic înnăscut, am ceva și cu umorul negru. 
Acum, mă rugam doar să nu ajung eu un subiect umoristic, era posibil orice. Cum spuneam, mai bine m-aș fi sinucis cu un ac de cusut sau îi împrumutam și eu sfoara, însă nu e posibil. Nu-mi plăcea în niciun caz durerea aplicată asupra mea. Ce s-o fi bucurând Eve... Are și el ocazia să provoace durere, săracul.
Uneori, mă întreb de ce am avea ac și ață, dar nu arme, mâncare sau un mic adăpost. Ah, s-o fi gândit cineva că mai important e să-ți coși pantalonii între picioare decât să nu mori, nu? Măcar mori cu inima împăcată și fără rușine. F*ck logic.
- Știi, chiar ar trebui să ne facem un plan unde să mergem. spun punând restul nimicurilor în rucsac. În caz că nu era evident, poate dacă vorbeam nu mă mai durea așa de tare. Recunosc, în loc de alcool etilic era mai bună o sticlă de vodcă, tot mergea ca dezinfectant. Poți începe să coși până nu rămân de tot fără răbdare.
Mă ustura al naibii de tare, senzația spirtului nu mă încălzea deloc. În sensul că nu mă ajuta, desigur. Dispoziția mea era oricum la pământ, dar îmi reveneam eu. Măcar mă încălzise sângele ce s-a prelins pe față, nu? Nu...? Era mai bine să nu fie sânge.

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
ᴵ ᵃᵐ ᵗᵒʳⁿ ᶦⁿ ᵗʷᵒ. ᵇᵘᵗ ᴵ ʷᶦˡˡ ᶜᵒⁿᑫᵘᵉʳ ᵐʸˢᵉˡᶠ.  
The truth is what I make it. I could set this world on fire and call it rain.

ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ᴘᴀɪɴ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀɴ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ, ᴀɴᴅ ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀ ᴅɪsʀᴇɢᴀʀᴅ ғᴏʀ ᴄᴏɴsᴇǫᴜᴇɴᴄᴇ.
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸


EVERETTE L. LIOLANCE
Yᴏᴜ’ʟʟ ᴀᴄʜᴇ. Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ɪᴛ. I ᴡɪʟʟ ᴄʀᴜsʜ ʏᴏᴜ.
Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ sᴛɪʟʟ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ᴀʟʟ ᴏғ ɪᴛ. Dᴏᴇsɴ’ᴛ ɪᴛ sᴏᴜɴᴅ ʟᴏᴠᴇʟʏ ʙᴇʏᴏɴᴅ ʙᴇʟɪᴇғ?

I ᴡᴀɴᴛ ʜɪᴍ ᴛᴏ sᴜғғᴇʀ ᴀs I ʜᴀᴠᴇ sᴜғғᴇʀᴇᴅ. I ᴛʜɪɴᴋ I ᴄᴏᴜʟᴅ ғɪᴛ ᴛʜᴇ sᴋʏ ɪɴsɪᴅᴇ ᴛʜᴇ ʜᴏʟᴇ ʜᴇ ᴍᴀᴅᴇ ɪɴ ᴍᴇ.


╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
   ᴹᵃʸ ʸᵒᵘ ⁿᵒᵗ ʳᵉˢᵗ ᵃˢ ˡᵒⁿᵍ ᵃˢ ᴵ ᵃᵐ ˡᶦᵛᶦⁿᵍ.
                               ʸᵒᵘ ˢᵃᶦᵈ ᴵ ᵏᶦˡˡᵉᵈ ʸᵒᵘ — ʰᵃᵘⁿᵗ ᵐᵉ ᵗʰᵉⁿ.
                  ᵂʰᵉⁿ ᵉᵛᵉʳʸᵒⁿᵉ ᵏⁿᵒʷˢ ʸᵒᵘ'ʳᵉ ᵃ ᵐᵒⁿˢᵗᵉʳ,
                                                                                                   ʸᵒᵘ ⁿᵉᵉᵈⁿ'ᵗ ʷᵃˢᵗᵉ ᵗᶦᵐᵉ ᵈᵒᶦⁿᵍ ᵉᵛᵉʳʸ ᵐᵒⁿˢᵗʳᵒᵘˢ ᵗʰᶦⁿᵍ.



Stiti care e partea cea mai amuzanta aici?Eu stiu ca el stie franceza.Nu vedeti nimic amuzant in asta?Nici eu .Dar da ,stiam ca poate intelege franceza .De unde stiam asta?Pai el mi-o spusese ,desigur. "Apropos... Je ne regrette rien. " Moi non plus,moi non plus*...ar trebui sa fie mai atent la ce spune cand e beat .Desigur,cuvintele sunt destul de simple si nu trebuie sa vorbesti fluent pentru a spune propozitia asta dar el in acel moment a vrut sa implice ca stie sa vorbeasca franceza sau cel putin asa mi-a dat mie impresia.Si nu vad niciun motiv posibil pentru care s-ar preface ca vorbeste o limba pe care nu o stie. Concluzia evidenta?Stie franceza.Nu sunt sigur la ce nivel dar nu conteaza .Acum cum nu a comentat nimic in legatura cu asta inseamna ca nu isi aminteste ca a vorbit cu mine in franceza inainte .Acum,probabil va intrebati de ce il injur cand sunt sigur ca la un anumit nivel o sa ma inteleaga?Doua motive: pentru ca este amuzant,adica pot sa il injur cat o sa vreau si el nu o sa reactioneze in niciun fel pentru ca trebuie sa se prefaca ca nu ma intelege-chiar daca e constient de ce spun- pentru ca are impresia ca o sa spun cine stie ce  informatii in franceza.Da,de parca asta o sa se intample vreodata .Si al doilea motiv este--ups,conexiunea s-a intrerupt ,va rugam sa reveniti mai tarziu .
Sincer,nu ma asteptam sa gaseasca vreun fel de ac sau ata in rucsacul ala,adica nu vad de ce cineva s-ar fi gandit sa mai bage chestiile alea acolo.Ii urmaresc cum rastoarna continutul rucsacului si privesc toate lucrurile care erau in el .
-E imposibil sa gasesti un ac acolo,presupun ca o  sa trebuiasca sa te lasam sa sangerezi pana cand o sa mori--,ma oprisem dintr-o data cand vad ca pana la urma scoate un ac si o ata de acolo .Serios?Cum e posibil asa ceva?Rucsacul ala e cumva magic sau fermecat?.
Ii iau acul si ata si rup o parte din ata pentru a o baga in ac .Dezimfectez acul cu spirt si ii arunc o privire inainte de a incepe .Nici nu isi imagineaza cat urasc sa am funia aia in jurul gatului meu .Nu se compara cu cat de mult il urasc pe el in sine dar e ceva.Am mentionat vreodata ca am claustrofobie?Nu,nu cred dar eu am acel tip  in care imi este foarte frica ca o sa ma sufoc .Stiu ca am spus ceva ironic in legatura cu "fetisul"lui cu sfoara dar ,de fapt,imi este destul de frica de situatia asta .Nu stiu cum a nimerit ceva care ma inspaimant fara niciun motiv logic.Pana acum tot ce mi-a facut a fost destul de rau dar de data asta e diferit .
-Ce?Generalului mare si puternic ii e frica de un micut ac?Ridic o spranceana la el si suprim un ranjet din a imi aparea pe fata .La dracu,nu ,sa nu cumva sa inceapa sa traga de chestia aia ...Nu,serios,sa nu ma misti .As putea sa  gresesc. Qu'aimeriez-vous d'autre si ce joli visage serait détruit?**Inteligenta nema,putere nu prea ,nu stiu nimic de bani,macar fata sa o aiba...
L-am prins de barbie pentru a ma asigura ca nu isi misca capul si pentru cateva secunde doar l=-am privit in timp ce consideram  daca ar trebui sa ii cos gura sau sa incerc sa ii scot un ochi cu acel ac-asta ar trebuie sa fie destul de dureros-dar ii aud vocea care incepe sa sune din ce in ce mai fara rabdare si imediat incep sa ii cos rana.
-Un plan?Mi-am inclinat capul intr-o parte. Oh,nu aveam nicio idee ca am dreptul la o opinie in  acesta privinta . Continui sa cos in timp ce ma gandesc la cea mai buna alternativa .Trebuie sa gasim adapost pentru la noapte daca nu ne dorim sa murim de frig.Sutem in mijlocul muntilor am...putea sa gasim...o pestera sau ceva? Nu stiu,ok ?Nu  sunt eu neanderthalianul aici .Dar da, avem nevoie sa ne intoarcem in epoca de piatra pentru o perioada.Si cum suntem in munti trebuie sa fie si pesteri,nu?Nu?! Sau poate am citit eu prea multe carti sau am fazut prea multe filme...Dumnezeule,o sa murim aici .
Aproape terminasem de cusut rana sa cand aud un mic zgomot din apropiere.Ar putea sa fie un animal.Ar putea sa fie doar vantul .Dar majoritatea animalelor hiberneaza si vantul nu suna deloc asa.
-Tocmai ai auzit asta?Pentru ca eu cu siguranta am auzit-o .
E imposibil sa fim fost urmariti de la locul ambuscadei si nu au nicio idee ca doua persoane au scapat in viata dar se prea poate sa aiba caini care ne simt mirosul .Pare logic cum sutem inAm incercat sa ascund faptul ca sunt perifiat doar de o bucata de   mijlocul  muntilor si acei caini pot fi folosit si la vanat cum nu prea am vazut nicio piata prin jur de unde pot sa se duca sa isi cumpere manacre deci,da,ne-a luat dracu .
Termin imediat de cusut  si nu mai am timp sa il bandajez in niciun fel.
-Trebuie sa mergem.Acum.
Dar asta nu o sa ajute .Nu daca caini ne simt mirosul .Dar nu putem nici sa stam pe loc... Acum ce ne facem?Unde ne ducem?Si intrebarea de un milion de dolari:Cum ar trebui sa nu am un atac de panica in timp ce alerg cu funia aia la gat?Am incercat sa ascund faptul ca sunt terifiat de doar o mica bucata de funie legata in jurul gatului meu dar deja simt cum incep sa respir greu si imi bate inima cat mai tare .Nu,calmeaza-te .Nu poti avea un atac de panica acum .Asta e rau...
__________________________
*Nici eu,nici eu...
**Cu ce ai mai ramane daca fata asta a ta atat de draguta ar fi distrusa?



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
ADAM FEDOROV
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
● ˑˑˑᶠᵒʳ ᵗʰᵉ ᵉᶰᵈ ᵒᶠ ᵃˡˡ ᵈᵃʸˢ  ●
    I punish them for pleasure  I punish you with pleasure
And pleasure some with pain And pleasure you with pain
⁽ᴺᵒᵗʰᶤᶰᵍ'ˢ ᶠᵃᶤʳ ᶤᶰ ˡᵒᵛᵉ ᵃᶰᵈ ʷᵃʳ⁾


‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗
ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ ᵈᵉᵃᵈ ᵒʳ ᵃˡᶤᵛᵉ
‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗



La faza cu "micuț ac" aș fi comentat cu tot dinadinsul, fără vreo oprire, dar circumstanțele nu-mi dădeau de ales. Dacă mă enervam acum, mi-ar fi putut băga acul ăla în ochi. Nu, mulțumesc, încă am nevoie de ei. De amândoi. Singurul lucru pe care îmi permit să-l stric este, evident, ficatul. În cel mai rău caz, ajunge pate și tot util e. Nu?
Am zâmbit subtil pentru că pricepusem ceea ce a spus în franceză, dar desigur, trebuia să dau de înțeles că nu aud. Sau că știam doar câteva cuvinte, oricum. Și, pentru prima oară în viață, mi-a plăcut ceea ce a scuipat, știa și el că are dreptate. Am o față superbă, normal că n-ar trebui distrusă.
Dintr-odată, am icnit destul de tare, simțind cum acul îmi pătrunde pielea și-așa ca vai de ea. Mă durea, și încă al dracului de tare, însă aveam de suportat. Măcar acum trebuia să tac, să nu cumva să ajungem pradă canibalilor. Da, cred că în acel loc erau și canibali, cel puțin cu gândul ăsta mă amăgeam singur. Ca să tac. Da.
Și-așa, noi eram cei vânați și mă enervează că trebuie să zic "noi". Un "el" era ideal, dar niciodată nu e nimic făcut pe gustul meu. Desigur, aveam în cap două lucruri, anume să supraviețuim și un ac. Apoi gândurile pe care le puneam în aplicare după ce ajungeam la o bază militară.
- D... Da, ai dreptul la opinie. Să ajungem dracului în loc sigur... Și ești ca și- Nu acum, Adam. Nu când îți coase nenorocita de rană. Altădată; acum pune-ți pofta în cui! Uhm, peșteră... Da...
Vocea mea tremura din cauza durerii, probabil și a frigului. Era o chestie pe care nu o puteam controla, ca și instinctul, de altfel. Consideram că acțiunile mele fac parte din instinct, nicidecum că le-aș putea controla. Dacă aș fi vrut, aș fi făcut-o, dar am trăit pe alt principiu. Autoapărare, hrănire, sex, victorie. Iar ultima parte era dorința mea cea mai mare, voiam să-i înving pe toți. Să-i omor pe cei care ne-au făcut imposibilă victoria și să o obțin. Viața nu e niciodată corectă, din păcate, însă asta e corect pentru mine. Definiția acestui cuvânt este doar "fă ce te taie capul" și atât. Nu am "fairplay" în vocabular, e o chestie inventată de lași.
Am răsuflat ușurat odată ce am realizat că nu mai are mult, dar am auzit un fâșâit în apropiere. Rahat. Numai mie mi s-ar fi putut întâmpla astfel de lucruri, numai mie... Ghinionul purtat de Eve, cu siguranță, el era de vină. El era de vină oricând.
Mi-am strâns nervos pumnul și am căutat să gândesc logic, pentru că dacă nu o făceam atunci, totul era inutil. Totul. Știind că nu puteam face prea multe lucruri într-o singură perioadă de timp - care, evident, ne era alocată trăirii și supraviețuirii -, am îndesat toate lucrurile în rucsac și l-am luat în spate. Nu, nu voiam să ajung gătit, eu trebuia să fiu cel victorios, da?
Îmi încleștasem dinții, târându-l rapid (sau rostogolindu-l, mai bine zis) pe Everette o idee mai jos. Era o scobitură în pământ, una mică dar destul de mare cât să ne acopere în caz că apărea cineva din spate. M-am târât rapid acolo, lăsând rucsacul la pământ și acoperindu-i gura lui Eve. Eram antrenat să-mi încetinesc respirația forțată pe care oricine o face sub stres, dar el nu. Eram deasupra lui, cu picioarele de o parte și de alta a corpului său, numai ca să împiedic orice mișcare de-a lui dar și să rămân "sub acoperire".
Puteam auzi niște pași mici care se apropiau din ce în ce, ca mai apoi să latre un câine. Se apropia. Eram distruși din acest moment, știam și simțeam panica pe care o găzduia Eve. Era mai terminat decât mine. Antrenat sau nu, și eu începusem a o lua razna în mintea mea, parcă totul se perinda sub forma unui film. Și asta a fost, un film drăguț. I-ar trebui un titlu, corect?
Într-un final, câinele începu a lătra către ceva apropiat de noi, dar imediat am auzit și pași de om. Vorbea în rusă cu câinele, din câte se părea.
- De ce naiba tot latri la veverițe? Câine nenorocit, o să-ți fac felul și te schimb. Cu asta, am auzit cum se apropie de locul în care eram noi, probabil uitându-se în jur. Simțeam asta.
Aveam impresia că mai era însoțit de cineva, însă această persoană tot stătea în zona noastră. I-am aruncat o privire lui Eve, realizând imediat că avea ceva înrudit cu un atac de panică. Sau chiar un atac, cine poate ști? M-am lăsat o idee mai jos - cât îmi permitea spațiul -, sprijinindu-mă în cot. L-am privit încurajator în ochi, ținând în continuare mâna asupra gurii, dar presând-o mai puțin. Trebuia să mă asigur că nu scoate vreun cuvânt, că nu face vreo mișcare, voiam să mai câștig câteva secunde.
- Vino, ce tot cauți? Nu aveau cum să ajungă în zonă, te asigur eu că au murit în mașină. Și cu asta, am auzit pași cum se îndepărtează. Probabil câinele fusese târât, cine știe... Nu-mi păsa, dar scăpasem ca prin urechile acului. Asta făcusem. Și totul datorită veveriței... Mai mult ca sigur, aveam să rămân recunoscător acestor necuvântătoare din gama celor ce mănâncă ghinde.
După ce m-am asigurat că s-au îndepărtat cu noi, i-am dat drumul lui Everette și m-am așezat lângă el. De această dată, chiar am respirat ușurat, nici nu mi-am putut reține un zâmbet. Nu am zis nimic timp de câteva momente, pentru orice eventualitate.
- Salvați de o veveriță... Ai auzit? Salvați de chestia aia. spun arătând cu degetul înspre ea, văzând cum face zdup! și se cuibărește în copac.
Pot să jur că am fi fost morți dacă nu apărea aia. Câinele, ce-i drept, pe noi ne urmărea, dar oamenii au crezut că aveau ceva cu veverița. Pe lângă ghinion, am avut și noroc, iar în acel moment eram mai optimist decât aș fi crezut. Într-un fel, uitasem de rană chiar dacă simțeam în continuare durerea.
- Știi, acum poți să-mi legi capul.
Realizasem că nu era o priveliște tocmai plăcută să vezi o cusătură din țesătură epitelială, dar nici că-mi păsa. Era vorba să nu se infecteze, evident. Cum spuneam, probabil aveam să rămân cu cicatrice însă nu era pe-atât de important cum era faptul că am supraviețuit.



Ultima editare efectuata de catre Imakitten in Mier Aug 09, 2017 1:48 pm, editata de 1 ori

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
ᴵ ᵃᵐ ᵗᵒʳⁿ ᶦⁿ ᵗʷᵒ. ᵇᵘᵗ ᴵ ʷᶦˡˡ ᶜᵒⁿᑫᵘᵉʳ ᵐʸˢᵉˡᶠ.  
The truth is what I make it. I could set this world on fire and call it rain.

ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ᴘᴀɪɴ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀɴ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ, ᴀɴᴅ ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀ ᴅɪsʀᴇɢᴀʀᴅ ғᴏʀ ᴄᴏɴsᴇǫᴜᴇɴᴄᴇ.
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸


EVERETTE L. LIOLANCE
Yᴏᴜ’ʟʟ ᴀᴄʜᴇ. Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ɪᴛ. I ᴡɪʟʟ ᴄʀᴜsʜ ʏᴏᴜ.
Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ sᴛɪʟʟ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ᴀʟʟ ᴏғ ɪᴛ. Dᴏᴇsɴ’ᴛ ɪᴛ sᴏᴜɴᴅ ʟᴏᴠᴇʟʏ ʙᴇʏᴏɴᴅ ʙᴇʟɪᴇғ?

I ᴡᴀɴᴛ ʜɪᴍ ᴛᴏ sᴜғғᴇʀ ᴀs I ʜᴀᴠᴇ sᴜғғᴇʀᴇᴅ. I ᴛʜɪɴᴋ I ᴄᴏᴜʟᴅ ғɪᴛ ᴛʜᴇ sᴋʏ ɪɴsɪᴅᴇ ᴛʜᴇ ʜᴏʟᴇ ʜᴇ ᴍᴀᴅᴇ ɪɴ ᴍᴇ.


╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
   ᴹᵃʸ ʸᵒᵘ ⁿᵒᵗ ʳᵉˢᵗ ᵃˢ ˡᵒⁿᵍ ᵃˢ ᴵ ᵃᵐ ˡᶦᵛᶦⁿᵍ.
                               ʸᵒᵘ ˢᵃᶦᵈ ᴵ ᵏᶦˡˡᵉᵈ ʸᵒᵘ — ʰᵃᵘⁿᵗ ᵐᵉ ᵗʰᵉⁿ.
                  ᵂʰᵉⁿ ᵉᵛᵉʳʸᵒⁿᵉ ᵏⁿᵒʷˢ ʸᵒᵘ'ʳᵉ ᵃ ᵐᵒⁿˢᵗᵉʳ,
                                                                                                   ʸᵒᵘ ⁿᵉᵉᵈⁿ'ᵗ ʷᵃˢᵗᵉ ᵗᶦᵐᵉ ᵈᵒᶦⁿᵍ ᵉᵛᵉʳʸ ᵐᵒⁿˢᵗʳᵒᵘˢ ᵗʰᶦⁿᵍ.


Am ridicat o spranceana la ce voia sa zica si am continuat sa tin acul in mana triumfator .Placerile mici in viata sunt importante ...Gen tinutul maini cu persoana draga sau desertul tau preferat sau cum el incerca din rasputeri sa nu tipe de durere in momentul de fata ,stiti voi,chestiile de genul asta .Dar totusi,considerand ca e un soldat se presupune ca ar trebui sa fie obisnuit cu durere dar nu cred ca e cazul .
Mi-am muscat buza ca sa nu fac niciun zgomot cand acesta ma trage dupa el .Pot sa spun ca nu am lasat niciodata frica sa ma controleze si in ultimul timp am fost la un pas deparatare de o moarte teribila-la drcau,inca sunt-deci nu pot sa spun ca ma speria atat de tare faptul ca urma sa fim omoriti de rebeli-sau mai rau,capturati-dar nici nu ma prea bucura.Am auzit povreste despre gruparile teroriste si ceea ce le fac prizonierilor lor e cu totul teribil .Nici nu vrea sa ma gandesc la asta acum .Sa spuneam doar ca Generalul Fedorov e doar un catelus foarte dragut pe landa ei .Da,sunt atat de rai .
Doar l-am urmat si stiam ca nu as fi putut protesta in niciun fel cand acesta ma impinge intr-o scobitura in pamant si se aseaza peste mine .Stiam ca asta s-ar putea sa fie sfarsitul pentru amandoi .Era atat de aproape...
Mi-am dat toata silinta sa nu ma panichez mai tare decat o facusem deja dar nu puteam controla asta .Oricat de mult imi doream ca el sa nu afle ca am claustrofobie deja frica ma cuprinsese cu totul .
Imi inchid ochii si incerc sa imi calmez respiratia .Simtam funia aceea in jurul gatului meu .Imi venea sa tip .Imi vene sa ma zbat si sa fug cat mai departe .nu am facut niciuna dintre lucrurile astea .In schimb mi-am pus mainile pe umerii sai si am strans cat de tare am putut in timp ce incercam sa ma calmez.
Simteam cum incepusem sa tremur si  nu era din cauza frigului .Simtream cum raman fara aer si faptul ca aveam gura acoperiata nu ajuta absolut de loc .In felul asta nu mai am mult si lesin .
Continuam sa tin ochii inchis in timp ce totul in jurul meu parea atat de confuz si dezorganizat .Ii simteam caldura deaspurta mea .Se simtea de parca mai aveam putin si ma sufocam de tot .
Si parca trecuse o eternitate de cand intr-un final ma eliberase .Imi aduc mama la gura incercand sa respir normal dar esuez lamentabil .Nici macar nu incerc sa ma ridic pe de pamant .Privesc cum mainile imi tremura in fata mea si nu pot sa le opresc nici cum .
-Ce ...il privesc confuz pentru cateva secunde .
Dupa aceea ma loveste realizarea...
-Merde*,  am murmurat .
Uitasem complet faptul ca era fusesem urmariti .Am impresia ca auzisem niste voci dar se simtea ca si cum totul facuse parte dintr-un vis .In panica mea uitasem motivul pentru care ajunsesem in situatia asta.
Ii arunc o privirea pentru a verifica daca si-a dat seama ca am claustrofobie .Asta ar fi rau .O consider cea mai mare slabiciune a mea .Ar putea sa ma tortureze folosind frica asta irationala pe care o am .Pentru moment o sa presupun ca  are impresia ca sunt speriat din cauza faptul ca fusesem urmariti...
Am dat din cap aprobator . Sa ii bandajez capul?N u sunt sigur ca era in stare sa fac asta,nu dupa faptul ca inca tremur din toate incheieturile dar as putea oricand sa dau vina pe frig .Se presupune ca nu sunt obisnuit cu temeraturi extreme,ceea ce este pe departe adevarat dar asta nu era motivul  pentru care tremuram .
Imi era rau,simteam ca mai aveam putin si vomit .Dar am ignorat senzatia si am luat badajele in maini.Am luat o gura mare de aer inainte a ii bandaja ii badaja rana .In mod normal as fi comenta la adresa sa ca i-ar sta foarte bine ca mumie in bandajele alea dar nu am spus nimic .Speram sa nu fie un semn prea evident ca nu sunt bine .Nu aveam incredere in vocea mea si nu eram sigur ca eram in stare sa formez propozitii intregi .
Cum dracu i-as putea spune sa imi dea funia aia jos fara sa recunosc ca am claustrofobie.Stiu sigur ca o sa am in curand alt atac pe panica si de data asta nu mai aveam un grup de terosriti pe care sa dau vina.
Pentru o secunda consideram sa il implor sa ii dea chestia aia jos si poate chiar as fi facut-o daca as fi crezut ca o sa aiba vreun efect asupra lui .
Doar calmeaza-te si pretinde ca totul e in regula .
Nu sunt in regula .Nu sunt in regula .Nu cred ca pot face asta.Simteam cum imi apar cateva lacrimi in ochii .Nu aveam obicei sa pland in timpul atacurilor de panica dar mai am doar atat de putin pana cand cedez .Si prin asta nu vreau sa spun ca o sa incep sa divulg informatii secrete...Doar inseamna ca nu as mai fi copmplet functional pana cand scap de frica asta .
-Te rog...Nu pot--sa respir .Ii simteam greutate in jurul gatului meu .Imi dadea impresia ca cineva are mainile in jurul gatului meu si incerca sa ma sufoce .

----------
*Rahat



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
ADAM FEDOROV
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
● ˑˑˑᶠᵒʳ ᵗʰᵉ ᵉᶰᵈ ᵒᶠ ᵃˡˡ ᵈᵃʸˢ  ●
    I punish them for pleasure  I punish you with pleasure
And pleasure some with pain And pleasure you with pain
⁽ᴺᵒᵗʰᶤᶰᵍ'ˢ ᶠᵃᶤʳ ᶤᶰ ˡᵒᵛᵉ ᵃᶰᵈ ʷᵃʳ⁾


‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗
ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ ᵈᵉᵃᵈ ᵒʳ ᵃˡᶤᵛᵉ
‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗



Într-un fel, nu îmi puteam da seama ce era în neregulă cu Eve. Ce dracu, scăpasem de idioți și el se agita după. Cel mai probabil, socoteam eu, ar fi un fel de teamă care apare abia după incident.
Oricum, nu aveam de ce să-mi bat eu capul cu tâmpenii de-astea, și-așa eu eram cel care trebuia să trăiască. Dar, dacă stau să-mi amintesc, și el trebuia să fie intact, ca nou. Până când aș fi putut să-l distrug din nou...
Mă uit puțin la fața lui și apoi îi arunc pansamentele în brațe. Chestia era că încă muream de durere și habar n-aveam cum de rezistasem atât sub presiune, dar adevărul era că o făcusem. De obicei, riscam și fugeam numaidecât, însă nu fusese doar viața mea în joc. Era vorba de... Îhh, "noi". Și cred că e printre cele mai modeste lucruri pe care le-am spus sau gândit vreodată.
Am închis ochii pentru a evita orice strigăt de durere sau murmur, deoarece știam că oamenii aceia ar putea fi încă în zonă. Sau nu, probabil că era doar spiritul meu de a-mi conserva forțele, un fel de gândire rațională.
Întotdeauna aveam parte de lucruri raționale, însă numai când vine vorba de tot ceea ce ține de frontul de luptă. Pe deasupra, mai eram creativ în alte subiecte, deci eram relativ puternic. Desigur.
Așteptând să îmi lege fruntea, mi-am deschis ochii deoarece îmi pierdeam răbdarea. Îmi venea să urlu la el să facă asta mai repede sau măcar să-mi dea mie să o fac. Până la urmă, trebuia să ne luăm tălpășița de aici, iar asta cu mult cap. Ăia sunt mulți; noi suntem doi. Și orice greșeală ne-ar putea aduce moartea.
Într-un mod ciudat, observasem cum câteva lacrimi se adună în colțul ochilor săi, iar abia după câteva secunde pusesem totul cap la cap... Tremura, abia putea vorbi și, pe deasupra, trebuia să mă mir că nu mă înjurase până acum. Apoi, până și vocea-i tremura, dar cu greu am înțeles ce era de vină.
Nu-mi spune, acum avea ceva psihicul său... După toate atrocitățile pe care i le făcusem, el avea un fel de criză de la o amărâtă de sfoară. Dar de ce? Doar nu era ca și cum aș fi putut trage de ea, nu putea fi atât de prost încât să nu conștientizeze acest lucru.
Până la urmă, era posibil să mă roage și altceva, însă nu prea avea ce. Nu îl rănisem, nu era drogat și nici nu putea să aibă răni dinainte. Cum se făcea că o simplă chestie îl speria atât de tare? Fobie?
- Stai nemișcat, nu se întâmplă nimic. Asta ca să mă asigur că nu leșină în timp ce încerc să-i dezleg funia. M-am târât mai aproape de el și am încercat să-i inspir încredere, în ciuda faptului că eu... Eh, numai încredere nu inspir de obicei.
Și da, aveam nevoie de el mai mult decât viu, nu voiam să-l car pe umăr. Cine știe unde ne făceam veacul și aveam nevoie de el. Nu mort, viu. Nu leșinat, foarte viu. Și aici prinde grad de comparație "viu", pentru că ar fi fost ideal să nu fim gătiți drept cină. De asemenea, poate ar fi făcut și el ceva bun, gen să găsească peștera aia de care spunea acum ceva timp.
Mi-am apropiat mâinile de gâtul lui, îndepărtând rapid funia aceea. Într-un fel, îmi părea rău că nu puteam să-l văd mai mult suferind, dar acela era unul dintre momentele în care amândoi eram oameni. Amândoi, aparent, trebuia să ne descurcăm și la naiba cu asta dar să și conviețuim. Nu știam care-i faza cu sfoara, abia mai târziu mi-am dat seama că ar putea fi o formă de claustrofobie.
Ciudat, eu nu înțelegeam ceva de bază. De ce ar avea claustrofobie dacă l-am dus de atâtea ori în sala unu? Nu erau geamuri, nu era lumină, nu era nimic. Recunosc, a fost un moment în care era drogat și nu avea cum să-și dea seama în ce cameră este, dar acum nu pricepeam.
Mai mult ca sigur, l-aș fi întrebat asta, însă nu prea aveam pe cine să întreb. Părea distrus, sărăcuțul... Chiar mi-era milă, da... Chiar îmi păsa de el și- nope, nici sarcastic nu sună bine astfel de fraze.



Ultima editare efectuata de catre Imakitten in Mier Aug 09, 2017 1:48 pm, editata de 1 ori

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
ᴵ ᵃᵐ ᵗᵒʳⁿ ᶦⁿ ᵗʷᵒ. ᵇᵘᵗ ᴵ ʷᶦˡˡ ᶜᵒⁿᑫᵘᵉʳ ᵐʸˢᵉˡᶠ.  
The truth is what I make it. I could set this world on fire and call it rain.

ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ᴘᴀɪɴ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀɴ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ, ᴀɴᴅ ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀ ᴅɪsʀᴇɢᴀʀᴅ ғᴏʀ ᴄᴏɴsᴇǫᴜᴇɴᴄᴇ.
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸


EVERETTE L. LIOLANCE
Yᴏᴜ’ʟʟ ᴀᴄʜᴇ. Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ɪᴛ. I ᴡɪʟʟ ᴄʀᴜsʜ ʏᴏᴜ.
Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ sᴛɪʟʟ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ᴀʟʟ ᴏғ ɪᴛ. Dᴏᴇsɴ’ᴛ ɪᴛ sᴏᴜɴᴅ ʟᴏᴠᴇʟʏ ʙᴇʏᴏɴᴅ ʙᴇʟɪᴇғ?

I ᴡᴀɴᴛ ʜɪᴍ ᴛᴏ sᴜғғᴇʀ ᴀs I ʜᴀᴠᴇ sᴜғғᴇʀᴇᴅ. I ᴛʜɪɴᴋ I ᴄᴏᴜʟᴅ ғɪᴛ ᴛʜᴇ sᴋʏ ɪɴsɪᴅᴇ ᴛʜᴇ ʜᴏʟᴇ ʜᴇ ᴍᴀᴅᴇ ɪɴ ᴍᴇ.


╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
   ᴹᵃʸ ʸᵒᵘ ⁿᵒᵗ ʳᵉˢᵗ ᵃˢ ˡᵒⁿᵍ ᵃˢ ᴵ ᵃᵐ ˡᶦᵛᶦⁿᵍ.
                               ʸᵒᵘ ˢᵃᶦᵈ ᴵ ᵏᶦˡˡᵉᵈ ʸᵒᵘ — ʰᵃᵘⁿᵗ ᵐᵉ ᵗʰᵉⁿ.
                  ᵂʰᵉⁿ ᵉᵛᵉʳʸᵒⁿᵉ ᵏⁿᵒʷˢ ʸᵒᵘ'ʳᵉ ᵃ ᵐᵒⁿˢᵗᵉʳ,
                                                                                                   ʸᵒᵘ ⁿᵉᵉᵈⁿ'ᵗ ʷᵃˢᵗᵉ ᵗᶦᵐᵉ ᵈᵒᶦⁿᵍ ᵉᵛᵉʳʸ ᵐᵒⁿˢᵗʳᵒᵘˢ ᵗʰᶦⁿᵍ.


Chestia in legatura cu claustrofobia este ca poate sa fie vindecata.Sau cel putin asta e ce psihologul meu spunea .
persoanele cu claustrofobie au o frica irationala de a nu se sufoca .Asta ii face sa fie speriati de spatii inchise din cauza fricii de a ramane fara aer .Dar prin tratament ar trbuie sa scapi de acesta frica .Deci nu imi mai e frica de spatii inchise cum merg la psiholog de la 17 ani .terapiua consta in a fi expus cat mai indelungat la spatii inchise si a te descurca cu frica per care o ai de ele .Si se pare ca mersese cum nu fusesem speriat ata de tare cat in celula aia sau in sala de tortura .Adica fusesem speriat la inceput .Dar sa pui o funie in jurul gatului meu?asta e cu totul alta poveste . In acelasi timp ma speriasem si cand incepuse sa ma traga de cravata . Sincer niciodata nu am considerat ca frica de sufocare o sa fie o problema ata de mare nu nu imi mai era frica de spatii inchise dar la dracu nu considerasem niciodata situatia in care ma aflu acum .
E-n regula .Tine-ti respiratia pentru cateva secunde si dupa inspira .Repeta .Ce altceva a mai spus psihologul sa fac cand am un atac de panica?La drcau daca imi mia amintesc .
Primul lucru pe care vreau sa il fac cand se apropi de mine este sa ma departez imediat dar in schimb stau nemiscat .Imi inchid ochii in timp ce acesta imi dezleaga funia aia nenorocita .
Imi inclestez punmii si incerc sa nu ma misc in acest timp .
E-n regula ,am impresia ca mi-a trecut atacul de panica .Nu ca nu as mai putea avea altul daca  mai simt in curand ca ma sufoc.
Respir usurat cand acersta termina de dezlegat funia .Imi aduc imediat mainile la gat pentru a verifica ca intr-adevar nu mai e acolo .Inca ii mai simt greutatea in jurul gatului meu .Chiar daca stiam ca nu mai e acolo .Dar totusiu ,dupa cum se simte gatul meu as putea sa imi fi ramas vanatai sau acum sunt dar eu paranoic .
-J'espère que vous ne vous attendez pas à vous remercier pour ça ...*am spus incet .Imi simteam gatul uscat .Sunasem ragusit ce spusesem.
In sfarsit il privesc .De fapt nu realizasem ca vorbisem in franceza -si nu intentionam sa o fac-decat dupa de spusesem fraza dar nu am de gand sa traduc pentru el .
El este cel care a pus chestia aia acolo in primul rand deci e vina lui .Sa nu se astepte la multumiri de la mine...
Cand am impresia ca mi-am recuperat la un nivel acceptabil vocea sunt:
-Ei bine asta a fost...putain**,nu imi mai amintesc cuvantul in engleza...ahmmm....couper le souffle***?La propriu. Cum dracu era cuvantul ala?Ma rog.Nu conteaza .Cu greu creierul meu e capabil sa mai vorbeasca in engleza dupa atacul ala de panica.Eh,s-ar putea sa nu fi inteles dar nu conteaza.
-Ar trebui sa ne miscam...
Da,mi-am amintit ca inca nu suntem nici pe departe in siguranta .Inca mai simteam ca si cum picioarele mele sunt facute din gelatina dar puteam sa merg .De fapt,nu aveam de ales .Trebuia sa merg .
Ii mai arunc o privire .Fusese lovit la cap dar nu pare sa aiba o comotie .nu ca ma ingrijoreaza sanatatea sa in vreun fel dar acum chiar am nevoie de el . Nu cred ca as reusi sa ma descurc de unul singur aici .Stiu da,sunt constient de faptul ca ma tine in viata doar pentru ca are nevoie de niste informatii de la mine .Si nu am uitat de faptul ca el este un general-sau asa se presupune,incep sa devin din ce in ce mai nesigur-si o sa fie trimise cateva patrule pe aici dupa el .Probabil si dupa mine dar din motive complet diferite .Deci trebuie sa ne indepartam cat de mult puteam de locul in care avusese loc ambuscada din motive de siguranta...si alte motive .Vedeti voi ,eu in niciun caz nu am Sindromul Stockholm deci nu imi face placere sa petrec timp ce el sau sa ma intorc la baza militara .
-Esti sigur ca esti bine?Nu te simti ametit sau ceva?Adica s-ar putea sa fie el amentit in mod normal dar nu la asta ma refeream .Ar putea ca loviturea la capn sa fi fost mai grava decat imi imaginasem la inceput...Cine stie.


________
*Sper ca nu te astepti sa iti multumesc pentru asta.
**Fuck
***Breathtaking=a ti se taia rasuflarea



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
ADAM FEDOROV
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
● ˑˑˑᶠᵒʳ ᵗʰᵉ ᵉᶰᵈ ᵒᶠ ᵃˡˡ ᵈᵃʸˢ  ●
    I punish them for pleasure  I punish you with pleasure
And pleasure some with pain And pleasure you with pain
⁽ᴺᵒᵗʰᶤᶰᵍ'ˢ ᶠᵃᶤʳ ᶤᶰ ˡᵒᵛᵉ ᵃᶰᵈ ʷᵃʳ⁾


‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗
ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ ᵈᵉᵃᵈ ᵒʳ ᵃˡᶤᵛᵉ
‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗



M-am uitat puțin aiurea la el din cauza a ceea ce îndrugase, realizând numaidecât că vorbise în franceză. Drăguț, din nou, înțelesesem câteva cuvinte aleatorii și anume "J'espere" și "remercier". Cu siguranță, spera să nu mă aștept să-mi mulțumească, și eu aș fi spus același lucru. În orice caz, acum totul era schimb pe schimb, dacă vrea să trăiască pe aici cu frica aia...
Îmi ridicasem sceptic una din sprâncene, dar lăsând-o la loc din cauza mici lovituri de deasupra ei. Desigur, era ceva mai sus, însă dacă făceam vreo expresie mai deocheată, îmi aminteam de ea. I-am mai aruncat o privire în timp ce vorbea de "experiența sa" destul de ciudată, părerea mea... Cel puțin era dubios să ai impresia că te sufoci având o sfoară în jurul gâtului. Și iată cum îmi vin glumele pe limbă.
- Deci tu nu poți purta chestii d-alea... Un moment... chockere, așa-i? spun zâmbind larg, în timp ce puneam pansamentul și sfoara în rucsac. Cine știe, poate mai aveam nevoie de ele, gen să mă spânzur, să-l fac pe Eve să se teamă de orice ține de sfori, lucruri de genul...
Totuși, eu nu înțelegeam de ce se aștepta să știu franceză. Nu e ca și cum nu aș ști îndeajuns cât să fac o conversație (și una destul de complexă), dar era vorba de faptul că n-ar trebui să afle așa ceva. Existau șanse oricât de mici să pot obține, astfel, niște informații de la el vorbindu-le în franceză, în speranța că eu nu știu. Oricum, nu știu cum aveam să aflu ceva aici, poate mai târziu. "Aici sau la pachet?", "Îl iau la pachet, mulțumesc, domnule!"
O discuție destul de bună la un restaurant, s-ar părea... Nu, sub nicio formă nu sunt canibal, însă parcă aș zice că vreau informațiile alea cu orice preț. Da, la pachet, poate vine și ceva bonus. Încep să cred că ar fi trebuit să mai capturez pe cineva din Franța, m-am ținut numai după un singur meniu și iată... Am ajuns astfel. E numai vina lui.
- Nu te aștepta să-ți știu rahatul ăla de limbă, ai putea să vorbești engleză așa cum fac și eu cu tine. Asta doar dacă nu vrei să înțeleg pe dos și să te dau canibalilor. Știa și el, știam și eu, puteam face oricând asta. Doar îi puneam sfoara aceea care-i vine foarte drăguț în jurul gâtului și Voilà!
Încă îmi plăcea să văd suferință, dacă nu aș fi fost eu cel îngrădit în acele momente, aș fi gustat din plin distrugerea micului inamic tăcut. Era și păcat, tăcuse atâta timp și nu mai putea rezista, chiar atunci să scap de el... Nu, n-ar fi fost corect. De aia trebuie să am grijă de el, ca apoi să-l pot distruge.
Deodată îmi amintisem ceva versuri dintr-o melodie veche, oricum, îndeajuns de veche încât să fie uitată de restul persoanelor. "I punish them for pleasure..." Atât de frumos, se aplică pentru moment. Îmi plăcuse să văd cum se sufocă și cum suferă, într-adevăr, eram un maniac căruia îi plăcea suferința. Și, mai mult, îmi plăcea să văd sânge, dar nu când era vorba de mine. În acel moment, era vorba numai de mine, pentru că dacă voiam un câștig, trebuia să joc murdar și să-l conving pe Eve să-mi dea informații...
În schimb, era prea târziu să schimb tactica și pionul atacat. Mult prea târziu, iar eu nici atunci nu-mi dădeam seama. Ce-i drept, știam că Everette conținea mai multe informații decât toți oamenii cu cap sec la un loc. Referitor la Franța, el era cel care avea totul.
Am dat din cap, știind și eu că trebuie să ne mișcăm. În sensul în care ne căutăm cel mai îndepărtat adăpost, dar să ajungem acolo cu viteza luminii, da, trebuia să ne mișcăm. M-am ridicat de pe jos și m-am scuturat de un praf invizibil - mai degrabă zăpadă - și m-am uitat în jur. Încă eram gânditor în legătură cu cei care ne-au atacat, poate mai erau prin zonă... Panicat? Nu, doar prevăzător și imprevizibil.
- Nu am nimic. Știi, acum sunt curios unde găsești tu acele peșteri de care vorbeai. Hmm, eu știu multe peșteri... De ce dracu am spus aia. Mă rog, de aici gândește tu.
Eram ceva gen: da, eu am gândit de-ajuns până acum. Nu era logic? Îl salvasem de la moarte, chiar și de la moarte printr-un atac de panică, dacă e posibilă moartea prin așa ceva. Și chiar ar fi fost, pentru că abia respira... Auzisem că el este destul de deștept, ar fi trebuit să se descurce să găsească un adăpost. Din păcate pentru el, trebuia ceva pentru amândoi.
- Încă ceva: în seara asta, eu vreau să dorm. Și n-am luat nici un cort magic, nici un covor deopotrivă, nici perne, nimic. Ai văzut și tu. Nu, nu-mi pasă dacă te folosesc ca saltea. YA ne trakhayus' s toboy.
Nici nu mai realizasem că spusesem ultima parte în rusă, dar tot mi-era util. Puteam să testez dacă înțelege ceva.

---------------

YA ne trakhayus' s toboy (Я не трахаюсь с тобой) - Echivalentul lui "I don't give a fuck about you" din engleză; Nu-mi pasă de tine

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
ᴵ ᵃᵐ ᵗᵒʳⁿ ᶦⁿ ᵗʷᵒ. ᵇᵘᵗ ᴵ ʷᶦˡˡ ᶜᵒⁿᑫᵘᵉʳ ᵐʸˢᵉˡᶠ.  
The truth is what I make it. I could set this world on fire and call it rain.

ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ᴘᴀɪɴ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀɴ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ, ᴀɴᴅ ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀ ᴅɪsʀᴇɢᴀʀᴅ ғᴏʀ ᴄᴏɴsᴇǫᴜᴇɴᴄᴇ.
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸


EVERETTE L. LIOLANCE
Yᴏᴜ’ʟʟ ᴀᴄʜᴇ. Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ɪᴛ. I ᴡɪʟʟ ᴄʀᴜsʜ ʏᴏᴜ.
Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ sᴛɪʟʟ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ᴀʟʟ ᴏғ ɪᴛ. Dᴏᴇsɴ’ᴛ ɪᴛ sᴏᴜɴᴅ ʟᴏᴠᴇʟʏ ʙᴇʏᴏɴᴅ ʙᴇʟɪᴇғ?

I ᴡᴀɴᴛ ʜɪᴍ ᴛᴏ sᴜғғᴇʀ ᴀs I ʜᴀᴠᴇ sᴜғғᴇʀᴇᴅ. I ᴛʜɪɴᴋ I ᴄᴏᴜʟᴅ ғɪᴛ ᴛʜᴇ sᴋʏ ɪɴsɪᴅᴇ ᴛʜᴇ ʜᴏʟᴇ ʜᴇ ᴍᴀᴅᴇ ɪɴ ᴍᴇ.


╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
   ᴹᵃʸ ʸᵒᵘ ⁿᵒᵗ ʳᵉˢᵗ ᵃˢ ˡᵒⁿᵍ ᵃˢ ᴵ ᵃᵐ ˡᶦᵛᶦⁿᵍ.
                               ʸᵒᵘ ˢᵃᶦᵈ ᴵ ᵏᶦˡˡᵉᵈ ʸᵒᵘ — ʰᵃᵘⁿᵗ ᵐᵉ ᵗʰᵉⁿ.
                  ᵂʰᵉⁿ ᵉᵛᵉʳʸᵒⁿᵉ ᵏⁿᵒʷˢ ʸᵒᵘ'ʳᵉ ᵃ ᵐᵒⁿˢᵗᵉʳ,
                                                                                                   ʸᵒᵘ ⁿᵉᵉᵈⁿ'ᵗ ʷᵃˢᵗᵉ ᵗᶦᵐᵉ ᵈᵒᶦⁿᵍ ᵉᵛᵉʳʸ ᵐᵒⁿˢᵗʳᵒᵘˢ ᵗʰᶦⁿᵍ.



Ii arunc o privire .Chockere?Serios?
-De ce as purta chockere?Ma crezi o prostituata sau ceva?Ma intorc spre el si imi ridic mana in sus.Stii ceva,nu raspunde .Nu vrea sa stiu .
Amuzant .Foarte amuzant . Si nu ,nu purtam nici chockere si nu suportam sa port niciun fel de cravate .
-Canibali?Imi ridic o spranceana.Nu sunt canibali in Rusia .Doar daca nu cumva devii tu mult prea disperat ,desigur.
Nu vorbeam serios.Nu ma asteptam sa inmcepe sa mancance parti din mine daca cumva nu gasim nbici un fel de mancare dar nu ai niciodata de unde sa stii .Unii oameni ar face lucruri disperate pentru a supravietui si nu il cunosc indeajuns de bine sa stiu daca ar recurge la astfel de lucuri .si chiar nu mi-as dori nici sa aflu .
"De aici gândește tu."Pai si tot inainte de asta tot doar eu gandeam dar m-am decis sa nu o spun cu voce tare .Hai sa nu il oblig sa faca ceva atat de greu si complicat pentru el cum este ganditul .
Da,pesteri ...Chestia este ...Eu stiu ca extista o multime de pesteri in Alphi .In toata Europa ,de fapt dar nu stiu nimic despre pesteri in Rusia .Ar putea fi ,ar putea sa nu fie .Si hai sa nu trecem cu vederea de faptul ca eu singurele dati cand chiar am fost la munte a fost in vacante si ,desigur,ma aflam intr-o cabina sau un hotel .Dar el este soldat .Ar fi trebuit sa se descurce in natura .Se presupune ca a fost antrenat in mijlocul muntilor .Sau doar asa am crezut eu .Se pare ca i-am supraapreciat-daca macar era posibil-inteligenta si folosinta sa .
Ok .Nu avem nicio idee pe unde sa mergem si am putea la fel de bine muri din foarte multe motive .
L-am ascultat fara sa il intrerup si doar am ridicat o spranceana la propozitia in rusa si doar am scutuat din cap .Daca m-am prefacut pana acum ca nu inteleg rusa as putea bla fel de bine sa continui sa o fac .Oricum am impresia ca eu stiu mai bine rusa decat stie el franceza .M-am intors cu totul pra el .Ar trebui sa ne miscam .Ar trebui sa cautam ceva in care sa stam dar voiam doar ca ma asigur ca intelege situatia in care ne aflam.
-Asculta .Din acest moment vietile nostre sunt un joc de ruleta ruseasca .Am putea sa supravietuim noaptea asta .Am putea sa nu o facem .Am putea fi gasiti si omorati de catre teroristi. .Am putea sa gasim o pestera .Sau nu .Nu avem apa,nu avem mancare ,nu avem nicio arma.Nu avem nimic .Suntem atat de aproape de morte .Mai apropae ca niciodata .De acum totul e un joc de noroc si suntem cu totul in dezavantaj .Trebuie sa lucram impreuna .Trebuie sa impartim totul ,intelegi?Nu poti sa ma mai torturezi .Fara alte amenintari .Fara futut prin jur .Suntem in asta impreuna .Supravietuirea noastra depinde de cat de bine ne descurcam sa colaboram .
Ma intorc si incep sa merg .Nu stiam unde ma duc sau unde ar trebui sa ajung .Nu suntem chiar in toiul iernii dar este destula zapada prin jur .
-Cel putin aveam o harta sau ceva?
Da,o harta.Chestii din alea vechi facute din hartie pe care sunt desenati munti .Nu stiu daca se mai folosesc in Rusia .In europa preferam, hartile electronice dar nu am vazut nimic de genul in rucsacul ala .Cine stie,poate o sa avem putin noroc?Putin probabil .



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
ADAM FEDOROV
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
● ˑˑˑᶠᵒʳ ᵗʰᵉ ᵉᶰᵈ ᵒᶠ ᵃˡˡ ᵈᵃʸˢ  ●
    I punish them for pleasure  I punish you with pleasure
And pleasure some with pain And pleasure you with pain
⁽ᴺᵒᵗʰᶤᶰᵍ'ˢ ᶠᵃᶤʳ ᶤᶰ ˡᵒᵛᵉ ᵃᶰᵈ ʷᵃʳ⁾


‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗
ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ ᵈᵉᵃᵈ ᵒʳ ᵃˡᶤᵛᵉ
‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗



Am continuat să mă mut de pe un picior pe altul, ignorând în totalitate faptul că se lăsase mai răcoare decât era comfortabil. Gen da, unii oameni ar fi spus că la 20°C ești în zona de comfort, eu trebuia să mă obișnuiesc cu temperatura medie la 0. Acum se vede cât de pesimist eram în acel moment și cât de puțin speram la căldură...
Eram sigur că nu avea cum să se gândească la vreo "peșteră", nici eu nu știam zona în care ne aflăm. În plus, consideram că cer prea multe de la un guvernator, doar ce ar putea ști el? În afară de acte și birouri nu cred că a văzut mare lucru... Eu măcar vedeam hărți virtuale, nu?
Ascultasem cu atenție monologul său care exprima clar gravitatea situației în care ne aflam. Și totuși, în mintea mea încă tindeam să cred că mie nu mi s-ar putea întâmpla vreo atrocitate. Un gând prea puțin realistic, dacă îl evidențiezi... Dar pe lângă el, mai erau instinctele. Nu știam ceea ce spusese, simțeam. În mod normal, l-aș fi aruncat numaidecât în față sau chiar aș fi fugit, însă la dracu, trebuia să ne sprijinim reciproc. Măcar de la sarcasm nu o să mă îndepărtez...
- Sunt conștient de asta. De aceea, trebuie să am garanția că n-o să dai bir cu fugiții cu prima ocazie. Prea puțin probabil. Știi, n-o să stau numai să-ți salvez fundul, nu sunt amator de așa ceva.
Îmi plăcuse referința făcută drept "ruletă rusească", într-adevăr, avea dreptate. Ironia mare, în cazul meu, era faptul că jucasem odată ruleta, fiind strict obligat de... Prea multe detalii nesemnificative. În fine, sinele meu zâmbise.
Am rămas pe loc, uitându-mă cum se apucă să meargă deja înainte. Așteptasem câteva secunde, ca mai apoi să-l prind slab de umăr și să-l opresc. Nu puteam merge în mod aleatoriu, nu când erau atâtea pericole. Trebuia să trăim ca Bear Grylls, doar că versiunea aia în care mănânci păianjenul și mori. De data asta, să ne alegem păianjenii, vă rog.
- Atunci hai să gândim. Nu garantez că am chestiile alea de acum un secol, dar este posibil să le fi trecut cu vederea. Am început să merg pe lângă el, scotocind în rucsac cu atenție. Ca să facem rost de mâncare, trebuie să fim fie într-o peșteră, fie aproape de un râu. Știi, pești, apă fiartă, lucruri care se târăsc, perfect. Dar, de asemenea, există șanse destul de mari să fie populație. Deci trebuie să ajungem în locuri cât mai inaccesibile, iar treptat să ajungem la populație.
Mai bine stăteam într-un buncăr la momentul accidentului. În acele momente în care probabilitatea să mor era mai mare decât cea de a trăi, mă trezisem la realitate. Asta într-o oarecare măsură, căci doar voiam să nu mă fi încumetat cu acest guvernant. Era mai simplu să fi luat pe cineva slab, ar fi cedat din prima, aflam informațiile și nici nu mai pupa Franța să ne atace. Erau ca și morți, într-un scenariu alternativ. Greșeala era a mea în asta, susțin cu fermitate.
Am tras aer în piept în timp ce scot din rucsac o pânză mototolită. Putea la fel de bine să fie un manuscris - fix aia mi-era util atunci, chestii antice -, dar mă rugam să fie o amărâtă de hartă. Locurile nu se puteau schimba prea mult, decât defrișări, alunecări de teren, așezări umane... No, shit, totul s-ar fi schimbat în decursul anilor.
Având o expresie facială nu tocmai optimistă, i-am tras mâna lui Eve, punându-i mica descoperire în mână. Îmi făcusem un obicei să las suspansul să-mi crească, în plus, măcar atunci să aibă și el "lumea" în mâini. Menționez că era o loterie ce nu ținea de noroc.
- Dacă aia nu e hartă, nu e bine. Dacă este, tot nu e bine. Știi, sunt cam învechite hărțile, cu siguranță nu mai coincid cu ceea ce este acum. Nu cred că fix parcela asta de pământ ar putea fi anacronică numai ca să coincidă cu harta noastră.
În momentul de față, mă simțeam terminat. Ca și terminat, mai precis, încă nu eram terminat. Însă atârnam de-un fir de ață, stăteam pe muchie de cuțit, eram aproape de culme. Despicând firul în patru, ajungem la concluzia că nu prea aveam unde merge, decât să o facem în mod aleatoriu, iar asta cât mai departe de grupulețele de oameni de aici. Nu știam exact cum să le numesc, așa că aș fi zis că sunt alte muște.
Într-un mod ciudat, nu-mi dădeam seama dacă acum era timpul să am încredere în el sau niciodată. Încredere completă nu aș fi avut în niciun caz, dar cred că era necesar să afle anumite lucruri. Nu avea cum să facă vreo greșeală, atât timp cât eu nu-l atacam și-i scoteam fundul din orice încurcătură.
- Vezi rucsacul ăsta? O să ne fie util.
Atâta tot. Nu aveam ce să-i zic mai mult, și-ar fi luat-o în cap după aceea. Dacă venea vorba să folosim ceea ce e în el, mă ocupam doar eu. Dar dacă rămâneam eu fără ghiozdan, putea să mă ajute... Da, sigur. Acum ar fi util un râs isteric, cineva care râde de mine s-ar încadra perfect. Așa ajunsesem, aparent.
Rucsacul nu era magic și nu era nimic mai mult decât un rucsac. Aveam, în schimb, un briceag într-un fel de buzunar la fundul acestuia. Invenție rusească, presupun. Oricum, puteam să folosesc scuza că am omorât animale (pentru că asta urma să fac după ce ne stabileam o locație) folosind metoda tradițională: piatra ascuțită.
De asemenea, ar fi fost drăguț dacă, aruncând o piatră, nimeream capul unui animal și-l omoram. Lucrurile nu stăteau astfel, motivul principal ar fi faptul că era iarnă și tot pe bază de instinct acționau. Fără legătură cu subiectele anterioare, simțeam nevoia să fac o oarecare paranteză ironică.
- Dacă există peșteri pe harta aceea, va fi la semne convenționale. În rest, în cazul în care localizezi vreun "X" sau orice reper proemninent, ne îndepărtăm cât mai rapid, mergem în direcția opusă, dacă e posibil. Asta dacă e hartă, încă trag la sorți cu mintea mea.
Probabil încă eram pe ciuperci dacă spuneam totul atât de sigur. Nu, nici eu nu eram sigur pe mine de această dată, dar nu zic că nu aveam dreptate. Puteam gândi mai mult de atât, însă dădusem deja o bună parte de gândire deoparte cu pesimismul interior. De vină era propria conștiință, mă trăgea înapoi din a acționa altfel. Nu se știe cum ar fi mai bine.
Într-un fel, ar fi trebuit să fiu mai ceva decât refugiații. Să țin un jurnal, să am la zi totul. Cel puțin asta m-ar îndemna o latură de-a mea să fac. Neg faptul că mi-era frică, doar latura aceea era indusă în eroare de circumstanțele respective. Nimic altceva care să fie descris astfel. Pentru că, în definitiv, nu mi-era teamă să acționez, dar eram încolțit de împrejurări. Într-un fel, parcă zisesem și ceva bun, știam că nu trebuie să ajungem în locuri obișnuite, populate.

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
ᴵ ᵃᵐ ᵗᵒʳⁿ ᶦⁿ ᵗʷᵒ. ᵇᵘᵗ ᴵ ʷᶦˡˡ ᶜᵒⁿᑫᵘᵉʳ ᵐʸˢᵉˡᶠ.  
The truth is what I make it. I could set this world on fire and call it rain.

ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ᴘᴀɪɴ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀɴ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ, ᴀɴᴅ ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀ ᴅɪsʀᴇɢᴀʀᴅ ғᴏʀ ᴄᴏɴsᴇǫᴜᴇɴᴄᴇ.
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸


EVERETTE L. LIOLANCE
Yᴏᴜ’ʟʟ ᴀᴄʜᴇ. Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ɪᴛ. I ᴡɪʟʟ ᴄʀᴜsʜ ʏᴏᴜ.
Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ sᴛɪʟʟ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ᴀʟʟ ᴏғ ɪᴛ. Dᴏᴇsɴ’ᴛ ɪᴛ sᴏᴜɴᴅ ʟᴏᴠᴇʟʏ ʙᴇʏᴏɴᴅ ʙᴇʟɪᴇғ?

I ᴡᴀɴᴛ ʜɪᴍ ᴛᴏ sᴜғғᴇʀ ᴀs I ʜᴀᴠᴇ sᴜғғᴇʀᴇᴅ. I ᴛʜɪɴᴋ I ᴄᴏᴜʟᴅ ғɪᴛ ᴛʜᴇ sᴋʏ ɪɴsɪᴅᴇ ᴛʜᴇ ʜᴏʟᴇ ʜᴇ ᴍᴀᴅᴇ ɪɴ ᴍᴇ.


╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
   ᴹᵃʸ ʸᵒᵘ ⁿᵒᵗ ʳᵉˢᵗ ᵃˢ ˡᵒⁿᵍ ᵃˢ ᴵ ᵃᵐ ˡᶦᵛᶦⁿᵍ.
                               ʸᵒᵘ ˢᵃᶦᵈ ᴵ ᵏᶦˡˡᵉᵈ ʸᵒᵘ — ʰᵃᵘⁿᵗ ᵐᵉ ᵗʰᵉⁿ.
                  ᵂʰᵉⁿ ᵉᵛᵉʳʸᵒⁿᵉ ᵏⁿᵒʷˢ ʸᵒᵘ'ʳᵉ ᵃ ᵐᵒⁿˢᵗᵉʳ,
                                                                                                   ʸᵒᵘ ⁿᵉᵉᵈⁿ'ᵗ ʷᵃˢᵗᵉ ᵗᶦᵐᵉ ᵈᵒᶦⁿᵍ ᵉᵛᵉʳʸ ᵐᵒⁿˢᵗʳᵒᵘˢ ᵗʰᶦⁿᵍ.



Vrea sa aiba garantia ca nu o sa fug?Desigur,doar el s-a comportat atat de grijuliu si dragut cu mine.Cum ar putea sa imi treaca prin cap sa vreau sa fug de el?Nu,nu as face niciodata asta...La drcau,nu .De parca chiar imi face placere sa fiu torturat .
-Ma aflu int-o tara straina si nu cunosc limba .Nu am niciun fel de acte si ...sa spun ca felul in care arat ma face usor de recunoscut .Daca as incerca sa fug as putea sa fiu gasit de autoritatile rusesti fara prea mult efort .
Nu era neaparat adevarat .Custeam destul de bine limba si as fi reusit eu sa ies din tara asta la toate conexiunile pe care le am .Pana la urma se presupune ca sunt o persoana importanta .M-as fi descurcat eu cumva dar desigur ca nu am recunosct asta .Mai  bine sa ii dau un sens fals de certitudine.De parca nu as pleca imediat ce pot . Doar iubesc sa fiu tortuat de el,nu?
-Da,ok,inteleg .M-ai salvat o singura data .Si m-ai torturat de mult mai multe ori .Nu te teme,nu erai pe lista mea  de persoane pe care trebuie sa le medaliez pentru fapte eroice.
Ma opresc cand acesta ma atinge si doar il privesc pentru cateva secunde . Nici nu are vreo idee cat de mult pot sa il urasc .pentru tot ce mi-am facut .Da ar putea sa fie si mai rau presupun .Circumstantele ne obliga sa colaboram .
Da mersi foarte mult ,Captain Obvious.Esti de mare ajutor .
-Presupun ca iti place destul de mult sa semnalezi lucruri deja evidente .Sau poate doar ii place cum suna vocea lui forte mult .Asta ar explica multe .
Pe parca nu stiam si eu de ce aveam nevoie sa supravietuim .Doar il privesc in timp ce cauta prin rucsac .Sper pentru ce e mai bine .Ar putea gasi o harta .Sau nu .Cine stie .De abia avem ceva folositor acolo.
Pentru cateva secunde doar m-am uitat la chestia din mana mea .Dupa greutate as spune ca ar putea fi o harta .Doar am deschis-o imediat fara nicio curtezie .Am putea fi mortidaca asta nu e o harta buna ...daca nu mai e actuala sau mai stiu eu ce .
Doar am deschis-o si in fata mea imi apare o mapa a acete zone .Puteam spune ca era veche .Nu scria niciun an pe ea dar puteam realiza dupa miros .
-Sa vedem...
Trebuie sa ne dam seama de locul in care ne aflam pe harta. Stiu deja locul exact unde este baza militara din care venim .Cum stiu asta?Doar a spun ca am  memorie foarte buna .Dar nu am de gand sa recunos cu voce tare .Stiam locul unde se alfa baza militara ...Asta ar putea sa ii dea un indiciu in legatura cu atacul asupra acesteia .Doar sunt atatea baze militare de-a lunul granitelor .Ar fi fost o coincidenta prea mare sa fi atacat tocmai baza militara in care ma aflam eu.Nu daca nu fusesem eu imlplicat cumva .Dar el nu trebuie sa stie asta .Inca ma mai doare spatele de ultima data cand s-a enervat pe mine .Da,e mai bine asa.
-Deci suntem aici,spun in timp ce arat pe un punct pe harta .Sau cel putin undeva in zona asta .
Continua sa studiez harta mai detaliat .nu ,nu este nicio pestera marcata pe harta .Asta inseamna ca nu extista pesteri sau nimeni nu s-a gandit sa se duca sa le caute .
Cred ca vad ceva .
-Aici ,arat spre un anumit punct de harta .Este o cabana .Ar putea fi parasita .Ar putea fi locuita.Ar putea fi locuita de rebeli .
Pare a fi la o jumatate de zi de mers de aici .Merita sa incercam sa ne ducem acolo .Doar daca nu cumva nu vrem sa murm de hipotermie,desigur...
Este o singura cabana in mijlocul muntilor .Sunt sanse sa nu fie locuita .nu putem sta pentru mul timp aici ,oricum .trebuie sa ne miscam .Asta e cea mai buna sansa pe care o avem acum .
Ar trebui sa ne acoperim urmele .Ar trebui sa o sugerez sa o facem daca nu vrem sa fim urmariti.Dar pentru asta ar fi necesar timp in plus si trebuie sa ne asiguram ca ajungem acolo inainte de a incepe sa se intunece .Nici nu vreau sa ma gandesc ce o sa facem daca cabana o sa fie locuita sau doar...inexistenta .



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
ADAM FEDOROV
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
● ˑˑˑᶠᵒʳ ᵗʰᵉ ᵉᶰᵈ ᵒᶠ ᵃˡˡ ᵈᵃʸˢ  ●
    I punish them for pleasure  I punish you with pleasure
And pleasure some with pain And pleasure you with pain
⁽ᴺᵒᵗʰᶤᶰᵍ'ˢ ᶠᵃᶤʳ ᶤᶰ ˡᵒᵛᵉ ᵃᶰᵈ ʷᵃʳ⁾


‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗
ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ ᵈᵉᵃᵈ ᵒʳ ᵃˡᶤᵛᵉ
‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗



Da, voiam garanția că nu o să fugă. Cu siguranță, avea să încerce vreo șmecherie, dar nu acum. Pot pocni din degete și se întoarce toată Rusia cu fundul în sus... Bine, puteam, la modul că eram lipsit de puteri într-o nenorocită de pădure.
Am văzut păduri mai plăcute de atât, da. Știți, sunt pădurile amazoniene care au tot felul de chestii tropicale, unde vin niște domnișoare cu câte un păhărel cu umbreluță. Te prăjești de cald pe acolo, vin ele cu ditamai frunza. Dacă ți-e frig, te încălzești oricum. Nu e problemă, dar acum e iarnă, e al dracului de frig și eu stau afară.
De obicei, îmi plăcea să privesc pe geam iarna, din casă. Să beau o fiertură și imediat să mă încing mai tare. Nu, au trecut vremurile alea, mă mâncase pe mine undeva să vin cu Eve. Trebuia să se ocupe altcineva, ca să pot da vina pe ei. Și-așa, e vina lor.
Adevărul e că dacă îl lăsam pe Eve pe mâna idioților, automat s-ar fi întâmplat asta. Nu mi-aș fi putut permite să moară sau, mai rău, să scape, avea informații cam multe și într-un interval scurt de timp. Dacă nu apăreau francezii aiurea, fix ca Vodă-n lobodă, rămâneam acolo și pace. Poate până în momentul de față aveam toate informațiile necesare.
Mi-am dat ochii peste cap atunci când a început să o facă pe deșteptul deși nu ajuta cu nimic. Ce naiba, parcă trebuia să "colaborăm". Nu cred că ar putea să-mi citească mintea ca să știe ce e de făcut. El fie nu înțelege ceea ce înseamnă conceptul de supraviețuire în doi, fie o face pe prostul. Sau pe deșteptul. Oricum, numai "prost" l-ar putea descrie acum.
- Da, păi, știi... Cam trebuie să ne descurcăm "împreună". De unde dracu să ghicesc în stele și să aflu ce gândești tu că ar trebui să facem? Pff, și eu care credeam că eu sunt cel care nu înțelege ce e de făcut.
Am așteptat să deschidă presupusa hartă și m-am uitat puțin împrejur, în căutare de orice indicii. Din fericire sau din păcate, unul din copacii mai îndepărtați era marcat cu albastru, ceea ce însemna că trebuia tăiat. Localnicii nu fac inscripții pe aici, doar un pădurar. Dacă e pădurar, are pădurea lui, e și drum forestier. Și dacă am ajunge în partea opusă, am avea șanse să trăim.
În orice caz, mi-am aruncat privirea peste umărul lui și am constatat imediat că era o hartă. Destul de ușor de ghicit unde eram, orientându-mă după drumul parcurs până acum. Mă orientasem și după mușchii de pe copaci, ca să ajungem undeva cât mai departe de accident. Deci, am fi avut câteva șanse să ajungem la baza anterioară. Nu de alta, dar până la următoarea e un drum mai lung, sunt neînarmat - făcând abstracție de acel cuțit -.
Îi urmăresc degetul și dau din cap aprobator, pentru că avea dreptate în acel moment. În scurt timp, am putut observa un punct de pe hartă, dar Eve mi-o luă înainte. Da, bine, deșteptule, știu să citesc o hartă. Nici nu-ți dai seama cum.
- Cu siguranță este posibil să fie rebeli. Îmi dreg vocea; reformulare. Este posibil să fie locuită de rebeli.
Am tras aer în plămâni mai ceva decât atunci când prizez și mă uit în sus. Ei bine, nori. Deci erau două motive, unul bun și altul prost. Cel bun ar fi că era probabil să ningă - ne-ar acoperi urmele, dar ne-ar acoperi și pe noi -, iar cel rău... Da, se întunecă mai devreme.
- Nimbostratus. Așteptăm precipitații. Temperatura scade sub 0 grade celsius, deci va fi ninsoare. Pe scurt, nu avem probleme cu pașii.
Deci da, avem nevoie de adăpost, iar cabana aceea e singura soluție. Nu riscăm, nu câștigăm. Ideea era să îl conving cât mai ușor că mergem acolo neînarmați, ceea ce pare deja destul de clar. Nu cred că avea nevoie să știe de acel cuțit.
- Nori ăștia vor aduce cât de curând și o furtună. În general, precipitații, dar nu avem noi noroc numai de atât. Chiar ar fi cazul să mergem acolo. Revin cu privirea la zăpada albă. Dacă te gândești un pic, harta e de peste 30 de ani, cu siguranță. Hărțile holografice s-au inventat de curând. Nu de alta, dar modelul A-021, printre primele făcute (și aflate în mâna mea) a fost inventat în 2031. Dă-mi harta.
Nu era ca și cum i-o cerusem sau ceva, am luat-o pur și simplu din mâna lui și m-am orientat cât mai bine. Știam unde e nordul, așa că am luat-o la pas, uitându-mă din când în când împrejur.

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
ᴵ ᵃᵐ ᵗᵒʳⁿ ᶦⁿ ᵗʷᵒ. ᵇᵘᵗ ᴵ ʷᶦˡˡ ᶜᵒⁿᑫᵘᵉʳ ᵐʸˢᵉˡᶠ.  
The truth is what I make it. I could set this world on fire and call it rain.

ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ᴘᴀɪɴ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀɴ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ, ᴀɴᴅ ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀ ᴅɪsʀᴇɢᴀʀᴅ ғᴏʀ ᴄᴏɴsᴇǫᴜᴇɴᴄᴇ.
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸


EVERETTE L. LIOLANCE
Yᴏᴜ’ʟʟ ᴀᴄʜᴇ. Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ɪᴛ. I ᴡɪʟʟ ᴄʀᴜsʜ ʏᴏᴜ.
Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ sᴛɪʟʟ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ᴀʟʟ ᴏғ ɪᴛ. Dᴏᴇsɴ’ᴛ ɪᴛ sᴏᴜɴᴅ ʟᴏᴠᴇʟʏ ʙᴇʏᴏɴᴅ ʙᴇʟɪᴇғ?

I ᴡᴀɴᴛ ʜɪᴍ ᴛᴏ sᴜғғᴇʀ ᴀs I ʜᴀᴠᴇ sᴜғғᴇʀᴇᴅ. I ᴛʜɪɴᴋ I ᴄᴏᴜʟᴅ ғɪᴛ ᴛʜᴇ sᴋʏ ɪɴsɪᴅᴇ ᴛʜᴇ ʜᴏʟᴇ ʜᴇ ᴍᴀᴅᴇ ɪɴ ᴍᴇ.


╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
   ᴹᵃʸ ʸᵒᵘ ⁿᵒᵗ ʳᵉˢᵗ ᵃˢ ˡᵒⁿᵍ ᵃˢ ᴵ ᵃᵐ ˡᶦᵛᶦⁿᵍ.
                               ʸᵒᵘ ˢᵃᶦᵈ ᴵ ᵏᶦˡˡᵉᵈ ʸᵒᵘ — ʰᵃᵘⁿᵗ ᵐᵉ ᵗʰᵉⁿ.
                  ᵂʰᵉⁿ ᵉᵛᵉʳʸᵒⁿᵉ ᵏⁿᵒʷˢ ʸᵒᵘ'ʳᵉ ᵃ ᵐᵒⁿˢᵗᵉʳ,
                                                                                                   ʸᵒᵘ ⁿᵉᵉᵈⁿ'ᵗ ʷᵃˢᵗᵉ ᵗᶦᵐᵉ ᵈᵒᶦⁿᵍ ᵉᵛᵉʳʸ ᵐᵒⁿˢᵗʳᵒᵘˢ ᵗʰᶦⁿᵍ.



Imi ridic o spranceana la el .Da,ar putea fi rebeli .Totusi asta ar cam fi singura sansa de supravietuire doar daca nu se impiedica el de ceva si gasim un buncar militar secret construit pentru ierni nucleare si bombe .Plauzibila situatia.Scutur din cap .Juvite de par imi cad pe fata .Le ignor .
-E singura sansa pe care o avem, totusi.
Arunc o privire la cer si realizez ca are dreptate .Uh huh .Da,nu arata bine deloc .
-Jur ca urasc coltul asta de iad inghetat pe care unii il numesc "tara".Si ce mai tara mai si este .
Aha ,multumesc pestru mica lectie de istorie ,Generale i-know-absofukinglutely-everything .
Din pacate imi luase harta inainte sa apuc sa spun sau sa reactionez intr-un fel .Partea buna este ca retinusem majoritatea locurilor si detalile importante .Una dintre calilatile mele-nu ca ar fi sa ma laud(pana la urma sunt de-a dreptul exeptional, mai ceva ca alta persoana prezenta in acesta padure in momentul de fata .*tuse*cretin*tuse*sper sa moara in chinuri teribile*tuse*)-este faptul ca am o memorie destul de buna .Imi amitesc si retin lucruri destul de usor .Asta e unul dintre lucrurile pe care ar fi bine sa nu le afle" companionul meu" . Harta este invechita ce-i drept dar e mai bine decat nimic .
Imi iau o grimasa ganditoare si ma prefac ca meditez la spusele lui .Pe dracu .Am putea sa murim . Chestia este ca nu (mai) sunt asa de speriat .Pentru ca eu deja aveam impresia ca am sa mor de ceva timp .
Il urmez pentru cativa pasi mergand in spatele lui . Ma opresc dintr-o data din mers .
-Stii,am auzit ca moarte prin hipotermie nu e atat de rea,de fapt .Este usoara si fara durere .Nu cum este tortura .
Adevarul este ca nu vreau sa mor .Desigur .Dar daca ma intorc-cumva -cu el la baza o sa ma astepte o soarta mult prea rea .Ce optiuni am ,totusi?Acum cel putin nu sunt inchis intre patru peretii si torturat pana cand corpul meu nu o sa mai aiba loc de alte cicatrici . Daca ar fi sa aleg dintre moarte prin tortura si moarte prin congelare ,ei bine....Dar acum speranta moare ultima .
Am impresia ca imi supraapreciez valoarea .Sunt destul de importanat din punct de vedere militar si politic dar as putea cauza mai multe pagube decat sa ajut la "cauza".Dar daca el se hotaraste acum ca e mai bime sa ma omoare decat sa se mai chinuie cu mine...Acum doar pariez pe rabdarea si ambitia sa.Doua lucruri de care nu sunt sigur si care ar putea la fel de bine sa fie spalate de frig ,nervi si stres.
Chestia este ....nu are cum sa ma care prin jur .E o distanta mult prea mare si terenul nu este bun .Trebuie sa merg .Dar daca nu vreau?Acum joc un joc destul de periculos .Ma joc cu moartea si ea castiga mereu intr-un final .Nu trebuie sa las asta sa fie finalul .
-Crezi ca am de gand sa schimb o celula pentru alta ?
Imi auduc mainile la piep si mi le incovoi in jurul meu .Da,era frig ca dracu si eu nu eram obisnuit cu temperaturile astea .O sa las asta sa imi opresca incapatanarea?Niciodata .Supravietuirea mea depinde de asta .
-Ce o sa se intample cand ajungem la baza? Tot la fel ca si inainte presupun . In cazul in care nu ai observat nu prea imi place sa fiu torturat si ,pe langa asta , imi face rau la piele . Cicatricele nu dau bine .Nu in profesia mea cel putin .Daca nu m-am facut clar,nu am de gand sa devin animalul tau de companie .Nu o sa se intample in viata asta.Si nici in cel putin urmatoarele cinci .Sincer ,mai bine m-as lasa mancat de un urs siberian .Asta nici macar nu e o exagerare .Am mandria mea .Si nu o sa ma las calcat in picioare de un general sadistic care se crede din orice motive atat de superior .
Doar l-am privit de pe loc . Nu mai fac niciun pas in fata pana cand nu obtin ceva de la el .



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
ADAM FEDOROV
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
● ˑˑˑᶠᵒʳ ᵗʰᵉ ᵉᶰᵈ ᵒᶠ ᵃˡˡ ᵈᵃʸˢ  ●
    I punish them for pleasure  I punish you with pleasure
And pleasure some with pain And pleasure you with pain
⁽ᴺᵒᵗʰᶤᶰᵍ'ˢ ᶠᵃᶤʳ ᶤᶰ ˡᵒᵛᵉ ᵃᶰᵈ ʷᵃʳ⁾


‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗
ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ ᵈᵉᵃᵈ ᵒʳ ᵃˡᶤᵛᵉ
‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗



Bine, mă bucuram că urăște colțul ăsta de țară, și eu o făceam, în special cu țara lui, punct. O să continui să urăsc totul, așa cum am făcut până acum, poate că ura o să-mi crească din moment în moment, dar nu o să mai urăsc nimic odată ce câștig. Am vrut doar un câștig. Eu nu joc fairplay, eu nu joc corect.
Brusc, mi-am întors privirea către acesta și am observat cu ușurință că evita să meargă. Da, păi și următoarea frază mi-a dat de înțeles că ar vrea să propună ceva. Vrea să rămână pe aici? Nu aveam cum să-l las din motive evidente, am nevoie de el și, pe deasupra, știam destul de clar că ar scăpa cumva. Și dacă l-ar împinge cineva într-un râu, tot ar scăpa cu ușurință de acolo.
- Și ce propui prin asta?, întreb eu "neștiutor", oprindu-mă și eu aproape de el.
Mi-am ridicat sprâncenele atunci când începu să vorbească, venindu-mi să-l dau cu capul de pământ. Că tot nu aveam pereți de care să-l lovesc... L-am ascultat cu atenție, în ciuda faptului că fierbeam de nervi. Se juca cu mine, cu nervii mei. Aici, era vorba de o chestie numită psihologie inversă, aș fi putut să o folosesc, dar cu siguranță riscam și mai mult. Dacă îi ziceam că îl las, ar fi chiuit de bucurie.
Ce era și mai rău era că știa să se joace cu psihicul unui om. Îmi dădeam seama de asta, doar el era cel cu jocurile politice. Eu fierbeam în suc propriu iar el continua să încerce marea cu degetul. Din păcate, da, voiam să accepte să schimbe celulele. Ceream prea multe.
De asemenea, puteam observa că, din cauza frigului, se vedeau aburi ieșind din gura lui. Nu mai bine folosea gura aia pentru altceva în loc de vorbit? Eu nu mă supăram, mă enerva gura aia mare a lui. Cu sens figurat, evident. Mai bine alegeam pe cineva melancolic, flegmatic, nu cu acest comportament sangvin.
După ce a terminat micul discurs pe care îl ținuse, care, desigur, avea tentă de amenințare, m-am răsucit puțin pentru a nu-i mai vedea expresia enervantă. Și eu aveam una enervată, desigur, îmi pierdeam răbdarea. Frigul îmi intra prin piele. Aerul tare îmi invada plămânii. Am tușit din anumite motive (prin care se includ și țigările) și m-am adunat mintal, știind că numai păstrându-mi orice urmă de calm aș putea să-l conving.
Oare dacă mă rugam de el? Pff-hahahaha! Vai de mine, cred că pufnisem puțin și în viața reală. Eu nu rog. Eu nu mă rog. Niciodată nu aș avea de gând să fac o astfel de prostie. Pur și simplu eu am funcționat pe un sistem animalic și atât. Nu m-aș putea imagina rugându-mă de cineva.
Pe deasupra, nu ar fi funcționat. Altceva. Dacă stăteam să mă gândesc, oricât fusesem crescut pentru a fi viitor general, am făcut și o bună parte din liceu. Oricâte porcării făceam - și nu mă refer doar la dărâmat uși, ci futut profesori și profesoare, o crimă mică, aventuri -, tot treceam clasa. Într-un final, am ajuns de la școala de arte - nici la aia nu știu cum am ajuns - la facultatea de armată. Și în armată am rămas, clar. Unde voiam să ajung este că am făcut fix actorie ca profil, pentru că voiam să fac o școală și să scap de ea. Deci teatru.
M-am întors cu fața la el, încrucișându-mi mâinile din cauza frigului. Îl imitam? Normal că nu. E doar limbajul corpului. Dar nu la asta mă limitam, ci încercam să mă pun în situația lui. Pe dracu, era un răsfățat de zile mari. Oricum, mi-am păstrat expresia neutră a feței, deși vena ce zvâcnea de la tâmplă mă trăda cu ușurință. Eh, ar putea să fi fost din cauza rănii, nu?
- Desigur că nu. Îmi pot da seama că nu ai de gând să trădezi acele informații prin tortură. Ești printre cei mai rezistenți, știai asta? Pe jumătate adevărat. Am întins ușor mâinile în față ca să nu creadă că țin degetele încrucișate sau ceva. De ce? De asta. Jur că nu te torturez.
Adevărat. Nu aveam de gând să îl torturez, aveam de gând să mă țin de promisiune. Ideea era că nu am inclus niciun "mai", să îl "mai torturez". Aș fi putut-o face totuși, dar nu acum. În ciuda faptului că în rusă s-ar fi fixat mai mult pe timpul torturii și nu mi-aș fi putut permite nimic, în engleză era vag și părea exact. Începea să-mi placă această limbă dintr-odată...
- Știu deja că mă urăști. Eu urăsc totul, deci nu e mare diferență. Dar nu cred că aici e vorba doar de hipotermie și șocuri termice. Nu e atât de simplu să fii omorât de un urs, cu siguranță ai avea parte de o moarte lentă. Iar de aici, nu prea văd cum ai scăpa fără să ajungi la un punct bun, gen cabana aia. Ai avea parte de puțină căldură, ar merita să riscăm. M-am apropiat de el, reușind să nu trădez acel sentiment puternic de ură și dorință de distrugere. Dacă te încălzește cu ceva, după ce scăpăm de aici, te las în pace.
L-am privit în ochi cu seriozitate, simțind cum încep să tremur de frig. Îl puteam lăsa în pace, luam pe altcineva. Dacă baza anterioară urma să fie atacată de francezi, încă se aflau majoritatea soldaților acolo ca să apere tot.
Simțeam că trebuie să ne grăbim. Nu puteam aștepta până se însera, nu îl puteam căra atâta drum și nici nu-l puteam lăsa. Mi-am trecut o mână prin păr cu grijă, înghițind în sec de nervi. De vină era frigul.
- Fă asta. Te las în pace. Scurt și la obiect. Și tremurat.

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
ᴵ ᵃᵐ ᵗᵒʳⁿ ᶦⁿ ᵗʷᵒ. ᵇᵘᵗ ᴵ ʷᶦˡˡ ᶜᵒⁿᑫᵘᵉʳ ᵐʸˢᵉˡᶠ.  
The truth is what I make it. I could set this world on fire and call it rain.

ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ᴘᴀɪɴ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀɴ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ, ᴀɴᴅ ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀ ᴅɪsʀᴇɢᴀʀᴅ ғᴏʀ ᴄᴏɴsᴇǫᴜᴇɴᴄᴇ.
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸


EVERETTE L. LIOLANCE
Yᴏᴜ’ʟʟ ᴀᴄʜᴇ. Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ɪᴛ. I ᴡɪʟʟ ᴄʀᴜsʜ ʏᴏᴜ.
Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ sᴛɪʟʟ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ᴀʟʟ ᴏғ ɪᴛ. Dᴏᴇsɴ’ᴛ ɪᴛ sᴏᴜɴᴅ ʟᴏᴠᴇʟʏ ʙᴇʏᴏɴᴅ ʙᴇʟɪᴇғ?

I ᴡᴀɴᴛ ʜɪᴍ ᴛᴏ sᴜғғᴇʀ ᴀs I ʜᴀᴠᴇ sᴜғғᴇʀᴇᴅ. I ᴛʜɪɴᴋ I ᴄᴏᴜʟᴅ ғɪᴛ ᴛʜᴇ sᴋʏ ɪɴsɪᴅᴇ ᴛʜᴇ ʜᴏʟᴇ ʜᴇ ᴍᴀᴅᴇ ɪɴ ᴍᴇ.


╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
   ᴹᵃʸ ʸᵒᵘ ⁿᵒᵗ ʳᵉˢᵗ ᵃˢ ˡᵒⁿᵍ ᵃˢ ᴵ ᵃᵐ ˡᶦᵛᶦⁿᵍ.
                               ʸᵒᵘ ˢᵃᶦᵈ ᴵ ᵏᶦˡˡᵉᵈ ʸᵒᵘ — ʰᵃᵘⁿᵗ ᵐᵉ ᵗʰᵉⁿ.
                  ᵂʰᵉⁿ ᵉᵛᵉʳʸᵒⁿᵉ ᵏⁿᵒʷˢ ʸᵒᵘ'ʳᵉ ᵃ ᵐᵒⁿˢᵗᵉʳ,
                                                                                                   ʸᵒᵘ ⁿᵉᵉᵈⁿ'ᵗ ʷᵃˢᵗᵉ ᵗᶦᵐᵉ ᵈᵒᶦⁿᵍ ᵉᵛᵉʳʸ ᵐᵒⁿˢᵗʳᵒᵘˢ ᵗʰᶦⁿᵍ.




As minti daca as spune ca nu iubesc sa il enervez .Nu am niciun motiv bun pentru asta chiar si eu ma intreb de ce fac asta .Si la baza militara si aici iubesc la nebunie sa il vad nervos din cauza mea .Chiar daca suntem in pericol ,chiar daca am putea murii .Nu stiu de ce imi cauzeaza atata placere faptul ca am talentul asta extraordinar sa il enervez atat de usor .Oricum nu are un temperamnt prea bun dar asta nu imi ia placerea .Vedeti voi,emotile nostre sunt invers proportionale .Lui ii face placere suferinta mea(cauzata tot de el) si mie imi place sa il enervez .Chiar daca nu ar trebui sa imi pese sau sa ma asigur ca nu e nervos pentru ca ar putea sa nu se termine bine pentru mine dar am si eu micile placeri pe care iadul asta nu poate sa mi le ia.
Doar ascult cu atentie ce imi spune pastrand o fata neutra .Sincer,nu credeam niciun cuvant din ce imi spusese .
Eu sa fiu cel mai rezistent?Asta e amuzant .Crede ca nu am nicio idee cum merge tortura .Nici nu stie cati prizonieri a trebuit sa execut pentru ca nu am obtinut nimic de la ei sau cate persoane mor in timpul tortuii fara sa spuna nimic.Cei mai buni interogatori au incercat si au esuat .Eu nu sunt atat de extraordinar, sunt doar cu mult prea important pentru a se risca cu mine .Dar minciunile astea...nu imi plac .
Fac un pas mai aproape si imi asez mana pe fata sa .Imi apropii de fata de a sa pana cand buzele nostre sunt doar la cativa centrimetri departare si il privesc in ochi .Nu ma sperii .Voiam sa tip .Era adevarat .Trebuie sa fie adevarat .Nu e un monstru .Doar uman .Normal .Nu imi e frica de tine .Un om cu mult mai puternic decat mine si cu placeri sadice care m-ar putea omori sau folosi in moduri mult prea creative .Mi-am inchis ochii pentru o secunda .Ce mi-ar putea face?Oase rupte.Mult sange.Tortura .Uman .Caldura.Nu,nu imi e frica de tine,am repetat.Ca o mantra .Nu,nu o sa castigi .
-Asta e dragut din partea ta,i-am mangaiat obrazul simtind asprimea barbii sale .Mi-am lasat mana pe umerii sai si l-am privit ganditor pentru o secunda.Dar nu te cred .
M-am indeparta de el .Da,de parca chiar m-ar lasa in pace.Ce ar trebui sa insemne asta ?Ca o sa ma inchida intr-o cusca de sticla si nu o sa se atinga niciodata de mine ?O sa ma puna in rama?ce dracu?Nu o sa ma mai tortureze niciodata ? Cat de stupid ma crede? Singurul scop pentru care sunt in viata este sa scoata cumva cu clestele-daca e posibil-informattile alea pe care le am .Bine,dar conduc o tara care este una dintre liderii UE .Da,am destule informatii mult prea importante.Deci sa nu imi spuna ca nu o sa imi faca nimic si ca o sa ma patreze asa doar din simplul motiv ca ii place fata mea .
-Oh,deci promiti?Pinky swear?Pai ,si Germania a promis sa nu invadeze Cehoslovacia in Al Doilea Razboi Mondial dar au facut-o oricum.Bun venit in lumea reala .Singurul lucru pe care il invatam din istorie este ca nu invatam nimic din istorie .Esti inamicul meu .Cuvantul tau nu are nicio valoare .
Am copilarit printre politicieni .Stiu si eu cum sa mint si cum sa fac promisiuni goale .Nu am nevoie de asta aici .Am petrecut destul de mult timp in parlament facand asta .Inconjurat de falsitati si tot felul de minciuni.Aveam impresia ca aici cel putin rahatul are decenta sa arate a rahat .
M-am apropiat din nou de el si l-am privit in ochi.
-Toate persoanele din Parlamentul UE si restul lumii pe care continui sa afirmi ca ii urasti atat de mult ...ei bine,esti exact ca si ei .Felicitari .Nu am impresia ca o sa ii pese de ce am spus .Nu conteaza .Nu imi e frica.Nu am niciun motiv sa imi fie .
Am spus asta si am reluat mesul .O sa gasesc o cale de iesirea din asta .Nu am nevoie de promisiuni false.Deja am primit destule d-astea si prefer sa le ignor .
Inca nu am terminat-o cu el .Nu nici sa nu isi imagineze asta .Problema nu era ca nu stiam ce voiam .Nu,asta este limpede ca apa pentru toata lumea .Sunt in dezavantaj ...Cand stii ce un om vrea ai o putere asupra lui .Din fericire ,si eu stiu multe prea bine ce isi doreste el .Deci nu sunt singurul in dezavantaj .Stiu ce vreau ,problema este cum am de gand sa obtin asta .Pai ,este un drum destul de lung pana la cabana aia nenorocita-daca mai exista ceva acolo-deci am destul timp sa ma gandesc .
-Nu am nevoie de  promisiuni goale .Le-am auzit toata viata mea .M-am saturat de ele.
Doar sa nu aiba impresia ca fac asta pentru ca m-a convins el sau ceva.Daca era dupa el am fi murit amandoi de frig .Cerintele mele sunt logice . De ce mi-as dori vreodata sa ma las torturat de buna voie?Dar imi e destul de clar ca nu o sa obtin nimic asa.



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
ADAM FEDOROV
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
● ˑˑˑᶠᵒʳ ᵗʰᵉ ᵉᶰᵈ ᵒᶠ ᵃˡˡ ᵈᵃʸˢ  ●
    I punish them for pleasure  I punish you with pleasure
And pleasure some with pain And pleasure you with pain
⁽ᴺᵒᵗʰᶤᶰᵍ'ˢ ᶠᵃᶤʳ ᶤᶰ ˡᵒᵛᵉ ᵃᶰᵈ ʷᵃʳ⁾


‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗
ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ ᵈᵉᵃᵈ ᵒʳ ᵃˡᶤᵛᵉ
‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗



Acum trebuia doar să aștept. Să aștept să se declanșeze acel instinct în el și să mă creadă, pentru că toți ceilalți mă credeau. Uneori, și eu mă mințeam pe mine, funcționa. Dar oricum ar fi fost, eu eram cel în avantaj. Situația privită din toate punctele de vedere este o situație favorabilă iar el nu putea să o strice. Nici măcar cu degetul mic nu ar putea declanșa ceva împotriva mea.
Nu puteam decât să-mi țin mâinile în buzunar și să-i privesc circul pentru că, încă odată, trebuia să-mi păstrez măcar o urmă de răbdare. Dacă făceam ceva greșit și îl răneam sau, mai rău, îl omoram, eu eram cel mort. Aveam nevoie de el, din păcate, iar asta fără vreun alt înțeles.
Am privit cum se vine mult mai aproape de mine, aproape, atât de aproape încât îi puteam simți respirația. Mi-am păstrat expresia de poker pe care o țineam aproape non-stop, dar corpul meu mă îndemna să fac altceva. Al dracului instinct animalic, el e de vină...
I-am urmărit cu atenție privirea, căutând orice strop de îndoială, orice teamă. O puteam vedea, o puteam simți. Era ca toți ceilalți, nu avea nimic diferit, decât un tupeu murdar. Am mai văzut tupeiști. Da. Și se apropiau de mine- Nu, nu chiar, doar mureau. Oare de ce l-am lăsat în pace? Poate pentru că cine râde la urmă, râde mai cu poftă.
Observasem că și-a închis ochii brusc, presupun că îl speriase privirea mea. Sau era speriat dinainte... Oricum, nu îmi puteam da seama pe moment, nu puteam procesa în totalitate ce se întâmplă. Era prea aproape. Îmi invada spațiul personal. Mă sufoca. Pădurea era atât de mare și el se apropia "amenințător" de mine, iar asta era deranjant. Iritant. Enervant. Sufocant. Și revin din nou la claustrofobie, încep să-i înțeleg frica de sfori. Era terifiant să îl las să stea atât de aproape.
Și gata. Și-a așezat mâna pe obrazul meu. Probabil că mă înroșisem la față de nervi sau de orice altceva. Pur și simplu fierbeam. Se comporta de parcă aș fi târfa lui, ceea ce e complet fals. Îmi venea să îl strâng de gât și să-l omor cu sânge rece. Fără niciun sentiment de vină, cu multă plăcere. Și, apoi, îmi venea să îl sărut și să îl ating, ceea ce mi se părea scârbos și lipsit de sens.
De ce scârbos? Pentru că el îmi e inamic, dușman. Nu faci sex cu dușmanii în mod intenționat. De aceea, mai bine mi-aș fi băgat-o într-o scorbură de copac și cu asta basta. Regula numărul unu în supraviețuire pe frig, în pădure: nu te excita. Numărul doi: rămâi cu celelalte instincte, ignoră-l și pe ăla de a omorî. Numărul trei: omoară animale.
Cel mai probabil că aveam să le respect foarte ușor pentru că, vorba aceea, "acum ori niciodată". Nu mă intimida tupeul lui, doar mă stresa. Ah, da, regula patru: nu te enerva, nu te panica. Nu aveam probleme cu cea de-a doua, dar prima... Era mai puțin imposibil când vine vorba să conviețuiești cu un tâmpit.
Am scrâșnit din dinți în ultimă fază, fiind pregătit să mă îndepărtez și să o iau la pas. Ca să nu-l omor, nu de alta. Aproape că voiam să-l aplaud pentru lecția de istorie, știam și eu foarte bine ce se întâmplase în istorie, eram general. Cu siguranță, realizam prea bine ce apropouri bate, dar era mai bine să tac. Să mă prefac că nu aud. Altfel, explodam într-un fel sau altul, ceea ce nu era deloc în favoarea mea.
În sinea mea, răsuflasem ușurat pentru că se îndepărtase. Poate o lua dracului la pas și ajungeam mai repede la cabană, nu îmi permiteam să pierd timpul pe aici. Dacă venea noaptea, noi puteam muri de hipotermie. Nu, mulțumesc, chiar nu vreau asta.
Căscasem ochii la el atunci când s-a apropiat iarăși de mine cu un tupeu și mai prost. Doamne, era așa un idiot! Se credea sub carapace dacă eu nu-mi permiteam să-l omor. Îmi creștea ura pe măsură ce vorbea. Creșteau nervii, creștea sentimentul de neliniște. Nu mai simțisem asta, dar imediat mi-am dat seama că el doar încearcă să se joace cu psihicul meu. Și eu făceam de-astea, deci trebuia să-mi dau seama că dădea și el cu bățul în baltă, poate-poate va prinde vreun pește.
- ...Nici tu nu crezi ce spui. Am zâmbit. Ar fi trebuit să te simți, pentru că tu nu ești mai cu moț sau cine știe ce înger. Gândește-te: încerci în zadar să salvezi ceea ce ai distrus cu propria existență.
Și cu asta am pornit pe lângă el. Am ignorat ultimele cuvinte așa cum trebuia să fac de la început, așa că am revenit din nou la acel zâmbet psihotic, toxic, care trăda faptul că, în esență, eram psihopat. Voiam, în schimb, să cred că doar am plăceri sadice și nimic mai mult, chiar dacă gândeam și acționam altfel.
Se părea că propunerea mea nu îl încălzise prea mult - ce glumă bună, căldură... atunci... da, foarte amuzant -, dar îl și ambiționase. Într-un final, mi-am dat seama că orice zic de bine s-ar putea interpreta greșit. M-ar lua de prost, dar greșeala e la el.
Am început să mă mai uit din când în când la hartă ca să mă asigur că nu ne rătăcim. În orice caz, de-ndată ce ajungeam la cabană și ne asiguram că totul e bine, urma să-mi mânjesc mâinile de sânge. Desigur, să gătim un animal, ceva... Eu omoram, el îl gătea. Convenabil, nu?
Și-așa, mă stresa faptul că, dacă găseam un adăpost, trebuia să îl împart cu el. Nu era foarte grav să stau sub același acoperiș, nu dacă îl foloseam ca pe un servitor. Iar asta în cel mai subtil mod.

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
ᴵ ᵃᵐ ᵗᵒʳⁿ ᶦⁿ ᵗʷᵒ. ᵇᵘᵗ ᴵ ʷᶦˡˡ ᶜᵒⁿᑫᵘᵉʳ ᵐʸˢᵉˡᶠ.  
The truth is what I make it. I could set this world on fire and call it rain.

ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ᴘᴀɪɴ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀɴ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ, ᴀɴᴅ ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀ ᴅɪsʀᴇɢᴀʀᴅ ғᴏʀ ᴄᴏɴsᴇǫᴜᴇɴᴄᴇ.
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸


EVERETTE L. LIOLANCE
Yᴏᴜ’ʟʟ ᴀᴄʜᴇ. Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ɪᴛ. I ᴡɪʟʟ ᴄʀᴜsʜ ʏᴏᴜ.
Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ sᴛɪʟʟ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ᴀʟʟ ᴏғ ɪᴛ. Dᴏᴇsɴ’ᴛ ɪᴛ sᴏᴜɴᴅ ʟᴏᴠᴇʟʏ ʙᴇʏᴏɴᴅ ʙᴇʟɪᴇғ?

I ᴡᴀɴᴛ ʜɪᴍ ᴛᴏ sᴜғғᴇʀ ᴀs I ʜᴀᴠᴇ sᴜғғᴇʀᴇᴅ. I ᴛʜɪɴᴋ I ᴄᴏᴜʟᴅ ғɪᴛ ᴛʜᴇ sᴋʏ ɪɴsɪᴅᴇ ᴛʜᴇ ʜᴏʟᴇ ʜᴇ ᴍᴀᴅᴇ ɪɴ ᴍᴇ.


╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
   ᴹᵃʸ ʸᵒᵘ ⁿᵒᵗ ʳᵉˢᵗ ᵃˢ ˡᵒⁿᵍ ᵃˢ ᴵ ᵃᵐ ˡᶦᵛᶦⁿᵍ.
                               ʸᵒᵘ ˢᵃᶦᵈ ᴵ ᵏᶦˡˡᵉᵈ ʸᵒᵘ — ʰᵃᵘⁿᵗ ᵐᵉ ᵗʰᵉⁿ.
                  ᵂʰᵉⁿ ᵉᵛᵉʳʸᵒⁿᵉ ᵏⁿᵒʷˢ ʸᵒᵘ'ʳᵉ ᵃ ᵐᵒⁿˢᵗᵉʳ,
                                                                                                   ʸᵒᵘ ⁿᵉᵉᵈⁿ'ᵗ ʷᵃˢᵗᵉ ᵗᶦᵐᵉ ᵈᵒᶦⁿᵍ ᵉᵛᵉʳʸ ᵐᵒⁿˢᵗʳᵒᵘˢ ᵗʰᶦⁿᵍ.



M-am intors pentru o secunda pentru a il privi dar nu m-am oprit din  mers .Ce dracu ar trebui sa mai insemne si asa ?
Am continuat sa merg in fata ,aveam un drum lung si nu ne mai permiteam alte opriri .
-Nu am pretins niciodata ca sunt diferit .Da,am facut mult rau dar asta a fost necesar .Unori e necesar sa iti distrugi imanicul daca vrei sa traiesti .Nu suntem in razboi degeaba .Daca ar fi trebuit sa aleg sa omori 200 de oameni doar ca sa salvez 50 dintre oamenii mei cu singuranta as face-o .Nu as numi asta nationalism ,totusi .Poate e doar felul in care am fost crescut .Nici macar nu as ezita .Sau as simti vreo forma de regret .Trebuie sa iau decizi grele pentru binele oamenilor mei.Trebuie sa ma asigur ca imi protej oamenii .Orice ar fi . Poate ca ,intr-un anumit fel,in lumea asta cu fundul in jos are si el dreptatea sa .Poate este justificat ce face.Poate ca are nevoi de informatiile alea .Dar cand o sa incep sa ii dau dreptate si sa ii iau apararea o sa fie ultimul semn ca sfarsitul lumii e cu adevarat aici deci as prefera sa fiu cu totul impotriva sa .Este cu mult mai bine.
-Ce dracu ti-a facut simpla mea existenta sa inspire atata ura?Ce ai impresia ca am facut?
Nu ma asteptam la un raspun .Poate nici nu avea unul .Poate nu avea niciun motiv prea precis in afara faptului ca ii sunt imanic.ASta pana la urma este un motiv suficient .Dar se comporta ca si cum nu ar fiu aia .Ca si cum ma uraste doar pentru simplu fapt ca respir,ca sunt in viata.I-am aruncat inca o data o privire mai lunga si nu am putut sa nu observa faptul ca zambea .Nu as fi putut spune niciodata pentru ce motiv in lume o facea .Nu era genul ala de zambet pe care oamenii il arata cand sunt fericiti sau se prefac sa sunt .Nu,era ceva complet diferit .
Nu il inteleg si am impresia ca nu o sa o fac vreodata .Nici nu cred ca as putea sa il inteleg ...Sa intelegi pe cineva ai nevoie de un nivel ridicat de empatie .Trebuie ca oamenii rai care au emptie sa se simta oribil totusi ...Sa fie capabili sa se puna in pielea victimelor sale si sa le simta suferinta...sa o inteleaga .M-as fi intrebat daca el ar fi capabil de asa ceva ,dar mi-am amintit ca el este cu greu capabil de emotii umane deci ar fi cu greu cazul sau .Si sincer,sa fi uman,sa fi capabil de emotii umane...e un lucru teribil .
Am continuat sa merg avand sansa sa ma odihnesc doar cand consulta mapa aia .Simteam frigul pana in maduva oaselor si de abia mai putea respira .Eram obosit .Foarte obosit .Pe langa faptul ca fusesem torturat pana acum deci nu avea niciun fel de enrgie pentru asta ,mai era si faptul ca nu eram obisnuit cu genul asta de activitati .Dar doar am continuat sa merg tinandu-mi langerile pentru mine insumi cum am impresia ca nu o sa ma ajute mai deloc . Nu aveam timp sa ne oprim pentru a ne odihni .Nu ne permiteam sa ne oprim .
Pana la urma puteam sa observ un punct negru in marea de zapada .Era destul de departe dar cu siguranta nu era un copac .Desigur,erau destui brazi in jur dar era mai mult decat atat .Asta trebuia sa fie . Daca este locuita trebuie sa se vada urme de pasi in jur .Zapada este inghetata deci urmele de acum cateva zile ar fi ramas imprimate in ea .Am cautat cu privire in zapade urme care aduc a ceva uman dar nu am zarit nimic de genul asta .
Poate-doar poate-suntem in siguranta .Sunt in siguranta .Pentru moment .Nu o sa insemne nimic daca o sa ma intorc intr-o celula intunecata mai tarziu .Trebuie sa gasesc o cale de scapare din iadul asta alb .Doar daca ar fi posibil .
-Asta este? Intrebare ,in sine, era fara rost . Doar eram obosit .Poate o singura data in mult timp pot sa imi inchid ochii fara sa ma astept sa fiu torturat imediat ce ma trezesc .Probabil cabana era doar o darapanatura dar era cu mult mai bine decat nimic .Cu mult mai bine decat sa murim de frig .



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
ADAM FEDOROV
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
● ˑˑˑᶠᵒʳ ᵗʰᵉ ᵉᶰᵈ ᵒᶠ ᵃˡˡ ᵈᵃʸˢ  ●
    I punish them for pleasure  I punish you with pleasure
And pleasure some with pain And pleasure you with pain
⁽ᴺᵒᵗʰᶤᶰᵍ'ˢ ᶠᵃᶤʳ ᶤᶰ ˡᵒᵛᵉ ᵃᶰᵈ ʷᵃʳ⁾


‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗
ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ || ᴰᵒ ʸᵒᵘ ʳᵉᵃˡˡʸ ʷᵃᶰᵗ ᵐᵉ ᵈᵉᵃᵈ ᵒʳ ᵃˡᶤᵛᵉ
‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗‗



"Nu am pretins niciodată că sunt diferit". Nu, și nici nu am inspirat asta, nici nu ar fi putut să se simtă astfel. L-am considerat o persoană clișeică: guvernatorul răsfățat, "patriotic", scos din ecuație. Scos din ecuație? De ce scos din ecuație, oare? Oamenii importanți au propria ecuație, dar el nu făcea parte dintr-a mea. Își avea propria stimă de sine care nu însemna nimic, făcea parte din locuitorii simpli ai Terrei. Nu mă credeam centrul Pământului, doar credeam că aveam să domin totul.
Uneori, să te comporți ca un psihopat este un lucru de zece ori mai plăcut decât să cauți sens unor cuvinte aleatorii. Cu siguranță, mă refer la întrebarea lui care pur și simplu nu-și avea rostul, părea prea inocentă. Asta denotă faptul că el avea impresia că totul mergea pe faza "te urăsc pentru că motive". Nu, greșit. Eu urăsc pentru că așa am fost crescut. Ura, pe de o parte, e un sentiment; oamenii ar trebui să se simtă speciali pentru că sunt urâți. Spre exemplu, eu mă simțeam aparte pentru că eram urât. Nu pentru că uram sau pentru că eram un psihopat, ci pentru că toți care au dat cu ochii de ai mei fie au împietrit de frică, fie mi-au purtat o lungă ură. Și ar fi putut să fie amândouă, normal.
Întotdeauna mă bucuram dacă mai adăugam pe lista neagră alți oameni. Toți erau oameni, eu eram Jokerul. Aici, nimic nu putea fi ceea ce pare, în afară de mine. Eu eram psihopat, restul... Restul ascundeau asta. Restul nu arătau ura.
Oare ar fi meritat un răspuns? Evident că nu. Eu nu le explicam oamenilor acțiunile mele, ei nu ar fi putut înțelege. Cei care atacă nu sunt neapărat victimele unei drame, ci mai degrabă sunt victimele propriului thriller. Eu eram personajul unui thriller și nu simțeam frică. Doar cei ce vizionează filmul sunt afectați. Ești afectat!
Simțeam cum încep să obosesc pe măsură ce mergeam, iar împrejurările amplificau răcoarea. Eram obișnuit cu acea senzație de căldură, dar adoram răcoarea lăsată. Și o uram, pentru că voia să mă strângă de gât, să mă sufoce, să mă omoare. Avea de gând să-mi coordoneze corpul și să mă facă să înnebunesc, mă voia. Nu îmi plăcea să știu că mă vrea, dar de ce aș îngheța când eu însumi sunt gheața?
Mă mai uitam din când în când la harta din mâinile întotdeauna-mi reci, însă deslușisem deja drumul. Îl știam și cu ochii închiși, dar paranoia de a nu-l greși mă îndemna să mă holbez la bucata de pânză. Voiam un adăpost și începusem a simți adevărul, credeam, pe de altă parte, că mi-e indiferent. Condiția umană nu permite frigul propriu-zis, iar eu simțeam asta.
În ultimă fază, nu am mai crezut că ajungem. Începea să-mi fie indiferent și nu mi-era frică de moarte. În niciun caz. Însă voiam să trăiesc ca să pot omorî alți oameni. Eu eram frigul, iar ei mureau de hipotermie. Hotărâsem să-mi astup urechile măcar la figurat și să ignor tot ce spunea, dar ultima sa frază mă scosese din gândurile în care intrasem.
Mi-am aruncat privirea în afara hărții, uitându-mă puțin în jur, ca mai apoi să realizez ce spune. Undeva, în marea albă, se vedea un lucru asemănător cu o cabană. Și, din câte văzusem pe hartă, chiar asta era. De această dată, am rânjit lacom, exclamând un "Da!" scurt și la obiect.
Mărisem pasul fără a da de știre partenerului meu, imaginându-mi o situație în care dădeam de oameni. În primul rând, era o singură casă în mijlocul pustietății. Părea și foarte mică, pe deasupra, deci în ea nu conviețuiau mai mult de șapte oameni. Luând-o logic, nu i-aș fi putut omorî, dar se întâmplă ca în aceste case să vină din An în Paște câte un pădurar. Eu mă mulțumeam și dacă era constituită din două chilii, mi-era de-ajuns... Dar țineam să cred că o cabană are câteva camere.
Pe măsură ce ne apropiam, ninsoarea se întețea necontenit. Dacă aș zice că uram din tot sufletul și asta, n-ar fi credibil... Meritam crezut, eu chiar uram oamenii și lucrurile care-mi provocau neplăceri. Ah, nu, eu nu eram un om. Nu mă uram deloc.
- O să... O să iau piatra aia de la cinci metri de noi și... E ascuțită și destul de lungă. În seara asta, îți... Îți aduc carnea și tu o gătești. Mi se zbătea ochiul. Vorbeam aiurea, dar avea sens. Cam trebuia să supraviețuim și să conviețuim. Iar apoi, totul revenea la normal și povestea lua sfârșit.
Am luat piatra de pe pământul înghețat și am vârât-o în rucsac, astfel încât să ajungă la fundul acestuia. Normal că nu aveam de gând să dau de veste că am un cuțit la mine. Aveam un pic de minte și știam ce e de făcut.
- Vrei să vezi cum omor un animal sălbatic cu piatra aia?
Ar fi bine să nu, nu-mi păsa. Era un truc magic al Jokerului. Omoram animalul pe care îl găseam cu cuțitul, iar apoi mânjeam piatra de sânge. Simplu. Oricum, trebuia să confecționez ceva cu ea, nu eram prea sigur dacă animalele nu erau prea iuți pentru mine.

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
ᴵ ᵃᵐ ᵗᵒʳⁿ ᶦⁿ ᵗʷᵒ. ᵇᵘᵗ ᴵ ʷᶦˡˡ ᶜᵒⁿᑫᵘᵉʳ ᵐʸˢᵉˡᶠ.  
The truth is what I make it. I could set this world on fire and call it rain.

ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ᴘᴀɪɴ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀɴ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ, ᴀɴᴅ ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀ ᴅɪsʀᴇɢᴀʀᴅ ғᴏʀ ᴄᴏɴsᴇǫᴜᴇɴᴄᴇ.
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸


EVERETTE L. LIOLANCE
Yᴏᴜ’ʟʟ ᴀᴄʜᴇ. Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ɪᴛ. I ᴡɪʟʟ ᴄʀᴜsʜ ʏᴏᴜ.
Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ sᴛɪʟʟ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ᴀʟʟ ᴏғ ɪᴛ. Dᴏᴇsɴ’ᴛ ɪᴛ sᴏᴜɴᴅ ʟᴏᴠᴇʟʏ ʙᴇʏᴏɴᴅ ʙᴇʟɪᴇғ?

I ᴡᴀɴᴛ ʜɪᴍ ᴛᴏ sᴜғғᴇʀ ᴀs I ʜᴀᴠᴇ sᴜғғᴇʀᴇᴅ. I ᴛʜɪɴᴋ I ᴄᴏᴜʟᴅ ғɪᴛ ᴛʜᴇ sᴋʏ ɪɴsɪᴅᴇ ᴛʜᴇ ʜᴏʟᴇ ʜᴇ ᴍᴀᴅᴇ ɪɴ ᴍᴇ.


╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
   ᴹᵃʸ ʸᵒᵘ ⁿᵒᵗ ʳᵉˢᵗ ᵃˢ ˡᵒⁿᵍ ᵃˢ ᴵ ᵃᵐ ˡᶦᵛᶦⁿᵍ.
                               ʸᵒᵘ ˢᵃᶦᵈ ᴵ ᵏᶦˡˡᵉᵈ ʸᵒᵘ — ʰᵃᵘⁿᵗ ᵐᵉ ᵗʰᵉⁿ.
                  ᵂʰᵉⁿ ᵉᵛᵉʳʸᵒⁿᵉ ᵏⁿᵒʷˢ ʸᵒᵘ'ʳᵉ ᵃ ᵐᵒⁿˢᵗᵉʳ,
                                                                                                   ʸᵒᵘ ⁿᵉᵉᵈⁿ'ᵗ ʷᵃˢᵗᵉ ᵗᶦᵐᵉ ᵈᵒᶦⁿᵍ ᵉᵛᵉʳʸ ᵐᵒⁿˢᵗʳᵒᵘˢ ᵗʰᶦⁿᵍ.



Nu marisem pasul cand acesta confirmase ca  acela era locul .Si nu am facut asta din dou motive:1.pentru ca de abia mai putea sa merg si alergatul nu era nici unde in planul meu si 2.pentru ca poate-poate-cabana aia e locuita de persoana nu foarte prietenoase chiar daca nu pare posibil .Semnele de viata umana lipsesc cu totul .Dar totusi,in cazul in care era locuita, as fi preferat sa il vad mort pe el primul .
Pana la urma ajunsesem langa cabana si de aproape pare destul de mica si intortochiata .Mai bine decat nimic .
Ma intorc spre el si imi ridic o spranceana .Imi mut privirea de pe chipul sau pe piatra pe care o tinea in mana .Are de gand sa se duca sa vaneze.Acum?Primul inscinct pe care l-am avut a fost sa ii spun ca asta e o idee foarte prosta si ca ar trebui sa astepte pana dimineata dar m-am oprit inainre sa fac asta .Niciodata sa nu iti opresti imanicul cand e pe cale sa faca o greseala .
Da,nu,putea sa se duca .De dus se ducea el dar de intors...Pe langa faptul ca o sa se intunece repede acum si nu o sa mai vada niciun animal -sa nu mai zic nimic de si prins acel animal- daca se indeparteaza prea mult s-ar putea sa se piarda si sa nu se mai poata intorce pe intuneric .Cu siguranta norii o sa acopere complet cerul si nu o sa aiba niciun fel de lumina . Pana la urma s-ar putea sa am putina nevoie de el dar cred ca as putea sa supravietuiesc de unul singur si cel putin o sa ma sigur ca nu ma mai intorc la nicio baza militara ruseasca .
Stiu ca probabil arat destul de feminin si inca mai exista oameni foarte idioti care au impresia ca locul femeilor este in bucatarie dar eu si gatitul nu o ducem prea bine.Chiar daca ar prinde un aminal nu stiu ce il face sa creada ca eu am gatit vreodata in viata mea .Probabil m-as descurca cumva dar nu invatasem niciodarta sa gatesc cum nu am considerat ca ar fi necesar .
Voiam sa ii spun sa se duca dracului odata dar in schimb a iesit ca:
-De ce as vrea sa vad asta?Vreodata?Doar am scuturat din cap si l-am ignorat complet apropiindu-ma mai mult de cabana .Nu i-am mai acordat niciun fel de atentie .Daca ar fi dupa mine,ar fi putut la fel de bine sa fi plecat si sa nu se mai intorca dracului vreodata .
Am incercat clanta si -deloc surprinzator-usa era inchisa .Partea buna era ca locul asta arata si era atinc .Usa nu se deschidea electric sau cu cartele ci cu o cheie .Nu se mai produc chestii de genul de decenii . Dar imi amintisem ca vazusem de mult-parca intr-o alta viata-un film foarte vechi si oamenii din el deschideau lacatele de genul cu sarme sau agrafe .Presupun ca nu ar putea sa strice daca incerc asta .
Am rupt niste sarme dintr-un fel de gard din prejurul cabanei si m-am aplecat in fata usii si am introdus sarmele inauntrul gaurii pentru cheie .La inceput parea ca asa ceva era fara niciun folos si as fi putut incerca  sa fac asta o eternitate si nu ar avea niciun efect dar ,deodata,am simtit ceva miscandu-se si aud un zgomot .Imediat ce apas pe clanta usa se deschide si intru in cabana .Dumnezeule,atat de usor le era oamneilor de mult sa intre in case ?Ce pacat ca vreurile s-au schimbat .Nu ca acum nu ar exista felul creative de a intra undeva daca chiar vrei asta .
Inauntru nu era mare lucru si absolut totul era acoperit de praf .
Toata cabana era de fapt constituita doar dintr-o camera cu un singur pat-si nu unul forte mare dupa parerea mea-,cateva cabinete cu cine stie ce sobolani si cu putin noroc chestii pentru gatit si un lucru  care parea cu totul medieval .Nu eram sigur daca era un instrument de tortura sau ceva ,dar ,dupa lemnele din jur ,am presupus ca asta e o chestie ce asigura caldura si are un fel de plita pe care am putea gati .
Cum inauntru era la fel de frig ca si afara am inceput sa fac focul .Nu putin noroc nu am dat foc la cabana in timp ce am facut asta .Am mai facut cateva drumuri afara pentru a aduce cateva brate de lemne pentru ca ce aveam aici nu avea sa ne ajunga pentru toata noapte si dupa ce am termitat cu focul si m-am uitat prin jur-nu gasisem mare lucru,doar cateva vase ruginite si mancate de timp -m-am asezat asezat pe podeaua in fata singurei surse de caldura .Chiar daca era o chestie ciudata si primitiva cel putin genera destula caldura .
Nu putea sa nu ma intreb daca idiotul ala o sa se mai intoara vreodata .As fi preferat sa nu .Pare o persoana atat de ciudata .Un fel de personaj din vechile povesti tragice din grecia antica .Cel putin de asta imi amintea .Cu tot sangele varstat si lipsa de moralitate .Si cu putina nebunie .Putin  mai multa ,totusi .



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
ADAM FEDOROV
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
● ˑˑˑᶠᵒʳ ᵗʰᵉ ᵉᶰᵈ ᵒᶠ ᵃˡˡ ᵈᵃʸˢ  ●
    I punish them for pleasure  I punish you with pleasure
And pleasure some with pain And pleasure you with pain
⁽ᴺᵒᵗʰᶤᶰᵍ'ˢ ᶠᵃᶤʳ ᶤᶰ ˡᵒᵛᵉ ᵃᶰᵈ ʷᵃʳ⁾


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
¿ Do you really want | Do you really want me | Do you really want me dead or alive ?
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -


În acel moment, nu eram sigur dacă mai gândeam sau nu. În orice caz, presupun că mai aveam o urmă de logică, dar aveam în gând să fac rost de mâncare. Indiferent de metodă, făceam rost de ceva bun de pus la fript. Mai mult ca sigur că nu urma să aibă gust ca mâncarea pregătită și întoarsă pe toate părțile, dar era comestibil.
Într-un fel, îmi amintisem că, dacă ajungeam la cabană, puteam vâna de acolo cu ușurință. Indiferent de cabană, ar fi trebuit să mai aibă ceva asemănător cu niște capcane extraordinar de vechi sau chiar arme. Nu, bine, la arme nu aveam cum să sper decât îngropate în pământ sau ascunse în pereții degradați - nefiind locuită, cel care s-a mutat ar fi putut să le ia. În orice caz, găseam eu ceva.
Mi-am continuat drumul până ce am ajuns în fața cabanei. Nu m-am oprit să intru în ea, ci m-am dus în spatele ei, unde erau agățate tot felul de chestii din fier. Majoritatea căzuseră din multiple motive, dar ceea ce era important era faptul că aveam un fierăstrău și o chestie ca un clește care probabil prindea animale. Da, deci pesemne era o capcană.
Neștiind cum funcționează, îmi imaginam că putea să nu fie prinsă, ci să fie încă liberă. Înainte să o iau de pe perete, am aruncat cu piatra ascuțită în aceasta, verificând dacă se închide. Din fericire, era bine că am testat. Foarte bine. Din păcate, nu știam cum o mai refac astfel încât să fie funcțională. Pe deasupra, nu puteam sta până intra ceva în ea de bună voie. Ceea ce văzusem eu pe vremea când Bear Grylls era în viață - mumificat acum -, dura câteva ore până venea ceva la capcană.
Am tras cumva de chestia mecanizată, reușind să o desfac. Așa, deci, nu puteam pune degetul într-o parte anume, nu în centru. Simțisem ceva prin jur, aveam impresia că ar putea fi un iepure, o veveriță, orice, așa că am aruncat fierul greu înspre presupusa pradă. Logic, nu s-a declanșat la timp încât să o omoare, chestia a vrut să fugă. Deci era veveriță... Își prinsese coada stufoasă acolo.
Mi-am dat ochii peste cap și am desfăcut rucsacul, luând cuțitul de acolo în repezeală. Încet, m-am apropiat de ea și am omorât-o rapid, lăsând puțin sânge pe zăpada imaculată. Ca să nu mă trezesc cu animale fix lângă cabană, am acoperit zona cu omăt, iar veverița... Ei bine, ce aveam să fac cu ea? Nu intra nici la o măsea. Așa că am luat capcana cu tot cu veveriță, am desprins-o de acolo, am desfăcut mecanismul și le-am plasat undeva mai departe. Dacă tot îmi mânjisem mâinile de sânge, măcar să fie cu un rost.
Am luat puțină zăpadă în mâini și mi-am spălat sângele, ca mai apoi să mă întorc la cabană. Observasem fumul care se urca pe horn, deci nu puteam decât să îl aplaud în sinea mea pe Eve. "Felicitări, Everette, ai reușit să aprinzi un foc la șemineu!"
Evident, eu știam cum funcționează astfel de lucruri. Știam cum funcționează toate și m-am descurcat cumva și cu prada. Știam multe, doar că uneori mi-era lene să pun în aplicare atâtea idei. Am observat privirea oarecum mirată a lui Eve, dar am dat din umeri.
- Mâncare - mai la noapte. Abia am plasat capcana aia.
Am trecut prin spatele lui și m-am așezat lângă el, privind flăcările cum se ridicau încet. Da, așa era pe vremea bunicului meu, vreme frumoasă, de altfel. Dar nu aveam senzația decât că m-aș afla cu câteva decenii în urmă, ceea ce nu-mi plăcea. Ce-i drept, încă mai existau șemineuri care să "aprindă" fantezia de a încălzi, dar nu mi se părea cine știe ce. Mai ales după toată șarada asta...
Nu sunt sigur ce aveam în momentul acela, însă mă încălzisem mult prea bine. Consideram că nu o să stau să spun porcării sau să mă rog de Eve pentru ceva, așa că l-am tras brutal mai aproape. Îl priveam dominant, știind că ura era deja reciprocă. Nu pot spune exact ceea ce m-a făcut să îl sărut în acel moment, dar, cum spuneam, de vină era impulsul de moment. Îl uram cu pasiune, încât m-aș fi bucurat să moară în mâinile mele. Moarte, cu dublu înțeles, dacă e posibil. Aveam impresia că dacă-i țin încheieturile, nu avea de gând să riposteze.

Vezi profilul utilizatorului https://i-m-a-kitten.tumblr.com/
ᴵ ᵃᵐ ᵗᵒʳⁿ ᶦⁿ ᵗʷᵒ. ᵇᵘᵗ ᴵ ʷᶦˡˡ ᶜᵒⁿᑫᵘᵉʳ ᵐʸˢᵉˡᶠ.  
The truth is what I make it. I could set this world on fire and call it rain.

ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ᴘᴀɪɴ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀɴ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ, ᴀɴᴅ ᴛʜᴇ ᴀʙsᴇɴᴄᴇ ᴏғ ғᴇᴀʀ ʟᴇᴅ ᴛᴏ ᴀ ᴅɪsʀᴇɢᴀʀᴅ ғᴏʀ ᴄᴏɴsᴇǫᴜᴇɴᴄᴇ.
╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸


EVERETTE L. LIOLANCE
Yᴏᴜ’ʟʟ ᴀᴄʜᴇ. Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ɪᴛ. I ᴡɪʟʟ ᴄʀᴜsʜ ʏᴏᴜ.
Aɴᴅ ʏᴏᴜ’ʀᴇ sᴛɪʟʟ ɢᴏɪɴɢ ᴛᴏ ʟᴏᴠᴇ ᴀʟʟ ᴏғ ɪᴛ. Dᴏᴇsɴ’ᴛ ɪᴛ sᴏᴜɴᴅ ʟᴏᴠᴇʟʏ ʙᴇʏᴏɴᴅ ʙᴇʟɪᴇғ?

I ᴡᴀɴᴛ ʜɪᴍ ᴛᴏ sᴜғғᴇʀ ᴀs I ʜᴀᴠᴇ sᴜғғᴇʀᴇᴅ. I ᴛʜɪɴᴋ I ᴄᴏᴜʟᴅ ғɪᴛ ᴛʜᴇ sᴋʏ ɪɴsɪᴅᴇ ᴛʜᴇ ʜᴏʟᴇ ʜᴇ ᴍᴀᴅᴇ ɪɴ ᴍᴇ.


╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸╸
   ᴹᵃʸ ʸᵒᵘ ⁿᵒᵗ ʳᵉˢᵗ ᵃˢ ˡᵒⁿᵍ ᵃˢ ᴵ ᵃᵐ ˡᶦᵛᶦⁿᵍ.
                               ʸᵒᵘ ˢᵃᶦᵈ ᴵ ᵏᶦˡˡᵉᵈ ʸᵒᵘ — ʰᵃᵘⁿᵗ ᵐᵉ ᵗʰᵉⁿ.
                  ᵂʰᵉⁿ ᵉᵛᵉʳʸᵒⁿᵉ ᵏⁿᵒʷˢ ʸᵒᵘ'ʳᵉ ᵃ ᵐᵒⁿˢᵗᵉʳ,
                                                                                                   ʸᵒᵘ ⁿᵉᵉᵈⁿ'ᵗ ʷᵃˢᵗᵉ ᵗᶦᵐᵉ ᵈᵒᶦⁿᵍ ᵉᵛᵉʳʸ ᵐᵒⁿˢᵗʳᵒᵘˢ ᵗʰᶦⁿᵍ.


Aud usa deschizandu-ma in spatele meu .Imi ridic privirea cand observ ca s-a intors si ,pe langa faptul ca s-a intors ,este destul de in viata si mai este si intreg.Nope,se pare ca nu il mancase niciun urs sau ceva.Norocul meu...Faptul ca nu a adus nicio mancare era cu mult mai rau .
Nu ii acord prea mare atentie si doar imi atintesc privirea spre flacari si  le priveam de parca nu as mai fi vazut foc in viata mea .Nu voiam sa ma uit la el .As fi prefeta sa stau cat de departe de el posibil ,dar nu m-as fi putut departa de foc .Si nu aveam de gand sa fac asta doar pentru ca aveam impresia ca nu o sa poata sa isi tina mainile la locul lor .
Intr-un fel,nu pot sa spun ca am fost surprins cand acesta ma tras fortat mai aproape de el .Si surpiza nu ar fi fost nici macar un pic una placuta .
Imediat ce ma sarutase nu reactionasem in niciun fel .Nici nu voiam sa o fac dar cu cat adancea sarutul puteam sa simt dorinta pe care o aveam de a il atinge si de a il saruta inapoi .Si am facut singurul lucru pe care il puteam face in acel moment .L-am muscat .Tare .
Am incercat sa profit de aceea clipa de durere sa ma departez de el dar fara niciun rezultat .Oricum nu avem unde sa ma duc si el era cu mult mai puternic decat mine .
-Lasa-ma in pace... am murmurat .
Sa nu aiba nicio impresia ca o sa fac asta de bunavoie .
-Te rog,nu ma confunda cu vreuna din curvele tale.
Pentru ca...in cazul in care nu era evident ...nu eram asta .Nu stiu neaparat care a fost rostul sarutului .Poate pentru o clipa a uitat cine sunt si cat de mult ii urasc prezenta .Si daca nu a facut-o...Ei bine,atunci era evident ca trebuia sa se astepte sa fie muscat .
Da,nu aveam unde sa ma duc si eram blocat cu el in cabana asta ...dar nu o sa fac sex cu el .Nu fara sa fiu silit .Ceea ce am facut in trecut...aceea situatie s-a intamplat doar pentru ca era necesar .Nu am de gand sa ma supun lui de bunavoie .Nu in viata asta .Nu sunt nici tarfa,nici sclavul sau si nici animalul sau de companie .
Puteam sa inteleg,intr-un fel ,pofta de sex. Si ,daca nu era el din toate persoanele posibile din lumea asta, probabil ca nici nu m-as fi opus ,dar nu i-as putea da niciodata satisfactia asta.De a ma avea fara nicio lupta ca si cum as fi o fire supusa lui .Daca asta este ceea ce vrea de la mine o sa o ia fortat si cu multa durere exact cum a facut-o si pana acum .
Faptul ca imi era frica de ceea ce imi putea face nu conta .Cred ca putea sa simta ca imi e frica .Sau sa o miroasa ,cine stie .Asta nu ma opreste sa ma opun .Nu m-a oprit niciodata inainte,nu o sa o faca acum .
-...Nu face asta.
Nu stiu de ce o spusesem .Nu aveam impresia nici macar pentru o secunda ca o sa ma asculte .Poate ca incercam sa aplezez la umanitea sa ,dar stiam destul de bine ca nu exista urma de asa ceva in el .
Doar am inclestat din dinti si am incercat sa ma indepartez de el .Nu voiam asta.Nu voiam sa vreau asta . Nu am inclinatii spre a gasi placerea in durere .Nu am avut niciodata .Faptul ca nu o mai facusem de ceva timp nu ajuta .Ultimul lucru pe care voiam sa il fac era sa reactionez la atingerile sale ...



Wᴇ’ʀᴇ ʙᴜɪʟᴛ ᴏғ ᴄᴏɴᴛʀᴀᴅɪᴄᴛɪᴏɴs, ᴀʟʟ ᴏғ ᴜs. Iᴛ’s ᴛʜᴏsᴇ ᴏᴘᴘᴏsɪɴɢ ғᴏʀᴄᴇs ᴛʜᴀᴛ ɢɪᴠᴇ ᴜs sᴛʀᴇɴɢᴛʜ…..



Vezi profilul utilizatorului

Continut sponsorizat


Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus  Mesaj [Pagina 1 din 2]

Mergi la pagina : 1, 2  Urmatorul

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum